|
||
CAPACITATE DE A UITA - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru CAPACITATE DE A UITARezultatele 1 - 10 din aproximativ 21 pentru CAPACITATE DE A UITA. Grigore Alexandrescu - O profesiune de credință ... Grigore Alexandrescu - O profesiune de credinţă O profesiune de credință de Grigore Alexandrescu Domnilor alegători, mă rog să fiu ascultat, Și după ce m-ăți citi mă rog să fiu deputat. Căci am cuvinte să crez ... statul, cumparînd-mi moșioare, Iar guvernul, ce văzuse vrednicia și talentul, Îmi da ranguri pe tot anul, siluind Regulamentul, Pe cînd mulți păcătoși alții, lipsiți de capacitate, Servind țării din pruncie stau cu buzele umflate. Apoi cînd streine armii țara noastră ocupară, De la cine înlesnire întru toate ele-aflară? Cine pentru zece care a făcut ades cinci sute, Numai ca să nu se-ntîmple s ... Căci mărindu-se pămîntul, lefile poate vor crește; Însă prinț strein nu-mi place, căci nu știe românește; Și cînd slujbe îi vom cere el de loc n-o să privească De sîntem boieri sau ținem de vro casă boierească, Ci d-avem talent, virtute, merite sau probitate, Calități din altă lume, foarte grele și ciudate; Pentru cea mai mică vină, ce ... și protectori, toți vom fierbe, într-o oală Ș-a streinului domnire țării îi va fi fatală; Și religia vom pierde și vom uita ... Ion Heliade Rădulescu - În așteptarea lui 1848. Preziua. Psalm ... Ion Heliade Rădulescu - În aşteptarea lui 1848. Preziua. Psalm În așteptarea lui 1848 de Ion Heliade Rădulescu PREZIUA Psalm Strigarea-mi ajungă până la tine Și-exauzi-mi, Doamne, ruga fierbinte! Amar mi-e plânsul; nu-ți întoarce fața ... ca și fumul, Ca lemnele în foc oasele-mi secară, Pălitu-m-am și m-am uscat ca iarba, Aridă inima îmi e ca piatra; De suspin, de geamăt mi-a rămas carnea Pe oase uscată; mi-am uitat pâinea Cum se mai mănâncă. Deșert mi-e sânul... Ca pelecanul mi ... noapte Și tuturor altor cobe nocturne; Întru veghere nopțile trecut-am Și m-asemănai păsării veghinde Ce stă nemișcată dasupra casei. Toată ziua mă culmau de ultrage Inemicii; și cei ce-odinioară Mă lăudau jură acum asupră-mi. Avut-am cenușă în loc de mâncare Și-n lacrimi mi-amestecai băutura Numai la vederea mâniei tale Și la înalta și dreapta-ți urgie. Înălțatu-m-am și m-ai ... servii tăi, plâng lumina, Gem altarele, plâng d-a lor ruină. Sunat-a ora, și acum se vor teme Gințile toate de ... Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X ... iritabil tânărul care descoperea cu superioară siguranță inferioritatea lui Caragiale. Cine știe cum îl supărase vreodată scriitorul de comedioare! În adevăr, Caragiale avea o deosebită capacitate de a lovi fără să glumească, când incarnările diverse ale Dlui X îl plictiseau peste măsură. Pe cât era uneori de ușoară cordialitatea lui meridională, pe atât de aspru respingea autorul de comedioare pe domnii care-l năpădeau cu o intimitate nepoftită. Erau destui Domni X, care umblau să se împodobească afișând nerăbdător o prietenie, căreia căutau ... este aici strălucitor simbolizată; adevărat, Domnul X, oriunde și oricând, cere artistului un Mihai-Viteazul oarecare. Domnul X nu-și poate închipui altă estetică demnă de domnia-să decât estetica formată din asemenea postulate eminent serioase. Mai ales că Domnul X, al nostru, cel românesc, este prin excelență bărbat de stat; și prin urmare nu poate uita că prin comedii nu se întemeiază state. Și Domnul X nu poate admite să fie întrerupt cumva de la această superioară activitate a domniei-sale. A crezut Domnul X, în judecata lui totdeauna gravă, că, în scrierile lui Caragiale ... Hanul lui Mânjoală, o poveste care ar fi trebuit, pare că, să deștepte atenția chiar a celor mai convinși și zeloși Domnul X. Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France ... aceasta exprimă perfect eroica dizarmonie care stăpânea toate facultățile intelectuale și morale ale lui Flaubert. Ca și Don Quichotte, omul acesta dislocat avea o excesivă capacitate de entuziasm și de simpatie. De accea era totdeauna furios. Amândoi, Don Quichotte și Flaubert, erau buni la inimă. Din mare dragoste de dreptate și de frumos, cavalerul a spart capul unui țăran și a străpuns oi nevinovate. Tot așa, artistul romantic măcelărea, în halat și în ... un tres aimable fonctionnaire de la republique, autor de nuvele și de critici literare remarcate. În paginile domnului Laujol, cultul artei se amestecă cu grija de realitățile vieții, care arată pe omul de experiență. De pildă, într-o nuvelă du meilleur style Don Juan mărturisește că fericirea se găsește numai în căsătorie și în viața regulată. Hotărât, dl Laujol nu ... invulnerabile, desigur; ele garantează omului mulțumiri curate și potolite. Și totuși!... Să acuzi, cu așa stăruitoare strictețe, pe un om că e inconsecvent și lipsit de măsură în ce? În corespondența lui intimă și în conversație cu prieteni! Nu-i asta o strașnică lipsă de măsură, dictată de ... ... și aceasta despre poezie, dar în cazul special nu se zisese. Cearta s-a îndărătnicit asupra unui vers celebru din Racine: la fille de Minos et de PasiphaĂ©.1 Souday e sigur că frumusețea versului stă în înțeles: Minos, judecător în infern. PasiphaĂ©, amanta unui taur divin. Fedra, biruită de o grozavă ereditate: numai pentru cine știe toate astea, versul poate fi frumos. Iar Bremond spune hotărât că valoarea versului aceluia exemplu rar de poezie pură nu depinde nicidecum de înțelesul său verbal. În general, ideile, sentimentele și imaginile nu sunt poezie, deși poezia se servește de dânsele. După un lung șir de lămuriri polemice, academicianul ajunge să identifice poezia cu rugăciunea: starea pur poetică e una și aceeași cu starea mistică. Concluzie foarte frumoasă și potrivită pentru ... taur și o regină din povești. În tragedia franceză toată, acest vers este poate singurul misterios și catastrofal... Dar vorba era să știm dacă și de ce e poetic, de ce e poezie pură. Dicționarele sunt descurajate și descurajatoare în privința cuvântulul poezie. Larousse mărturisește că e unul din cuvintele cele mai greu de definit. LittrĂ© se mulțumește mai întâi, simplu de Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni ... început deodată a fi o coterie, pedantismul s-a încuibat între noi, și ne-am proclamat toți scriitori mari, moraliști, oameni de stat și de capacitate. Moldova se dezlipește de această coterie și proclamă doctrina: că dăscălașul funcționar, plătit sau neplătit, are a da seama publicului de știința sa, de învățătura sa și de duhul acestei învățături. Pe parola sătenilor săi nu-l putem primi de om mare. Pentru dăscălașii și autorii care iscălesc, publică și vând cărți, după cenzură vine cenzura jurnaliștilor și a criticilor. Orice se publică ... că fruntășia, sub o numire sau alta, e plecarea sufletului omenesc, și că numai nenorocirea poziției fraților noștri i-a ferit până astăzi de fruntășie. Moldovenii și muntenii nu sunt mândri de fruntașii lor, că e un rod al vieții politice și comerciale de cinci sute de ani: duhul fruntășiilor se poate preface, dar fruntășia nu poate pieri decât cu societatea, și de aceea am zis că Ardealul e o închipuire moartă, pentru că a trăit afară de Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade ... ca poezie lăutărească. În adevăr pentru noi acea literatură a căzut în bună parte la nivel suburban. În ea noi nu aflăm parfum de arhaism, ci aer de semicultură. Însă, desigur, au rămas din acea epocă versuri în care se învederează o poezie nouă, o poezie în continuitate vie cu poezia de astăzi. În asemenea margini putem recunoaște în acea literatură începuturile poeziei noastre moderne. E greu, ori e de-a dreptul imposibil, a justifica în întregime, pentru vreunul din poeții de pe atunci, calificativul de primul poet român modern; însă versuri se găsesc, desigur, la acei scriitori, versuri pe care le putem numi întâile versuri românești moderne. Dacă ar fi ... Popa a lui Alecsandri: Cine trece-n Valea-Seacă Cu hangerul fără teacă Și cu pieptul dezvelit? Andrei-Popa cel vestit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Zi și noapte de călare Trage bir din drumul mare, Și din țară peste tot Fug neferii cât ce pot... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Andrei fuge făr de-o mână, Prinde murgul la fântână, Dă pieptiș, sare pe șa Și din gură zice așa: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În 19 strofe, datate din 1843, de la Ocna, tonul și ritmul popular ni se arată pentru întâia oară asimilate de un poet artist, cu un gust deplin sigur Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă ... limpede și frumos, la ai lui și pentru mai departe urmași. Drept un simplu document, ca oricare altul, și fără altă pretenție - așa apar rîndurile de mai la vale. BUCUREȘTI Tipografia ziarului "Adevărul" str. Sărindar, 11 1907 Capitolul I Europa era deprinsă de atîția ani să știe că tînărul Regat Romîn e cel mai solid element de civilizație între Statele balcanice, iubitor de pace și bună înțelegere, atît în relațiile claselor sale sociale, cît și în relațiile internaționale, - un Stat de ordine par excellence. Anul trecut, și-a serbat acest tînăr Regat patruzeci de ani de domnie pacinică și glorioasă a înțeleptului său suveran; ca o încoronare a operei de progres săvîrșit în acest timp, el a făcut o frumoasă expoziție jubiliară, care a repurtat atîta succes față de representanții Europei civilizate. A fost un adevărat triumf al muncii și al păcii; Regele a avut de ce să fie mîndru și fericit. Firește dar că recentele răscoale ale maselor țărănești, cari au luat proporțiile unei hotărîte revoluțiuni teroriste, aproape ale unui ... între realitate și aparență, între ființă și mască. ... Țara romînească este o țară aproape absolut agricolă; cîteva începuturi Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare ... contra celor ce o combat, și încă la 1738 scrie Voltaire: „La France est jusqu’à prĂ©sent la seul pays oĂ¹ thĂ©ories de Newton en physique et de BoĂ«rhave en mĂ©decine soient combattues. Nous n’avons par encore de bons Ă©lĂ©ments de physique; nous avons pour toute astronomie le livre de Bion, qui n’est qu’un ramas informe de quelques mĂ©moires de l’acadĂ©mie“ (Voltaire, Edit. Beuchot., vol. 57, corresp. 340). Ast[...]nsă, și de mai bine de un secol, nici un om de știință, nici în Franța, nici aiurea, nu mai pune la îndoială legea gravitațiunii lui Newton, și progresul adevărului în această privință este făcut. La 1677 ... frunte trebuie să aibă un autor când scrie și tipărește asemenea absurdități! Și cum trebuie să fie capul și inima unui om care se poate uita cu plăcere la astfel de emanațiuni ale spiritului său!“ etc. Însă după vreo patru-cinci ani Moritz însuși ajunge a fi un admirator al lui Schiller ... sau tuturor, dar a cărei formulare mai clară se naște numai în capul unuia care este și autorul ei. Tocmai prin acest plus de ... Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti ... cu vocea sa de stentore: Stazione Bergamo! Siamo arrivati a Bergamo! Mai întîi simții o mare părere de rău văzîndu-mă deșteptat atît de brusc din acele poetice visări, dar curiozitatea ce aveam de a vedea orașul Bergamo, patria celebrului căpitan Coleoni, care salvă armata Republicei Venețiane de o totală distrucțiune în rezbelul cu duca de Milano [1] , și mai cu seamă plăcerea ce era să simț ascultînd opera Mosè in Egitto de Rossini, cîntată de artiști eminenți, făcu să dispară întristarea de care eram coprins. Sării din vagon întocmai ca o căprioară și ordonai să-mi transporte bagagiul la ospelul Bella Italia, căci îmi plăcuse foarte mult ... frumoasei sale pozițiuni, ce începe din cima unor coline și se oprește într-o frumoasă cîmpie, formînd cu chipul acesta orașul vechi și nou, înconjurat de toate părțile cu grădini și vile de o frumusețe încîntătoare. Clădirile orașului Bergamo sunt mai toate de stil roman degenerat în cel italian modern. Stradele sunt bine construite și se țin în mare curățenie. Are o academie de științe, o bibliotecă publică, în care se găsesc mai multe manuscrise interesante, și o școală ... Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun ... Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau neconÂtenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprinÂdea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la MosÂcova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul ... dânșii. Însă comisarul poliției, ca și când n-ar fi auzit întrebarea mea, nu-mi răspunse nimic, ci, plecându-se, începu a se uita pe sub patul pe care adormisem. Apropiindu-se apoi de mine, mă întrebă: — Unde ai aruncat arma? — Ce armă? replicai eu, frământat ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |