|
|
||
|
CAT SE POATE DE REPEDE - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru CAT SE POATE DE REPEDERezultatele 1 - 10 din aproximativ 111 pentru CAT SE POATE DE REPEDE. Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă ... voinic și harnic. NuÂi păsa lui de nu știu cine de ar fi fost. Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, se avea bine cu toți din sat, și cum făcea el, ce dregea el, se chivernisea omul ca să-i ajungă agoniseala muncei sale pentru multă vreme. Îi veni vremea de însurătoare, și ca tot creștinul, își făcu și el rândul. Ce să vezi d-ta? O dată cu nevasta se strecură în casa lui și sărăcia. Ea găsise un tron vechi, urgisit într-un colț din bordeiul Neagului, la care nimeni nu lua aminte, și ... amăgească pe nimeni cu minciuna. El știa una și bună: când o zice da, să fie da; când o zice nu, apoi nu. El cunoștea de mult pe un cioban chiabur. Dară nu era în sat. Când, iată că se pomenește că-l cheamă cineva să-l cinstească. Acolo ce să-i vază ochii? Prietenul lui suia oile în munte. Părerea lui de bine nu se poate spune. Îl rugă să se cumetrească și ciobanul primi cu bucurie să-i boteze pruncul. Partea lui să trăiască bine! ... cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna lui maghiară, ca un vis plăcut. Coama-i poleită de raze de soare, P-albu-i sân revarsă valuri râzătoare. Chipul ei cel palid prevestește-un rău. Ce,-necat, se luptă cu sufletul său. Însă cu mărire ea atunci vorbește, Vorba-n dulci suspine i se răspândește — ,,Doamne, cu călării tu să nu te duci! Capul lor pe aur te-a vândut la turci. I-a lăsat ... cu rușine. Cu virtute rară moldovenii mor! Turcii se-nspăimântă de nepăsul lor. Cu-ai lor cai s-aruncă repezi pe pătrate Ce ca stânci de piatră stau nestrămutate. Desperați descalic, se târăsc pe mâini, Mușcă de picioare pedeștrii români. De trei ori moldavii turcii îmbrânciră, Dar tătarii ageri ajutor sosiră. Cum spumoase valuri ce pe mări pornesc, Află vânt contrariu, stau, se zguduiesc, Apoi iar se-nturnă repezi, spumegate, Astfel se-nturnară cetele turbate. Toți restrânși, p-ai noștri, repede cobor, Îi strivesc prin număr și prin focul lor. Calul și piciorul nu mai pot să calce Decât pe cadaveri... Câmpu-n sânge zace. Brațele ... ... albe i-a mutat Când la cap, când la picioare, Când la umbră, când la soare! Într-o zi el o vedea Că de plâns se ascundea Și cu jale-așa-i zicea: ,,Ce-i, Ancuțo, draga mea? Ochișorii tăi frumoși Sunt ca doi luceferi roși: Poate că ți-a venit greu De când tu mă cați mereu?" ,,Ba, ferească Dumnezeu! Nu-i asta, drăguțul meu. Dar un plâns m-a apucat Că pe fetele din ... stele. Apoi cheamă din câmpie Calul meu de voinicie Care plânge când mă vede, Și de-i zic că mor, nu crede!" El în lapte se scălda, Cu busuioc se freca, Haine dalbe îmbrăca, Calul și-l încăleca, Și cât se vedea călare, Striga tot în gura mare: ,,Rămâi, soro, sănătoasă Ca o viorea frumoasă Într-un păhărel pe masă! Și tu, Șoime, ce nechezi Și ... în Bugeac pentru ca să ducă în țară care mocănești pline de copile mârzăcești și de roabe tătărești. Tablou viu și spăimântător de acea epocă de vrăjmășie, unde omul nu era sigur ... Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu ... a cânta. Sunt însă și oameni care nu cunosc cât prețuiesc, Cred că sunt un geniu mare și pe sine s-amăgesc. Oricare sujet se scrie, fie simplu ori sublim, Bunul simț s-aibă cu rima acordul cel mai intim. În van pare că-unul d-alta nu se pot apropia Rima e sclavă și știe-a se supune ș-asculta; Când știm să avem voință și-n adins s-o căutăm, Mintea fără greutate se deprinde, ș-o aflăm. Rima la cuvânt se pleacă greutăți făr-a-arăta Și-l dezvoltă ajutându-l, în loc de a-l strâmtora. Dar ne-ngrijind-o, se scoală rebelă, n-o poți ținea, Și-n loc s-o reții, urmează înțelesul după ea. Urmați, țineți după minte, și oricâte laborați, Lustru, preț ... de stearpa-abondanță d-un asemeni autor, Nu vă-ncărcați niciodată d-amănunt obositor; Orice prea mult se va zice e sățios, neplăcut, Mintea, sație de dânsul, îl aruncă în minut. Cine nu știe măsura, nici a scrie poate ... Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu ... a cânta. Sunt însă și oameni care nu cunosc cât prețuiesc, Cred că sunt un geniu mare și pe sine s-amăgesc. Oricare sujet se scrie, fie simplu ori sublim, Bunul simț s-aibă cu rima acordul cel mai intim. În van pare că-unul d-alta nu se pot apropia Rima e sclavă și știe-a se supune ș-asculta; Când știm să avem voință și-n adins s-o căutăm, Mintea fără greutate se deprinde, ș-o aflăm. Rima la cuvânt se pleacă greutăți făr-a-arăta Și-l dezvoltă ajutându-l, în loc de a-l strâmtora. Dar ne-ngrijind-o, se scoală rebelă, n-o poți ținea, Și-n loc s-o reții, urmează înțelesul după ea. Urmați, țineți după minte, și oricâte laborați, Lustru, preț ... de stearpa-abondanță d-un asemeni autor, Nu vă-ncărcați niciodată d-amănunt obositor; Orice prea mult se va zice e sățios, neplăcut, Mintea, sație de dânsul, îl aruncă în minut. Cine nu știe măsura, nici a scrie poate ... ... frâncilor, [2] Cu cincizeci de brăileni, [3] Și cincizeci de bosnieni, Brăileni din Brăila, Bosnieni din Bosnia. Ei, mări, cu toți veneau Și pe mal se coborau În cel sat mare, serbesc, Jumătate românesc, La casele Badiului, Badiului bulgarului, Frățiorul Marcului. ,,Dalbo, dalbă, jupâneasă! Cu ochi mari de puică-aleasă; De ți-e Badiul tău acasă, Zi-i degrabă ca să iasă, Iar de-i dus în deal la vie, Mergi de-i zi să nu mai vie, Că s-a trecut de glumie!" ,,Nu-i la vie, și-i în casă Cu paloșul gol pe masă. Badiului voinic nu-i pasă Nici de cursă dușmănească, Nici de oaste-mpărătească!" Badiule, te ține bine, Că urdia-ntreagă vine! Turcii vin grămadă, claie, Capul tău să mi ți-l taie Și să-l ducă ... scape de la tine!" Amândoi turbat răcneau, Vârteji de moarte făceau, Pintre turci se învârteau, Turcii sărea și fugea Dar păcatu-i ajungea! Care scăpa de stâlpan, Nu scăpa de buzdugan!... Noaptea neagră când cădea, Clăi de ... Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna ... Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna Bătălia de la Varna de Dimitrie Bolintineanu Generalii pasă sub un cort creștin Unde-n cursul nopții lung consiliu țin. Acolo se vede regele Lehiei, Huniad, eroul țării Unguriei, Mari prelați ai papii, tineri cavaleri, Vlad al României cu mai mulți boieri, Căci creștinii popoli din vecinătate ... așa — ,,Ungurul nu fuge dinaintea morții! Tu, române doamne, ții pe dreptul Porții. Tu trădezi creștinii, cuvântând așa!" Cu virtute-antică domnul asculta. Lupta se decide. Vlad, l-a lui plecare, Regelui Lehiei zice cu-ntristare — ,,Dacă soarta, sire, mintea ți-a-nvelit, Ca să ... ta scăpare la nefericire!" Turcii dau năvală, sparg, ucid amar. Furia lor n-are pace, nici hotar. Astfel într-o turmă lupii când coboară, Fără de repaos, sparg, fărâm, omoară. Huniad cu mândra ceată de români Cade printre dânșii... vin la piepturi, mâini, Intră pân'la corturi unde-n pace lină Amurat răsfață fruntea lui senină. Se spăimântă... fuge... însă, rușinat, Se înturnă; cade pe creștini, turbat. Intră-n niște cete... De departe vede Regele cel tânăr... Calul său repede ... ... ducea, văzând cu ochii, viața-i fărâmită-n clipe. Peste ochii mari și tulburi cad pleoapele-obosite, Somnu-l biruie adoarme. Suflări repezi, ca gonite De al morții frig, din urmă, trec mai slabe, mai curmate... Ea tresare; cum le-ascultă, șir de fulgeri îi străbate Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece, Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece. Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită, Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea ațintită Spre biserica cu sfânta, ea-și silește ... făr-a se simți trudită: Ea credea profund, orbește... Mare și nenchipuită E credința ce-ntr-un suflet înnoptat și trist încape! Nu se poate făcătoarea de minuni să nu mi-l scape, Își zicea mereu în gându-i, inimă de piatră fie, Și-ncă s-ar zdrobi de milă. Toată jalea mea pustie Mi-oi preface-o-n rugăciune la picioarele preasfintei; Ș-în cucernică-nchinare, și plângând sta-voi nainte-i, Pân ... ești și mută!... Și c-un hohot lung cadavrul îl aruncă-n fața sfintei, Care, huruind greoaie, la pământ căzu-nainte-i. Și durerea i se sparse-n neagră deznădăjduire, ... Mihai Eminescu - Viața (Eminescu) ... prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de in; Vânătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge. La ce oare dânsa s-a născut pe lume, O sărmană frunză pe oceanu-n spume, O sărmană umbră, orfană și slabă ... Pânze moi în care se țesură zile, Vederea și somnul sărmanei copile, Albe ca zăpada ce cade în fulgi; Dar, cum sunt cusute, sunt bune de giulgi. Când îți trec prin minte acestea, copilă, Te uiți în oglindă și îți plângi de milă: Vrei s-o vezi chiar bine, s-o ții bine minte Pe nefericita, dulce și cuminte, Fără nici un reazem, care nu așteaptă Decât ... o. Fața ei cea trasă Era adâncită, însă tot frumoasă. I-au pus flori pe frunte... Corpul ei cel fin Ce nobil transpare din giulgiul de Gheorghe Asachi - Voichița de Românie ... el va mântui! Scena IV Cii de mai nainte, Vlad și un ostaș Vlad: (intră mânios) Ce gemete femeiești s-aud aicea, când numai cânturi de arme ar trebui să răsune? Vi e poate milă de sângele moldovan, care în curând are în șuvoaie a se revărsa pe câmpul bătăliei? Din voi poate una are un amant între acii hoți de munte? Dacă aș afla pe una, cu mâna mea aș perde-o ca p-o trădătoare a patriei! Mina: Lacrimile care le vezi ... tatară, ca să cuprindă calea. Vlad: Eu mă voi ocupa despre cele-alte. Să ni revedem! Osman: Revederea ferice să ni fie! Scena VI Cii de mai nainte, un curier Curierul: (intrând repede, cătră Vlad) Despre munții Vrancii se coboară oastea moldovană repede ca un povoi; a lor arme scânteiază la raza soarelui, încât abia poți acolo ținti ochii! Vlad: Ce fac viglele noastre? Curierul: Ai ... spre tabără. Vlad: Mișeii! Oare nu știu ei că eu aice mă aflu cu miezul puterei și că la apropierea mea moldovenii ca o pulbere de vânt se ... Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea... ... fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n cărare îi răsare De la creștet la picioare; Ochii negri-ntunecoși I se uită mângâioși, În păr negru stele poartă, Dară alba față-i moartă, Ori se face nor de ploaie Care cade în șiroaie Și burează-așa de lin Prin perdelele de in; Și-n fereastră, ca-ntr-un prag. Se arată nalt și drag, Cu păr lung de aur moale Și cu ochii plini de jale. Trestia l-încununează, Hainele îi scânteiază, Haine lungi și străvezii, Pare-un mort cu ochii vii. Astfel iese zburători Și din umbră, și din ... suflu-așa de cald, În miroase să te scald, Să-mi vezi fața de ninsoare Și aripele ușoare, Căci viața mea o țin Cu miros de flori de crin; Nu beau apă, ci scântei Și miros de flori Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||