A r c h e u s . r o

Sursa : NODEX

Sursa : etimologic

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Rezultate suplimentare

Rezultate din Literatură pentru BĂLĂCI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 13 pentru BĂLĂCI.

Alexandru Vlahuță - Delendum

Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...

Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime

Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime Deziderate legitime de Ion Luca Caragiale Urbea Târgul de Munte, numărând vreo 3600 de locuitori, vreo 6 biserici, 4 școale primare și 180 de cârciumi, se află destul de pitoresc așezată pe malul stâng al Dâmbului Sec. Se cheamă Dâmbul Sec fiindcă, între cele două maluri râpoase, înalte cam de vreo cincisprezece metri și departe unul de altul la tot cam atâția, nu curge aproape tot anul nici atâta apă câtă ar ajunge rațelor din mahalaua mărginașă să [se] bălăcească pe arșiță. Dar ca o ironie, în pofida numelui ce i-au dat riveranii, Dâmbul Sec se pornește vajnic către sfârșitul primăverii cu valuri posomorâte, și umple vâlceaua și, urlând nebunește, prăvălește la vale buturugi și fel de fel de rupturi, și surpă din maluri, și face peste putință să mai treacă de la un mal la altul altcineva decât zburătoarele. E mare piedică pentru comerțul local; căci capitala districtului se află în partea de dincoace, așa că, dacă s-a pornit odată Dâmbul Sec, nu mai e chip să comunice Târgul de Munte cu sediul prefecturii, la o distanță de douăzeci și cinci de kilometri, decât ocolind foarte pe departe. Trebuie ...

Nicolae Văcărescu - Durda

Nicolae Văcărescu - Durda Durda de Nicolae Văcărescu     Primăvara se ivește,     Să vezi, muguru frunzește     Și iarba cum încolțește,     Codrul cată, se-ndesește,     Inima-mi zburdă și crește!     Cucul a-nceput să cânte     Nu pe crăci uscate, frânte;     Micșuneaua cam plăpândă     Altor flori miros comindă     Daleo, Doamne, ce orândă!     Roibul meu, iarna mai toată     N-a văzut vifor, nici zloată,     Că-l țineam tot pe cătare,     Pe bere și pe mâncare,     Vai de draga lui spinare!     Roibule, mi te gătește,     Șalele-ți înțepenește.     Să mă duci peste pripoare.     Văi și coaste la strâmtoare,     Pre potecă făr' de soare.     Daleo, daleo, dragă durdă,     Fă-te-ncoacea, nu fii surdă!     Vin' să te-ngrijesc mai bine,     C-a-mpuiat greierii-n tine,     Daleo, durdă, vai de mine.     Oleoleo! vremea-nvitează     P-ăl cu inima vitează,     Să nu stea să se clocească,     Ci-n sânge să bălăcească,     Pomina să-și

Ion Luca Caragiale - Monopol...

Ion Luca Caragiale - Monopol... Monopol... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1907 În vara anului 1907, aflându-mă în străinătate și având în țară daraveri, m-așez în trenul Berlin-București, cu gândul să m-abat o zi-două pe la Iași, unde să vizitez pe niște vechi și buni prieteni, familia Ronetti Roman. A doua zi, mă cobor în gara Pașcani la 12.30 p.m. Numaidecât întreb cu respect pe un domn impiegat de mișcare foarte tânăr, care poartă o șapcă prea matură, odinioară desigur stacojie, "pe ce linie este tras trenul ce trebuie să plece peste câteva minute spre Iași"... Domnul impiegat îmi răspunde politicos că, "în legătura cu Berlin- București, pleacă din Pașcani spre Iași numai un tren, la 4.10, cu sosirea la 6.5 p.m.". - Dar... - Știu, mă-ntrerupe ghicindu-mi gândul, este și un tren cum vrei dumneata; dar acela nu umblă... - Este, dar nu umblă? - ...nu umblă decât pe zezonul băilor. - Am înțeles, răspund eu pe jumătate domirit. Firește, e prea de timpuriu, înainte de sfârșitul lui mai, să-nceapă băile... Dar nu știam să fie acuma și-n Berlin pătimași cari vin să se caute la băile din Iași. ...

Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată

Petre Ispirescu - Broasca ţestoasă cea fermecată Broasca țestoasă cea fermecată de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat, și el avea trei feciori. Când le-a venit și lor vremea de însurătoare, le-a zis împăratul: - Dragii mei copii, v-ați făcut mari; mergeți de vă căutați ursitele, ca să intrați și voi în rândul oamenilor. - Vorbele tale, tată, sunt pentru noi ca o icoană la care ne închinăm, răspunseră copiii și, după ce îi sărutară mâna, se gătiră, care mai de care, să plece mai curând. Fiul cel mare se îmbrăcă cu hainele ce le avea el mai bune, luă oaste cu dânsul și bănet de ajuns. Mergând spre răsărit, ajunse la curtea unui împărat care avea o fată, singură la părinți. O peți de la tatăl ei, împăratul, și învoiala se și făcu. Asemenea și cel mijlociu, după ce se dichisi și el cum știu mai bine, plecă și el înspre apus. Ajunse și el la curtea unui alt împărat, carele asemenea avea o fată. Făcură vorba, și iute, iute, se logodi și el cu dânsa. Pe fiul cel mai mic, însă, nu- ...

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

Vasile Pârvan - Datoria vieţii noastre Datoria vieții noastre de Vasile Pârvan Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919 De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții. Fie ...

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

Alecu Russo - Iaşii şi locuitorii lui în 1840 Iașii și locuitorii lui în 1840 de Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma ...

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei ...

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Linişte Liniște de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Mariei Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De trei ori l-am văzut în viața mea și rămăsese neschimbat: aceeași față, aceeași barbă căruntă, același mers oblu și capul plecat tot pe umărul drept. Aceeași liniște adâncă. Și l-am văzut în mijlocul unei naturi așa de mândre, că s-ar fi mișcat sufletul celui din urmă ticălos. Pieptul uriaș al Ceahlăului și Dâmbovicioara, despicând în două creierii munților, pentru ca să-și deșire trâmba apelor sale reci și albăstrii, au descrețit fruntea veștezită a atâtor cartofori, au scăpărat în inima a atâtor zgârciți o veselie străină de sunetul banului ș-au desfătat atâți nerozi de negustori câți brazi și câți mesteceni sunt pe ceafa de piatră a acestor ținuturi fericite. Apele se bat, rostogolesc bolovanii, umplu vultorile și sar peste stâncile lustruite; șipotele țâșnesc și-și azvârlă sulul apelor reci ca niște arcuri de sticlă străvezie; munții se încalecă grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. ...

Panait Istrati - Chira Chiralina

Panait Istrati - Chira Chiralina Chira Chiralina de Panait Istrati I - STAVRU Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului, care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică. Ajuns la intrarea grădinii, se opri, încurcat și necăjit. — Ce dracu! exclamă el cu voce tare, nu mai sunt copil! Și cred că am tot dreptul să înțeleg viața cum o simt. Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom aerul curat, care se ridica din nisipul de curând udat — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ales împotrivirea mamei sale la legăturile lui de prietenie, împotrivire care dăduse naștere la o ceartă violentă între mamă și fiul ei ...

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești

Constantin Cantacuzino - Istoria Ţării Rumâneşti Istoria Țării Rumânești de Constantin Cantacuzino Istoria Țării Rumânești întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci și apoi cine o au mai descălecat și o au stăpânit până și în vremile de acum s-au tras și stă Cuprins 1 Predoslovie 2 Numele aceștii țări den vechi cum îi era și cine o stăpâniia 3 Stăpânitorii și lăcuitorii aceștii Dachii. Cine au fost întâi 4 Traian Ulpie. Puindu-se împărat romanilor, au supus Dachia desăvârșit 5 De Dachia pe scurt iar voi mai arăta, cât zic că au fost de mare și cu ce părți s-au hotărât 6 Dupe ce au așezat Traian pre romani în Dachia, cum s-au ținut și pănă când tot așa au stătut 7 Vlahii de unde să zic vlahi, sau alt nume iar mai tot așa, căruia scriitoriu cum i-au plăcut puindu-le numele și mai ales de unde să trag ei 8 Dupre ce au rămas rumânii în dachia moșnĂ©ni, cât supt ascultarea împăraților romani au stătut și apoi la ce au mai ajuns 9 Hunii, au cum le zic alții unii, den cari ungurii să ...

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru BĂLĂCI

 Rezultatele 1 - 8 din aproximativ 8 pentru BĂLĂCI.

BĂLĂCIRE

... BĂLĂCÍRE , bălăciri , s . f . Acțiunea de a ( se ) bălăci ; bălăcit . - V. bălăci

ȘTIOBÂLCĂI

... ȘTIOBÂLCĂÍ , știobâlcăiesc , vb . IV . Tranz . și refl . ( Reg . ) A ( se ) cufunda cu zgomot în apă ; a ( se ) bălăci

BĂLĂCĂRI

... BĂLĂCĂRÍ , bălăcăresc , vb . IV . 1. Refl . și intranz . ( Rar ) A ( se ) bălăci

BĂLĂCEALĂ

... BĂLĂCEÁLĂ , bălăceli , s . f . Joacă , zbenguială prin apă ( la scăldat ) . - Bălăci

BĂLĂCIT

... BĂLĂCÍT s . n . Bălăcire . - V. bălăci

BLEOTOCĂRI

... BLEOTOCĂRÍ , bleotocăresc , vb . IV . Intranz . ( Reg . ) 1. A se bălăci

LINCIURI

LINCIURÍ , linciuresc , vb . IV . Refl . ( Reg . ) A se băga în apă bălăcindu - se , împroșcând apa etc . - Formație