|
||
Vezi și:EGALA,
EGAL,
EGALITATE,
ECHIDISTANT,
ISOSCEL,
RADIAN,
CONGRUENT,
ECHIVALA,
INEGAL,
ACORDA,
BACARA
... Mai multe din DEX...
FI EGALUL - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru FI EGALULRezultatele 1 - 10 din aproximativ 79 pentru FI EGALUL. Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt ... fantezia lui, slaba sa cunoaștere a limbii germane. Fusese mult adevăr în precizarea lui Gherea, dar și în pornirile instinctivului Caragiale. Dac-ar fi fost vorba de cumințenie pură, Caragiale nu se îndărătnicea să rămână până-n capăt scriitor român. Înțelegi tu că, dacă societatea nemțească ar fi fost ca cea română, Wagner murea prim-procuror la Breslau. Fără supunere consecventă la viața politică și fără vreo carieră civică din acele prin care ... de spirit. Acum omul nu fusese spiritual numai: fusese și profund: formulase filozofia întreagă a politicianului din statele încă crude. Caragiale trebuie să fi supărat pe mult prea mulți oameni nu numaidecât de piață, ci și mai mărunți, însă în care practicismul se luptă complicat cu vanități prea depărtate ... comun umane. Avem români care-l judecă pe Caragiale cu o asprime minunat calvinică, și absolut ca și cum în omul acela natura n-ar fi pretins a realiza decât un slujbaș model și un impecabil om de afaceri. Pe asemenea cetățeni severi nu face să-i întrebi, ca ... a fost artist cu orice preț, și, precum am observat, întâmplarea aceasta, la locul și timpul dat, era intempestivă. Fixați asupra acestei relativități istorice, ar ... Garabet Ibrăileanu - Spiritul creator ... Garabet Ibrăileanu - Spiritul creator Spiritul creator de Garabet Ibrăileanu 1. A fi adevărat poet însemnează a simți. Simțirea se produce prin impresiuni din lume. Lumea azi e plină de nenorociri, impresiunile vor fi dară dezgustătoare. Ceea ce va simți poetul va fi trist. Așadar, tonul scrierilor unui adevărat poet va fi trist. 2. Dacă un geniu își aruncă cugetarea cu două veacuri, de pildă, mai înainte de cugetarea veacului său, atunci la orice moment un geniu ... la realitate are, în literatură ca și în toate artele, dimensiunile sale. Nu se poate concepe un MerimĂ©e autor al unui număr de nuvele egal cu al lui Maupassant. Nu se poate concepe un Leopardi autor al unui număr de volume egal cu al lui Hugo, chiar dacă Leopardi ar fi trăit optzeci de ani. Nu se poate concepe o pictură de concentrare ca a lui Leonardo da Vinci, etalată pe-atâtea pânze ca ... e reprezentată printr-un poet adevărat, aduce în literatură sensibilitatea ei specială, îmbogățește așadar literatura cu o sensibilitate nouă. 19. ...expresia unui adevărat poet va fi ... Cincinat Pavelescu - Poetului Victorios Cincinat Pavelescu - Poetului Victorios Poetului Victorios de Cincinat Pavelescu Atunci când criticul Emil, În a lui cronică, proclamă Că ești egalul lui Eschil, Mă-ntreb: cui face Ion Luca Caragiale - A zecea muză ... a face o piesă de teatru, - noi să stăm cu mâinile în sân și să nu inventăm a zecea muză ad-hoc? Ar fi o lașitate din parte-ne! — Și astfel, onor. Direcțiune Generală a Teatrelor publică anual un concurs cu un premiu de 1.200 ... 1.200 lei pentru o piesă de teatru, anume: „trasă dintr-o baladă națională, fie tragedie, fie dramă, melodramă, comedie, feerie, fie ce-o fi, numai să fie lungă, ca să ție o seară întreagă spectacolul". 1.200 de lei trebuie numaidecât să inspire pe câțiva inși a deveni ... în el, anume convingerea că doftorie pentru chelie nu se află. Dar dacă este peste putință a mai crește părul acolo unde ar fi să crească, ce greu trebuie să fie a-l face să crească acolo unde nu crește niciodată. La călcâie, de exemplu, or în ... cu un premiu de 1.200 lei, între acei ce, de astăzi până în trei luni, vor avea crescute mustăți în palmă. Mustățile vor putea fi groase sau subțiri, negre, bălane sau castanii, sau văpsite în orce față va voi concurentul, numai trebuie să aibă o lungime de cel puțin cinci ... Vasile Alecsandri - Melodiile românești ... acele neprețuite odoare face o faptă bună și nobilă, o faptă ce merită recunoștința patriei. Albumul dlui Miculi are îndoitul merit de a fi întocmit cu gust și știință, și mai cu seamă de a se ivi la vreme priincioasă. Astăzi, când Europa întreagă se ocupă de ... Nicolae Filimon - Ghibelini și guelfi sau diferite partide muzicale ... discuțiunea d-stră și mărturisesc că n-am putut descoperi într-însa decît un spirit de castă și nimic mai mult; cît de fericită ar fi fost omenirea daca discordia, astă fiică a Infernului, n-ar fi venit să turbure liniștea și unirea popoarelor! Cît de înainte ar fi acum frumoasele arte daca spiritul de castă n-ar fi semănat între preoții lui Apolon și ai muzelor veninul distructiv! Iluziunea belelor arte, după noi, nu poate fi decît aceea de a corespunde cu diferitele esigențe ale popoarelor, a îndeplini necesitățile lor și a reflecta în sine ... seculului nostru, ci ar scri opere teatrale și ar lăsa printr-însele monumente pentru posteritate, iar numele său n-ar înceta de a fi scris în istoria muzicală, alături cu al acelor mai iluștri maeștri. Paisiello, Cimarosa, Haendel și GlĂ¼ck sînt cei mai mari maeștri ai seculului al ... actualităței care, prin geniul său, a pătruns în spiritul seculului și a devinat esigențele dramei moderne, fără care el n-ar fi Mihai Eminescu - Împărat și proletar ... vita de la plug? Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți... Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea - Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are ... Formele se schimbară, dar răul a rămas. Atunci vă veți întoarce la vremile-aurite, Ce mitele albastre ni le șoptesc ades, Plăcerile egale, egal vor fi-mpărțite, Chiar moartea când va stinge lampa vieții finite Vi s-a părea un înger cu părul blond și des. Atunci veți muri ... lui cale pe-apărătorul mut. De ați lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă De răsturnări mărețe, mărirea-i radioasă, Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut. Cu ale voastre umbre nimica crezătoare, Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit, Cu mintea de dreptate și bine râzătoare, Cu umbra voastră numai ... Alexandru Macedonski - Rondelul Franței burgheze Alexandru Macedonski - Rondelul Franţei burgheze Rondelul Franței burgheze de Alexandru Macedonski Unde este marea Franță? Ce văd ochii, te sfâșie. Oh! neroada burghezie, Și trufașa ignoranță. Cerul este de leșie. Un lințol pentru speranță, Unde este marea Franță? Ce văd ochii, te sfâșie. Între minte și prostie S-a scurtat orice distanță. -- Vrut-au toți egali să fie, Și sunt toți, cu siguranță. -- Unde este marea Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale) ... pe el cu o virtuozitate nec plus ultra?... Trilul eroic ce d. Mihalache obține pe acest instrument este fără contestare o culme; orice vorbe ar fi de prisos în această privință: trebuie să meargă cineva să-l auză ca să vază ce va să zică un tril eroic. Așadar, o clasă ... ... de încordat praf de marmură peste tot dar peste toate: politică. Politica e mai tare chiar decât flirtul cu romanțe, ce formează, cum s-ar fi zis altădată, subiectul povestirii domnului Teodor Scorțescu. Popi amuzant nume, de copil sau de păpușă. În perfectă armonie cu bisilabul acesta infantil, este nasul lui ... la moartea romantismului naiv încoace. Această curioasă coincidență de elemente, comic și violență, Scorțescu ne-o prezintă într-o concentrare artistică ce nu știu să fi reușit încă egal vreunui alt meșter. În această compoziție atât de armonică, el dovedește instinctele artistului de energică vocație, siguranță de virtuoz deplin rutinat. Prezentarea ingenioasă a ... Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX ... vom mărgini a expune și judeca dintr-o dată complexul general. Despre critice și analize parțiale ale unei anume opere, desigur nu poate fi vorba. Planul lucrării va fi acesta: I. Poezia, romanul, novela, drama și critica literară; II. Pictura, sculptura si arhitectura; III. Muzica si teatrul. Apoi, se înțelege, Concluzie. INTRODUCȚIE Înainte de ... putem răspunde* hotărât la întrebările de mai sus — întrebări de la cari atârnă viitorui nostru intelectual, cultural, național, - astfel: acela nu este, nu poate fi un român, nu este, nu poate fi decât un străin!! Cititorul, sperâm, trebuie să fi luat seama, după șirurile de mai sus că, în vastul studiu de față, pe care totuși ne propunem a-l dezvolta, într-un ... gaudent!... și ele erau fără soț, nouă! — ni se prezintă în toată maturitatea ei complexă ca un tapet multicolor, bizar, — dacă n-ar fi rațional, — straniu - dacă n-ar fi logic, — în care milioane de fire de toate culorile, tonurile și nuanțele posibile și imposibile, imaginate și imaginabile (de la un pembe cât mai ... ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru FI EGALULRezultatele 1 - 10 din aproximativ 52 pentru FI EGALUL. ... EGALÁ , egalez , vb . I . Tranz . , intranz . și refl . A face să fie sau a fi la fel cu altul într - o anumită privință ; a face să devină sau a deveni egal EGÁL , - Ă , egali , - e , adj . 1. ( Adesea adverbial și substantivat ) Care este la fel cu altul într - o anumită privință ; ( despre cetățeni , națiuni etc . ) care au aceleași drepturi și aceleași îndatoriri . 2. ( Mat . ) Care are aceeași valoare în aceeași unitate de măsură . 3. ( Despre obiecte , fenomene sau ființe , comparate cu ele însele sub diverse aspecte , stări ) Neschimbat , statornic ; uniform , invariabil ; ... EGALITÁTE , egalități , s . f . 1. Faptul de a fi egal , stare a două sau a mai multor lucruri egale între ele . 2. Principiu potrivit căruia tuturor oamenilor și tuturor statelor sau ... au aceleași îndatoriri . ( Mat . ) Relație între două sau mai multe cantități , elemente , termeni etc . egali ; expresie a acestei relații , scrisă cu ajutorul semnului egal ... 1. ( Despre puncte , drepte , planuri etc . ) Care se află la distanțe egale față de un punct , de o dreaptă , de un plan sau care sunt egal distanțate între ele . 2. Egal ISOSCÉL , isoscele , adj . ( Despre un triunghi ) Care are două laturi egale ; ( despre un trapez ) ale cărui laturi neparalele sunt RADIÁN , radiani , s . m . Unitate de măsură pentru unghiuri , egală cu un unghi la centrul unui cerc cuprinzând un arc de cerc a cărui lungime este egală cu raza cercului [ Pr : . - di - ... echivalent . 2. ( Despre numere întregi ) Care dau același rest la împărțirea cu un număr întreg . 3. ( Despre figuri geometrice ) Care sunt egale sau care pot fi ... I . Intranz . și tranz . A avea sau a face să aibă aceeași valoare cu altceva sau cu altcineva ; a fi sau a face să fie egal ... INEGÁL , - Ă , inegali , - e , adj . Care nu este egal ACORDÁ , acórd , ( 1 , 2 ) ( 3 ) acordez , vb . I. Tranz . 1. A da ( cu îngăduință , cu grijă , cu atenție , cu bunăvoință ) ; a oferi ; a atribui . 2. A stabili acordul gramatical . 3. A regla frecvența unui aparat , a unui sistem fizic etc . , astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat , sistem fizic BACARÁ^2 s . f . Joc de cărți în care nouarii au valoare , iar decarii , numiți bacara , sunt egali cu zero ; maca . BACARÁ^1 s . f . Cristal de calitate Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române... |