Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

DREPT CARE - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru DREPT CARE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 88 pentru DREPT CARE.

Antim Ivireanul - Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit

Antim Ivireanul - Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit de Antim Ivireanul Veniți după mine și voiu face pre voi păscari1 de oameni. Doftorii cei desăvârșit și înțelepți atunci mai mult măresc lauda meșteșugului lor, nu când cu hier și cu foc luptă patima să o supue, după cum iaste liagia războiului, ce numai când acĂ©ia ce pătimĂ©ște cu apipăeri mângăioase și cu doftorii dulci vor afla leacul bolnavului și cĂ©le înfricoșate porunci ale meșteșugului doftoresc să le oprească și oarecare zile cu mâncări doftorești și hrănitoare potolind durerile, să arate pre acela ce pătimĂ©ște mântuit de boală. Așa și preaînțeleptul doftor al sufletelor și al trupurilor noastre, împăratul împăraților Hristos, Dumnezeul nostru, văzând lumea că bolnăviia cu patimile necredinții și să umfla ca o rană cu înșălăciunile cĂ©le lumești spre închinăciunea idolilor, au socotit cu multe feliuri de mijloace și au purtat de grijă pentru mântuirea oamenilor și a neamului omenesc, de vrĂ©me ce acesta iaste lucrul cel dintâi al bunătății lui, a mântui pre omul din mâinile vrăjmașului și a-l aduce la frumusĂ© ...

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

... cei învățați și pedepsiț întru bunătăț stau de să miră de mărirea ei, dară eu, cel neînvățat și departe de toate bunătățile, ce voiu face? Drept aceia dară, îmi caut și fărde voia mea a conteni de a mai iscodi să aflu înălțimea fecioriei ei, întru carĂ ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H

... acest sfânt prunc. Obiciai iaste, în multe părți, ca tot cela ce ar duce roadă noao de vânzare iaste ertat de toată datoriia vămii lui. Drept acĂ©ia vrĂ©dnic lucru au fost să fie sfânta Fecioară mântuită de toată vama datoriei durerii nașterii sale, că numai ia singură au adus ... venise în lume ca să facă pre toț oamenii curați și farde stricăciune n-ar fi fost nicidecum cu cuviința să facă Maicii sale stricâciune. Drept acĂ©ia, ce iaste mai minunat și mai slăvit decât această naștere? Că să întunecă mintea omului și nu poate a le pricĂ ... a fi Dumnezeu și-l cunoștea a fi și Fiiul său; să cunoștea pre sine a fi și mumă și slujnică. Drept acĂ©ia, ca o mumă cu dragoste îl cuprindea și-l săruta și ca o slujnică, ca pre un Dumnezeu înalt abiia cu preacuratele mânile ... purta vasele Domnului. Și de pohtiia arămurile besĂ©ricii atâta curăție, cu cit mai vârtos pohtĂ©ște acesta curățiia carele iaste începâtoriul și izvorul curăției. Drept acĂ©ia preaînțeleapta Fecioară, cu frică și cu dragoste, împreună cu multe lacrămi, carele le scotea dragostea cea multă ce avea cătră cela ce să ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos

... celor ce sunt desăvârșit întru bunătăți. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acĂ©stia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos. Drept acĂ©ia, cu multă jălanie îmi ticăloșesc nevredniciia și-m caut și făr de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ... i să cuveniia lui. Pentru care lucru adevărat au răsunat dumnezeiasca trânbiță, fericitul Pavel, zicând: Cele vechi au trecut, iată s-au făcut toate noao. Drept acĂ©ia, ce voiu putea cuprinde cu mintea mea, sau ce lucru vrĂ©dnic voiu putea grăi asupra zilei aceștiia? Nu poci să mă întinz ... ște cela de carele să cutremură toată zidirea. PrimĂ©ște ca un milostiv, de să pune în brațele dreptului Simeon, cela ce iaste numai însuși drept. Duce poclon la besĂ©rică cela ce sunt toate ale lui, duce poclon la bĂ©serică 2 pasări, cela ce au făcut cu un cuvânt ... lĂ©gia și făcătoriul legii, s-au supus legii, ca să ne arate noao că iaste cu cale și cu dreptate să ne supunem legii, drept ce, să nu ascultăm, ci stăm împotriva legii și lui Dumnezeu, ca când ni-ar fi vrăjmaș de moarte. 10 porunci sunt scrise în lĂ ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Obrezaniia lui Hristos

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Obrezaniia lui Hristos Cuvânt de învățătură la Obrezaniia lui Hristos de Antim Ivireanul Și când s-au umplut 8 zile ca să tae pruncul împrejur, chemat-au numele lui Iisus, carele au fost zis de înger mai înainte, până a nu să zemisli el în pântece. Zice la cartea Facerii, în 17 capete, cum că au tocmit Dumnezeu cu Avraam împăcare și spre semn de adeverință i-au poruncit Dumnezeu, zicându-i: Aceasta iaste făgăduința carea vei păzi între mijlocul mieu și între voi și între mijlocul semenției tale, după tine între neamurile lor, să se tae voao împrejur toată partea bărbătească și va fi făgăduința mea peste trupul vostru, întru făgăduință vĂ©dnică. Și copilul carele nu să va tăia împrejur a opta zi, să va piiarde, sufletul acela din rudeniia lui, căci au stricat tăgăduința mea, arătând cu această tăiare împrejur 4 lucruri: una pentru ca să se cunoască cei crezuț întru Dumnezeu; a dooa, pentru ca să rămâie semenție lui Avraam slobodă de păcatul născutului celui dintâi; a treia, pentru ca să facă pre Avraam părinte a multe neamuri credincioase, ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru

... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la naşterea domnului nostru Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru de Antim Ivireanul Drept acĂ©ia am a zice înaintea dragostei voastre, în vorba ce voiu să fac astăz (patru) pricinile pentru ce au luat Dumnezeu firea ... doilea chip al dumnezeirii, adecă Fiiul lui Dumnezeu, că s-au îmbrăcat cu trup omenesc, după cuvântul evanghelistului Ioann: Și cuvântul trup s-au făcut. Drept acĂ©ia îngerii n-au fost perit toț, căci că au mai rămas din ei 9 cĂ©te în ceriu, iar firea omenească era toată ... locuri. Că după cuvântul apostolului ce zice că puțin aluat toată frământătura dospĂ©ște, așa și răutatea și păcatul unuia pricinuiaște la mulți mare pacoste. Drept acĂ©ia prorocul David să ruga lui Dumnezeu să-l cruțe de păcatul cel strein. Pentru acĂ©ia au luat Dumnezeu spre sine firea omenească ... cartea lui Iov în 25 de capete: StĂ©lele sunt necurate înaintea lui, dară cu cât mai vârtos omul, fiind putrejune și feciorul lui viiarme. (Drept acĂ©ia să cade omului celui sufletesc, adecă celui besericesc) să fie mai cu omenie decât mireanul, pentru ca să ia pildă și învățătură fieștecine ...

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21

... de Antim Ivireanul Puțin ajutoriu va putea lua un bogat de la un sărac și puțină laudă va auzi un cinstit de la un neînvățat. Drept acĂ©ia dară și eu, știindu-mi sărăciia bunătăților și slăbiciunea învâțâturii, stau de mă mir ce voiu face. Că de o parte uitându-mă ... putut câștiga alți părinți din vĂ©ci, nici vor câștiga, nici numele ce au câștigat ei a să numi părinți ai lui Dumnezeu. Drept acĂ©ia, trecând 3 ani după nașterea Fecioarei, o duseră părinții ei la besĂ©rică cu multă pofală de fecioare, cu făclii aprinse, după prorociia ... cei de gând ai prorociei lui. Și ție ți să cuvine că să lăcuești într-însa, că acelia câte sta într-însa ție să închipuia. Drept acĂ©ia, deaca s-au arătat adevărul, trebuie să se rădice umbra. Întră, fiica lui Dumnezeu, cu bucurie și te veselĂ©ște într-însa, că ... ales ce era prin venirea Sfântului Duh și prin umbrirea puterii celui de sus să priimească în pântecele ei pre Fiiul și cuvântul lui Dumnezeu. Drept acĂ©ia dară trebuiaște și noi, când vom întra în sfânta besĂ©rică, să ne curățim întâi de păcatele noastre și de cugetele cĂ©le ...

 

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae de Antim Ivireanul Pentru căci iaste omul făcut de Dumnezeu, îndoit, de suflet cuvântătoriu și de trup simțitoriu are și bunătăț îndoite; sufletești și trupești. Și sunt bunătățile cĂ©le sufletești 4: vitejiia, înțelepciunea, dreptatea și curățeniia. Bunătățile cĂ©le trupești încă sunt 4: tăriia, întregimea, fromosĂ©ția și sănătatea. Și dintr-acĂ©ste bunătăț ale sufletului și ale trupului nasc alte 4 bunătăț de obște: credința, nădejdia, dragostea și smereniia. DĂ©ci pe acĂ©ste patru bunătăț ca pe 4 temelii nemișcate, voiu să-mi întemeez vorba ce voiu să fac astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, înaintea dragostii voastre. Ce întâi voiu să vă spuiu, foarte pe scurt, a fieștecăruia bunătate, putĂ©rea și lucrarea ce are, pentru ca să se priceapă mai lesne cĂ©lia ce voiu să grăesc, apoi vom întinde vorba înainte, de vom zice, după putință, câte va aduce ceasul și ne va lumina Dumnezeu, de la carele cĂ©rem și ajutor. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste, ca să aveți și plată de la Dumnezeu. Credința, după cum zice fericitul Pavel la ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2

... vestească de pururea laudele dumnezeiești și ca să nu să răpească în minte de minunea unor faceri de bine, ca acĂ©stia. Și carii socotesc, drept acĂ©ia, acĂ©ste faceri de bine zioa și noaptea oare de ce bucurie vor fi cuprinși? Și cu ce veselie să vor răsfăța și ... lui Dumnezeu să-i împace cu Dumnezeu Tatăl, și făcându-i părtași duhului său cel sfânt, să-i facă moșnĂ©ni împărăției sale. Venit-au, drept acĂ©ia, robilor răscumpărare, morților înviiare și viață, bolnavilor vraci, rătăciților cale dreaptă. Și, luând Dumnezeu trup, mergea după cela care fugise de la dânsul ... săi și fiind volnic ca să-l omoară, nu-l omoară, ci-l face șie-ș fiiu și moștean în casa sa. Așa au primit, drept acĂ©ia și mântuitoriul nostru, sămânța lui Avraam; iar de vei vrea cu puțintĂ©le cuvânte, ca să înțelegi la ce au venit, ascultă de ... tuturor celora ce jăluiesc în Sion și ca să le dau lor coroană pentru cenușă, untul veseliei pentru suspine, haina bucuriei pentru întristare. Ce iaste, drept, acĂ©ia, mai dulce decât cuvintele acĂ©stia? Ce iaste mai frumos și ce iaste mai iubit? De iaste, ...

 

Alecu Donici - Carele cu oale

... Prian În jug cum tot se lasă; Ar vrea din el să iasă. O, Doamne! Și ce boi! Cu ce renume mare! Mai bine ar căra gunoi, Sau ar ședea la bragă, pe somn și pe mâncare... Ia să ne vadă și pe noi!.. Cu-așa ocări, juncanii pornesc cu carul ... greutatea îi apasă; Ei să oprească vor, Și-n dreapta se cam lasă; Apoi, de la o culme, la stânga-n loc cârmesc, O culcă drept pe fugă, cât le lua piciorul, Răstoarnă oalele... și în râpă se opresc... Încât neguțătorul, Cu mâinile crucișe, la hârburi se uita Și foarte greu ... în timpuri grele La alții văd numai noroi Și numai fapte rele; Iar când s-apucă singuri ei De trebi, ca oameni grei, Răstoarnă carul drept

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3

... Carele, viind domnul lui, va afla făcând așa? Cine iaste creștinul acela carele într-acĂ©ste sfinte zile ș-au plătit datoriia? Cine iaste acel drept în credință și îmbunătățat, carele să fie postit și sufletĂ©ște și trupĂ©ște, să se fie pocăit de păcatele lui, să fie alergat, cu ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Biblie pentru DREPT CARE

 Rezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru DREPT CARE.

Exodul Capitol 14

Exodul Capitol 14 Exodul 13 Exodul Capitol 14 1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2 ,,Spune copiilor lui Israel să se întoarcă, și să tăbărască înaintea Pihahirotului, între Migdol și mare, față în față cu Baal-Țefon: în dreptul locului acestuia să tăbărîți, lîngă mare. 3 Faraon va zice despre copiii lui Israel: ,S`au rătăcit prin țară; îi închide pustia.` 4 Eu voi împietri inima lui Faraon, și -i va urmări; dar Faraon și toată oastea lui vor face să se arate slava Mea, și Egiptenii vor ști că Eu sînt Domnul.`` Copiii lui Israel au făcut așa. 5 S`a dat de știre împăratului Egiptului că poporul a luat fuga. Atunci inima lui Faraon și inima slujitorilor lui s`a schimbat față de popor. Ei au zis: ,,Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece și să nu ne mai slujească?`` 6 Faraon și -a pregătit carul de război, și și -a luat oamenii de război cu el. 7 A luat șase sute de cară de luptă cu oameni aleși, și toate carăle Egiptului; în toate ...

 

2 Cronici Capitol 12

... vă părăsesc și Eu, și vă dau în mînile lui Șișac.`` 6 Căpeteniile lui Israel și împăratul s`au smerit, și au zis: ,,Domnul este drept!`` 7 Și dacă a văzut Domnul că s`au smerit, cuvîntul Domnului a vorbit astfel lui Șemaia: ,,S-au smerit, nu ...

 

Iosua Capitol 17

Iosua Capitol 17 Iosua 16 Iosua Capitol 17 1 O parte a căzut prin sorți seminției lui Manase, căci el era întîiul născut al lui Iosif. Machir, întîiul născut al lui Manase și tatăl lui Galaad, avusese Galaadul și Basanul, pentru că era un bărbat de război. 2 Au dat prin sorți o parte celorlalți fii ai lui Manase, după familiile lor, fiilor lui Abiezer, fiilor lui Helec, fiilor lui Asriel, fiilor lui Sihem, fiilor lui Hefer, fiilor lui Șemida: aceștia sînt copiii de parte bărbătească ai lui Manase, fiul lui Iosif, după familiile lor. 3 Țelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, n`a avut fii, dar a avut fiice, ale căror nume sînt acestea: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța. 4 Ele s`au înfățișat înaintea preotului Eleazar, înaintea lui Iosua, fiul lui Nun, și înaintea mai marilor, și au zis: ,,Domnul a poruncit lui Moise să ne dea o moștenire între frații noștri.`` Și li s`a dat, după porunca Domnului, o moștenire între frații tatălui lor. 5 Au căzut zece părți lui Manase, afară de țara Galaadului și ...

 

Ieremia Capitol 22

Ieremia Capitol 22 Ieremia 21 Ieremia Capitol 22 1 ,,Așa vorbește Domnul: ,Pogoară-te în casa împăratului lui Iuda, și acolo rostește cuvintele acestea. 2 Să spui: ,Ascultă Cuvîntul Domnului, împărat al lui Iuda, care stai pe scaunul de domnie al lui David, tu, slujitorii tăi, și tot poporul, cari intrați pe porțile acestea! 3 Așa vorbește Domnul: ,Faceți dreptate și judecată; scoateți pe cel asuprit din mînile asupritorului; nu chinuiți pe străin, pe orfan și pe văduvă; nu apăsați, și nu vărsați sînge nevinovat în locul acesta! 4 Căci dacă lucrați după cuvîntul acesta, vor intra pe porțile casei acesteia împărați cari stau pe scaunul de domnie al lui David, suiți în cară și călări pe cai, ei, slujitorii lor și poporul lor. 5 Dar dacă nu veți asculta cuvintele acestea, pe Mine însumi jur, zice Domnul că această casă va ajunge o dărîmătură! 6 Căci așa vorbește Domnul asupra casei împăratului lui Iuda: ,Tu ești pentru Mine ca Galaadul, ca vîrful Libanului; dar, cu adevărat, voi face din tine un pustiu, o cetate fără locuitori! 7 Pregătesc împotriva ta niște nimicitori, fiecare cu armele lui: ei vor tăia cei mai frumoși cedri ai tăi, și -i vor ...