CATARAMĂ - Definiția din dicționar

Vezi și:ÎNCĂTĂRĂMA, CĂTĂRĂMUȚĂ, DESCĂTĂRĂMA, SPONCĂ ... Mai multe din DEX...

CATARAMĂ - Definiția din dicționar

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

CATARÁMĂ, catarame, s.f. Piesă din metal, os, material plastic etc., cu care se încheie o cingătoare, o curea etc. sau care este folosită ca obiect decorativ la confecții. * Loc. adj. și adv. (Fam.) La cataramă = zdravăn, strașnic. * Expr. Prieteni la cataramă = prieteni foarte buni. - Et. nec.

Sursa : DEX '98

CATARÁMĂ s. (reg.) sponcă. (\~ la curea.)

Sursa : sinonime

catarámă s. f., g.-d. art. catarámei; pl. cataráme

Sursa : ortografic

CATARÁM//Ă \~e f. Piesă cu care se încheie o cingătoare sau este folosită ca obiect decorativ. * Prieteni la \~ prieteni foarte buni. [G.-D. cataramei] /kattenramen

Sursa : NODEX

catarámă (-me), s.f. - Piesă din metal cu care se încheie o cingătoare. - Var. cătăramă. Origine incertă. După Lacea, Dacor., III, 741 din germ. DAR și Gáldi, Dict., 191), din germ. Kettenriemen, prin intermediul pronunțării săs. (*kattenramen, care nu este documentată). Der. este posibilă, însă marea răspîndire a cuvîntului rom. nu se potrivește cu ideea unui împrumut săs. Bogrea, Dacor., IV, 798 (cf. Lokotsch 1089) preferă să se refere la tc. kantarma. - Der. (în)cătărăma, vb. (a prinde în cataramă); descătărăma, vb. (a desface, a descheia).

Sursa : etimologic

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Rezultate suplimentare

Rezultate din Literatură pentru CATARAMĂ

Rezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru CATARAMĂ.

Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie

... era-ncuiată. Iar pe ulița deșeartă Câțiva nătărăi de frunte se luaseră la ceartă, Atrăgând de la fereastră pe un curios gardist, Care, strâns la cataramă, în mundiru-i de cazarmă, Dup-o lungă sărutare, auzise-n casă larmă... Precum vezi, n-am nici un martor, și e lucru foarte trist ...

Ion Luca Caragiale - Broaște... destule

... de plisă vișinie cu bumbi roșii de mărgean fals; pantaloni de postav subțire gris-perle; pantofi de piele de mănușe cu funde mari și cu cataramă, și capelă-naltă. În toiul verii, o hăinuță scurtă, fără talie, de dril alb, încheiată într-un bumb; jiletca, pantalonii, pălăria și ghetele de aceeași ...

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

Ion Luca Caragiale - În vreme de război În vreme de război de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 1.1 * 2 II 3 III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. Popa era un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară. La așa stare, trebuia, se-nțelege, să se oprească ochii tâlharilor. Într-o seară, părintele Iancu a făcut prostia să rămână acasă singur de tot: pe bătrână a trimis-o cu trăsura la târg, cu un ...

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I Pe drumul desfundat de ploi, înainta o trăsură cu greu. Câmpul era totuna de apă. Se lăsa noaptea, și frigul începeasă amorțească crestele bulgărilor de noroi, iar bălțile prindeau o pojghiță subțire de gheață â€” ceea ce făcea drumul și mai anevoios. Caii, asudați, mergeau prin șleau, sunând dintelencele lor monotone: erau patru înaintași, toți tineri, deprinși cu vremea rea și cu noroaiele, fiindcă erau născuțiîn herghelie, la țară. Văzuseră ei multe, de când erau la grajd:pripoare, zăpezi, ape mari, și mai cu seamă țăpoiul lui Stoicavizitiul; așa că greutățile de acum nu i-ar fi oprit din mers, dacă nu-i opreau hățurile. În adevăr, Stoica, beat mort, ca să-și țină cumpăna pe capră, se rezema în hățuri. Atunci trăsura se oprea. La fiecare popas, se auzea stăpânul înjurând: â€” Mă bețivule, mă, nu te-ai mai trezit! ?... Mă! Și la fiecare "mă", răsuna câte un ghiont în spinarea vizitiului, dar fără nici un câștig: pe dinafară cojocul gros, pedinăuntru rachiul ...