|
|
||
|
AVEA NECAZ (PE CINEVA) - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru AVEA NECAZ (PE CINEVA)Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 118 pentru AVEA NECAZ (PE CINEVA). Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F ... la cinci seara s-a dezmeticit bine și mi-a povestit tot ce i se întâmplase. Iată: Plecase, după cum spusei, pe la zece dimineața, și ajunsese fără accident la depozit pe la unsprezece. Umblase repede pe jos și se-nfierbântase; acu, stând pe loc, până să-i cântărească sacii cu cărbuni, s-a simțit răzbit de frig și apucat de fiori. A plecat după ... ostenit. Astfel, încet-încet, a ajuns în dosul Teatrului și a voit să treacă peste piață în strada Regală, de acolo pe la Colțea și pe urmă pe la Sf. Gheorghe în Calea Moșilor — pe drumul cel mai drept. Dar, vrând să treacă pe Piața Teatrului, nu știe cum, se pomenește într-o grozavă învălmășeală: în față-l năvălea poporul, în spate-l pridideau jandarmii călări. A simțit ... sabia ridicată să-i despintice capul. Niță s-apleacă în căruță, ia de la picioare un grunj mare de cărbune și plesnește drept în ochi pe jandarm, care, cu obrazul scăldat în sânge, se prăbușește de pe Constantin Negruzzi - Negru pe alb ... malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi ... Satul prin care trecem este Bozienii; dincolo în stânga sunt Budeștii. Toate sunt frumoase în ținuturile Romanul și Neamțul ce se par o grădină. Natura pe toate le-a înzestrat deopotrivă; le deosebește numai gustul proprietarului. Să nu trecem cu nebăgare-n seamă pe lângă Bălănești. În iazul acesta, precum odinioară în fântâna Ipocreni, ades se scaldă Muzele * Mergând înainte nu te poți opri de a privi ... și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se prelungesc pe ambe malurile lui, și acest întreit șir de munți ce se întind în amfiteatru pe orizon, tufoși și creți ca freza unei marcheze din veacul XIV, deasupra cărora în depărtare domnește Pionul, spărgând norii cu pleșuvul său creștet. Iacă intrăm ... George Coșbuc - Pe pământul turcului ... o vedea. Constantin, cum zic, la holdă a rămas. Nevestei sale I-a spus cum că nu-și va face atâta necaz și cale Să mai meargă peste noapte ci va rămâne la câmp: Căci e cam departe holda, pierzi pe drum atâta timp. Ei! această hotărâre a lui Constantin era Bună pentru Veronica; de minune îi venea; Doamne, mulțumescu-ți, Doamne! Cât e ... i Ucigă-l crucea-aici! Piei! Satană! fugi în codri! fugi în pietri! piară-ți glasul!... Atâte și mai pe-atâte vorbe goale-au răsărit Pe buzele Veronichăi. Diavolul, cel pitulit, Murmură și plin de teamă zice: Iartă, jupâneasă, Io-s drumar, mă culc aice, căci mi-e greu să viu ... ai ave! Dar de-aduc aci vro două, vei mânca? Străinu-n fine: De-i aduce, bine-i face, dacă nu, iar va fi bine! Pe loc Veronica pleacă și s-arunca, dragii mei, Pe fuștei, sărind degrabă câte patru-cinci fuștei; Zboară,-aleargă și se duce, ca de duhul rău purtată, Și se-ntoarce-n câtă vreme bați cu ... aseară. Străinul drumar bea, mâncă, însă e posomorât, Nu vorbește, deci nevasta l-a-ntrebat numaidecât: Ești bolnav doară, bădiță, ori ești supărat ... Ion Luca Caragiale - Grămătici și măscărici ... bun grămătic era mâna dreaptă a boierului, mai cu seamă la cele politicești. Afară de grămătic, însă, orice boier care se respectă mai avea încă un alt slujbaș intelectual, tot atât de neapărat unei curți boierești cu întinse relații sociale. Pe atunci, când nu se pomenea de viață publică și când elita socială și high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capșa și de ... și-n meși; în loc de Hugo, avea un taraf de lăutari și un măscărici. Slujba acestuia era să spuie caraghioslâcuri la chef, să păcălescă pe musafiri și chiar pe stăpânu-său și să spună pe grecește cocoanelor ceea ce damele aud azi pe franțuzește la Hugo. Dar în afară de această îndatorire artistică, măscăricii, recrutați mai totdeauna dintre robi, pe lângă că mai făceau boierului și servicii intime la împrejurări sentimentale, aveau și o sarcină politico-socială. Când boierul avea necaz pe cineva, când era mahmur din cine știe ce pricină, când era scârbit până în suflet că l-a scos vodă de la ipolipsis, atunci ... iar boierul le subscrie “cu robustă convingereâ€�. Și pentru ca să se păstreze cu scumpătate bunul obicei străbun, deși nu mai au boierii noștri ... ... din sat de la noi că Vasile e dizirtor. Și-am bocit mămucuță, ca după un mort, că eu îs beteagă, și-s singură singură pe lumea asta, și numai pe el îl am! Și l-am căutat, și am întrebat, și unde n-am umblat! Numai unul Dumnezeu știe! Așa îmi pierdusem nădejdea. L-am ... o venit că-l lovise dorul de mine, că el o fugit, dar era inimă bună, domnule căpitan. Tare m-am bucurat, că-s singură pe lume, și numai pe el vezi că-l am. Și după multe și multe, într-un târziu, l-am întrebat: Și acolo nu te-au luat la meliție, măi ... Iacă, țin minte vorbele iste ca și cum le-aș fi auzit în minuta asta de ceas. Și el ședea, cum îi colo în colț, pe pat, lângă cuptor, iar eu pe un scăuieș, aproape de dânsul. Cum mi-o spus vorbele iste, am rămas pe gânduri. Și ce mi-o trecut prin minte, plângând i le-am spus: Măi băiete, măi, pe flăcăii aceia îi mână la moarte, ca pe ... Grigore Alexandrescu - Bistrița ... Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran. Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați ... ca să-l așeze pe tron. La anul 1524, luând domnia Radu al VII-lea, care se afla poprit la Constantinopol, făcu ban al Craiovei pe vornicul Pârvu, fratele Barbului, și după dânsul Moise I-i îi dete de soție pe sora sa, vrând să aibă mai de aproape puternica familie a Pârvuleștilor, care era groaza mai multor prinți; dar rudenia aceasta nu fu ... un ce nematerial, care se pierde dinaintea ochilor, sau un fel de sălbatic ce iese din despicătura unei stânci și se pierde într-alta, călare pe un urs îmblânzit de dânsul. Îmi închipuiam că trebuie să-l prindem cu vânătoarea; dar când îl văzui că își pleacă capul și salutează, când ... Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie ... sfântului Alexe, omul lui Dumnezeu , scrisă de mână, Viața părintelui Macarie, Avestița, fata Satanei, Pogorârea Maicei Domnului la iad , și alte vieți ale sfinților. Mai pe urmă veni din Brașov acestor păstori și Istoria lui Arghir . Eu până atunci, din câte citisem, știam pe dinafară numai Epistolia ce căzuse din cer la Palestina ; îmi plăcea unde zice că se jură Hristos pe brațul său cel drept, și când declamam pe dinafară, ardicam și eu brațul. Când văzui însă pe Arghir, eram în ceruri de bucurie: învățai mai într-o săptămână cântarea întâi. Mă încurca însă că nu știa nimeni să-mi spuie ce este ... Când ziceam: "Hip! hop! la a mea iubită", aveam și biciul în mână; plesneam cu dânsul și săream în sus, dar mi-era necaz de ce n-are și biciul meu puterea aceea de farmec (să mă facă să zbor). Pe toamnă dete un guturai mare în toată casa și eu, deprins din versificația lui Arghir, făcui versuri guturaiului, care începea astfel: O, guturai, guturai! Mulțumește ... place. Începeam astfel: Muzele la Olimp cântă, Săltând, cununi împletesc; Dup-a lor, dar, pildă sfânta Veniți să mă veselesc... Când n-are Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza ... țăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moș Ion Roată, după câte văzuse și după câte pățise el în viața sa, nu prea punea temei pe vorbele boierești și avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Așa e țăranul: nu ... cu străinătatea, v-ați înstrăinat și legea, și limba, și inima, și chiar dragostea sătenilor; și după nepăsarea și risipa ce o facem, zvârlind banul pe lucruri de nimica, puțin mai avem de înstrăinat, și nu-i departe vremea aceea, pe cât văd eu. Întrebați pe bieții nemernici de săteni, să spuie ei dacă mai cunosc cine le e stăpân. Au rămas ca niște câini ai nimănui, sărmanii oameni! Cine se ... că nici eu n-am fost așa de sec, între cei de-o seamă cu mine. Dar, de cum am ajuns acasă, goană și prigoană pe capul meu, din partea boierului, în tot felul. Întâi și-ntâi, a pus înadins pe feciorii boierești să-mi caute pricină și să mă aducă la sapă de lemn. Și aceștia, ca oameni fără judecată și pizmași, făceau toate chipurile Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan ... iese câte o melodie. Îndată se îndreptă spre locul de unde venea cântecul, și după câteva momente se văzu în fața unei femei ce ședea pe un trunchi de copac și cânta din fluier acea doină tristă care-l mișcase așa de mult. Ea era în toată frumuseța vârstei; avea părul auriu, ochii mari, albaștri; hainele sale simple și ușoare destăinuiau formele cele mai regulate; dar pe fața ei se oglindea o neliniște mare interioară, se părea că, astfel cântând, ea se jăluiește pădurilor, că mărturisește naturii dorul său din inimă și ... M-am născut într-un ceas rău; ș-acel ceas îl plâng acuma. — Dar știm și noi, draga mea, că multe sunt care apasă pe un om, căci, dacă de lipsa banilor sufere cineva, sunt altele de care moare. De aceea, nu te sfii de mine. Spune-mi ce ai la inimă! Nu știi tu că o durere s ... jucau mai mult decât pe ele, fiindcă eram îmbrăcată ca o fată de târg. Era în sat un flăcău Ștefan, nalt și subțirel ca bradul, avea părul negru și niște ochi care ardeau la suflet. Dar era sărac. N- ... Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe ... care părea a fi un balsam calmant pentru înima lui muncită. În două minute sacagiul deșertă sacaua, își primi plata și se sui pe saca. În van însă lovea cu biciul pe spinarea gloabei; gloaba nu putea porni; era ocupată cu afaceri intime. D. Boliac privea scena sacagiului și gloabei cu cel mai mare interes. Secretarul, asteptând ... croi spinarea animalului tenace. Biata gloabă, răzbită în lovituri, se sili a-și termina cât mai iute afacerile și o luă la fugă pe poartă spre satisfacțiunea sacagiului. Văzând sacaua pornind, d. Boliac dă un țipăt de mirare și inspirațiune. Secretarul sare din somn în mijlocul casei. - Scrie, domnule ... liniști. Bătrânul imperialist, uimit de fericita lui inspirațiune, își aduse aminte că nu și-a băut, după masă, cafeaua; se răpezi, puse mâna pe călimări și înghiți cu sete licoarea neagră... Crezuse că era ceașca de cafea. Tocmai când simți pe gât efectul acru, aruncă, plin de necaz, călimările în pieptul secretarului, care, mânjit de cerneală de sus până jos, fugi pe ușă făcându-și cruce. Și când ar sta cineva ... Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru ... parte din câștig, cari sunt proprietari ai Teatrului Național, însă proprietari minori, puși sub tutela administrației oficiale; și al doilea gajiști, cari sunt plătiți numai pe timpul stagiunii, căpătând în vacanțe numai o mică sumă, ca un fel de bacșiș; aceștia sunt ca niște uvrieri artistici pe cari epitropia societarilor îi ia, îi lasă, îi ține ori âîi gonește, după împrejurări, după nevoie și — chiar după bună sau rea dispoziție. Care ... talente remarcabile. Pentru a mai tempera această absurditate, s-a imaginat atunci niște mijloace de compensare a gajiștilor talentați, pe de o parte gratificațiuni speciale și personale, pe de alta perspectiva de a fi proclamați ca societari, începând cu gradul inferior și clasându-se treptat. Cum am zice, o mică republică ... nu are să încaseze de la visterie și din alte părți nici o pomană oficială. Teatrul românesc numai prin inițiativa privată se mai poate pune pe calea adevăratului progres literar și artistic. Când zic inițiativa privată, nu mă gândesc, Doamne ferește! la asociațiuni generoase de frecuentare obligatorie a teatrului ... o asociație de capitaluri care să construiască în București două localuri moderne de teatru. Sunt sigur că acele capitaluri nu ar fi rău plasate. Și ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Biblie pentru AVEA NECAZ (PE CINEVA)Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 17 pentru AVEA NECAZ (PE CINEVA). ... gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentrucă v`am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. 3 Dar mă tem ca, după cum șarpele a amăgit pe Eva cu șiretlicul lui, tot așa și gîndurile voastre să nu se strice dela curăția și credincioșia care este față de Hristos. 4 În adevăr ... dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiți un alt duh pe care nu l-ați primit, sau o altă Evanghelie, pe care n`ați primit -o, oh, cum îl îngăduiți de bine! 5 Dar socotesc că nici eu nu sînt cu nimic mai pe jos de apostolii aceștia ,,nespus de aleși!`` 6 Chiar dacă sînt un necioplit în vorbire, nu sînt însă și în cunoștință; și am arătat lucrul ... aș spune din nebunie. 18 De vreme ce mulți se laudă după firea pămîntească, mă voi lăuda și eu. 19 Doar voi suferiți cu plăcere pe nebuni, voi, cari sînteți înțelepți! 20 Dacă vă robește cineva, dacă vă mănîncă cineva, dacă pune cineva ... va împărăți, va lucra cu înțelepciune, și va face dreptate și judecată în țară. 6 În vremea Lui, Iuda va fi mîntuit, și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată Numele pe care i -L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!`` 7 ,,De aceea iată, vin zile, zice Domnul, cînd nu se va mai zice: ,Viu este Domnul ... Domnul.`` 29 ,,Nu este Cuvîntul Meu ca un foc, zice Domnul, și ca un ciocan care sfărîmă stînca?`` 30 ,,De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii cari își ascund unul altuia cuvintele Mele.`` 31 ,,Iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii cari iau cuvîntul lor și -l dau drept cuvînt al Meu.`` 32 ,,Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce proorocesc visuri neadevărate, cari le istorisesc și rătăcesc pe poporul Meu, cu minciunile și cu îndrăzneala lor; nu i-am trimes Eu, nu Eu le-am dat poruncă, și nu sînt de niciun folos ... prooroc, sau un preot te va întreba: ,Care este amenințarea Domnului?` să le spui care este această amenințare: ,Vă voi lepăda, zice Domnul.`` 34 ,,Și pe proorocul, pe preotul, sau ... ... Bărbatul să-și împlinească față de nevastă datoria de soț; și tot așa să facă și nevasta față de bărbat. 4 Nevasta nu este stăpînă pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpîn peste trupul lui, ci nevasta. 5 Să nu vă lipsiți unul pe altul de datoria de soți, decît doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea; apoi să vă ... fiecare să rămînă în starea în care l -a așezat Domnul, și în care l -a chemat Dumnezeu. Aceasta este rînduiala pe care am așezat -o în toate Bisericile. 18 Dacă cineva a fost chemat pe cînd era tăiat împrejur, să rămînă tăiat împrejur. Dacă cineva a fost chemat pe cînd era netăiat împrejur, să nu se taie împrejur. 19 Tăierea împrejur nu este nimic, și netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui ... o hotărîre tare, și nu este nevoit ci este slobod să lucreze cum vrea, și a hotărît în inima lui să-și păstreze pe ... ... semnul cînd se vor împlini toate aceste lucruri?`` 5 Isus a început atunci să le spună: ,,Băgați de seamă să nu vă înșele cineva. 6 Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu, și vor zice: ,Eu sînt Hristosul!` Și vor înșela pe mulți. 7 Cînd veți auzi despre războaie și vești de războaie, să nu vă spăimîntați, căci lucrurile acestea trebuie să se întîmple. Dar încă nu ... vorbiți orice vi se va da să vorbiți în ceasul acela; căci nu voi veți vorbi, ci Duhul Sfînt. 12 Fratele va da la moarte pe frate-său, și tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinților lor, și -i vor omorî. 13 Veți fi urîți de toți pentru Numele Meu; dar cine va ... vor da țîță în zilele acelea! 18 Rugați-vă ca lucrurile acestea să nu se întîmple iarna. 19 Pentrucă în zilele acelea va fi un necaz așa de mare, cum n`a fost de la începutul lumii, pe care a făcut -o Dumnezeu, pînă azi, și cum nici nu va mai fi vreodată. 20 Și dacă n`ar fi scurtat Domnul ... ... ... aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămînea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărîmată.`` 3 El a șezut jos pe muntele Măslinilor. Și ucenicii Lui au venit la El la o parte, și I-au zis: ,,Spune-ne, cînd se vor întîmpla aceste lucruri? Și ... fi semnul venirii Tale și al sfîrșitului veacului acestuia?`` 4 Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Băgați de seamă să nu vă înșele cineva. 5 Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu, și vor zice: ,Eu sînt Hristosul!` Și vor înșela pe mulți. 6 Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă spăimîntați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întîmple. Dar sfîrșitul ... fiți chinuiți, și vă vor omorî; și veți fi urîți de toate neamurile pentru Numele Meu. 10 Atunci mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții, și se vor urî unii pe alții. 11 Se vor scula mulți prooroci mincinoși, și vor înșela pe mulți. 12 Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci. 13 Dar cine va răbda pînă la sfîrșit, va fi mîntuit ... pămîntului se vor boci, și vor vedea ... ... cărnii și a duhului, și să ne ducem sfințirea pînă la capăt, în frica de Dumnezeu. 2 Înțelegeți-ne bine! N`am nedreptățit pe nimeni, n`am vătămat pe nimeni, n`am înșelat pe nimeni. 3 Nu spun aceste lucruri ca să vă osîndesc, căci am spus mai înainte că sînteți în inimile noastre pe viață și pe moarte. 4 Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sînt plin de mîngîiere, îmi saltă inima de bucurie ... nicio pagubă din partea noastră. 10 În adevăr, cînd întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mîntuire, și de care cineva nu se căiește niciodată; pe cînd întristarea lumii aduce moartea. 11 Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frămîntare a trezit ... a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu. 13 De aceea am fost mîngîiați. Dar, pe lîngă mîngîierea aceasta a noastră, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit ... ... oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. 3 Și se vor purta astfel cu voi, pentrucă n`au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. 4 V`am spus aceste lucruri, pentruca, atunci cînd le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceți aminte că vi le-am ... ceasul; dar dupăce a născut pruncul, nu-și mai aduce aminte de suferință, de bucurie că s`a născut un om pe lume. 22 Tot așa și voi: acum sînteți plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăș, inima vi se va bucura, și nimeni nu ... în pilde, ci vă voi vorbi deslușit despre Tatăl. 26 În ziua aceea, veți cere în Numele Meu, și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. 27 Căci Tatăl însuș vă iubește, pentrucă M`ați iubit, și ați crezut că am ieșit dela Dumnezeu. 28 Am ieșit dela ... zis: ,,Iată că acum vorbești deslușit, și nu spui nicio pildă. 30 Acum cunoaștem că știi toate lucrurile, și n`ai nevoie să Te întrebe cineva ... înșală, pentrucă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne -a fost dat. 6 Căci, pe cînd eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiți. 7 Pentru un om neprihănit cu greu ar ... cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s`ar găsi cineva să moară. 8 Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. 9 Deci, cu atît mai mult acum, cînd sîntem socotiți neprihăniți, prin sîngele ... peste ceice nu păcătuiseră printr`o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celuice avea să vină. 15 Dar cu darul fără plată nu este ca și cu greșala; căci, dacă prin greșala unuia singur, cei mulți au fost loviți ... singur, care este Isus Hristos!) 18 ...Astfel dar, după cum printr`o singură greșală, a venit o osîndă, care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr`o singură hotărîre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărîre de neprihănire care dă viața. 19 ... ... i -a văzut, nici n`a băgat de seamă nimic, și nimeni nu s`a deșteptat, căci Domnul îi cufundase pe toți într`un somn adînc. 13 David a trecut de cealaltă parte, și a ajuns departe pe vîrful muntelui, la o mare depărtare de tabără. 14 Și a strigat poporului și lui Abner, fiul lui Ner: ,,N`auzi tu, Abner ... Și David a zis lui Abner: ,,Oare nu ești tu bărbat? Și cine este ca tine în Israel? Pentruce atunci n`ai păzit pe împărat, stăpînul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpînul tău. 16 Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul, că sînteți vrednici de moarte, căci n`ați vegheat asupra stăpînului ... izgonesc azi ca să mă deslipească de moștenirea... Domnului, zicîndu-mi: ,Du-te de slujește unor dumnezei străini!` 20 Oh! să nu-mi cadă sîngele pe pămînt departe de Fața Domnului! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe ... Plingerile lui Ieremia Capitol 3 ... ca un urs și ca un leu într`un loc ascuns. 11 Mi -a abătut căile, și apoi s`a aruncat pe mine, și m`a pustiit. 12 Și -a încordat arcul, și m`a pus țintă săgeții Lui. 13 În ... bine pentru om să poarte un jug în tinereța lui. 28 Să stea singur și să tacă, pentrucă Domnul i l -a pus pe grumaz; 29 să-și umple gura cu țărînă, și să nu-și peardă nădejdea; 30 să dea obrazul celui ce -l lovește, și să se ... cînd mîhnește pe cineva, Se îndură iarăș de el, după îndurarea Lui cea mare: 33 căci El nu necăjește cu plăcere, nici nu mîhnește bucuros pe copiii oamenilor. 34 Cînd se calcă în picioarele toți prinșii de război ai unei țări, 35 cînd se calcă dreptatea omenească în fața Celui Prea ... și va vedea. 51 Mă doare ochiul de plîns pentru toate fiicele cetății mele. 52 Cei ce mă urăsc fără temei, m`au gonit ca pe o pasăre. 53 Voiau să-mi nimicească viața într`o groapă, și au aruncat cu pietre în mine. 54 Mi-au năvălit apele peste cap ... ... Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic. 9 Eu, Ioan, fratele vostru, care sînt părtaș cu voi la necaz, la Împărăție și la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei ... Și am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trîmbițe. 11 care zicea: ,,Eu sînt Alfa și Omega, Cel dintîi și Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într -o carte, și trimete -o celor șapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodicea.`` 12 M`am ... întors să văd glasul care-mi vorbea. Și cînd m`am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur. 13 Și în mijlocul celor șapte sfeșnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă pînă la picioare, și încins la piept cu un brîu de aur. 14 Capul și ... El Și -a pus mîna dreaptă peste mine, și a zis: ,,Nu te teme! Eu sînt Cel dintîi și Cel de pe ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Biblie... |
||