|
||
DA UN CARACTER SUBIECTIV - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru DA UN CARACTER SUBIECTIVRezultatele 1 - 10 din aproximativ 19 pentru DA UN CARACTER SUBIECTIV. Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română ... lirică, nu are de zugrăvit realități obiective decât într-o mică măsură (aspecte de natură, farmecele femeii etc.), realități cu puțin ori fără de nici un caracter specific național. Și chiar poezia obiectivă -- balada istorică, pastelul etc. -- nu are de zugrăvit decât puțin din realitatea obiectivă, principalul fiind și în acest gen ... din vremea lui -- ca și a limbii de atunci (dl A. Philippide a utilizat aceste piese de teatru ca un izvor de primul rang în alcătuirea dicționarului limbii române). S-ar părea că un mai mare fapt de influențare decât localizarea nu se poate. Și totuși, localizarea lui Alecsandri nu înseamnă în genere altceva decât că ia un model, după care apoi lucrează punând propria-i substanță. Factorii specific naționali, de care a fost vorba până acum, se găsesc la toți ... sfârșit, Viața românească. Iar scriitorii munteni, care au depus în opera lor mai multă realitate specific românească -- mai mult decât toți ceilalți scriitori munteni la un loc -- vorbim de Caragiale și Brătescu-Voinești --, acești doi prozatori, cu un atât de pronunțat caracter ... George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul ... Se zice că un chibrit, un banal și ridicol chibrit, în momentul când se aprinde a scos din haosul microcosmic al gămăliei sale un sistem întreg de lumi autentice, o puzderie de constelații adevărate, care se mișcă după legile lui Newton în infinitul câtorva secunde, deschizând astfel minții noastre ... i le oferă viața; frescă, din cauza importanței pe care le-o dă impresionabilitatea pururi trează, sufletul lacom de emoții, imaginația promptă în amăgiri. Caracterul subiectiv și liric al operei dnei Papadat-Bengescu ne arată că avem a face mai mult cu un poet decât cu un prozator. Dna Papadat-Bengescu nu zugrăvește viața, ci o cântă. Și aproape în toate eroinele sale ai impresia că autoarea își expune propria-i personalitate ... din bucățile dnei Papadat-Bengescu e redusă la minimum, uneori lipsește cu desăvârșire. Intrigă și acțiune nu există. Subiectul propriu-zis se reduce adeseori la un simplu pretext, la un banal punct de plecare. Și lucrul e foarte explicabil. Fiind femeie până-n vârful degetelor, autoarea e excesiv de subiectivă: viața sa e lipsită de ... semnificația, îngustează și întunecă teza — dacă e una. Eroinele dnei Papadat-Bengescu au despre viață o concepție păgână. Când însă viața îți apare ca ... Garabet Ibrăileanu - Spiritul creator ... adesea istoria literaturii țării sale, după cum aceasta repetă istoria literaturii universale. 6. ...este cu neputință și, dacă s-ar întâmpla, ar fi imoral, ca un om eminent să se mărginească numai la activitatea literară, care este un lux și, ca toate luxurile, numai atunci permis când cineva are la îndemână un prisos de energie neutilizabil în lucrurile practice ale vieții. Din această cauză omul de litere trebuie să fie și un luptător social. 7. ...scriitorul se naște pesimist ori optimist, cerebral sau pasional, subiectiv ori obiectiv etc. ... Izbutește, dacă se naște într-o lume cu același fel de a simți. Și, desigur, într-o oarecare măsură e ... El numai o stilizează. Personajele se nasc și, mai ales, se dezvoltă după voia și firea lor proprie. 15. Este imposibil de definit cu adevărat un artist sau opera unui artist. Esența, ceea ce formează nota specifică a operei unui artist, este un sunet unic, pe care ar trebui să-l exprimi într-o singură formulă. Criticul cel mai pătrunzător și mai sonor la opera unui artist, un ... George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece ... fața vieții, prin subiecte și natura inspirațiilor ca și prin însăși realizarea tehnică, nu numai stilistică, a acestor inspirații. Coșbuc era mai ales un mare artist al cuvântului, un poet expresiv și aproape deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește exotic, s-a spus de atâtea ori că e un fenomen literar straniu, o apariție unică în literatura modernă. Putea oare acest poet să aibă imitatori de talent?... Ca să fie viabilă, poezia coșbuciană de ... fi mai degrabă imitate. Dar Iosif nici pe acestea nu le-a imitat. I se face deci o nedreptate când e privit, sub un unghi de eclipsă, ca un satelit în orbita luminoasă a maestrului. Iosif n-a fost un poet de talia celor mari, dar a fost din aceeași familie. Între el și oricare dintre liricii de elită nu a fost ... amor — cu deznodământul fatal al oricărui amor — care pe oamenii de această natură îi sfarmă infailibil. La treizeci de ani Iosif iubea ca un adolescent și se plângea ca ... Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice ... întrebuințate forme ale scrierii e desigur forma polemicii. Polemica e și foarte necesară și foarte folositoare. Că din ciocnirea ideilor iese scânteia adevărului, nu e un cuvânt deșert, ci un mare adevăr. Forma polemicii e una din cele mai nimerite forme literare și științifice pentru limpezirea unor principii, unor vederi și pentru propagarea în masa ... vor fi citite. Mă cred dator să dau această lămurire cititorilor mei, care s-or fi mirând poate că volumul întâi l-am început cu un articol polemic, că volumul al doilea îl încep iarăși cu un articol polemic și că, în general, întrebuințez așa de des forma polemică. Prefer forma polemică pentru că, în condițiunile actuale în care scriem și suntem ... articolul meu Asupra criticii, am numit critica care a precedat criticii moderne științifice, critică judecătorească. Se înțelege că n-am avut pretențiune, într-un articol de revistă, să caracterizez întreaga mișcare critică de la Aristoteles încoace; și dacă ar fi fost s-o fac, aș fi numit-o, poate ... îi lipsește o idee". Și în altă parte: ,,...dl Gherea micșorează obiectul, ca să-l poată batjocori cu ironicul cuvânt judecătoresc ". Așadar, ,,critica judecătorească" e un ... Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață ... întrebuințate în general pentru lămurirea pesimismului. Așa, unii caută să se lămurească în privința sensului cuvântului pesimism , trag din el toate concluziunile logice, construiesc astfel un pesimism ori un pesimist ideal în capul lor, pe urmă cu abstracțiunile din capul lor ei caută să lămurească pesimismul din viața reală. Cu alte cuvinte, ei nu ... va fi vorba despre pesimismul contemporan, special epocii noastre, trebuie să dăm o caracteristică cât de mică a pesimistului modern. Pesimistul modern e un degenerat nervozicește, e un enervat. Acesta e principalul semn fiziologic (patologic) al lui. În legătură cu această degenerare și slăbire nervoasă e slăbirea voinței, o disproporție mare între voință ... căuta o explicare subiectivă. Odată porniți pe această cale, somnambulii, dacă ar fi în stare, ar merge desigur până la a-și dura un sistem metafizic, aceasta pentru a da dreptate stării lor subiective. Pesimismul e poate tot astfel la început: un punct de vedere individual, stăpânit de sentimentul subiectiv de neputință." (Guyau, L'irreligion ... p.407). Pesimistul modern, prin această lipsă de voință și încă prin o relativă nesinceritate, se deosebește, de pildă, de ... ... Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol) ... Trist e cântecul în sărbătorile satului... Doina și iar doina!... suntem pribegi în coliba părintească. Acel ce a construit asemenea text avea evident un auz literar rafinat, pentru valoarea vocabularului românesc avea un simț de o siguranță cu totul nouă ambele aceste daruri scriitorul le pune, cu perfectă conștiință, în slujba intenției de a făuri o ... drept cuvânt: sunt de Alecsandri? sunt de Bolintineanu? Plăcută, simțitoare, în toată grațioasă Ești dulce ca seninul de zi primăvăroasă... Tu poți să dai c-un zâmbet, c-un singur sărutat O patrie iubită la tristul exilat. Alecsandri scrie, în loc de cuvântul bun primăvăratică, o deplorabilă plăsmuire verbală: primăvăroasă însă rima o obține ... poetul urmează mulțumit și săltăreț, până ce își încheie declarația de album în acel grotesc amestec de patriotism cu erotică: tu poți să dai c-un zâmbet, c-un singur sărutat, o patrie iubită la tristul exilat. Găsim în acest vers și faimosul dativ cu prepoziția la (dai o patrie iubită la tristul exilat ... numit-o poezie de ocazie. Chiar dacă nu era totdeauna practicată la fața locului, în salonul plin de cucoane, cu albumul pe brațe, sau într-un ... Titu Maiorescu - Poeți și critici ... împlinit ceea ce se aștepta de la ei; dar unii au întrecut așteptările și relativ mulți alții și-au adaos puterile pentru a da acelei mișcări un avânt - dacă nu destul de general, dar cel puțin destul de puternic pentru a ne face să simțim un adevărat progres în anul prezent, comparat cu anul 1872. Alecsandri ne-a înavuțit poezia cu Ostașii noștri și cu drame, îndeosebi cu Fântâna ... unei poezii a lui Alecsandri. Dacă dd. Delavrancea și Vlahuță ar fi oameni de a treia mână, nu am pierde nici un cuvânt asupra criticei lor; dar fiindcă sunt dintre scriitorii cu talent ai junei generații, credem că lucrul merită o discuție publică, merită și în ceea ... înșii cei mai contestabili aprețiatori teoretici ai artei. Deși în feluritele combinări ale inteligențelor omenești s-a putut și se poate întâmpla ca un poet bun să fie și critic bun, aceasta însă va fi totdeauna o excepție rară, care va trebui foarte tare legitimată înainte de a ... și a se revărsa în forma estetică a manifestării, dar însăș această manifestare reproduce caracterul personal fără de care nu poate exista ... Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale ... de atunci de când începe literatura propriu-zisă -- cea beletristică -- și până la definitiva ei închegare (și în parte chiar și după aceea) este, dintr-un punct de vedere, istoria influențelor străine, care au putut pune în valoare -- ca să întrebuințăm un cuvânt pompos -- comorile sufletești ale poporului român. Celălalt capitol important (ideea urmează de la sine) are de obiect afirmarea tot mai puternică a spiritului ... în limba lui Alecsandri (ori tradusă în franțuzește) ar fi acceptabilă și azi. Și aceea ce o face absolut inacceptabilă pentru noi și-i dă un caracter chiar cam ridicol e limba, limba boierească de atunci, din care a rămas până azi un ecou în limba mahalalelor -suprema nenorocire a poeziei lui Conachi. În epoca următoare, să-i zicem epoca Alecsandri, asupra poeziei române se exercită ... poporului său. Cine nu cunoaște cum trebuie nu posedă acest spirit. Patriotismul nu poate ține loc de spirit specific, pe care îl poate avea și un nepatriot și chiar un dușman al patriotismului. Firește, însă, că un ... Paul Zarifopol - Creație și analiză ... exact: analiza lui Proust este creație. În adevăr, acest autor a obținut un pitoresc psihologic nou, fixând amănunte sufletești la care poate nici un literat, pâna la dânsul, n-a luat seama, detalii dintre acele peste care trecem iute, uneori numai cu o ușoară mirare, socotindu-le ... fixată lacom asupra vorbelor fetei. Și aici Proust se încumetă să scrie on în loc de je: on attend la parole qui accordera ou refusera un rendez-vous.1 Atât de greu e, chiar pentru un observator mare, să reziste ispitei de a imagina majoritatea oamenilor după tipul său personal. Proust era un groaznic tiran pentru sufletul amantelor și prietenilor săi, și, potrivit cu această orientare a intereselor sale sentimentale, imaginile vizuale rămâneau palide și secundare ... inevitabilă a torentului sufletesc către un sistem de expresie pe care l-ai ales. Torentul însuși e inexpresibil. Arta e, cum e și știința, un langage bien fait; și nici un limbaj nu poate rezulta direct din impulsuri subiective, ci numai printr-o intelectualizare a lor, în concepte sau imagini. Limbajul odată ales impune ... ... Garabet Ibrăileanu - Privind viața ... fiecare crede că femeia pe care o iubește este unica, este o apariție supranaturală, este singura ființă fermecătoare, singurul izvor de felicități, singura care poate da farmecul cel mare al vieții, singura... E cam comic. Un bărbat, care are toate scrupulele în raporturile sale cu bărbații și cu femeile, are foarte puține, și la nevoie nici unul, față cu femeia pe ... viitoare... afirmă mintea noastră științifică. Dar ce poate să știe mintea noastră, născută pentru o incompletă adaptare a unui puțin complicat organism la un puțin variat mediu? Dacă vrei să treci drept om de caracter și de curaj în propriii tăi ochi, nu face concesii de conștiință în directivele vieții tale. Dacă vrei să treci drept om de caracter și de curaj în ochii altora, ajunge să nu faci concesii în lucrurile mici, zilnice. Bărbații își dau singuri certificat de paupertate estetică și morală ... și, pentru tracțiune intensă, o locomotivă care și-ar pierde necontenit vaporii, pufnind prin toate deschizăturile. Când cineva persiflează morala, toate probabilitățile sunt că e un om de treabă. Când cineva predică necontenit morala, toate probabilitățile sunt că e un ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |