|
|
||
|
CU NASUL PE SUS - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru CU NASUL PE SUSRezultatele 1 - 10 din aproximativ 168 pentru CU NASUL PE SUS. Constantin Negruzzi - Negru pe alb ... Romanul și Neamțul ce se par o grădină. Natura pe toate le-a înzestrat deopotrivă; le deosebește numai gustul proprietarului. Să nu trecem cu nebăgare-n seamă pe lângă Bălănești. În iazul acesta, precum odinioară în fântâna Ipocreni, ades se scaldă Muzele * Mergând înainte nu te poți opri de a privi ... amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se prelungesc pe ambe malurile lui, și acest întreit șir de munți ce se întind în amfiteatru pe orizon, tufoși și creți ca freza unei marcheze din veacul XIV, deasupra cărora în depărtare domnește Pionul, spărgând norii cu pleșuvul său creștet. Iacă intrăm într-o văgăună ce pe ce merge se strâmtează. Vezi cele căsuțe grămădite sub poalele stâncoșilor munți? Ia-ți pălăria și te pleacă; acesta e târgul Petrii! Râulețul care l ... ori, călcându-l în picioare cu dispreț, profund de o palmă și abia zuzuind pe prundiș, cutremură-te, căci e Huejdul! Când Carpații se mânie pe petreni și le trimit nori ca să-și verse ploaie piste târgul lor, Huejdul acest lin și ticnit, râulețul acest nensemnat se îmflă, prăvale orice ... ... Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău ... Doamnei, cu liliecii și stafiile. — Ce, sunt stafii pe-acolo? He, ba ce! Acolo nu-i loc curat, cică în toată noaptea se preumblă pe vârful Rarăului umbra domniței care a botezat stâncile cu numele ei. — Ai văzut-o vreodată? — Să mă ferească Sfântul! — Și ce domniță era aceea? — Da mai știu eu, domnule! Se ... s-a oprit tabăra turcească care gonea pe domnița, și de aceea satul a rămas cu numele de Tabăra. Apoi mai în sus, tot pe Suha, n-ai întâlnit un alt sat care se numește Iesle? — Am întâlnit. — Acolo cică erau ieslele călărimii domniței care fugea de oastea ... a roata în aer, și amenința când de când să-l răstoarne în prăpastie, dedesupt pământul năsipos și ud îi luneca sub picioare, și, cu toate aceste, el se urca mereu ajutânduse când cu piciorul, când cu brațul de fiecare ruptură unde putea să se sprijine, de fiecare bolovan, de fiecare creangă, până ce, în fine, ajunse pe coama stâncii. Apoi, răsuflându-se adânc, el începu a trage cu Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul ... protestările și opintirile noastre vor face să sară lumea din făgaș deodată, și, de unde se zbătea-n mocirlă, să iasă curată și să pornească pe calea cea bună și dreaptă. Greu și foarte-ncet, stimatul meu domn, se dezrădăcinează obiceiurile și năravurile vechi... Cu toporul, se curăță pădurea; lumea se curăță cu vremea și cu răbdare... nu așa, de azi pe mâine!..." Cam astfel de predică am ținut eu odată între patru ochi unui bărbat foarte sus-pus, și — deși, în naivitatea mea, credeam că am să-l ating și să obțiu de la el, nu vreo nedreptate, ci dreptate â ... cum vine din școală cu un petec de hârtie, nici nu știe să se șteargă bine la nas, și pretinde a-nvăța bărbieria pe capul statului, cu leafă și diurnă din buget! Să meargă tânărul să muncească; să se lupte cu lumea! Până când, orce tânăr, cum iese de la țâța mamei, să treacă la țâța școalei, și pe urmă, de la țâța școalei, la țâța bugetului? D-ta înțelegi că nu mai merge cu ... George Topîrceanu - Balada munților ... la stâni, De rămân pustii în urmă Munții singuri și bătrâni. Astăzi ca și-odinioară, Cât s-afundă-n vreme anii, Ei văzură cum coboară Pe cărări de plai ciobanii, Când pe soare, când pe ploaie, Vreme multă, fără număr, Cu căciula lor de oaie Și cu sarica pe umăr, A' trecutului vii moaște Peste care vremea crește, - Culmea verde mi-i cunoaște, Stânca sură mi-i iubește... Iar în urma lor ... și bureții Își trimit miresme crude În desimea groasă-a ceții. Trunchiuri strâmbe, răsturnate Scorburile și buștenii Cu-a lor cioturi, pe-nserate Umplu codrii de vedenii. Sihla neagră se-nfioară. Speriat, dintr-un hățiș Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș... Cu blănița zgribulită Stă și-ascultă nemișcat... Vremea pare-ncremenită... Brazii fruntea și-au plecat, Spăimântați, ca pentru rugă: Colo-n fundul curmăturii, Dormitând pe-o buturugă S-a ivit Muma-Pădurii... Dar nu-i nimeni să-i zărească Trupul hâd și deșirat, Fața galbenă de iască, Nasul ... uscat. Nici nu vede, nici n-aude, Doar își scutură pe-o mână Părul ei de vreascuri ude, Fruntea plină de țărână. Și cum stă George Topîrceanu - Fantezie de toamnă ... George Topîrceanu - Fantezie de toamnă Fantezie de toamnă de George Topîrceanu Acesta-i un cântec pe care de mult Am vrut să vi-l cânt dumneavostră. Natura-l repetă cu aspru tumult. Acesta-i un cântec pe care-l ascult Cu nasul lipit de fereastră. Ca vechiul ceasornic cu muzică, port Cântare latentă în mine. Se pune-n mișcare un tainic resort Și-mi cântă romanța trecutului mort În freamăte lungi de suspine. Cu ... stradă se plimbă iernaticul vânt Și fluieră-n tactul aceluiași cânt Și plânge cu lacrimi de ploaie. În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, Începe să cânte întregul decor, — Ceasornicul bate măsura. Și-acuma-i un cântec adânc, ne-ntrerupt ... cu flori dedesubt Se uită la mine și cântă. Ca undele mării izbite de dig Pereții-mprejur fredonează... Și numai o muscă surprinsă de frig Pe ... George Topîrceanu - Rapsodii de vară ... Și-n orice strop de rouă Văd două brațe, mici Ca două Picioare de furnici. Dar dacă o lăcustă, Din verdele talaz, Robustă Îmi sare pe obraz, - Din ochii mei dispare Mirajul interpus, Pe care L-am zugrăvit mai sus, Și-n ochii mei deodată, Ca-n alte dimineți, S-arată O tufă de scaieți... III Acum natura-ncepe Cu tainicul ei glas Din stepe Să cânte-ncet pe nas. Prin ierburile crude, Sub cerul fără fund, S-aude Un bâzâit profund Și până la amiază Pământul încropit Vibrează Adânc și liniștit. Sunt gâze și ... ce să facă? Și făr-a pregeta, Ea pleacă Întins, la casa ta. Și nici nu bagi de seamă Cum pasu-i furișat Cu teamă S-apropie de pat, Ci doar treasari deodată Și parcă-ți pare rău. Mirată, Te uiți în jurul tău... Iar ea-ntr-un suflet ... lungi de flori. V Târziu, când peste lanuri Coboară spre câmpii Noianuri De umbre argintii; Când luminosul crainic, Luceafărul stingher Și tainic S-aprinde iar pe cer Și cu lumina nouă Sclipește ca un strop De rouă Pe vârful unui plop, Iubirea mea fugară De-abia s-a liniștit, Și-afară, Ca un copul trudit, George Topîrceanu - Primăvară (Topîrceanu) ... Topîrceanu - Primăvară (Topîrceanu) Primăvară de George Topîrceanu După-atâta frig și ceață Iar s-arată soarele. De-acum nu ne mai îngheață Nasul și picioarele! Cu narciși, cu crini, cu lotuși, Timpul cald s-apropie. Primăvara asta totuși Nu-i decât o copie. Sub cerdac, pe lăuruscă, Cum trecură Babele, A ieșit un pui de muscă Să-și usuce labele. Păsările migratoare Se re-ntorc din tropice. Gâzele depun ... la soare Ouă microscopice. Toată lumea din ogradă Cântă fără pauză. Doi cocoși se iau la sfadă Nu știu din ce cauză. Un curcan stă sus, pe-o bârnă, Nu vrea să se bucure. Moțul roșu îi atârnă Moale ca un ciucure. Doar Grivei, bătrânul, n-are Cu ce roade oasele. Că de când cu postul mare, Toate-i merg de-a-ndoasele. Pentru câte-a tras, sărmanul, Cui să ceară daune?... Drept sub nasul lui ... miaune. Dar acum l-a prins potaia Și-a-nceput să-l scuture... Peste toată hărmălaia Trece-n zbor un fluture. Pe ... Mihai Eminescu - Albumul Albumul de Mihai Eminescu Albumul? Bal mascat cu lume multă, În care toți pe sus își poartă nasul, Disimulându-și mutra, gândul, glasul... Cu toți vorbesc și nimeni nu ascultă. Și eu intrai. Mă vezi rărindu-mi pasul. Un vers încerc cu pana mea incultă. Pe masa ta așez o foaie smultă, Ce de când e nici n-a visat Parnasul. Spre-a-ți aminti trecutele petreceri ... ... și are Herghelii în număr mare, Două, trei, cinci mii de iepe Tot alese și sirepe, Pintenoage la picioare Cu cergi albe pe spinare Și cu doi mânzi fiecare. Nu mi-e ciudă de asta Cât mi-e ciudă de alta: Oprișanul are-n sat Ogari, copoi de vânat, Cu zgărzi late, țintuite, Pe la margini poleite, Și mai are grajduri mari, Cu cincizeci de armăsari, Jumătate arăpești Și ceilalți moldovenești! Nu mi-e ciudă de asta Cât mi-e ciudă de alta: Scutarul lui Oprișan N-are ... armăsari Cu cozi lungi și coame mari. Iar înuntru o bătrână Cu-o icoană sfântă-n mână Și cu haine mohorâte Și cu pletele albite. Pe-Oprișan cât ea-l vedea, Sus, la domnul se ducea, Și-n genunchi trupu-și frângea Și grăind amar plângea: ,,Alei! doamne, fătul meu! Nu te ierte Dumnezeu Să omori pe ... aveai parte de firman Făr' de bietul Oprișan Care-n cale i-a ieșit Și-ndărăt l-a napoit Dăruind chiar pe vizir Cu-armăsari de la Misir, Și cu pungi de bani o mie Să te lase ... Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari ... a fi tot lăudați. Fac mese mari, cheltuiesc, Chem oaspeți ce-i lingușesc, Să-i aude că-s galanți, Sînt nobili, sînt figuranți : Și cu mesele ce dau, Și mai mari defăimări au, Că satură și hrăiesc Pe corbii ce-i păgubesc ; Iar nu dau la cei lipsiți, La cei săraci și smeriți, Ci la bîrfași ce le spun Basne la ei cînd ... auză că-i slăvesc Băsnașii ce-i lingușesc. La curte cînd plec și vin Vor să vază cum să-nchin Oameni mulți care-i aștept Cu mîinile strînși la piept. Ei gîndesc că nu-s născuți, Ci din cer de sus căzuți, De a fi poruncitori, Celor mici stăpînitori, Iar cei mici sînt născuți, Numai pentru ei făcuți. Pe cei mici îi socotesc Viermi, nu oameni ce trăiesc. Zic cum că le sînt datori A le fi lor slujitori, Cu nume că-s de neam bun, Cum vor pe cei mici supun. Fie cît de nenvățați, Cît neghiobi, cît desfînați, L-e destul că-s neam mărit Dîntr-un sînge strălucit, D-un marchez ... A să scula pînă-n zori. Și cei ce-a-i întîlni vor, Aștept pîn' săli, pîn' pridvor La toate oricum voiesc ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie ... întovărășit de un copil, ca de vreo opt ani, bălai, cârlionțat, îmbrăcat într-o cămașă petic de petic. Copilul ține în brațe un pisoi cenușiu cu cercei roșii în urechi. Mirea, sărac de tată, n-are altă mângâiere decât pe nea Zobie. Cu el se-nțelege. Cu el și cu pisoiul. Și când mă-sa îi caută, adesea îi găsește ghemuiți unul peste altul. Gușatul orcăie cu fața în sus. Pisoiul, lipit de fruntea lui îngustă, toarce caierul său neisprăvit. Copilul stă lângă acest sân zbârcit și negru ca pământul. — Nea Zobie, îi zise ... a sorbit Mama-Pădurii, nea Zobie, nu e așa? îngâna Mirea. — U! u! răspunse gușatul. Veselia îi străluci în luminile ochilor. Îl înțelesese cineva pe pământ, și el numai atâta vroia. Apoi ridică pumnii încleștați în sus, îi trânti jos, scrâșni din dinți, strigând îndesat: "He! he!" Copilul, cu ochii căscați, în loc să se sperie, îi răspunse liniștit: — Și pe Mama-Pădurii... Făt-Frumos a ucis-o cu paloșul... Zobie-și sfârși povestea și-și mângâie prietenul. Buza de jos se frângea pe ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||