|
|
||
|
DURERI DE URECHI - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru DURERI DE URECHIRezultatele 1 - 10 din aproximativ 164 pentru DURERI DE URECHI. ... Iacob Negruzzi - Nehotărâre Nehotărâre de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Inima mi se sdrobește, Capu-mi este greu, Mintea mea se rătăcește Ah! Nu știu ce vreu! Aș voi ... o dulce contemplare Să-mbăt mintea mea. Aș vrea chinul ce m-apasă Nici să-l fi găsit Și să creadă că nu-mi pasă De nu sunt iubit — Ș-aș vrea să șoptească jalnic La urechea sa Zi și noapte un glas tainic De durerea mea. Aș vrea ca o grea căință Al vieții dar Să îi schimbe-n suferință Și în chin amar — Ș-aș voi a ... Mihai Eminescu - Odin și poetul ... Nimeni nu va gândi, nici a gândit. La ce? Au nu știu ei cu toții Că dacă vor seca a mea durere Cu mângâieri  atuncea și izvorul De cânturi va seca... Nebuni! vă iert... O, mare, mare înghețată, cum nu sunt De tine-aproape să mă-nec în tine! Tu mi-ai deschide-a tale porți albastre, Ai răcori durerea-mi înfocată Cu iarna ta ...  însă clară și înaltă Ca bolțile cerului tău, o, Odin, Spune-mi atunci, să-nstrun ale ei coarde Ca să-mi câștig cununa mea de laur. Poate-ar fi vrut ei să mi-o deie... Dară De la pitici eu nu primesc nimica."  ,,Sărman copil  zice bătrânul zeu  De ce răscolești tu toată durerea Ce sufletul tău tânăr a cuprins? Nu crede că-n furtună, în durere, În arderea unei păduri bătrâne, În arderea și-amestecul hidos Al gândurilor unui neferice E frumusețea. Nu  în seninul, În liniștea adâncă sufletească, Acolo ... pune, mare, De diamante, umede, topite În strălucirea lor cea înfocată, Căci ea-i regina frumuseții  a lumii. Ea capu-și rezemă ... Mihai Eminescu - Melancolie (Eminescu) ... Mihai Eminescu - Melancolie (Eminescu) Melancolie de Mihai Eminescu Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă, Prin care trece albă regina nopții moartă. - O, dormi, o, dormi ... pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge-ncet arama cu zimții-aripei sale De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale. Biserica-n ruină Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână, Și prin fereste sparte, prin uși țiuie vântul - Se pare că vrăjește și că-i ... gând fin și obscur, Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur. ....................................................................... Credința zugrăvește icoanele-n biserici - Și-n sufletu-mi pusese poveștile-i feerici, Dar de-ale vieții valuri, de al furtunii pas Abia conture triste și umbre-au mai rămas. În van mai caut lumea-mi în obositul creier, Căci răgușit, tomnatec, vrăjește trist ... mâna-mi țiu, Ea bate ca și cariul încet într-un sicriu. Și când gândesc la viața-mi, îmi pare că ea cură Încet repovestită de o străină gură, Ca și când n-ar fi viața-mi, ca și când n-aș fi fost. Cine-i acel ce-mi spune povestea ... ... ceas mai am, și iată că voi ajunge-n fine Atât de sus în lumea creată pentru bine. Creată pentru bine ne spun cărțile vechi, De mii de ani ne sună legenda în urechi... Și am văzut virtutea găsind a ei răsplată, Ce nu numai de oameni  de zei e-nvidiată, Răsplată prea frumoasă: un giulgi și patru scânduri. De când văzui aceasta, am stat mereu pe gânduri: Să-mi stâmpăr lăcomia? Pe lângă dulci izvoară Să trec murind de sete pentru-o așa comoară? Pe când c-un om în lanțuri  de-i frate chiar, ce-mi pasă Dacă-l împing în laturi?  O cale luminoasă Nainte-mi se deschide? L-am dat deci la o ... gura ei se strânge de-o stranie durere. Ea ar țipa și glasul în gât i se îngaimă. Ea îl sorbea cu ochii, deși murea de spaimă... Și cum stau mână-n mână... tresar, tot mai aproape Se strâng și peste ochii-i își lasă-a ei pleoape. Din ... și-l găsiră. Și pe când toți ascultă, chiar regii din firide, Cu gura-n pumn ghidușul se strâmbă și tot râde. Cu mutra lui de capră și trup schilod ... ... Mihai Eminescu - Mortua est! Mortua est! de Mihai Eminescu Făclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce își moaie aripa-n amar, Astfeli ai trecut de al lumii otar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte și flori de lumină, Când norii cei negri par sombre palate, De luna regină pe rând vizitate. Te văd ca o umbră de-argint strălucită, Cu-aripi ridicate la ceruri pornită, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaia de raze, ninsoare de stele. O rază te-nalță, un cântec te duce, Cu brațele albe pe piept puse cruce, Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier Argint ... radioasă? Dar poate acolo să fie castele Cu arcuri de aur zidite din stele, Cu râuri de foc și cu poduri de-argint, Cu țărmuri de smirnă, cu flori care cânt; Să treci tu prin ele, o sfântă regină, Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină, În haină albastră stropită cu aur, Pe fruntea ta pală cunună de laur. O, moartea e-un chaos, o mare Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane" ... pe unii critici cu broaștele care se zice că sug veninul pământului spre a-l comunica celor care le ating. Dl Vasile Alexandrescu-Ureche observă că unui zețar îi e permis să fie ignorant ca un redactor de la Convorbiri, că, de citea mult Convorbirile, de tâmpire nu scăpa, și împărtășește cititorilor săi că în casa dlui Maiorescu nu lipsește o clarinetă și un contrabas, pe lângă un piano. Dl Pantazi ... nici un cuvânt despre aceasta. Singurul punct în discuție este: citarea lui Amm. Marcellinus pentru timpul lui Attila. Să relevăm deocamdată cuvântul până vârât acum de dl Ureche înaintea cuvintelor pe timpul lui Attila. Acest până nu stă în pasagiul criticat. Dl Ureche continuă: „Ce este greșit în aserțiunea mea când, citând pe Salustiu, am scris că la romani încă istoria începe cu poezia, cu cântecele (soliti ... lui Attila. „Apoi nu cumva eruditul dl T. Maiorescu pretinde că Ammian Marcellin este rău citat pentru deschiderea moravurilor hunilor?“ întreabă dl Ureche. Nu pretinde aceasta dl Maiorescu. „Istoricilor de la Convorbiri aceasta poate să le pară lucru nou, dar Ammian Marcellin este autoritate pentru epoca aparițiunii hunilor și izgonirea goților ... Mihai Eminescu - Viața (Eminescu) ... prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de in; Vânătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge. La ce oare dânsa s-a născut pe lume, O sărmană frunză pe oceanu ... Pânze moi în care se țesură zile, Vederea și somnul sărmanei copile, Albe ca zăpada ce cade în fulgi; Dar, cum sunt cusute, sunt bune de giulgi. Când îți trec prin minte acestea, copilă, Te uiți în oglindă și îți plângi de milă: Vrei s-o vezi chiar bine, s-o ții bine minte Pe nefericita, dulce și cuminte, Fără nici un reazem, care nu așteaptă Decât ... mizerii plină Singura-i amică este o albină, Rătăcită  ce știi cum  în strada veche. Glasul îi pătrunse la a ei ureche, Deschizând fereastra, să intre o lasă Între flori să doarmă și să-i stea în casă. Se iubiră cele două proletare: O insectă-umană, una ... Dimitrie Anghel - Două glasuri ... Dimitrie Anghel - Două glasuri Două glasuri de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1273, 3 iulie 1912, p 5. Subt cerul tragic, o singură dungă de lumină însîngerată a mai rămas luminînd naltele zări. Ca o ultimă ghiulea strălucitoare și aprins de licăriri, soarele a căzut după deal, trîmbe mari de neguri, amestecate cu fum, tîrîndu-se de pretutindeni, s-au ajuns împînzind funebrul peisaj unde s-a dat lupta... Petele mari și capricioase ale sîngelui căzut ici pe o prispă ... lesne să mor. Cu fața în sus, pîndind întîiele licăriri ale stelelor, așteptam niclintit clipa din urmă și, nu știu cum, simțeam chiar un fel de voluptate, știind că nimeni nu se va apleca pe agonia mea și că voi muri liniștit, cu ochii mari deschiși spre zarea de lună ce începea să rumenească cerul. Dar, în liniștea aceea nesfîrșită și întunecată, deodată un glas de durere chemă după ajutor. O plîngere lungă urcă, se tîrî în aerul adormit, se apropia de mine, trecu mai departe, negăsind parcă ce căuta și tăcu din nou ca și cum n-ar fi fost decît o părere. Înfiorat, mai întîi ... Constantin Stamati - Leul și țânțarul ... Constantin Stamati - Leul şi ţânţarul Leul și țânțarul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Leul nu băga în samă cât de puțin pe țânțar, Deci s-au mâniet țânțarul, nemaiputând suferi, Hotărî să-i dea răzbel măcar de ar și pieri; Și fiind însuși ostașul și tot el și trâmbițar, Bâzâiește cât ce poate, cheamă pe dușman la luptă; Leul face haz și ... intrat, Ș-acolo cântând dulce în sfârc pliscul și-au băgat, Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere groaznic răcnind, Cu dinții pământul scurma, Iar fiarele de pe munți priveau și se bucurau... Deci leul de-a sa rușine fuge cât poate mai iute, Înapoi făr’ să se uite, Ca când îl gonea potopul, trăsnetele, sau pojarul. Dar cine ... biruit, Apoi și ca un alt Omir însuși el și-au preamărit Prin codri a sa putere Și a leului cădere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De cel bicisnic nu râde, pe cel slab nu asupri, Căci Dumnezeu făr’ de milă celor mândri răzbunează, Apoi pe a ta putere foarte nu te bizui, Ca când de Ivan Andreievici Krâlov - Leul și țânțarul ... Ivan Andreievici Krâlov - Leul şi ţânţarul Leul și țânțarul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Leul nu băga în samă cât de puțin pe țânțar, Deci s-au mâniet țânțarul, nemaiputând suferi, Hotărî să-i dea răzbel măcar de ar și pieri; Și fiind însuși ostașul și tot el și trâmbițar, Bâzâiește cât ce poate, cheamă pe dușman la luptă; Leul face haz și ... intrat, Ș-acolo cântând dulce în sfârc pliscul și-au băgat, Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere groaznic răcnind, Cu dinții pământul scurma, Iar fiarele de pe munți priveau și se bucurau... Deci leul de-a sa rușine fuge cât poate mai iute, Înapoi făr’ să se uite, Ca când îl gonea potopul, trăsnetele, sau pojarul. Dar cine ... biruit, Apoi și ca un alt Omir însuși el și-au preamărit Prin codri a sa putere Și a leului cădere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De cel bicisnic nu râde, pe cel slab nu asupri, Căci Dumnezeu făr’ de milă celor mândri răzbunează, Apoi pe a ta putere foarte nu te bizui, Ca când de ... nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a retors De mânile uscate a vremi-mbătrânite... Și clare-s pentru mine enigmele-ncâlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr- de durere, viață făr- de moarte  Am pus de mult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți, Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel  Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu ... lume Decât să-i ducă-n lupte un mare, un sfânt nume? Un nume ! Ce-i mai mare decât un nume oare? Pentru-un astfel de lucru se junghie popoare. În mână de vei prinde-a istoriilor carte, În ea atunci vedea-vei un falnic op de arte, Vedea-vei cum sub ochi-ți în plin se desfășoară Tot patime Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||