|
||
DRUM ANEVOIOS - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru DRUM ANEVOIOSRezultatele 1 - 10 din aproximativ 11 pentru DRUM ANEVOIOS. Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie ... mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau ... dealuri, pe drumul de picior. Drumul acesta ne duse spre Gârcina până la biserica din sat, de unde trebuia să ne îndreptăm către Almaș: în drum ne întâlnirăm cu preotul locului, care mergea cu un țăran la un ogor din apropiere. Pe preot îl cunoșteam și-l întrebai de drumul ce ... cât aveți, mi se pare, la primărie niște porunci în această privință. — Că bine zici, părinte! Și nici una, nici două, se întoarse din drum, apucând spre primărie, cu gând de a trimite câțiva vătăjei în urma noastră, ca să ne prindă și să ne ducă la comună ... același nume, și merserăm la micul schit de călugărițe, care se află din sus de curtea boierească. Starița schitului era rudă cu tovarășul meu de drum și, prin urmare, de la sine se înțelege că furăm cu deosebită cinste primiți. E foarte atingător lucru să vezi cu câtă bunăvoință și cu ... Nicolae Gane - Stejarul din Borzești Nicolae Gane - Stejarul din Borzeşti Stejarul din Borzești [1] de Nicolae Gane Publicată în Convorbiri literare , anul XV, nr. 10, 1 ianuarie 1882. A fost odată un timp, pe când Molna și Prutul nu făceau hotar între trei țări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe-o țară largă, îndemănatică, locuită de-un popor ager și drept pământean. De pe atunci, deci, și pănă-n zilele noastre, rămas-a vorba din tată-n fiu cum că un joc de copii se încinsese odinioară pe șesul Trotușului, nu departe de satul Borzești, sub un soare frumos de primăvară. În două taberi era despărțită ceata copiilor: una înfățișa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghie, un copilandru cu plete negre și cu ochii de mure, iute și neastâmpărat ca Trotușul ce se prăvale de la munți; cealaltă era tabăra moldovenilor sub comanda lui Ștefan, un copilandru cu plete blonde, cu ochii albaștri, gânditori, și cu inimă cutezătoare. Cel dintăi era fiu de țăran, cel de al doilea fiu de domn. Ei însă se jucau la un loc pe iarba verde, în răcoarea aerului, sub stăpânirea dreaptă a soarelui de primăvară. Și ambele taberi, înarmate ... ... mândră napolitană cu iubirea arzătoare ca un siroco din țara ei, cu ochii aruncând flăcări, adese tot așa de grozave ca ale Vezuviului. Apoi un drum printre sfărâmăturile și bucățile împrăștiate ale columnelor de marmură, ale fântânilor secate și ale arcurilor de triumf din întristata Romă! Cine nu și-a ... și împrăștiate în furtuna tulburărilor care au frământat biata noastră patrie. Vei găsi locuri sfințite de oasele străbunilor ori de vitejiile lor. Fă-ți un drum din gândurile tale, ori aruncă în trecere o privire de admirație înlăcrimată spre Neamț, lasă altă lacrimă în locul acela cu nume poetic care se ... pus în legătură cu lucrurile vieții zilnice. Dacă din întâmplare ar cădea la Iași o broșură tipărită la Paris, ori chiar la Cernăuți, intitulată: Un drum prin Moldova, Călătorie în Moldova, Schiță ori altceva, în care autorul ar spune cam acestea într-o frază lungă și sforăitoare: "Într-un ținut neștiut ... Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit ... Pasămite ei, daca s-au lăsat zburdălniciei lor și s-au văzut la câmp, nu s-au mai gândit în urmă, ci au întins la drum zbenguindu-se și încurcându-se, până ce, când băgară de seamă, ajunsese pe niște tărâmuri necunoscute. Aci stătură să se mai odihnească. Și, voind să ... priimiră. Așezându-se el acolo la zâne, băiatul se puse cu toată inima pe muncă și, când era ceva de făcut mai greu sau mai anevoios, își chema calul și îi da ajutor. Calul, carele nu știu de unde aflase tainele zânelor, vezi că nu era el de florile mărului năzdrăvan ... să puie zânele mâna pe ei. Și fugi, zânele după dânșii; ei fugi! zânele după dânșii. Daca văzu și văzu calul primejdia, întinse pasul la drum și începu a zbura ca gândul, până ce, tocmai când era zânele să-i prinză, ei trecură de pe tărâmul lor și se ... Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu ... lăsa noaptea, și frigul începeasă amorțească crestele bulgărilor de noroi, iar bălțile prindeau o pojghiță subțire de gheață — ceea ce făcea drumul și mai anevoios. Caii, asudați, mergeau prin șleau, sunând dintelencele lor monotone: erau patru înaintași, toți tineri, deprinși cu vremea rea și cu noroaiele, fiindcă erau născuțiîn herghelie ... puneau mai presus de pumnii"boierului". În cele din urmă, Tănase Scatiu pierdu răbdarea. Când se mai opriră caii încă o dată lângă crâșma din drum, el ieși desub coșul trăsurii. Scăpărau înjurăturile de mânios ce era. — Dă-te jos, boule, dă-te jos. Trebuie să mă urc eu pe ... ani te duci și tot nu mai pleci. Măcar de te-ai duce dracului!... — Parcă-c eu de vină, dacă-s caii stătuți de drum... În același timp voi să sară în noroi. Stăpânu-său îl apucă de ceafă: — Ce faci, mă!... Vrei să sari în noroi și apoi ... Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic ... par greoi, tulburându-mă o foame teribilă, la care, cu tot amorul și poezia Argeșului, mă gândeam tot timpul, și astfel mi-o exageram. Pe drum, aducându-mi aminte de amenințarea camaradei, o învățai o minciună (ca și cum ar fi fost nevoie să ne scuzăm față de cineva!): “Mâine ... Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice şi celei ştiinţifice Asupra criticii metafizice și celei științifice de Constantin Dobrogeanu-Gherea Răspuns dlui Bogdan Ich errinnere hier meine Leser, dass diese Blätter nichts weniger als ein System enthalten sollen. Ich bin also nicht verpflichtet alle die Schwierigkeiten aufzulösen, die ich mache. Meine Gedanken mögen sich weniger zu verbinden, ja wohl gar sich zu wiedersprechen scheinen; wenn es denn nur Gedanken sind, bei welchen sie Stoff finden, selbst zu denken. Hier will ich nichts als fermenta cognitionis ausstreuen. LESSING ( Hamburgische Dramaturgie , 296) Aici trebuie să aduc aminte cititorilor mei că aceste pagini nu conțin nicidecum un sistem. Deci eu nu sunt obligat să lămuresc toate greutățile ce arăt. Gândurile mele pot să nu se lege, ba pot chiar părea contrazicătoare; numai să fie gânduri care vă vor da prilej să gândiți și d-voastră. Aici voi numai să răspândesc fermenta cognitionis. [1] LESSING ( Dramaturgia Hamburgică , 296) Una din cele mai întrebuințate forme ale scrierii e desigur forma polemicii. Polemica e și foarte necesară și foarte folositoare. Că din ciocnirea ideilor iese scânteia adevărului, nu e un cuvânt deșert, ci un mare adevăr. Forma polemicii e una din cele mai ... Alexandru Vlahuță - România pitorească Alexandru Vlahuţă - România pitorească România pitorească de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 PE DUNĂRE 1.1 PORȚILE DE FIER 1.2 TURNU-SEVERIN 1.3 CORBUL. HINOVA 1.4 OSTROVUL MARE. RUINI 1.5 LA CALAFAT 1.6 DESA 1.7 GURA JIULUI. BECHETUL. CELEIUL 1.8 SILIȘTIOARA 1.9 ISLAZUL 1.10 TURNU-MĂGURELE 1.11 ZIMNICEA 1.12 GIURGIU. CĂLUGĂRENII 1.13 ÎNTRE ȚĂRMURILE NOASTRE 1.14 PODUL DE PESTE DUNĂRE 1.15 BRĂILA 1.16 GALAȚII 1.17 TULCEA 1.18 SULINA 2 PE MAREA NEAGRĂ 2.1 PE INSULA ȘERPILOR 2.2 CONSTANȚA 3 ÎN MUNȚII NOȘTRI 3.1 PE COLIBAȘI 3.2 LA UMBRĂ 3.3 VALEA MOTRULUI 3.4 MÂNĂSTIREA TISMANA 3.5 TÂRGU-JIU 3.6 PE VALEA JIULUI 3.7 PE ÎNĂLȚIMILE PĂRÂNGULUI 3.8 PE COAMA MOHORULUI 3.9 ÎN NOVACI 3.10 MÂNĂSTIREA ȘI PEȘTERA POLOVRACI 3.11 ÎN VÂLCEA 3.12 PE CHEIA BISTRIȚEI 3.13 RÂMNICU-VÂLCII. VALEA OLTULUI 3.14 LA CÂINENI 3.15 PE ARGEȘ. CURTEA-DE-ARGEȘ 3.16 CÂMPULUNG 3.17 RUCĂR. DÂMBOVICIOARA 3.18 TÂRGOVIȘTEA. RUINILE 3.19 PE IALOMIȚA. DE LA TÂRGOVIȘTE LA PETROȘIȚA 3.20 PRIN CHEIA TĂTARULUI LA SCHITUL PEȘTERA ... Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919) Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919) Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919) de Victor Lazăr Informații despre această ediție RĂSBOIUL PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI ROMÂNESC (1916 – 1919) Povestit de Victor Lazăr Cuprins 1 Introducere. 1.1 Suferințele Românilor de sub stăpânire străină. 1.2 Ajutorul fraților români din vechiul Regat. 1.3 Răsboiul cel mare. 2 Răsboiul României. 2.1 Luptele din Transilvania. 2.2 Luptele din Dobrogea. 2.3 Apărarea Carpaților. Retragerea pe frontul Moldovei. 2.4 Refacerea. Răsboiul din 1917. 2.5 Basarabia. Pacea dela București. 2.6 Românii din Ardeal (și Bucovina) și răsboiul. 3 Împlinirea întregirii neamului. 3.1 Dușmanii înfrânți pe frontul de Miazăzi și Apus. 3.2 România intră din nou în răsboiu. Bucovina. 3.3 Revoluția din Transilvania. Unirea. 3.4 Răsboiul cu Ungaria. 3.5 Pacea dela Versailles (lângă Paris). 4 Cuvânt de încheiere. 5 Note Răsboiul de desrobire pentru întregirea neamului (1916 – 1919) Introducere. Răsboiul cel mare, în care s'au prăpădit milioane de oameni din toate continentele pământului, rămânând zeci de milioane de orfani, prăpădindu-se și averi de mii de miÂliarde, a produs o schimbare uriașe și în viața poporului ... Ioan Slavici - Mara Mara de Ioan Slavici Cuprins 1 SĂRĂCUȚII MAMEI 2 MAICA AEGIDIA 3 FURTUNA CEA MARE 4 PRIMĂVARA 5 ANI DE TINEREȚE 6 ISPITA 7 ZBUCIUMARE 8 DATORIA 9 INIMA, SĂRACA 10 CINE CE POATE 11 ALTĂ LUME 12 DOUĂ PORUNCI 13 DATORII VECHI 14 ROSTUL LUI BANDI 15 ISPRĂVILE LUI TRICĂ 16 GREUL VIEȚII 17 BIRTUL DE LA SĂRĂRIE 18 BLESTEMUL CASEI 19 VERBONCUL 20 NOROCUL CASEI 21 PACE ȘI LINIȘTE SĂRĂCUȚII MAMEI A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei, dar era tânără și voinică și harnică și Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, când a fost, mai mult cârpaci decât cizmar și ședea mai bucuros la birt decât acasă; tot le-a umai rămas însă copiilor vreo două sute de pruni pe lunca Murășului,viuța din dealul despre Păuliș și casa, pe care muma lor o căpătasede zestre. Apoi, mare lucru pentru o precupeață, Radna e Radna, Lipova e numai aci peste Murăș, iar la Arad te duci în două ceasuri. Marți dimineața Mara-și scoate șatra și coșurile pline în piața de pe țărmurele ... Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos Pseudo-Kynegetikos (ΨΕΥΔΟ-ΚΥÎ�ΗΓΕΤΙΚΟΣ) de Alexandru Odobescu 1874 Cuprins 1 Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului 2 I 3 II 4 III 5 IV 6 V 7 VI 8 VII 9 VIII 10 IX 11 X 12 XI 13 XII Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului DOMNULUI C. C. CORNESCU Amice, Când mi-ai dat mai întâi să citesc manuscriptul tău, intitulat Manualul vânătorului1, ai arătat dorința ca să-i fac eu o precuvântare. Mai apoi ți-ai luat seama și m-ai scutit de această măgulitoare sarcină. În cazul din urmă, rău nu te-ai gândit, căci eu, după ce am răsfoit cartea ta, m-am luat în adevăr cu plăcere pe urmele tale de vânător; dar, pe când tu te ocupai cu gravitate a-ți alege cea mai bună pușcă, a o încărca cu cea mai potrivită măsură, a o îndrepta pe cea mai nimerită linie; pe când tu dresai, de mic și cu o minunată răbdare, pe prepelicarul tău, ca să asculte la semnalele consacrate: ... |