|
|
||
|
(LOC DE) IEȘIRE - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru (LOC DE) IEȘIRERezultatele 1 - 10 din aproximativ 44 pentru (LOC DE) IEȘIRE. Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff ... Nenorocire! Carta de vizită lipsește din locul știut. - I s-a lipit de talpa cizmei! zice unul dezolat. Și toți se-ntorc în loc, și toți dau un țipăt de triumf... în adevăr, carta s-a lipit de talpa cizmei; dar cizma trecând pragul uscioarei, carta s-a dezlipit. Este colo jos, murdărită de noroiul de pe talpă, dar sclipind totuși ca un soare strălucitor. O ridică și - ce citesc? Boris Sarafoff, president de Comite macedo-andrinopolitain, Grand Maître etc. etc. El! Boris Sarafoff! la București!! Boris Sarafoff!!! - Boris Sarafoff trebuie prins! prins de noi! Cât e de scurtă viața omului, progresul n-ar fi fost posibil, dacă omul n-ar fi avut darul să învețe din pățeala altuia, să se folosească de ... un fulger prin mintea celor trei tineri confrați: cum scăpase judecătorul de instrucție din mânile amicului lor D.? foarte simplu: pe când D . îl pândea, de bună-credință, la o ușe de ieșire a palatului, d . judecător ieșise pe alta . Dar dacă D . ar fi avut inspirația să-l pândească la ușa de ... Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă ... care? Elevul (pierdut): Virțăvercea, dom'le! Profesorul (indignat): Nu Vițăvercea, mă! Dănimarca, mă! Dania, mă! (Șoptind amenințător printre dinți:) Dania tătână-tău! (Energic:) Merji la loc, boule! Elevul pleacă obidit la loc. Inspectorul (conciliant): Ei, oricum, tot a știut destul de bine. Profesorul (încă fierbând de ciudă): Pe dracu! știut! Traiane Ghiorghiescule! Vină tu... Spune-ne tu doară, s-audă și onorat domnul inșpector: dacă sunt în lume apoi câke le ... într-un mod plăcut... (pântre dinți, aparte, școlarului:) Ia sama doară să nu ți le gâghil eu ție într-un mod neplăcut! (Se aude clopotul de ieșire.) Inspectorul (se ridică; copiii fac și ei ca inspectorul): Domnule profesore, sunt foarte mulțumit. Metoda dumitale e admirabilă... Profesorul (tăindu-i vorba cu mândrie): Că ... juneții... (Răspicat și sever:) Că pe carele îl voi veghe că rânjăște, ori se zbenguiaște, apoi minken acelui măgar i-oi lunji eu urechile... măcar de-ar fi ficior ghe Erzherzog!... Școlarul Popescu: Dom'le, tata a zis că să-i spui de câte ori ne tragi de ureche, ca să vorbească la Cameră. Profesorul (cu ton de Ion Luca Caragiale - O conferință ... pe urmă? — Pe urmă... pe urmă, ne trebuie neapărat meșterul cizmar, amicul nostru Florian, care din toate, cu dibăcie, să ne facă o pereche de ghete elegante. Și zicând acestea, am sărit din loc, l-am luat în brațe pe amicul meu și, sărutându-l cu multă căldură, i-am strigat: — Meștere Floriene, destul! am înțeles! să trăiești ... Aristoteles, zic, s-a-ntâlnit odată cu un tânăr zevzec dintre aceia cari desprețuiesc învățăturile înalte și caută totdeuna să-și bată joc de bărbații serioși și luminați — unul din acel soi de coconași, cum se găsesc în toate vremurile și locurile, cari se fac blazați înainte de a se fi bucurat de bunătățile lumii, ca niște pântece (iertați-mi expresia!) care simt greață, nu fiindcă sunt prea sătule, ci fiindcă nu sunt de loc hrănite. (Aplauze. Mare ilaritate.) Și așa, coconașul zevzec, vrând să tachineze pe «prințul filozofilor», l-a întrebat: — Spune-mi, ilustrule, ce ... filozof, străbunul fraților noștri macedoneni!" (Entuziasm la culme. Toate damele în picioare. Ovațiuni nesfârșite. Fanatism.) Uf! un ceas și jumătate! Ce căldură! sunt leoarcă... La ieșire ... Dorin Ștef - Miorița s-a născut în Maramureș ... M. Eliade / Sens impus absurdului – M. Eliade / Trasfigurare a condiției adamice – N. Steinhardt / Sens etic dat morții – R. Vulcănescu. â– De la Noica la Latham. Desprinderea de spiritul Mioriței – C. Noica / Miorița nu este un cântec de pierdere – N. Stănescu / Un sacrificiu asumat – R. Sfințescu / Moarte simulată – D. Suiogan / Românii au capacitatea de a primi relaxați loviturile soartei – E.H. Latham. â– Concluzii. 3. Complexele exegetului mioritic Impasul cercetărilor / Patriotismul local / Mesianismul / Ateismul mioritic / Cerșetorii de ... De s-a-ntâmpla să mor eu. Sentimentul de demnitate. Trăsăturile psihice ale maramureșenilor. Primăvara – anotimp final al existenței. / Locul înhumării. Vai de mine, măi Mihaă. Horea lui Ion Berciu. Interdicția de a fi îngropat în cimitir. Elemente de datare. / Tema înhumării. Ipoteza înmormântării la înălțime. Tipologia funeraliilor. Rituri funerare atipice. Expunerea temporară a cadavrelor. Ferestre ale sufletului. / Obiectele meseriei. VII. Bocetul ... Cea mai veche variantă a Mioriței Țara Maramureșului Varianta virtuală / corespunzătoare tipului nord-maramureșean Țara Chioarului Țara Codrului Țara Lăpușului Lexicul mioritic Glosar de termeni – Definiții și semnificații ale unor termeni și expresii – regionalisme, arhaisme, toponimii, noțiuni etnografice, mitologice și ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea ... cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde ... pe profesor atât de mare, că mi-l închipuiam mai mare și mai tare ca tata chiar... Doamne, dar dacă, în loc să ia pisica de coadă, m-o înhăța pe mine d-un picior?... Se ducea chieful pe copcă, și mă întorceam acasă, înșirând pisicii vorbe de mângâiere: - Lasă, Mărtinică, nu fi fricoasă că Domnul e bun... nu bate la palmă... nu pune în cârcă ca să tragă la spete... nici nu ... răsuflarea. Făcui ochii mari. Nu-mi venea să crez. Aceea să fie Școala domnească? Niște case lungi, pitici și dărăpănate. Dar n-avea porți înalte ... necesitatea introducerii, prin regulamente, a infinitivului ca imperativ impersonal, fără ca și cu negațiune; și asta (onoare ei!) pentru toți călătorii, fără excepție de clasă sau de distanță de parcurs, la toate trenurile, fie accelerate, fie de persoane, mixte sau de marfă. Astfel, în toate vagoanele noastre de călători, citim: pe uși: „A nu se deschide până trenul oprește"; pe ferestre: „A nu se pleca în afară"; pe semnalul de alarmă: „A nu se trage decât în caz de mare pericol" ; în altă parte: „A nu se întrebuința în timpul opririi în stațiuni" ; m clasa III: „A nu se scuipa pe covoare ... ordinele d-tale? Suntem, cu toții, invitați vreo doisprezece inși, toți lume aleasă din litere, științe, arte, dintre cari vreo șase reporteri. Ușile spre sala de mâncare se deschid. La masă!... Dau brațul Graziellei... Un prânz împărătesc! și tot lucruri ușoare: Mezeluri, salam, ghiudem, limbă, licurini, masline, icre de știucă și negre; supă de clapon cu patèle; pană de somn rasol; clapon ciulama; chifteluțe marinate cu tarhon; pîrjoală de Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I ... Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important pentru mine și e o adevărată mustrare, ținând seamă cum m-a cules acest război de pe drumuri. Nu de pe drumul lung pe care l-am făcut mânat din urmă și din lături de gradații serviciului de recrutare, cu întregul meu contingent de puștani neîmbrăcați și zgomotoși și sfârșind să râdă numai când cădeau de răscruntă oboseală sau de schijele zbârnâietoare, împroșcate de Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie ... toți bărbații sunt zmei ce s-au luptat Cu leahul, cu maghiarul, cu turcul încruntat, Și unde pe sub iarbă câmpiile frumoase Ascund troiene albe de-a dușmanilor oase, Un domn viteaz, un Ștefan, adună de mulți ani O glorie ce-i demnă de-ai lumii suverani. Voi merge la Moldova, la Ștefan drept voi merge, Și luciul de pe frunte-i cu spada mea voi șterge, Iar lumea îngrozită, privind spre răsărit, Vedea-va-n loc de soare al meu chip strălucit! A zis, și-n nerăbdare-i pe lângă el în grabă Adună-a lui armată deprinsă ... Dulămi cu flori de aur la piept împodobite Și-ncinse cu paftale de piatră nestemată, Ciapce purtând un vultur și pene la mijloc, Încălțăminte roșii de piele de Maroc, Și frâie țintuite, și argintate șele, Și armorii cusute pe colțuri de harșele. Ei merg jucându-și caii, și veseli între ei Vorbind de cai, de lupte, de-amor și de femei, Tot ce-i mai scump în lume și dă un farmec vieții Pe timpul mult ferice și viu al tinereții. Ei merg precum ar ... la câmpul ... Ion Luca Caragiale - Cuvântare ... când se trezește în față cu fapta vremii, cu așa adâncă schimbare a lumii... Rămâne uimit boierul, când în fața ciubucului ridicat, în loc să găsească plecată supunere, întâmpină un om care-i spune: Boierule, mi se pare că dumneata nu-ți dai seama de realitate... și nu mai... poți raționa clar (aplauze multe). Cum s'a uimit omul din poveste în fața orașului ivit ca prin minune ... dacă sunt înlăturate prea îndelung dela satisfacerea legitimei lor pretenții, atunci când natural ar fi să fie elemente de ordine, devin elemente de desordine; în loc să fie din ce în ce mai de folos progresului Statului, devin din ce în ce o mai mare primejdie pentru liniștea și siguranța lui. Doctrina conservatoare modernă îmbrățișează interesele mai largi decât ... pământ o viață de om, și știu ce s'a petrecut de atâta vreme în partidul conservator. Acest partid a avut de luptat poate mai puțin contra adversarilor săi naturali, contra liberalilor, decât contra unei grupări care, dându-se de conservatoare, lupta sistematic să-l desorganizeze și să-l dărâme. Era o mână de ... Ion Luca Caragiale - O soacră O soacră de Ion Luca Caragiale ( Teatrul înfățișează o sală de intrare a unui otel, etajul întâi.Mobile elegante; în fund, ușă care dă în coridor; de o parte și de alta a ușii două oglinzi mari; lângă dânsele, în unghiuri, două piedestaluri, d-asupra cărora sunt așezate coșuri cu glastre de flori. La dreapta și la stânga, în planul al doilea, câte o ușă de odaie. În fund la dreapta, lângă coșul cu flori, un dulap mic cu bufet, unde sunt așezate serviciuri de dulceață, ceai, cafea șcl. În mijlocul scenii, o jardinieră încărcată de glastre. Scaune ușoare împrejurul ei. Sala e luminată printr-un geamlâc de d-asupra. ) Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV 5 SCENA V 6 SCENA VI 7 SCENA VII 8 ... trebui pedepsit, cine dintre noi n-ar merita măcar o dată în viața lui pedeapsa capitală? ( clătinând din cap. ) Așa... acestea sunt urmările lipsei tale de prevedere, Alexandre Peruzene. Nu, zic rău. Tu nu mai ești Alexandru Peruzeanu, alegător onorabil din colegiul 1 de Vaslui, tu ești Alexandru Borgia, ilustrul otrăvitor de ... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II ... cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de bădăran sau idiot. Dar trebuie să mă arăt astfel insensibil la această debordare de pasiune, cu care frazele donnei Alba îmi umplu auzul, pentru ca prințul să nu bage de seamă cupiditatea sălbatică a atenției mele și nici cât de mult s-a apropiat și cât de vertiginos se mai apropie vremea când îi voi uzurpa dreptul de stăpân al acestei comori. într-adevăr, rândurile acestea, lunguiețe și fine, puțin cam oblice de jos în sus, ca și în fotografie, dovedeau o pasiune devorantă, totuși, dacă se poate spune, lucidă, care-ți da mult de gândit: pasiune care ardea în prima parte a corespondenței prin răceala și persiflajul ei, ca metalele contractate de cel mai aprig frig. Suna pretutindeni un ropot inegal de cuvinte neîmperecheabile, încleștând dorințe incrustate în sarcasm, șopocăind reproșuri grele, în râs rău de mulțumiri exagerate, în sensul autografului de pe fotografie, care spunea ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||