|
|
||
|
DE PE CARE CURGE APA - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru DE PE CARE CURGE APARezultatele 1 - 10 din aproximativ 36 pentru DE PE CARE CURGE APA. ... mare Își blestema minutul în care-o a născut ; Eu nu știu ce-o fi asta, zicea ea cu mirare, Ce-o fi de capu-i, Doamne ? De n-ar fi frun făcut ! El dus a fost ș-aldată pe cîmp pîn la Brăila, Prin munți pîn la Bucegiuri, pe unde n-a călcat ? Dar cum văz eu acuma n-a mai făcut copila De n-ar fi vro veste de vreun greu păcat. Pe cînd eram odată Ca dînsa-n lume fată Noi nu știam ce este pustiul de iubit, Dar îns-acum o fată De tot este schimbată, Iubește cît de mică că lumea s-a iuțit. Sărmana copiliță abea ochii deschise Și-n tinereți cearcă un chin nesuferit, Abea văzu ea lumea, abea ... chip alinat, Se scoală, se gătește, apoi vitele scoate Afară la verdeață în cîmp la pășunat. În preajma astor locuri prin crînguri mari întinse, O apă dulce lină spre sud înainta, Aice și copila de dorul ei împinsă La umbra unui arbor se puse a cînta : „Curge rîul și spumează, Ochii mult îm lăcrămează. Curge iute,-n jos el Alexandru Vlahuță - România pitorească ... tânărul prinț Carol I, chemat să ia în mâna lui ageră și norocoasă destinele acestui popor și — redeșteptând în el strămoșeasca vitejie și putere de muncă — să-l pregătească pentru o nouă fază de propășire și de glorie. CORBUL. HINOVA Vaporul spintecă netezișul apei, aurit de cele din urmă raze ale soarelui. Îndărăt, orașul se pleacă, se cufundă-n valuri. Departe, spre miazănoapte și apus, munții, într-un nor de pulbere albastră, își ondulează coama pe poalele rubinii ale cerului. Malurile ies din apă într-o înclinare dulce, desfășurând lanuri de grâu în limpezișul zărilor. Peste toate-o moliciune, o pace dumnezeiască se lasă de sus. Un deal din Serbia se culcă drept în calea Dunării. Ea, liniștită, cotește pe la capul dealului, bate-o bucată bună spre răsărit și se-ndoaie-n formă de potcoavă în țărmul românesc. În fundul acestei potcoave e Ostrovul Corbului, în care un război între ruși și turci, spun localnicii, ar fi lăsat corbilor ... albe se ivesc dintre copaci. Turme de vite se scoboară la adăpat. În fața pichetului Hinova, grănicerul nostru, cu arma la umăr, pare o statuie de ... Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei ... puse de-l smoli și, băgând într-însul pe fata de împărat cu fiul văduvei, porunci de înfundă bolobocul bine, și îl dete pe Dunăre. Pe când însă dogarii înfundau bolobocul, una din roabele fetei de împărat, mai miloasă la inimă, se strecură prin calabalâc și le dete pe sub ascuns o copaie de mere, două azime și un fedeleș cu apă. Noroc că nu o văzu nimeni. Se duse butoiul pe Dunăre trei zile și trei nopți, fără a se opri undeva. Merindea din butoi se isprăvise. Biata fată își plângea nevinovăția cu niște ... graiuri de-ți rupea băierile inimei, iară bietul băiat, și el nevinovat ca și dânsa, o mângâia și nu o lăsa să-și piarză nădejdea de la Dumnezeu. Când, ce să vezi dumneata? A patra zi, disÂdeÂdimineață, bolobocul se lovește de un buștean și se sparge. Pasămite bolobocul ajunsese la margine, adus fiind de talazurile Dunării, și-l ciocni de bușteanul pe care tot apa îl dase la margine. Ieșiră deci la uscat dosădiții de Ion Grămadă - O noapte de groază ... ni le adusese copilița cea cu ochii negri. Cu tot întunericul înserării, am mai zăbovit puțin ca să întrebăm cine au fost ctitorii mănăstirii și de când nu mai trăiesc călugărițe întrânsa. Am aflat multe despre fosta mănăstire de călugărițe armence, la care peregrinează, și acum, o mulțime de armeni, mai ales femei, din pricina icoanei făcătoare de minuni, care se află înlăuntrul bisericii. Prietenul meu, care citise, în tinerețe, o mulțime de romane haiducești, îl întreabă pe păzitorul schitului ori de nu îi e frică aici, în mijlocul câmpului, așa de departe de locuințe omenești. Răspunse „cucoana Anetaâ€�, una din cele două femei, care era mai în vârstă și se vedea că-i din România după vorba ... spatele de soba fierbinte și citeam niște cărți sfinte, până ce mă pălea somnul. În cea din urmă seară, însă, după ce-am căutat ori de-s porțile închise și după ce-am pus sluga să-mi aducă apă și lemne în casă, am încuiat, cam devreme, ușa cu zăvorul, am tras parul de-a curmezișul și mi-am luat, apoi, colțunul să împletesc. Pe slugă am trimis-o să se culce în grajd. Cina o luasem de ... George Coșbuc - Un pipăruș modern ... întâmplare și-a luat De-acasă cremene și iască: Și, ca țiganul, dragii mei, Scăpa de ger, având scântei— Dar sfântul Dumnezeu ferească Pe tot creștinul cu gând bun! De-aici prin tufe de alun S-a dus Achim mereu la vale Și-ajunse-n urmă pe cordun, La țara sfinților. Pe-o cale D-aramă dalbă de lulea, Achim ca vântul se ducea, Lăsând fuior după călcâie; Și nasul astupat ținea, Că el mirosul de tămâie, Cu mare greu îl suferea. La sfântul Soare mai întîie Ajunse Chim; cu pas domol, Se bagă dânsul în ocol. Sta sfântul Soare cu ... pacostele, Soare! Dar ce-a pățit! în adevăr, Bătut e bietul ca un măr— Al dracului.“—și se tot duce, Făcând de spaimă câte-o cruce. „Mă duc la sfânta Luni! La ea, Să-ntreb de Savincuța mea!“ Cu-acest gând el se ușurează. Deci merge-ncet la sfânta Luni Și intră-n casă și s-așează Pe-o vatră plină de cărbuni. Bătrâna sta-ntr-un colț de masă Și-avea niște pantofoi mari, Puteai în ei din pod să sari. Avea trei scaune prin casă Și-un pat făcut de Mihai Eminescu - Împărat și proletar ... flacări, ce-n valuri se frământ, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări de granit, Se mișc batalioane a plebei proletare, Cu cușme frigiene și arme lucitoare, Și clopote de-alarmă răsună răgușit. Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare, Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț, Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară Și sânii lor acopăr - e ură și turbare În ochii lor cei negri, adânci și desperați. O! luptă-te-nvălită în pletele ... cel pierdut! Căci flamura cea roșă cu umbra-i de dreptate Sfințește-a ta viață de tină și păcate; Nu! nu ești tu de vină, ci cei ce te-au vândut! ....................................... Scânteie marea lină, și placele ei sure Se mișc-una pe alta ca pături de cristal Prin lunce prăvălite; din tainica pădure Apare luna mare câmpiilor azure, Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal. Pe undele încete își mișcă legănate Corăbii învechite scheletele de lemn; Trecând încet ca umbre - țin pânzele umflate În fața lunei, care prin ele-atunci străbate, Și-n roată ... Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin ... lui măreț și falnic Sunase tare deseori, Lovind eresul cel prădalnic Al răilor prigonitori, Ce țara treierau bezmetici, Bătându-și de icoane joc, Scoțându-le de prin biserici Ș-arzându-le pe loc în foc. Și Ioan era vestit De la Damasc la Țarigrad De-nvățător neostenit, Drept credincios înflăcărat... Dar slava lumii nu-i priește: O-ngândurare prea adâncă Pe Ioan îl ține-n clește Și-o scârbă mare îl mănâncă... Așa simțindu-se, el intră Odată-n curtea cea crăiască Și-n fața boierimii ... Domnului plutesc Prin pâinea lanurilor mari. Și vorbe sfinte, vorbe line El toarnă-n inimi necăjite Și la izvoare vii, senine Își duce oile trudite... De ce atunci nu m-am născut, Când El cu noi a viețuit, Când jertfă lumii a căzut Și de necaz ne-a izbăvit?... De ce amarul crucii Tale, O, Doamne,-n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire, Alexei Mateevici - Ioan Damaschin ... lui măreț și falnic Sunase tare deseori, Lovind eresul cel prădalnic Al răilor prigonitori, Ce țara treierau bezmetici, Bătându-și de icoane joc, Scoțându-le de prin biserici Ș-arzându-le pe loc în foc. Și Ioan era vestit De la Damasc la Țarigrad De-nvățător neostenit, Drept credincios înflăcărat... Dar slava lumii nu-i priește: O-ngândurare prea adâncă Pe Ioan îl ține-n clește Și-o scârbă mare îl mănâncă... Așa simțindu-se, el intră Odată-n curtea cea crăiască Și-n fața boierimii ... Domnului plutesc Prin pâinea lanurilor mari. Și vorbe sfinte, vorbe line El toarnă-n inimi necăjite Și la izvoare vii, senine Își duce oile trudite... De ce atunci nu m-am născut, Când El cu noi a viețuit, Când jertfă lumii a căzut Și de necaz ne-a izbăvit?... De ce amarul crucii Tale, O, Doamne,-n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire, Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3 ... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor 3 Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Ziceț fĂ©tii Sionului: Iată împăratul tău vine la tine blând și mântuind, ne povestește Mathei evanghelistul, în Evangheliia de astăz. La acest preacinstit și sfânt praznic de astăz aflu doao lucruri împotrivitoare, carele amândoao deodată, întru acestaș ceas, îmi pricinuesc și veselie și întristare. Văz, de-o parte, pre mântuitoriul lumii că întră, biruitoriu, în Ierusalim, însoțit cu de tot fĂ©liul de rânduială și de vârstă omenească, dintru carii, unii, mergea înainte și alții urma. Alții tăia ramuri din copaci și alții așternea hainele lor pre pământ. Alții îl lăuda ... întru dânșii. Au trecut și acea zi și nimenea nu s-au scris. Au venit a 4 Duminecă și ni-au pus Evangheliia de față pe fiiul acelui om ce avea, din copilărie duh mut. Și oare câț s-au învățat dintru aceasta să tacă păcatele cĂ©le streine și să ... împărățiia lui Dumnezeu. Și cu aceasta ce am sporit? Că au rămas și într-acea zi cartea nescrisă și nimeni întru dânșii. Și la cea de pe Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei ... vru să ia un strugure. Țugulea îl opri. Apoi descălecă, scoase paloșul și începu a tăia la vițe. Deodată începu a curge din vițele tăiate niște sânge negru ca păcura. Frații se mirară de aceasta. Apoi, încălecând ei, porniră. Merseră ce merseră și dete peste o livede cu pruni. Țugulea nu lasă pe fratele cel mijlociu să ia prune, ci făcu ca și la vie, și din prunii tăiați curse iară sânge. După ce mei merse, dete peste ... fântână. El știa că prin acea pădure nu era nici o fântână. Nu lăsă pe frați, să bea apă. Ci luând sulița, înțepă fundul fântânei de mai multe ori, și deodată începu a gâlgâi un sânge mohorât și cu rea duhoare. Gâlgâia ca dintr-o vacă. Acestea erau fetele ... în calea ei, căci vă face mici fărâmi. După ce se despărțiră, Țugulea intră într-o peșteră să se adăpostească până va trece zmeoaica. Urgisita de zmeoaică, unde venea, măre, venea turbată de mânie, trecu ca fulgerul pe lângă peșteră și apucă înainte, că nu vedea cu ochii de cătrănită ce era. Țugulea îndată ieși din peșteră, încălecă și pe Ioan Slavici - Păcală în satul lui ... Doamne ferește ce!... Nu! ci fiindcă vornicul era cel mai de frunte om din sat și nu putea să-l primească la casa ei ca pe orișicine, iar peste zi vornicul, om cu multe treburi, nu putuse să vie, ci le făcea cinstea acum, mai pe seară. Alt nimic nu era la mijloc, Doamne ferește! Era gata nevasta cu toate: purcelul era frumos și rumen de-ți poc- nea șoricul în dinți, costițele erau opărite, varza era călită, plăcintele abureau, rachiul era așezat pe masă, vinul stătea în apă rece, nu mai lipsea decât dumnealui vornicul. Numai vornicul lipsea, când deodată — să te miri, nu alta! — se întoarse bărbatul. I se frânsese ... i spună stăpânului de casă că e și el aici, să-i ceară iertare că a îndrăznit și să-l mai roage și pe el de conac. — Fă muiere, grăi bărbatul după ce se mai încălzi în cuibul lui, mie mi-e foame; n-ai tu ceva de mâncare? De! ce să-i faci? omul flămânzește la drum. Nu-i vorbă, mai era în traistă merindea ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||