|
|
||
|
CAM PE LA - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru CAM PE LARezultatele 1 - 10 din aproximativ 390 pentru CAM PE LA. Ion Luca Caragiale - Cam târziu... ... — Frate, ce s-o fi făcut Costică?... Costică Panaite... știi... — Costică Panaite?... zice altul. Curios lucru! Cum ți-a venit?... Tocma la el mă gândeam și eu, la Costică Panaite. — Domnule, zice al treilea; asta este ceva care să o spui ori la cine, nu te poate crede. La cine credeți că m-am gândit eu acuma, când ai întrebat dumneata întâi: „Frate, ce s-o fi făcut Costică?" — ?... — La Costică, domnule... la Costică Panaite!... Comèdie!... Așa e... Ce s-o fi făcut bietul Costică? — E în provincie... la o moșie, mi se pare... S-a apucat de comerț... Nu l-am văzut, poate, de opt ani... Dar e curios lucru, domnule ... și jumătate, se explică ușor. De la moșia lui, din vârful munților, este o distanță de cincizeci și mai bine de kilometri cu trăsura până la Ploești. S-a abătut la Vălenii de Munte și s-a-ncurcat o noapte; apoi a ajuns la Ploești; s-a abătut pe la Valea Călugărească, ... Constantin Negruzzi - Negru pe alb ... să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi ... a Romanului. Odată însă acest târg a fost mai locuit, cum se cunoaște din multe case ce sunt acum pustii. Aproape de Roman, pe moșia Gâdinții, se mai văd încă urme din risipurile cetății Smeredava. Dar iacă am venit la Moldova. Vornicul Ureche zise că numele țării vine de la ea și de la căpauca lui Dragoș; greșăște însă bunul bătrân în astă închipuire ce și-a făcut-o singur. Țara fu numită pentru frumuseța ei de ... iașeni. — Eu am aflat o rețetă, îmi răspunse, cu care am scăpat. Am avut trebuință, sunt acum vro trei luni, să mă duc pănă la târgul... Cum am ajuns, a doua zi am dat un prânz mare, la care am invitat pre toți magnații târgului, mari, mijlocii și mici; barbați, femei, babe, fete ș.a. S-au ... Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău ... cam ostenit; gustă ceva din vinul ista să mai prinzi la putere, și să ne grăbim pasul, ca nu cumva să fim siliți să dormim la Pietrele Doamnei, cu liliecii și stafiile. — Ce, sunt stafii pe-acolo? He, ba ce! Acolo nu-i loc curat, cică în toată noaptea se preumblă pe vârful Rarăului umbra domniței care a botezat stâncile cu numele ei. — Ai văzut-o vreodată? — Să mă ferească Sfântul! — Și ... sfială la stâncile ce-l apăsau prin măreția lor și iată că i se opriră ochii pe-un soi de vizunie, care se deschidea fioroasă la picioarele stâncilor și mergea adânc în pământ. — Ce este aceasta? întrebă Costin pe călăuz. — Astă groapă n-are fund; se zice că merge până la măruntaiele pământului. Ea nu de mult s-a ivit, și într-însa locuiește stafia muntelui. Dar pentru Dumnezeu, domnule, să nu pierdem vremea ... dă!... Când se leagă păcatul de om, trebuie să-l tragă! Așa-i părdalnica asta de dragoste! — Vra să zică era și o femeie la mijloc? — Ba bine că nu! Să știi de Mihai Eminescu - La aniversară ... odaia lui, unde clasicii erau așezați pe-un scrin în religioasă regulă și neviolabilitate și se primbla cu pași mari prin casă. Era brunet și cam poetic. Avea ochi albaștri, ceea ce vrea să zică mult, și era frumos băiet. Acum stătu cu mirare înaintea oglinzii, se uita cu mirare în ... fața ei albă ca laptele cu obrajii roși și părul ei blond, foarte blond, care înconjura cu lux și finețe o față plină și râzătoare. Pe când el perora o temă de astronomie — indiferentă atât lui cât și ei — adică pe când se necăjeau unul pe altul, ea se uita la el fără să-l asculte; i-ar fi sărit în gât, l-ar fi sărutat de o mie de ori — așa număra ea cel ... stabileau diplomaticește să-și zică d-ta — atunci tu — tu din greșeală, și iar din greșeală, ș-așa mai departe. În fine ajunsese la portiță. — Elis! tu ... nu știi cât te iubesc... nici poți ști căci... căci tu nu ai inimă. Pe nume și tu? Vezi, gândi ea, dar nu zise nimic... — De când te-am văzut, de când știi tu — căci tu știi că ... Ion Luca Caragiale - La Moşi La Moși de Ion Luca Caragiale 1900 Vagoane de tramvai galbene și albastre, tramcare, trăsuri boierești, căruțe mitocănești și biciclete și lume multă pe jos... De pe atâtea strade și căi, ca de pe atâtea brațe ale unui fluviu uriaș, se varsă ca-ntr-o mare zgomotoasă, pe bariera de la capul podului Târgului de Afară, valuri peste valuri de omenire. Precum este greu să se mai întâlnească două picături de apă o dată ce au ... sete, pe câtă vreme dumneaei sufere pe lângă astea și de foame. Când se oprește vagonul la Sf. Gheorghe, se face roșie, apoi galbenă și pe urmă simte o sudoare rece, și iar fierbințeală și iar răcește, și răsuflă greu, ștergându-se pe sub bărbia grasă, și zice: - Uff ! dacă stiam, mai bine luam birze! (că vorbește cam peltic). Teribelă căldură! mor! Vagonul pornește de la Sf. Gheorghe și intră în Calea Moșilor... Parcă umblând, tot e mai bine, tot se mai face nițel curent. Curentul astâmpără puțin căldura; dar foamea ... simți că miroase a rânced? Iar o să-ți strici stomacul. - Ba, să mă ierți! nu miroase de loc a rânțed. La oale... A cumpărat madam Petrescu fluierașul și au pornit toți ... ... hotărăște să se mai lase și pe călcâie. Lumânările se aprind. Lache scoate din buzunar o portocală[lxix] , îi trage coada afară și ia, de la cucoana care l-a făcut măgar și obraznic, lumină. 12 și un sfert... Lache suie la mitropolie cu portocala aprinsă. Suind, gândește... La ce? La un lucru foarte ciudat: de ce totdeauna gheata din dreapta supără mai tare decât cea din stânga? Și apoi: de ce la suiș supără gheata din dreapta mai tare decât pe drum drept? 1 și trei sferturi... Lache coboară dealul mitropoliei, ținând strâns portocala aprinsă... Ciudat lucru! la coborâș, gheata din dreapta parcă supără și mai mult ca la suiș... Cu cât îl strânge gheata, cu atât Lache strânge portocala... O strânge până o sparge. Suflă, o stinge și o pune în buzunar. 5 ... ele nu mai știu ce să facă cu degetele lor — parcă ar cânta la clavir. Și teribilă potriveală, domnule! amândouă poartă ciorapi crem și cam largi, care vin de fac cute și firește că, dacă face cute ciorapul, e mai rău când e gheata strâmtă. Foarte frumos pe Piața Teatrului! stai, mă-nțelegi, ... Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni ... e scăldată De sângiuri fără Dumnezeu! M-arăt, strigând să stângă Văpaia cea nătângă A groaznicului tun... Vorbesc, și-ndată gloata Mă-mpinge’ la Golgoata Și țipă că-s nebun! Aștept Caiafii să m-apuce, Aștept să-nfigă iar pe cruce, Să-ndoape cu oțet pe Crist. Prin chin solia-mi se-mplinește, Prin moarte-mi omul se-nnoiește, Și tu-mi vei fi evanghelist. D-aci vor înceta războaie, Cel ... Mă cheamă Chichirez. A-ți spune tocmai ce-s, nu prea găsesc cuvinte. În vis, sunt un nebun, de nu m-aș deștepta; La faptă, când nu dorm, sunt sănătos la minte Ș-am un stomac de lup când are ce mânca. Să te mănânc sau nu? Ba. Fii acum pe pace. În vis eu sunt sătul și nu m-auzi urlând. Nebunii sunt hrăniți, ș-a fi nebun îmi place, De nu m ... arată: Sunt buze-n cari îmi pare că văd întregul mai! Iar ca parfum — cuvântu-i se-ntinde și mă-mbată: Ce-i muzica la oameni la îngeri este grai... De fiu-său el îmi vorbea, Iar eu vedeam Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă ... dosul curții se întinde-n patrat, cu șanț, pomătul, florăriile, via și prisaca. Aceasta este arătarea stereotipă a satelor și curților, fără privire la modificațiunile întâmplătoare care individualizează pe fiecare din ele. Caracterul vieții de sat este liniștea și tăcerea. Ziua, oamenii fiind la lucru, numai copiii se joacă cu colțul drumului, babele detot bătrâne șed torcând la umbră pe prispă și moșnegii adunați la crâșmă își petrec restul vieții lor bând și povestind. Abia sara, când satul devine centrul vieții pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie ... Lear. Și Dumnezeu îl știe că el nu era omul care să ceară lucruri mari de la gineri-său. Un loc la masă și unul la sobă și acel cuviincios respect. El își ridicase fesul asudat de pe fruntea asudată și netedă pe care erau urcate de dinapoia capului vițe de păr alb ca argintul, și-și scoase din sânii* anteriului basmaua mare, neagră cu flori verzi, și ... eu îs înțeleaptă, adăogi cu cochetărie. Cum ținea tablaua întinsă, se vedeau gropițele cele mai tinere în coatele mâinilor. ― Ș-apoi ia zi-mi, cam ce vânt te aduce pe la mine, Porfirie. Mă bucură că nu-s cel din urmă pe Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală ... ce-i afară... - Ce e? - S-a pornit un vânt de sus... vine prăpăd. Am sărit drept în picioare și m-am uitat la ceas: zece și aproape trei sferturi. În loc de o jumătate de ceas, stătusem la han două ceasuri și jumătate? Vezi ce e când te-ncurci la vorbă! - Să-mi scoață calul! - Cine?... Argații s-au culcat. - Mă duc eu la grajd... - Ți-a pus ulcica la pocovnicu! zice cocoana pufnind de râs și ținându-nii calea la ușă. Am dat-o binișor la o parte și am ieșit pe prispă. În adevăr, era o vreme vajnică... Focurile chirigiilor se stinseseră; oameni și vite dormeau pe coceni, vârându-se cuminți unii-ntr-alții jos la pământ, pe când pe sus prin văzduh urla vântul nebun. - E vifor mare, zise cocoana Marghioala, înfiorată și apucându-mă strâns de mână; ești prost? să pleci pe vremea asta! Mâi de noapte aici; pleci mâine pe lumină. - Nu se poate... Mi-am tras mâna cu putere; am mers la grajd; cu mare greutate am deșteptat un argat și mi-am găsit calul; l-am închingat, l-am tras la scară și m-am suit în odaie să ... George Coșbuc - Pe pământul turcului ... Și din astă cauză dânsul nu știa decât să tacă, Iar nevasta-i putea face orișice voia să facă. Într-o toamnă-au ieșit ambii la holdă, la secerat. Lanul era chiar pe lângă drumul țării așezat! Deci mirare nu-i că ochii nevestei din când în când Rătăceau pe drum, să vază cine naiba-o fi trecând. Tu bărbate!... Vai de mine! of, privește cine trece! Lasă snopul în năpaste, seca-i ... Nevasta e în uimire: D-apoi eu n-am cum să știu; De-l cunosc, bată-mă dragul și-a minunilor să fiu! Cam râzând el mai adaugă: Nu-l cunoști? Destul de rău! E drumar și doarme noaptea chiar în pod la noi. Ba zău, Chiar în podul nostru doarme? Veronica iar întreabă, Dar la noapte? Tot acolo, răspunde bărbatu-n grabă. Ambii tac. Nevasta-ncepe planuri tainice: O drace! El doarme la noi și asta n-am știut-o! Cum aș face, Ca să mă-ntâlnesc cu dânsul! Nu știu ce plan aș afla!... A! te ... strigă dânsa: Ce drumar? Doar drumaru-n pod nu doarme? Hoț și lotru și tălhar! Că m-am spăriat de tine de-am răcit până ... Calistrat Hogaș - La Pângărați ... fu biruit de arșița covârșitoare a zilei, și adierea lui răcoroasă se schimbă într-o răsuflare de flăcări ce părea că izvorăște necurmat pe gâturile de văi largi ale munților învăpăiați. Tăiarăm la dreapta prin huceaguri și, la o cotitură mai iargă, unde Bistrița, obosită oarecum de iuțala mersului ei și adunată în genune, se odihnește o clipă pe o așezătură mai revărsată a patului său, intrarăm în apă. Plute lungi de dulapi noi lunecau mai iute decât apa, la răstimpuri rari, în preajma noastră, iar bărbatul cârmaci și nevasta dălcăuș, înfipți parcă în plută pe picioare vânjoase, stăteau drept și neclintiți, cu mânile încleștate pe boldul cârmei, gata să tragă când la „câmp“, când la „pădure“, spre a se împotrivi ademenirii apelor viclene, care-i târa spre vaduri primejdioase... și mânați de repejunea șivoiului râdeau în ... pălăriile pe masă și bețele prin colțuri, cum am face noi, părinte Varsanufie, să vedem pe cuvioșia-sa, părintele egumen? Am voi să căpătăm de la sfinția-sa blagoslevenia pentru mas noaptea asta în mânăstire, fiindcă-i târziu și nu ne mai putem întoarce Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||