|
|
||
|
Vezi și forma bază: AFURISI AFURISIT - Definiția din dicționarTraducere: engleză Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, s.m. și f., adj. (Om) rău, ticălos, blestemat. ** (Fam.) (Copil) ștrengar, poznaș. - V. afurisi.Sursa : DEX '98 Afurisit ≠ binecuvântat, blagoslovitSursa : antonime AFURISÍT adj., s. 1. adj. v. excomunicat. 2. adj., s. blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pârdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (\~ul de el !)Sursa : sinonime AFURISÍ//T \~tă (\~ți, \~te) și substantival 1) Care este osândit de biserică. 2) Care este în stare să comită fapte nedemne; nemernic; ticălos; josnic; mârșav; afect. /v. a afurisiSursa : NODEX *afurisít adj. m., s.m., pl. afurisíți; adj. f., s.f. afurisítă, pl. afurisíteSursa : DOOM 2 Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru AFURISITRezultatele 1 - 10 din aproximativ 28 pentru AFURISIT. Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari Petre Ispirescu - Înşir-te mărgăritari Înșir-te mărgăritari de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un fecior de boier mare, și după ce cutreierase țările, răzbătând prin toate unghiurile, se întorcea la moșia sa. Și trecând printr-o cânepiște, văzu trei fete ce munceau la cânepă. El își căuta de drum în treaba lui, fără să ia aminte la cele ce tot spuneau fetele. Când ajunse la urechile lui niște vorbe ce-l trezi, căci era dus pe gânduri. Se întoarse la fete și le întrebă: - Ce ați zis, fetelor? - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș îmbrăca curtea cu un fus, zisese fata cea mai mare. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș sătura curtea cu o pită, zisese fata cea mijlocie. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș face doi fețiÂlogofeți cu totul și cu totul de aur, zisese fata cea mică. După ce îi spuseseră fetele ce ziseseră, el stătu de se socoti gândindu-se: mă, ... Nicolae Filimon - Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană Nicolae Filimon - Influenţa cometului asupra artiştilor de la opera italiană Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană de Nicolae Filimon Astronomii moderni strigă din toate puterile să nu avem frică de comeți, căci ei nu sunt decît niște corpuri luminoase și cu coadele lungi care, negăsind pe nimeni să-i ia în serviciu, umblă rătăcind pe bolta stelată a cerului, fără a pricinui cuiva vreun rău. Părerea acestor învățați poate să fie prea adevărată, mai cu seamă că, pînă a nu se arăta pe la noi cometul Donati, mi-au mai repetat-o chiar descoperitorul lui, pe cînd mă aflam la Florența. Cu toate acestea, am rămas și voi rămînea totdauna statornic în convicțiunea mea că toate relele ce suferă omenirea vin din influența fatală a comeților. Spuneți-mi, mă rog, ar fi murit oare Friederich cel Mare daca nu venea un blestemat de comet să se așeze cu cea mai mare impertinență dasupra Berlinului? Napoleon I s-ar fi dus el oare pe corabia Belerofon, ca să se dea de bunăvoie prizonier eternilor săi inemici și să moară la insula Santa Elena, bătîndu-se cu șoarecii? Dar astea sunt ... Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu! Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu! "Bată-te Dumnezeu!" (Coconița Drăgana) de Ion Heliade Rădulescu Coconița Drăgana s-a crescut cu bună ducațioane la părinții dumneaei. Ninecuță-sa, pe lângă celelalte, a învățat-o și meșteșugul zugrăviei: știe de minune a-și încondeia și îmbina sprâncenele și, când voiește, se face albă ca peretele și roșie ca racul (și nu știu cum se întâmplă, că dumneaei mai totdauna este astfel) și e frumoasă de minune. Acum nu mai este fătă mare, e cu casa dumneaei, cu boierul dumneaei. Când a ieșit din brațele părinților, băbăcuță-său i-a dat o zestre bunicică, între care se cuprind și câteva suflete de țigani (pentru că băbăcuță-său e creștin bun și i-a dat Dumnezeu putere și peste sufletele țiganilor; când va le vinde, le dă de zestre, le dăruiește, le face danie pentru iertarea sufletului său, ba încă, când va voi, le poate da și dracului). Ninecuță-sa iară i-a dichisit bisahteaua și i-a pus înăuntru, cu toată rânduiala și cu toată dragostea părintească, felurimi de sculișoare: sticlulița cu stricat , pe care ... Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău Comoara de pe Rarău de Nicolae Gane Întovărășit de-un călăuz din Dorna, tânărul Costin se urca pe muntele Rarău, care este unul din cele mai înalte piscuri ale Carpaților. Deasupra Rarăului stau clădite două stânci gigantice numite Pietrele Doamnei, înnegrite de timp, sfâșiate de furtuni și care, văzute pintre neguri, cu turnurile lor fantastice, samănă a fi un palat zidit în lumina aerului. Atras de frumuseța acelor stânci, Costin se urca încet și greu în urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult și pe une locuri dispărea cu totul. Era în luna lui august. Aerul răcoros și parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept și ochii săi alergau rătăcind din loc în loc, privind când figurile bizare ale stâncilor, când cursul împletit al ... Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ale cărora poale undele se sfărâma, Rărind moartea cu a ei coasă rangurile numeroase Bravilor ce cu a lor sânge pământul înroura! Ochii lor perzând nădejdea de a mai videa vrodată Strălucita stea a zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii era ... Constantin Stamati - Dragoș (Stamati) Constantin Stamati - Dragoş (Stamati) Dragoș de Constantin Stamati (Baladă) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Ochii minții mele îndărăt se uită, Răzbătând prin pâcla trecutelor seculi; Deci ridic voalul vechimei bătrâne Și Dragoș s-arată pe cal de minune. Pe al lui coif luciu s-învăluiesc pene, Și săgeți călite răsună în tulbă-i, El zboară călare pe șes ca un vifor, În zale porumbe, cu de oțel paloș. Soarele apune după înalt munte, Sara se ridică din adânci prăpăstii, Eroul ajunge în pustiii codri Și printr-a lor vârfuri abia vede cerul. Furtună grozavă pe aripi negrite, Dinspre apus vine vâjiind în aer, Văile suspină, codrul clocotește Stejari de ani sute scârșnesc să se rumpă. De ploaie și vifor nu-i adăpostire, Și nici că se vede de om locuință, Ci prin întuneric printre crengi departe Când și când clipește o de foc lumină, Cu speranță mare și îndrăzneț suflet, Eroul prin codru drept către foc merge; La un râu ajunge ce spumegat curge, Și pe țărmuri vede o veche cetate. Vânătă văpaie dintr-însa clipește, Care se prevede în apa ce curge, Iar prin ferești umbre când și când s-arată ... George Gordon Byron - Oscar D'Alva George Gordon Byron - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ale cărora poale undele se sfărâma, Rărind moartea cu a ei coasă rangurile numeroase Bravilor ce cu a lor sânge pământul înroura! Ochii lor perzând nădejdea de a mai videa vrodată Strălucita stea a zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii ... Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan Roman Năzdrăvan de Nicolae Filimon A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar povesti; cînd să potcovea purecele cu nouă sute nouăzeci și nouă oca de fier, și tot da cu spatele de cer; linguriță scurtă pe gura cui n-ascultă. A fost odată trei frați olteni, dintre care unul era năzdrăvan [1] . Într-o zi își ascuțiră coasele și plecară pe o cîmpie. După ce merseră și iar merseră, dederă peste o livede de fîn mare. Ei se opriră în loc și o priviră; dar fratele cel mai mare zise: — Știți voi una, mă? — Știm, daca ne vei spune, răspunseră ceilalți doi frați. — Ai, mă, să ne-ncercăm coasele pîn ăst fîn verde. — Bine zici tu, mă, răspunse cel d-al doilea frate, și îndată începură amîndoi să cosească la fîn; dar n-apucară să sfîrșească vorba bine și zăriră pe zmeul Stan Ghindă barbaiop, călare p-o jumătate de iepure șchiop. Atunci lor, de frică, le căzură coasele din mînă, dar Roman Năzdrăvan le zise: — Nu vă temeți, măre, lăsați pă mine, că-i viu eu de hac. Zmeul ... Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale) Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale) Calul dracului de Ion Luca Caragiale Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, și lângă fântână ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă, și morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. Când vedea drumeț, or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tânguios numai din vârful limbii: "Faceți-vă milă și pomană, măiculiță, de o biată păcătoasă fără putere!" Dacă-i da cineva ceva, zicea baba: "Bogdaproste, măiculiță! Dumnezeu drăguțul să primească!... de unde dai să sporească și să izvorească!" Rar se-ntâmplă creștin drumeț să treacă pe lângă așa bătrână nevoiașă și să nu se-ndure măcar cu ce, după potriva lui; dacă nu o lescaie, măcar o fărâmă de pâine; dacă nici atâta, barem o vorbă bună. Când îi zicea vreunul: "Crede, bătrânico, altădată!" ea răspundea: "Crez, măiculiță, crez... să ne crează Dumnezeu pe toți, drăguțul!" Pe urmă își muia covrigu-n năstrapă și s-apuca iar de morfolit. Într-o zi, fiind târg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo ... Nicolae Gane - Duduca Bălaşa Duduca Bălașa de Nicolae Gane Alexandru și soția sa Elena, doi însurăței în luna de miere, nemaiștiind unde să-și răsfețe cele întîi a lor simțiri amoroase, se hotărâră să călătorească prin munți. În setea lor de a rătăci prin pădurile cu brazi, ei își făcură iute gemandanele uitând, se înțelege, ca toți înamorații, multe de-ale traiului trebuitoare în acele locuri singuratice, dar un lucru, cu toată năucia lor, nu putură să-l uite, căci nu se uită el singur pe sine: era o mătușă sarbădă și tomnatică care se ținea nedezlipită de pașii lor, crezându-se menită a priveghea asupra neispititelor tinerețe ale Elenei. — Ce s-ar face ea fără mine! ... zicea cu gravitate duduca Balașa. Lumea o numea tot duducă, deși petrecuse douăzeci și cinci de ani încheiați într-o necurmată și cucernică jălire după răposatul ei soț, care o părăsise, sărmana, în zorile tinereților, adică la vârsta de douăzeci de ani, după cum istorisea ea totdeauna suspinând. Crescută de mică în bumbac, ea nu se culcase decât pe covoare moi și fața sa plăpândă nu fusese niciodată atinsă de vânt, ger sau arșiță. Tot ... Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat Porcul cel fermecat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și avea trei fete. Și fiind a merge la bătălie, își chemă fetele și le zise: - Iacă, dragele mele, sunt silit să merg la război. Vrăjmașul s-a sculat cu oaste mare asupra noastră. Cu mare durere mă despart de voi. În lipsa mea băgați de seamă să fiți cu minte, să vă purtați bine și să îngrijiți de trebile casei. Aveți voie să vă preîmblați prin grădină, să intrați prin toate cămările casei: numai în cămara din fund, din colțul din dreapta, să nu intrați, că nu va fi bine de voi. - Fii pe pace, tată, răspunseră ele. Niciodată n-am ieșit din cuvântul dumitale. Du-te fără grije, și Dumnezeu să-ți dea o izbândă strălucită. Toate fiind gata de pornire, împăratul le dete cheile de la toate cămările, mai aducându-le aminte încă o dată povețele ce le deduse, și-și luă ziua bună de la ele. Fetele împăratului, cu lacrămile în ochi, îi sărutară mâna, îi poftiră biruință; iar cea mai mare din ele priimi ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||