|
|
||
|
DE NEÎNVINS - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru DE NEÎNVINSRezultatele 1 - 10 din aproximativ 41 pentru DE NEÎNVINS. Ion Luca Caragiale - Un artist ... înțelesul cel mare și singurul— armonia... De aceea, bărbierii, ca toți artiștii, iubesc așa de mult pasările cântărețe. Sub puful aripelor palpită un sânge atât de cald! Sufletele acelea mici știu să arunce lumii așa de bine aceea ce primesc de la dânsa! Noaptea de iulie, și pădurea cu mirosul ei înviorător, cu atâtele-i umbre de frunziș, cu atâtele-i lumini, de sus de la razele răcoroase ale lunii, de jos de la licuricii neastâmpărați, și mișuiala discretă a insectelor prin păiș, și răsuflarea femeii care se lasă s-o plimbi alene pe poteca umedă ... bătând toba cu deștele pe fundul pălăriei — fără asta nu mergea: toba, cu grupetele ei în contratimp, asta e piperul marșului; — iar droaia de copii din mahala, adunați să admire cocoșii, se puseră deodată la rând smirna și, apucați de mișcarea covârșitoare a sunetelor, porniră să defileze în urma cocoșilor de colo până colo și înapoi și iar, tropăind voinicește cu piciorușele lor goale pe paveaua încinsă de soarele de vară... Și pentru ca parada să fie deplină, o adiere de seară — ce binecuvântare după o zi Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați ... unde vin Aceste triste cîntece uitate... Cînta de dor și chin, De lacrimi tăinuite în tăcere, De zile de zbucium și nopți de veghere, Și de chemări, de patimi neînvinse În deznădejdea brațelor întinse, De ani pustii de lungă așteptare, De zilnice-amăgiri Și hohote de plîns la deșteptare... Încremenise brazii ascultînd În liniște... pe uliți — nici un pas... Doar Prahova cea fără de popas Curgea în vale, Amestecînd în al copilei glas Tot murmuru-necat al apelor sale... IX Jos, între care, Vitele rumegă ; În depărtare Văile fumegă ... au și-acum împărăție Bătrînii uriași, Și-adese-n nopțile senine, Cînd liniștea domnește-n bolți, pustie Păn-la urechea noastră vine Un vuiet surd de pași... Astfel îmi povesti sihastrul, Apoi tăcu... O liniște de vrajă se făcu, Și fumul se-nălța albastru, Iar flăcările, aruncînd pe stînci Potopul lor de pară, Închipuiau o horă de fantasme, Și apele, fierbînd clocotitoare, Cu scoborîri și creșteri De sute de izvoare Își îngînau eternele lor basme În noaptea fără fund a negrei peșteri... XI Fantastic norii se-nveșmîntă, Străpunși de suliți lungi de aur, Și ca-ntr-un lac de Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul ... dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire Este nectarul de îndulcire Relelor toate ce mă-ntâlnesc. Te iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece. P-ale ei aripi ... Pe nesimțite, ah, tinerețea Zice: Adio !... și bătrânețea Ne-arată drumul plin de nevoi. Trece, dar vezi-o că e-nsemnată D-amorul nostru, cel neînvins, Singur e vecinic și neatins De stingătoarea-i mână-ntrarmată. Ici e minutul cel fericit În care-amorul meu te zărește: "Tinere,-mi zice, d-acum trăiește Sub legea singură ce ... pieptul meu. Nod și mai tare dup-asta vine, Minuturi sfinte sărbătorim: Cerul ne face părinți să fim, Brațele noastre acum sunt pline. Numele tată de două ori Coboară focul ce-n cer viază, Ce p-a mea inimă văpăiază Ca doi puternici flăcărați sori. Doi fii făloasa-mi ... a mea inimă dureroasă. Înger! cerescul meu serafin! Ce-mi fuse oare a ta ivire? Floare sau umbră, vis, nălucire? Ah! izvor vecinic ... Gheorghe Asachi - În ocazia morței Logofăt Alexandru Ghica ... Gheorghe Asachi - În ocazia morţei Logofăt Alexandru Ghica În ocazia morței Logofăt Alexandru Ghica de Gheorghe Asachi Cătră junimea moldovană În o epocă mărită, pe când patria încinsă De junie și de glorie în putere a stătut, A strămoșilor nalt cuget ș-a lor armă neînvinsă, În un curs de ani o mie, mântuire-a fost și scut. În prefaceri totdauna soarta gintelor desprinsă, Când al armelor triumfuri chiar ca visul a ... Alexandru Hrisoverghi - Ruinelor Cetății Neamțu ... Alexandru Hrisoverghi - Ruinelor Cetăţii Neamţu Ruinelor Cetății Neamțu de Alexandru Hrisoverghi I Vă iubesc, răsipuri sfinte, sămn mărirei strămoșești, Zid vechi ce de p-al tău munte, încă patria-mi slăvești. A cărora-nfățoșare orișicui samini a zice: „M-au părăsit cetățenii, m ... pastrat de cătră tine. Paza zidurilor tale pe vrajmași batjocorea, Când pe mii de dușmani leși optspre'ce plăieși bătea, Tu, care la orișicare defăimare de străin Erai stavilă; ș-acuma erai un martur deplin Unei slave, unei soarte, ce-n veci au încoronat Armele patriei mele, când de viteji s-au purtat. Tu, care cu-a ta umbrire învitezi la bărbăție, Prin aducere-aminte, și acum fiind pustie, Pe tot moldovanul ... cu lacrimi fierbinți, Căutați unul la altul, dați din cap, crâșcați din dinți; Ș-acum vedeți daramarea, și nu ziceți un cuvânt! Oar-au fost de bucurie, că ei joacă pe mormânt? Oare nu era ș-acele vro jărtvă d-a măgulirii? Nu, fraților, nu, vă rog, nu mai ... al vostru nume, lor lasați spre blastamare? Aceast-a voastră urmare, o defăimare obștească, Prin aducere-aminte, în veci să v-agonisască. Lăcomia de ... Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei ... l-a împins să lățească deplorabil amintirile din copilărie și a servit doar să arate categoric și prelung că sfârșitul era deplin. De la început chiar, amintirile acele se arătau a fi în contrazicere cu spiritul și talentul său. Pierre Noziere și Le Livre de mon ami sunt fabricate regretabile, care ne explică numai admirațiile lui neașteptate pentru visurile de guvernantă în menopauză ale lui Feuillet, pentru lirismul de cinovnici binecrescuți al lui Sully-Prudhomme și CoppĂ©e. Firește, spre optzeci de ani a reapărut, în forme mult mai terne, mai insipide și molâi, încercarea debutantului de a-și desfășura copilăria în manieră oarecum englezească, îndulcită și dreasă cu sentimentalism parizian, burghez și bulevardier. Aici se află Anatole France mult ... să stea pe două labe și să privească în sus. A fost chemarea naturală a lui France să urmărească, cu râsul neînvins al inteligenței, moftul isloric, grav și autoritar, moftul de stat și de templu; grimasa schiloadă și vomitivă a ipocriziilor moralistice. Acest om era complet și unilateral inteligent. Era obsedat de Alexandru Macedonski - Rondelul cercetașilor ... Alexandru Macedonski - Rondelul cercetaşilor Rondelul cercetașilor de Alexandru Macedonski Mai mari, mai mici, trec cercetașii, Un prinț din suflet i-a desprins, Pe toți în ochi cu foc nestins, La ... fi ostașii Sub steagul țării neînvins, Cu mici, cu mari, trec cercetașii -- Un prinț din suflet i-a desprins. Oricât le suntem naintașii, De Dimitrie Bolintineanu - La piramide ... forma, se risip. Dar luncile deșarte atât sunt de mărețe, Atât de melancolici, cât ochiul privitor, Ce cată tinerețe, Se-nturnă să ascunză o lacrimă de dor! IV Dar ziua se abate. — Pe undele pălite A mării de nisip, Se luptă umbra tristă cu razele ei mute Ce-n noapte se risip. Iar formele lor albe se schimbă cu durere Pe fiece minut ... mormânt. Trei regi ce ridicară aceste piramide, Trei umbre, în tăcere s-așază la benchet. Trei cupe aurite, la stelele splendide Ridică deodată o mână de schelet. O tânără prințesă s-așază în tăcere Și cheamă lângă sine fantastici trecători. Și intonând armonii d-amor și de plăcere, Deschide vălu-i d-aur pe sânul ei de flori. Dar iată se aude o surdă nechezare De ageri cursieri; Cambis pășește-n capul popoarelor barbare, Mii țipete se-nalță în sânul desei seri. O luptă cruntă-ncepe și armele în vânturi Răsună ... vorbe neplăcut. Eroul îi conduce în valea glorioasă, În purpură, în aur el nu-i învestmântat. Un redingot albastru, o șlapă colțuroasă Acoperă scheletu-i, de vânturi legănat. Dar ochiul lui străluce ... Iulia Hasdeu - Primăvara și toamna ... Iulia Hasdeu - Primăvara şi toamna Primăvara și toamna de Iulia Hasdeu 3 octombrie 1887 Același farmec verde Și ochiul nostru viu O primăvară verde Și-o toamnă-n arămiu. Că dacă primăvara, cu voci ... cunoaște haos; Pe când toamna în salba Îmbie la repaus. Inspiră fiecare o altă nostalgie Și-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunși: Cele de primăvară - ne-îmbată: o orgie; De cele ale toamnei suntem mereu pătrunși. Dorința de ieșire Adâncul cercetându-l; Dar toamna, c-o privire, Ne reculege gândul. În fiecare lucru un farmec poate fi! Aflându-l, omul știe să fie ... Vasile Alecsandri - Căpitanul Romano ... Vasile Alecsandri - Căpitanul Romano Căpitanul Romano de Vasile Alecsandri Se dase trei asalturi redutei neînvinse, Tustrele îndrăznețe și crunte, dar respinse. Și câmpu-ntreg de sânge acoperit era, Și, cuib grozav de moarte, reduta fulgera. În șanțuri trupuri multe grămadă, răsturnate, Și altele străpunse, pe dâmburi acățate, Formau un crud spectacol ce lumei arăta Cum știe pedestrașul ... ori cu ai săi, De trei ori ajunsese la șanțuri cel întăi, Ș-acum, retras deoparte, strângea coloana-i ruptă, Cu ea să se arunce de-a patra oară-n luptă. Deodată ... cine-ar crede! ... un aspru colonel, Ieșind de nu știu unde, pășește către el Și-i zice: „Căpitane, nu-mi place-a ta purtare, Stai tot în urmă!“ ... žEl! căpitanul nostru?! ... din toți cel mai viteaz!“ „Tăcere, copii!“ strigă Romano la mulțime, Apoi spre colonelul c-un aer de mărime Se-ntoarce, îl măsoară c-un ochi plin de dispreț Și-i zice: „Colonele, de ești și îndrăzneț Pre cât nedrept și aspru, te-ndemn să vii cu mine Să vezi de ... Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana ... într-un suflet pustiit. Apoi glob rubinos, nopții dând mișcare și viață, Se-nălță și, dimprejuru-i dese umbre depărtând, Pe-ale stejarilor vârfuri, piramide de verdeață, Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând, Lumină adânci prăpăstii, mănăstirea învechită, Feudală cetățuie, ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe Părea unul din acele osianice palate Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc: Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită, Stânca, peștera adâncă, în ... ceasuri de extaz și de gândire: Șoaptele, adânci murmůre ce iau viața în pustii, A mormintelor tăcere ce domnea în mănăstire, Loc de zgomot altădată, de politici vijelii. Noaptea, totul astei scene colosală de mărire, Două nobile instincte cu putere deștepta; Unu,-a cerului credință, altu,-a patriei iubire, Ce odată-n aste locuri pe ... închid drumul ungurului spăimântat. Astfel e atunci omorul, cât ostașul încetează Obosit, și riga singur cu puțini scapă fugind; Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază, Plânge și în a sa țară se întoarce blestemând. Niciodată astă lună ce înoată în tărie, Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor câmpie, Mai mult număr de ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||