|
|
||
|
Vezi și:ALBĂSTRIRE,
ALBĂSTREALĂ,
ALBĂSTRIȚĂ,
ALBĂSTRIT,
ALBĂSTRIU,
ALCALIN,
AZURA,
AZURAT,
BAZĂ,
CAFELUȚĂ
... Mai multe din DEX...
Forme cu și fără diacritice ale cuvântului ALBĂSTRI:
ALBAȘTRI.
ALBĂSTRI - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. - Din albastru.Sursa : DEX '98 ALBĂSTRÍ vb. 1. a (se) înălbăstri, (Transilv.) a (se) mierii. (\~ un obiect cu vopsea.) 2. v. învineți. 3. (reg.) a scrobi, a sini, a vineți, (Transilv.) a mierii, (Mold. și Bucov.) a sinili. (\~ rufele.)Sursa : sinonime albăstrí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 sg. și pl. albăstreáscăSursa : ortografic A SE ALBĂSTR//Í mă \~ésc intranz. 1) (despre obiecte) A deveni albastru; a căpăta culoarea albastră. 2) rar (despre persoane) A deveni vânat de mânie; a se învineți. /Din albastruSursa : NODEX A ALBĂSTR//Í \~ésc tranz. A face să se albăstrească; a face să fie albastru. /Din albastruSursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru ALBĂSTRIRezultatele 1 - 10 din aproximativ 22 pentru ALBĂSTRI. Alexandru Macedonski - Mănăstirea Alexandru Macedonski - Mănăstirea Mănăstirea de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Mănăstirea-și doarme moartea lângă țărm de Acheron... Oglindindu-se în undă, stâlpi ș-arcade se confundă, Pe când clopotu-nviază trăgănat și monoton Un fior ce din aramă zboară-n lung și-n larg pe undă. Pretutindeni e-ntuneric, neagră moarte pretutindeni... -- Sub uitare, ca-ntr-o vată, zace-al traiului transport; S-au dus patimile toate, — voci de tunet sau de grindini, -- Lângă glaucele ape mănăstirea e un port. II Dar tăcere: rugăciunea, și un disc în noaptea brună... -- Limbi bronzate graiul ritmic îl propagă împrejur, Tinicheaua de pe turnuri albăstrită e de lună Ș-a bisericii nălucă își dă brânci în clarobscur. Tot așa se naște-n mine, sub mister, o frământare... -- Oh! simțire, te crezusem întinată pentru veci. Și afară din Gomora te-azvârliși prin o sforțare Spre-a-mi repune-argint în suflet și un psalm pe buze reci. III Și deci iată că de lapte se fac glaucele ape, Balta mucedă e toată fermecat mărgăritar, Iar pe vechiul zid pe care liliacu-atârnă grape, Licăriri de pietre scumpe licurici zglobii presar. ... Alexandru Macedonski - Vaporul morții Alexandru Macedonski - Vaporul morţii Vaporul morții de Alexandru Macedonski Între nori și între apă se ducea fără-ncetare Rătăcit din orice cale sub trăsnitul lui catart; Valuri-valuri dând năvală și smucindu-l tot mai tare Îl făceau să șovăiască peste pântecul cel spart. Vântu-n funii șuierându-și uriașa simfonie Alerga săpând prăpastii în adâncul guraliv, Răspândind în largul mării o-ndârjită ironie Printre urlete grozave de dușman nemilostiv. Noaptea neagră de pe valuri îl vedea ca o nălucă Punct mai negru pe cerneala orizontului rotund, Fără om ca să-i dea suflet, fără minte să-l conducă Peste unda lătrătoare de la creștet pân-la fund. Călătorii și matrozii putrezeau pe puntea rece, Frunți albastre, buze vineți, pumni închiși și ochi sticliți, Toți muriseră de-a rândul; cinci și șase, opt și zece, Și zăceau, mormane-nalte, galben-verde muceziți. Repezi fulgere prin noapte albăstreau de răutate, Spintecând în larg văzduhul sub tăiușul lor de foc, Și-n zigzaguri ce iau văzul prin colori amestecate Se stingeau șuierătoare într-al valurilor joc. Câte-un chip ieșea deodată pentr-o clipă în lumină Când de om trăit pe mare sub un vânt argăsitor, Când de tânăr ... Alexei Mateevici - Ţara Țara de Alexei Mateevici În versul cântecelor poporane Se închină țărănimii basarabene Frunză verde grâu de vară, Ce-i frumoasă a mea țară! Țara mea nemărginită Cu verdeață-mpodobită. Cât cu ochii-n zări cuprinzi, Țăruleano, te întinzi, Strălucind în ape-oglinzi; Cât cu ochii dai și vezi -- Tot câmpii, păduri, livezi, Șesuri, văi frumoase, sate, Pâini în brazde semănate, Munți și dealuri-nalte, vii, Depărtări largi, albăstrii. Primăvara — numai floare În câmpii mirositoare. Vara — aur tot turnat Până-n zare revărsat, Aur viu de pâine coaptă -- Munca țărănimii dreaptă. Trece vântul prin ogoare, Dă pământului răcoare Și se duce pân'în zări Și răzbate-n depărtări. Păsări cântă-n ceruri sus, Tot zburând înspre apus. Pelin verde, iarb-amară, Măiculiță, scumpă țară, Mândră ești tu și frumoasă; Mândră ești tu la vedere, Of! Dar nu ești norocoasă, Zaci în vecinică durere; 'N lacrimi tu te scalzi și jale, Pân'în vârfurile tale, -- Lacrimile fiilor, Necazul copiilor. Cât ești, maică, tu de mare, Gemi tot în nevoi amare, Cât ești de nemărginită, Tot atât și necăjită. Veneticii, țară dragă, Te mănâncă toți la clacă, Îți iau bogățiile Și-și lățesc ... Cincinat Pavelescu - Căința domniței Cincinat Pavelescu - Căinţa domniţei Căința domniței de Cincinat Pavelescu Visătoare sub marama ce-i umbrește fața albă, Stă domnița rezemată de pridvorul din grădină Și, cum doarme voievodul într-un jeț, ea-ncet suspină, Pe când luna-i albăstrește peruzelele din salbă! Ea visează ochii negri ai trimisului străin Ce-i sărută mâna caldă în smerită-ngenunchiare; Din a genelor clipire toată patima-i tresare, Ca un vifor ce pândește-n pacea cerului senin. Dar mândria, care-ngheață para sângelui domnesc, Ce de veacuri dă vlăstare tronului moldovenesc, Frânge visul ei în clipa năzuinței spre păcat... Și-ntr-o lacrimă-ngropându-și fericirea-ntrevăzută, Pe când doarme voievodul somn de griji neturburat, Biruită de căință, ea s-apleacă și-l Emil Gârleanu - Luptătorii Luptătorii de Emil Gârleanu Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase, și întoarse ca niște arcuri, ale cozii, cu sclipiri albăstrii, ce se stingeau îndată. Numai deasupra capului cu ochii neliniștiți ca niște gâze, creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului. Celălalt, alb. Alb pieptul, cu unde brumate, ca argintul odoarelor vechi; albe aripile, un alb moale, ca al omătului de curând căzut; alb gulerul, cu vârfurile penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, ... Vasile Alecsandri - Floriile Floriile de Vasile Alecsandri Iată zile-ncălzitoare După aspre vijelii! Vin Floriile cu soare Și soarele cu Florii. Primăvara-ncântătoare Scoate iarba pe câmpii, Vin Floriile cu soare Și soarele cu Florii. Lumea-i toată-n sărbătoare, Ceru-i plin de ciocârlii. Vin Floriile cu soare Și soarele cu Florii. Păcat, zău, de cine moare Și ferice de cei vii! Vin Floriile cu soare Și soarele cu Florii. Copiliță, nu vrei oare, Nu vrei cu mine să vii, Când Floriile-s cu soare Și soarele cu Florii? Să culegem la răcoare Viorele albăstrii? Hai! Floriile-s cu soare Și soarele cu Florii. Eu ți-oi da de orice floare Mii de sărutări și mii. Hai! Floriile-s cu soare Și soarele cu Florii. Iar tu, dulce zâmbitoare, Te-i face că te mânii... Hai! Floriile-s cu soare Și soarele cu Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ... Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeţ Ochiul lui Turculeț de Emil Gârleanu Prietenul mă dojeni: — Pentru ce stai de o bucată de vreme atât de posomorât? Nu mă simțeam tocmai bine; i-am răspuns: — Sunt cam bolnav. — Mofturi! Ți-a intrat în cap, ca la babe, că ești bolnav, și-o ții morțiș. Privește frumusețea dimprejurul tău și-o să vezi cum te însănătoșezi. Ești doar poet! Intram cu trăsura printre lanuri de rapiță; un vânt ușor legăna floarea galbenă, aurită în revărsarea celor dintâi raze ale soarelui. Pe margini, în zări, pădurile rămâneau în urmă, albăstrii, păreau că lunecă una după alta, pe fața cerului, ca niște nori. Câte un ciocârlan se ridica deodată, din fața calului, și zbura pe o parte, ciripind ascuțit. Priveliștea îmi întări puțin sufletul. — Ei, și ce ai? mă întrebă batjocoritor prietenul. — Mă cam doare capul. Prietenul ridică puțin sprâncenele, zâmbi în colțul buzelor și suspină prelung. — Ei, dragul meu, zise dânsul, ce păcat că nu se poate înlocui și capul, ca ochiul lui Gavrilă Turculeț! Îi cunoșteam de mult meșteșugul de povestitor. Întâmplarea cu ochiul lui Turculeț trebuie să aibă hazul ei, mi-am zis, ... Dimitrie Anghel - Agora modernă Dimitrie Anghel - Agora modernă Agora modernă de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 18, 18 feb, 1912, p. 142—143 Închipuiți-vă un vast local cu geamuri veșnic aburite, umpleți-l după metodul indicat de Carrière, faimosul pictor, cît veți putea cu mai mult fum ; după perdeaua aceasta albăstrie de vis, faceți să se miște cîteva zeci de capete, ale căror contururi abia se văd în jurul meselor ; alungați pe un cîmp verde cîteva bile de fildeș care se urmăresc la infinit, se caută, se ciocnesc și se despart, ca iarăși să se adune ; dați drumul unei grindeni de zaruri ; zugrăviți îndărătul unei estrade pline de sticle, de bucăți de zahăr, de torturi, o femeie plictisită, ale cărei picioare nu se văd niciodată și peste capul căreia negrul zbor de puncte mișcătoare ce-l fac muștele îi zugrăvesc o imprecisă aureolă ; aprindeți ici-colo flăcări albăstrii de rom ce se înalță, se despletesc și joacă pe marginea paharelor ca fantasticile focuri deasupra comorilor ; descleștați nenumărate guri care să caște făcînd găuri de umbră, să rîdă aprinzînd fulgere, să vocifereze aruncînd invective și apostrofe ; deschideți și fîlfăiți în aer aripi mari de jurnale ; alungați din urmă, în goană, o ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Milogul Milogul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Vântul de toamnă, rece și umed, țiuie în rămășițele frunzelor risipite în crăcile copacilor din lunca Vitanului. În albia sa încovoiată, Dâmbovița își mână liniștit apa tulbure, galbenă și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și ... Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona Dimitrie Anghel - Hipparc şi Didona Hipparc și Didona de Dimitrie Anghel Publicată în "Almanahul Societății scriitorilor români pe 1912", p. 14—20. Fragment Ca o seceră ce-ar intra în răzvrătirea unui lan, astfel se întoarse în sfîrșit și vîntul de sud, în norodul tulburatelor valuri, și culcă snopii de apă pe întinderea mării. Domolite, unul după altul, talazurile, cu ritmice mișcări împingînd spre țărm sfîșiatele dantele de spumă, veneau să cînte subt fereastra atelierului lui Hipparc. În port, lîngă cheiul vechi, galerele se legănau la soare, și cîntece vesele urcau de pretutindeni de pe punți. Pînze albe se desfășurau ici-colo și se umflau în vînt, zgomote de lanțuri ce trăgeau ancorele grele de la fund se auzeau sunînd, licăriri de lopeți ce plîngeau mărgăritare de apă. În bătaia soarelui se aprindeau în aer. Geana curbă a orizontului chema aiurea, blîndul cîntec de ape momea cu graiul lor înșelător, imensa mișcare de unde ce nu stau o clipă locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă din nou încercatele pînze și să plece în căutarea norocului. Ciocane grăbite loveau ritmînd cîntecele, flamure înălțate zugrăveau frînturi de ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ALBĂSTRIRezultatele 1 - 10 din aproximativ 22 pentru ALBĂSTRI. ... ALBĂSTRÍRE , albăstriri , s . f . Acțiunea de a ( se ) albăstri . V. albăstri ... indigo , care are proprietatea de a descompune culoarea galbenă și care se folosește în gospodărie și în industrie pentru accentuarea albului unor obiecte . - Albăstri ALBĂSTRÍȚĂ , albăstrițe , s . f . ( Bot . ) Albăstrea . - Albastră + suf . - ALBĂSTRÍT , - Ă , albăstriți , - te , adj . 1. Care a devenit ( mai ) albastru . 2. Care este clătit în apă cu albăstreală ; ( reg . ) ALBĂSTRÍU , - ÍE , albăstrii , adj . Care bate în albastru ; ALCALÍN , - Ă , alcalini , - e , adj . ( Despre substanțe chimice ) Care are în soluție o reacție bazică , albăstrind hârtia roșie de turnesol și neutralizând acizii ; ... AZURÁ , azurez , vb . I . Tranz . ( Tehn . ) A albăstri AZURÁT , - Ă , azurați , - te , adj . Care a fost ușor albăstrit . - V. BÁZĂ , baze , s . f . I. 1. Parte care susține un corp , o clădire sau un element de construcție ; temei , temelie . 2. Fig . Ceea ce formează temeiul a ceva , elementul fundamental , esențial . 3. ( De obicei urmat de determinarea " economică " ) Totalitatea relațiilor de producție într - o etapă determinată a dezvoltării sociale . 4. Loc de concentrare a unor rezerve de oameni , de materiale etc . , care servește ca punct de plecare pentru o anumită activitate . Bază de aprovizionare . Bază de recepție . Bază de atac . 5. ( În sintagma ) Baza craniului = partea craniului care închide cutia craniană înspre ceafă . II. Corp chimic alcătuit dintr - un atom metalic legat cu unul sau mai mulți hidroxili , care albăstrește hârtia roșie de turnesol , are gust leșietic și , în combinație cu un acid , formează o sare . III. 1. Distanță între difuzoarele ( externe ) ale unui sistem de redare stereofonică . 2. ( Electron . ) Electrod corespunzător zonei cuprinse între cele două joncțiuni ale unui tranzistor . 3. ( Electron . ; în sintagma ) Bază de timp = unitate funcțională a unor aparate electronice , care generează impulsuri la intervale de timp CAFELÚȚĂ , cafeluțe , s . f . 1. ( Fam . ) Diminutiv al lui cafea ( 2 ) . 2. ( La pl . ) Numele a două varietăți de plante erbacee din familia leguminoaselor : a ) plantă cu tulpina cilindrică ramificată , cu flori albe sau albăstrii , cultivată pentru nutreț ( Lupinus albus ) ; b ) plantă ornamentală cu flori mari , albe , cu pete albastre , dispuse în formă de spic ( Lupinus varius ) . - Cafea + suf . - Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române... |
||