|
||
FATA (A UNEI MONEDE) - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru FATA (A UNEI MONEDE)Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 27 pentru FATA (A UNEI MONEDE). Vasile Alecsandri - Istoria unui galben ... Vasile Alecsandri - Istoria unui galben Istoria unui galben de Vasile Alecsandri Publicată pentru întâia oară în revista Propășirea , în 1844 În noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat foarte mult, nefiind obișnuit a auzi asemene armonie la ceasuri atât de târzii. Acel sunet ... nu se încleșta la luptă. Eu mă uitam la ele fără nici a mă răsufla, atât eram de curios a vedea un duel bănesc; dar așteptarea mea fu și acum înșelată, precum a mai fost de multe ori în acest soi de întâmplări. Provocatorul, adică ... câtime de simțire în sânul monedelor; tăcere scumpă și mult mai glăsuitoare decât însăși vorba; tăcere care mi-a atins până și mie, un străin, coardele inimii și mi-a adus două lacrimi de compătimire pe marginea genelor. Peste câteva secunde ambii amorezi se traseră puțin înapoi ... cele mai deșarte de oricare simțire! Nu este soartă în lume mai curioasă și mai vagabondă decât a ființei nenorocite ce se numește Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil ... žsupuse pedepsei cu caterga sau cu ocna, ci pentru greșeli mici erau gonite de pe moșiile lor pe câtăva vreme. Pentru greșeli mari erau descăpățânate. Un boier vinovat și hotărât la moarte nu se purta pe ulițe ca cei proști, nici era supus necinstei de a fi ca ei ... împotriva domnului, de hainlic către țară, și așijderea când era prins la război. Atâta numai că furcile spânzură torii se făceau mai nalte decât pentru un prost.“ Avantaj destul de iluzoriu pentru pacient! însă măngâietor pentru vanitatea rudelor alese ale spânzuratului! II - Formulă de afurisenie „Fierul, pietrele și ... propage simțirea de frăție pre pământ, în numele lui Moisi și al lui Mahomed și ale tuturor fondatorilor de religii. III [. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .] IV - Epitaful lui Prale Un bătrân dascăl de biserică din mănăstirea Frumoasa, care cunoștea bine pe vestitul Prale, autorul excentric al Evangheliei în versuri, mi-a spus că ... cu timpul trecând prin memoria generațiilor succesive. De exemplu, iată câteva pasaje din povestea lui Cal galben de sub soare: Cic-a fost un împărat Mare, mândru, luminat, Și avea un ... Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala ... cel friguros al iernei. Aci se adună slujnicarii de toate nuanțele, de-și varsă veninul asupra oamenilor ajunși la putere. De cîte ori vei vedea un cerc de patru-cinci individe și vei auzi pe vreunul dintre dînșii vorbind cu agitațiune despre drumuri de fier construite într-un singur an, despre canalizarea rîurilor, rădicarea oastei la cifra de trei sute de mii individe, esploatarea carierelor de marmoră și formarea unei flote pe Marea ... fiindcă nu are parale. Unicul viciu ce s-ar putea imputa acestor doctrinari este afecțiunea ce au asupra slujnicilor; dar tocmai acest amor, ce pare un defect în ochii profanilor, pentru slujnicari este un act de devoțiune, o practică religioasă, este chiar paladiul sau deviza societății lor. Iată ce este societatea slujnicarilor în simț colectiv și ce este slujnicarul ... ce-i înghețase de frig, se apropie iarăși de ușe și bătu într-însa de trei ori cu o maniereă particolară, ce avea în sine un ce misterios și semnificativ. Puțin după aceea se auzi pe dinlăuntru un zgomot de pași; era cineva care venea către ușă. Eroul nostru, reluîndu-și curajul ce cu puțin mai nainte îl pierduse, începu a striga ... ... încet De la Dunărea-n Siret, Vadurile străbătând, Malurile cercetând De-un Vulcan, de-un căpitan, Dușmanul lui Soliman. Iată, mări, cum venea, Că pe-un mal se întâlnea Cu trei fete moldovence Floricele dunărence, Vorbitoare, cântătoare, Și de pânzi înălbitoare. [3] ,,Bună vremea la trei fete! De nu sunteți voi ... Mână dreaptă-și desfăcea, Din picioare s-opintea La lumină de ieșea. Apoi greu el înota Și din gură cuvânta: ,,Sărăcuț, amar de mine! Căci un ajutor nu-mi vine Să mă scoată de la greu, Să-mi lungească veacul meu!" Iată, mări, că deodată, Îi răspunde-un glas de fată: ,,Voinicele, ține bine, Că eu vin, alerg la tine." Copilița sprintenică Sărea într-o luntricică Și cu mâinile vâslea, Pe Vulcan de mi-l scăpa ... Mare, ce a închinat țara sub suzeranitatea sultanilor. Ei le zic moldovenilor: bogdani. ↑ Caftanul e o haină orientală ce servea înainte ca un semn de onor. Domnii când primeau domnia, și boierii când primeau boieria, erau învestiți cu caftane. ↑ Monedă turcească de aur. ↑ Evet , cuvânt turcesc ce însemnează: așa. ↑ Ursitul sau ursita însemnează mirele sau mireasa hotărâți de soartă. Flăcăii și fetele cred ... Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie ... — unguroaică Care poartă sânge roșu sub o piele de nemțoaică. Toate fetele sunt bune, și a cărnii exploatare Să-nzecească capitalul într-un singur an e-n stare. III Zoe — fată mai brunetă — la fereastră alergase... Ea, pesemne, c-auzise sunetul de clopoței, Căci o sanie în curte pe zăpadă-alunecase, Și intrară în odaie ... victorie-nsemnată, Că de groaza lui dușmanii au dosit-o ca mișei... Nu! Victoria cea mare, bătălia câștigată Nu este decât podoaba tinereții, dezbrăcată Pe un corp ce i se dase pe-o monedă de cinci lei. Mai veni puțin la urmă un bătrân uitat de vreme, Rămășița lui de zile ca să-și dea mai iute-n jaf Pătrundea, voios și sprinten, fără s-aibă a ... ei. Încă-n floarea vieții sale, ea ce este mai trecută, Este însă osândită ca să fie mai pierdută, Să se plece, mai supusă, la un semn — la un cuvânt... O țineau de milă, poate, sub acel coperământ, Și când aspra sărăcie zilnic se însărcinează, Pe tăblițele pierzării să înscrie nume noi, Mila, într ... melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al pârâului duios... E o voce ce șoptește, ca să-și uite de durere, ... Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie ... Și tocmai de la Sena, ce curge maiestoasă, La Dâmbovița noastră, îngustă și tinoasă, Să facă să revibre divinul ei murmur? Și noi avem desigur un cer curat și-albastru Și inime voioase și inime-n dezastru, Și noi avem în aer parfum și melodii; Avem pe Heliade; Alecsandri, un astru; Avem Bolintinenii cu sfinte rapsodii; Avem Depărățenii, precum și Franța soră, Avut-atâtea genii apuse-n auroră, Dar ce n-avem, desigur, sunt suflete ... ta voce invidii provoca, Dar tu aveai cu tine lăstarele puterii, Căci mândra tinerime mereu te invoca. Cu tine n-aveai tronul, indiferent la toate; Un Ludovic cel mare în Franța nu domnea; Dar tu aveai aceea ce nimeni n-are poate Amici care să plângă când sufletu-ți plângea! Femeia ... ntr-însa să amesteci real cu ideal, Făcând pe a ta Muză în clipă să creeze Taverna-n care vinul să curgă ca un val, Alături cu palatul în care să viseze În mijlocul orgiei vrun nou Sardanapal! Pe Malibran, în care vibra melodioasă, A îngerilor voce ... n-ai murit de foame, ca palidul Gilbert, Și patria-ți, — ingrată fiind, — ți-a zis: ,,Mănâncă!" Cântași cu toate-acestea ... ... la zamboale Și-ncarc la stamboale, Descarc băcălii Și-ncarc dimerlii, Tot de grâu mărunt [2] Și de arnăut, Dar cine descarcă Și cine încarcă? Un arap bogat Negru și buzat Cu solzi mari pe cap, Ca solzii de crap; Și cu buze late, Roșii și umflate, Și cu ochi holbați ... Sufletul meu! Că-s nevinovată Ca apa curată. Ah! drăguții mei, Nu-mi fiți dușmănei, Nu vă-ntunecați Nu vă încruntați, Că-s o biată fată, Zău! nevinovată!" Iar frații Chirei, Hoții Brăilei, Șerpii Dunărei, Acasă-o duceau, Apoi ce făceau? O legau de-un par, De-un par de stejar Și pe lângă ea Vreascuri aduceau. Și ce mai făceau? Trupu-i cătrăneau După ce-l goleau, Apoi foc îi dau Ș ... s-au dedat la înmulțirea vitelor albe din care se exportă mare număr în Austria. ↑ Cuvânt turcesc ce înseamnă: ,,Vină tu cu mine" ↑ Monedă turcească de o valoare de 20 lei de Țarigrad. ↑ Unii cântăreți sfârșesc balada Chirei prin următoarele versuri: Pulberea zbura, La cer se-nălța Și ... Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc ... a lucra pe tărâmul dramatic și că sunt alături și în talente mari, ca în tot progresul, cu frații de ginte de la Senaâ€�. Un actor, mai puțin decât o mediocritate, lipsit de către vitrega fire de orice daruri, un om ce de-abia poate să citească, și care s-a apucat de meseria aceasta pentru că în nici un chip nu era vrednic de alta, este “iubitul nostru artist, al cărui talent admirabil în atâtea ocazii ne-a încântat prin vestitele ... precoce a știut a ne smulge lacrimi în rolul cutare, care este cea mai prețioasă piatră din diadema talentului eiâ€�. Iar un speculator necinstit, care este în stare, spre a-și umple punga, să jure publicului, prin un afiș-monstru, că în cutare seară are să aducă în scenă pe Ucigă-l-toaca de coadă, și care are obiceiul de a mânca ... în versuri, de d. Hăsdeu, împotriva căreia sunt destule de zis. Mai întâi, această “poemă dramaticăâ€�, cum o numește autorul, nu este clădită pe un plan de dramă, ci pe Nicolae Gane - Petrea dascălul ... neghibăcie, încât împrăștia cărbunii pe jos. Numai la împărțeala colivei cerea o parte nepotrivită cu meritele lui dăscălești. Într-o zi, mergând de șagă, cu un hleab de pușcă împrumutat, la un vânat de urși ce dăduse stăpânul său în munte, se nimeri că tocmai el împușcă ursul, și de atunci, prinzând gust la astfel de dihănii ... da piept cu urșii, nu deschiseră ușa pănă ce mai întăi nu-și raseră barba, nu-și pieptănară părul cu îngrijirea obicinuită, astfel ca nici un fir de păr să nu fie smintit de la locul său, și, gătiți fiecare de la ghetre pănă la pălărie cu câte un costum nou vânătoresc, anume cumpărat din Londra, plecară împreună cu Petrea Dascalul pe cărarea muntelui în sus, având în urma lor alți patru pușcași din ... astă dată cuvintele tovarășului său ca de obicei. După câteva minute de o așteptare groaznică în care numai inimile își păstraseră mișcarea, se auzi deodată un trăsnet de pușcă urmat de un gemet sălbatic, înfricoșat, cu atât mai înfricoșat cu cât venea din întunerecul de sub pământ, unde era știut că numai moartea putea să hotărască între ... ... Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță ... iar cînd ieșea din sală, ochii mei plini de ardoare o urma pînă dispărea. Repertoriul ei, deși era oarecum întins, însă Assisa al piè d'un salice de la Otello de Rossini și Tu vedrai la sventurata . de pateticul Bellini, erau ariile pe care ea le cînta cu un aer melancolic și un simtiment atît de mare, încît ar fi crezut cineva că cînta pasiunile ce rodea inima ei, iar nu ca să desfăteze pe convivii de la ... Reflectai puțin asupra situațiii, apoi zisei: cîți amanți oare nu pierd stări întregi, numai ca să placă unor aventuriere! De ce eu să nu fac un mic sacrificiu pentru o femeie onestă, pe care o iubesc? Dar tocmai pe cînd filosofam astfel, simții o aură dulce că lovește ușor fruntea mea ... printr-o ochiadă plină de bucurie angelică, cîntînd cu multă espresiune una din cele mai dulci cantilene ale repertoriului său, apoi abadonă sala dîndu-mi un ultim adio. A doua zi aflai că ea părăsise Florența, împreună cu amantul ei, și apucase calea spre Livorno. Abia priimii această noțiune ... Nicolae Gane - Piatra lui Osman ... logodna Irinei, fiica lui Nistor, cu Mihai Plăieșul. Locuitorii ședeau jos pe iarbă, despărțiți în diferite grupe, după vârstă și sex. Trei lăutari țigani, formând un orchestru compus din o scripcă, o cobză și un nai, cântau cântece de dragoste care scoteau pe furiș din pieptul nevinovatelor fete suspinuri de dor. Ici ședeau bătrânii satului cu figurile lor serioase și ... i tot plouă și-i ninge. — Tare ești prost, Ioane!... Nu înțelegi tu c-aceste sunt marafeturi de miresă? Așa trebuie să fie o fată care se mărită. Unde ai mai văzut tu mirese râzând și sărind într-un picior? Ele învață, înadins, a fi smerite. N-am prins eu doar pe Catrina înroșindu-și ochii cu capătul ștergarului, pentru ca să ... de pe fața Irinei și acei puțini, care au văzut această schimbare, crezură negreșit că vine de la rușinea ce simt fetele în momentul logodnei. Un bun observator însă, ar fi zărit tot atunci o figură arămie, cu doi ochi mici în cap, alunecându-se ca o șopârlă prin mulțime și ... turcul o urmărește mereu. Ea îl știe cât e de aprig și de aceea se teme de dânsul. N-o vezi cum tremură? Parcă are ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |