|
|
||
|
DINTRE AI MEI - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru DINTRE AI MEIRezultatele 1 - 10 din aproximativ 175 pentru DINTRE AI MEI. Marius Marian Șolea - Ai de peste Olteț ... Marius Marian Şolea - Ai de peste Olteţ Ai de peste Olteț de Marius Marian Șolea Ca un orb care a pierdut soarele definitiv, așa am pierdut eu acel timp al copilăriei ... pace, să măi vorbească și ele de-ale lor. io n-am pomenit om măi curios ca tine, toată z’ua – bună z’ua ai sta în gura lumii...â€� așa și era! cum începea cineva să vorbească, mă și prezentam degrabă sub gura lui, în poziție de drepți, cu ... tatăl lui Milică Vâlceanu, șoferul de pe rată, nu-l prea știu, era mai rezervat. în schimb, abia-l vedeam pe Aurică, cel mai mare dintre ei și cel mai deștept. pe el îl aveau la inimă frații, îi crescuse pe toți, în vremurile grele, de după Războiul întâi. tatăl lor ... de câte ori mă duceam pe la Drușu, văr de-al doilea cu tata, primul student la Petroșani de prin satele acelea, cel mai mintos dintre toți prietenii mei. stăteam amândoi câte o săptămână pe la Polovragi, prin târg, de sfântul Ilie. și mă ducea cu el peste tot. Aurică ne chema pe amândoi ... ... Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor ... iei așa departe. Vii să mă rogi pentru vreo loază de elev de-ai mei. - Nu e loază, Costică; e un băiat dintr-o familie dintre cele mai bune: mi-e rudă. - Cine știe ce leneș, ce dobitoc! - Nu-i adevărat, dragă Costică; este un băiat prea cumsecade... Să nu mă ... care să treacă fără să știe... Te rog, dragă Costică! dacă rămâne băiatul repetent încă un an, e o nenorocire pentru familia lui - o familie dintre cele mai bune - și pentru mine o mare mâhnire... - A! irezistibilă milogeală prietenească! zice Costică; ce bine știi tu să poruncești! Aide! să ... eu d-rii Popescu, și mie amicul Costică Ionescu... Alerg la Costică Ionescu. - Dragă Costică, să nu mă lași... Viu la tine sigur că n-ai să mă refuzi, știu cât pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit a mă-ndoi un moment... - Lasă, omule, fleacurile... - Să ... vreun școlar cu așa nume. - Nu se poate! - Să vedem... Și se uită în cataloage. - Nu; n-am nici unul Mitică Dăscălescu, în cursul inferior; ai făcut confuzie; trebuie să fie în cursul superior. Alerg... de astă data drept la madam Piscupescu. - Madam Piscupescu, de ce clasă dă examen nepoțelul matale ... ... iar la scărmănat, moșule baros. Haine i-au trebuit omului întâi, căci nu era să umble cu pielea goală și desculț ca gâștele. — Te-ai încurcat cu socotelile, măi băiete. Ba de mâncare și casă i-a trebuit omului întâi ș-apoi haine frumoase, cum zici tu; cu ... eu mai delicate; tu șezi totdeauna cu ferarul cel uns de cărbuni, iar eu șed cu croitorul și cu tot felul de persoane. — Iar ai început, ghibirdic fudul și guraliu? Croitorul tău trebuie să împungă mai mult de zece ori, până când ferarul meu mă rădică o dată; croitorul tău ... zece ace; ferarul însă mă are pe viață, ba mă poate lăsa și de zestre la copiii de copiii săi. Ș-apoi încă una: cine dintre acești doi meșteri e mai grebănos și mai gubav? Ferariul meu, ori croitoriul tău? — Moșule! ești bătrân și multe mai știi; fie pe-a ... mai venit de-acasă. Zi mai bine că industria sau meșteșugurile, noi le-am adus în lume; că bogățiile cele mari, nouă se datoresc. Mi-ai zis ruginit și ț-ai zis cioplit; mie-mi pare bine ca strănepoții ... Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite ... Amândoi tăceam. Am îndrăznit să rup tăcerea și să întreb: - Ascultă-mă, rogu-te gazdă bună; eu văz că dumneata ești mâhnită de ceva... Ce ai ? - Ce să am, domnule ? Am și eu un foc la inimă; dar, dumneata, cum ai să-l înțelegi ? Și, dacă ți l-aș spune, ce ajutor îmi poți da ? - De unde știi ? Spune-mi numai de ce-ți tânjește sufletul ... că aștept urmarea... - Răbdarea-mi îndelungă, a urmat gazda, și neclintita-mi nădejde în Dumnezeu au obosit parcă până la urmă pornirea potrivnicilor mei... Or fi ei mai puternici ca mine, dar pe semne au înțeles și ei că tot nu sunt atât de tari încât să mă poată ... spre folosul tutulor, în bună înțelegere, în prietenie adevărată, în desăvârșită omenie... - Ei ! atunci ce piedică ar mai fi pentru liniștea dumitale ? - Ei, domnule, dacă ai ști dumneata ce mi s'a întâmplat, n'ai face așa întrebare... Tocmai când credeam că soarta mea începe să mai mă ierte dintr'o parte, mă lovește acum și mai adânc pe de ... ... Costache Conachi - Visul amoriului ... printr-însul ca printr-un curat văzduh. Și clătindu-mă pe-ncetul, după ce m-au deșteptat, Printr-o dulce sărutare îmi zice : „Ce-ai leșinat ? Eu sînt sîmțîrea aceea prin care s-au osăbit Omul dintre dobitoace de cînt lumea s-au zidit. Știu că inima ți-i dată în robie de curînd Și că n-ai altă putere decît să iubești din gînd Și că pătimești de moarte, căci te afli depărtat De lumina vieții tale, la care te-ai închinat. Dar și sufletul tău cere ca să cunoști pre amori De este de fericire sau de este-omorîtori. Trezăște-te, dar, și vino după ... O pară mă cuprinsăse la sînul cel plin de nuri, Dar mă răcoream adese cu dulci sărutături. „Eu sînt floarea viorica, îmi zicea, care-ai ales Dintre celelalte toate priimindu-mă-ntr-ales. Vom merge acum în grabă la palatul fericit, Unde de veci lăcuiește amoriul cel proslăvit. Te va bucura privala ... cernit. Îmi zice : „Eu sînt căiala, am venit să te răpăsc Din brațăle dezmerdării în carele te găsăsc. Tînărule, vai de tine, că ți-ai gătit un sfîrșit Să jelești în toată vremea viața cît ... ... aceluia care se va fi urcat în pomul acela și va putea spune cum anume îi sunt poamele îi va da în căsătorie pe aceea dintre fetele sale pe care el însuși și-o va alege. Au venit dar boieri de toate spițele, feciori de împărat, până chiar și feți-frumoși ... a găsit o babă bătrână, de tot bătrână. El îi dete binețele cuvenite. — Bună seara, bunică dragă! îi zise apoi. — Bine că mi-ai zis bunică, îi răspunse baba, căci altfel te-aș fi omorât într-o clipă. Dar ce te aduce pe la noi, puișorul mamei? — Bunică ... era acum tot ca mai nainte: la poarta aceea n-a găsit adică o babă, ci un moșneag bătrân, de tot bătrân. — Ai obosit, nu-i așa? îl întrebă moșneagul. — De! am cam obosit! îi răspunse. — Ei bine! grăi moșneagul, dacă ești obosit, sari ici în ... Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor ... rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind ... pe dreptate hărăzită Cu priință și plăcere în cer va fi primită.â€� „O, bunule împărate, strigă vulpea-nșelătoare, Mâncând bietele oițe, Zici că ai păcătuit dintr-o bunătate mare, Dar eu mă jur pe credință Că n-au trebuit să cruți, nici milă a ți se face ... le facă. Cu acestea ce zic eu îndrăznesc a socoti Că toți ce se numesc fiare cu mine se vor uni. Iar ce ai spus de ciobani, noi te rugăm cu o gură, Acestui soi făr’ de coadă, ce merge drept și-ngâmfat, Tot pe obiceiul tău, să le ... au vrut, hotărând a se spăsi, Însă de-acelea mai crunte N-au vrut să mărturisească, Care deși erau știute, Dar nici una dintre fiare nu cuteza să crâcnească. Așadar, cele cu căngi, cu colți mari și ascuțiți, Tot așa s-au îndreptat, Nu numai că n-au păcat ... Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor ... rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind ... pe dreptate hărăzită Cu priință și plăcere în cer va fi primită.â€� „O, bunule împărate, strigă vulpea-nșelătoare, Mâncând bietele oițe, Zici că ai păcătuit dintr-o bunătate mare, Dar eu mă jur pe credință Că n-au trebuit să cruți, nici milă a ți se face ... le facă. Cu acestea ce zic eu îndrăznesc a socoti Că toți ce se numesc fiare cu mine se vor uni. Iar ce ai spus de ciobani, noi te rugăm cu o gură, Acestui soi făr’ de coadă, ce merge drept și-ngâmfat, Tot pe obiceiul tău, să le ... au vrut, hotărând a se spăsi, Însă de-acelea mai crunte N-au vrut să mărturisească, Care deși erau știute, Dar nici una dintre fiare nu cuteza să crâcnească. Așadar, cele cu căngi, cu colți mari și ascuțiți, Tot așa s-au îndreptat, Nu numai că n-au păcat ... Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj ... contra aristocrației sunt niște aristocrați ascunși în sdrențele demagogiei, niște falși patrioți. Acești aristocrați de uliță, de noroi, de patimă sunt cei mai aprigi dușmani ai libertății. Ei decretează legile de proscripție, ei măsoară și vând libertatea ca o marfă; ei aruncă pietre oamenilor de pace și de onoare; ei acuză ... la suferințele omenirii, la mărirea sacerdoțiului, ce sunt chemați a exercita, acei judecători, însemnați pe frunte cu degetul lui Dumnezeu, sunt adevărații stâlpi ai templului Dreptății; ei sunt gloria unei nații. Nația lucrează pentru toți, judecătorul trebuie să lucreze pentru fiecare. * Când judecătorii vor înțelege caracterul sacru al misiei ... a înjosi pe unii pentru a înălța pe alții nu este un act conform cu principiile fraternității, nici cu principiile dreptății. Șefi ai națiilor, judecători, patrioți! Voi toți, care aspirați a fi mari în lume, gândiți-vă în actele voastre că nu este mai sfânt, mai ... acesta: Nu face altuia ceea ce n-ai voi să ți se facă ție! * Dacă aș avea să-mi fac testamentul politic, aș zice concetățenilor mei ... ... Câți de moarte-atunci scăpară Zilnic în spitale curg; Toți ca leii se luptară, Tinere Habsburg; Și-au murit pentru-mpăratul Sute de viteji de-ai mei Dar acest de-aici, din patul Șapte sute trei, Care zace-așa-n neștire Și-i lipsește brațul stâng Îl salut! Dă-mi voie, sire ... Mâine-n zori o să-l găsească, Mâine-al vostru steag, români, Mâine stema-mpărătească La dușmani în mâini! Ah! și nimeni viu pe-aproape Dintre-ai săi, ca-ntr-ajutor El chemându-l, să-și îngroape Sfântul steag al lor! Și el n-are, n-are-o mână, Că-n bucăți ... n țărână Groapă i-ar săpa! I-ar săpa-o-n stânci cu dinții, Și-ar muri apoi râzând! Iată, Doamne-al biruinții, Tu i-ai dat un gând: Steagul său, de lângă cruce Până-n poala dedesubt Dând cu dinții să-l apuce Rând pe rând l-a rupt ... Și târât pe brânci Printre străji și printre cete Ziua stând ascuns prin văi, Pân-a patra zi când dete De fârtați de-ai ... ... bani gheață. Și adunându-se la casa lor obștească S-au apucat folosul să-mpărțească. (Dar sunt cam rare împărțele Fără gâlceve sau smintele.) Și-ai mei prieteni buni, câștigul împărțind, S-au întărtat la sfadă. Când, iată! deodată, Aud strigând: — Săriți! săriți! foc! casa arde! — Lăsați și ne vom ... socoti pe urmă; Dar trebuie să știți că mie mi se cade Din cea de față sumă O mie încă și mai bine, Au zis dintre tovarăși unul. — Iar mie în tot bunul Vro două mi se vine, Le zise lor un alt. — Aidem însă! — Ba stați, Și ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Biblie pentru DINTRE AI MEIRezultatele 1 - 10 din aproximativ 42 pentru DINTRE AI MEI. ... și a zis: 12 ,,Iată că am luat pe Leviți din mijlocul copiilor lui Israel, în locul tuturor întîilor născuți, cari se nasc întăi dintre copiii lui Israel; și Leviții vor fi ai Mei. 13 Căci orice întîi născut este al Meu; în ziua cînd am lovit pe toți întîii născuți din țara Egiptului, Mi-am închinat Mie pe ... în sus, au fost douăzeci și două de mii. 40 Domnul a zis lui Moise: ,,Fă numărătoarea tuturor întîilor născuți de parte bărbătească dintre copiii lui Israel, dela vîrsta de o lună în sus, și numără -i după numele lor. 41 Să iei pe Leviți pentru Mine, Domnul, în ... lui Israel, și vitele Leviților în locul tuturor întîilor născuți din vitele copiilor lui Israel!`` 42 Moise a făcut numărătoarea tuturor întîilor născuți dintre copiii lui Israel, după porunca pe care i -o dăduse Domnul. 43 Toți întîii născuți de parte bărbătească, a căror numărătoare au făcut ... zis: 45 ,,Ia pe Leviți în locul tuturor întîilor născuți din copiii lui Israel, și vitele Leviților în locul vitelor lor; și Leviții vor fi ai Mei ... ... 19 Leviticul Capitol 20 1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2 ,,Spune copiilor lui Israel: ,Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii cari locuiesc în Israel, dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din țară să -l ... și a necinstit Numele Meu cel sfînt. 4 Dacă poporul țării închide ochii față de omul acela, care dă lui Moloh copii de ai săi, și nu -l omoară, 5 Îmi voi întoarce Eu Fața împotriva omului aceluia și împotriva familiei lui, și -l voi nimici din mijlocul poporului ... da -o în stăpînire: este o țară în care curge lapte și miere.` Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care v`am pus de o parte dintre popoare. 25 Să faceți deosebire între dobitoacele curate și necurate, între păsările curate și necurate, ca să nu vă spurcați prin dobitoacele, prin păsările, prin ... învățat să le deosebiți ca necurate. 26 Voi să-Mi fiți sfinți, căci Eu sînt sfînt, Eu, Domnul; Eu v`am pus de o parte dintre popoare, ca să fiți ai ... ... aripi de vultur și v`am adus aici la Mine. 5 Acum, dacă veți asculta glasul meu, și dacă veți păzi legămîntul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu; 6 Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe cari ... te și poruncește poporului cu totdinadinsul să nu dea busna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei. 22 Preoții, cari se apropie de Domnul, să se sfințească și ei, ca nu cumva să -i lovească Domnul cu moartea.`` 23 Moise a ... ... Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2 ,,Pune-Mi deoparte ca sfînt pe orice întîi-născut, pe orice întîi născut dintre copiii lui Israel, atît dintre oameni cît și dintre dobitoace: este al Meu.`` 3 Moise a zis poporului: ,,Aduceți-vă aminte de ziua aceasta, cînd ați ieșit din Egipt, din casa robiei ... întîi-născut al măgăriței; iar dacă nu -l vei răscumpăra, să -i frîngi gîtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întîi-născut de parte bărbătească dintre fiii tăi. 14 Și cînd te va întreba fiul tău într`o zi: ,Ce înseamnă lucrul acesta?` să -i răspunzi: ,Prin mîna Lui cea atotputernică ... se încăpățîna și nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorît pe toți întîii-născuți din țara Egiptului, dela întîii-născuți ai oamenilor pînă la întîii-născuți ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întîi-născut de parte bărbătească, și răscumpăr pe orice întîi-născut dintre fiii mei. 16 Să-ți fie ca un semn pe mînă și ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mîna Lui atotputernică ... ... tău, pe scaunul tău de domnie, el va zidi o casă Numelui Meu.` 6 Poruncește acum să se taie pentru mine cedri din Liban. Slujitorii mei vor fi cu ai tăi, și-ți voi plăti simbria slujitorilor tăi așa cum o vei hotărî tu; căci știi că dintre noi nimeni nu se pricepe să taie lemne ca Sidonienii.`` 7 Cînd a auzit Hiram cuvintele lui Solomon, a avut o ... David un fiu înțelept, drept căpetenie a acestui mare popor!`` 8 Și Hiram a trimes răspuns lui Solomon: ,,Am auzit ce ai trimes să mi se spună. Voi face tot ce vei vrea în ce privește lemnele de cedru și lemnele de chiparos. 9 Slujitorii mei le vor pogorî din Liban la mare, și le voi trimete pe mare în plute pînă la locul pe care mi -l vei arăta: acolo ... însărcinate cu privegherea lucrătorilor. 17 Împăratul a poruncit să se scoată pietre mari și mărețe, cioplite pentru temeliile casei. 18 Lucrătorii lui Solomon, ai ... Dumnezeul tău, Sfîntul lui Israel, Mîntuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preț pentru răscumpărarea ta, Etiopia și Saba în locul tău. 4 De aceea, pentrucă ai preț în ochii Mei, pentrucă ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine, și popoare pentru viața ta. 5 Nu te teme de nimic, căci Eu sînt cu ... poporul cel orb, care totuș are ochi, și surzii, cari totuș au urechi. 9 Să se strîngă toate neamurile și să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Cari dintre ei ne-au făcut cele dintîi proorocii? Să-și aducă martorii și să-și dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii și să zică: ,Adevărat!`` - 10 ... poporul Meu, pe poporul Meu cel ales, 21 poporul pe care Mi l-am alcătuit, ca să vestească laudele Mele.`` 22 ,,Și tu nu M`ai chemat, Iacove, căci te-ai obosit de Mine, Israele! 23 Nu Mi-ai adus oile tale ca ardere de tot, și nu M`ai cinstit cu jertfele tale. Nu te-am chinuit cu daruri de mîncare, pe cari trebuia să Mi le aduci; și nu te-am obosit cu ... ... ... Iacov Capitol 2 Iacov 1 Iacov Capitol 2 1 Frații mei, să nu țineți credința Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutînd la fața omului. 2 Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om ... picioarele mele!`` 4 Nu faceți voi oare o deosebire în voi înșivă, și nu vă faceți voi judecători cu gînduri rele? 5 Ascultați, prea iubiții mei frați: n`a ales Dumnezeu pe cei ce sînt săraci în ochii lumii acesteia, ca să -i facă bogați în credință și moștenitori ... lege a slobozeniei: 13 căci judecata este fără milă pentru celce n`a avut milă; dar mila biruiește judecata. 14 Frații mei, ce -i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n`are fapte? Poate oare credința aceasta să -l mîntuiască? 15 Dacă un frate sau ... la ce i-ar folosi? 17 Tot așa și credința: dacă n`are fapte, este moartă în ea însaș. 18 Dar va zice cineva: ,,Tu ai credința, și eu am faptele.`` ,,Arată-mi credința ta fără fapte, și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele.`` 19 Tu crezi că ... ... el mîntuirea, și să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri.`` 9 ,,Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! -Un ciob dintre cioburile pămîntului! -Oare lutul zice el celui ce -l fățuiește: ,Ce faci?` Și lucrarea ta zice ea despre tine: ,El n`are mîni?` 10 Vai ... m`ai făcut?`` 11 Așa vorbește Domnul, Sfîntul lui Israel, și Făcătorul său: ,Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei și pentru lucrarea mînilor Mele? 12 Eu am făcut pămîntul, și am făcut pe om pe el; Eu cu mînile Mele am întins cerurile, și ... Eu am ridicat pe Cir, în dreptatea Mea, și voi netezi toate cărările lui. El Îmi va zidi iarăș cetatea, și va da drumul prinșilor Mei de război, fără preț de răscumpărare și fără daruri, zice Domnul oștirilor.`` 14 Așa vorbește Domnul: ,,Cîștigurile Egiptului și negoțul Etiopiei și ale Sabeenilor, oameni ... Căutați-Mă în zădar!` Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.`` 20 ,,Strîngeți-vă, veniți și apropiați-vă împreună, voi cei scăpați dintre neamuri! N`au nicio pricepere cei ce își duc idolul de lemn, și cheamă pe un dumnezeu, care nu poate să -i mîntuiască. 21 Spuneți ... ... știe nimic de pricina pentru care te trimet și de porunca pe care ți-am dat -o.` Am hotărît un loc de întîlnire cu oamenii mei. 3 Acum ce ai la îndemînă? Dă-mi cinci pîni, sau ce se va găsi.`` 4 Preotul a răspuns lui David: ,,N-am pîne obicinuită la îndemnă ... cu femei!`` 5 David a răspuns preotului: ,,Ne-am ferit de împreunarea cu femei de trei zile decînd am plecat, și toți oamenii mei sînt curați; de altfel, dacă aceasta este o faptă necurată, va fi sfințită negreșt azi de acela care o va face.`` 6 Atunci preotul i ... să fie înlocuită cu pîne caldă, în clipa cînd luaseră pe cealaltă. 7 Chiar în ziua aceea, se afla acolo închis înaintea Domnului un om dintre slujitorii lui Saul; era un Edomit, numit Doeg, căpetenia păstorilor lui Saul. 8 David a zis lui Ahimelec: ,,N`ai la îndemînă o suliță sau o sabie? Căci nu mi-am luat cu mine nici sabia nici armele, pentrucă porunca împăratului era grabnică.`` 9 Preotul ... ... nedreptățesc pe străin, și nu se tem de Mine, zice Domnul oștirilor. 6 ,,Căci Eu sînt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n`ați fost nimiciți. 7 Din vremea părinților voștri voi v`ați abătut dela poruncile Mele, și nu le-ați păzit. Întoarceți-vă ... de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, și cinstesc Numele Lui. 17 ,,Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un ... ... s`o zidesc. 3 Dar Dumnezeu mi -a zis: ,Să nu zidești o casă Numelui Meu, căci ești un om de război și ai vărsat sînge.` 4 Domnul, Dumnezeul lui Israel, m`a ales din toată casa tatălui meu, pentruca să fiu împărat al lui Israel pe ... a ales -o din casa lui Iuda, și dintre fiii tatălui meu pe mine m`a pus să domnesc peste tot Israelul. 5 Dintre toți fiii mei-căci Domnul mi -a dat mulți fii-a ales pe fiul meu Solomon, ca să -l pună pe scaunul de domnie ... fi cu tine. El nu te va lăsa, nici nu te va părăsi, pînă se va isprăvi toată lucrarea pentru slujba Casei Domnului. 21 Iată, ai lîngă tine cetele preoților și Leviților pentru toată slujba Casei lui Dumnezeu; și iată că ai lîngă tine, pentru toată lucrarea, toți oamenii binevoitori și îndemînatici în tot felul de lucrări, și căpeteniile și tot poporul, supuși la toate poruncile tale ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Biblie... |
||