LANȚETĂ - Definiția din dicționar

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

LANȚÉTĂ s. f. 1. lamă plată și foarte ascuțită, instrument pentru vaccinări, incizii etc. 2. unealtă dintr -o tijă cu capetele în formă de lopățică, la repararea formelor în turnătorie. 3. fiecare dintre fulgii lungi și subțiri, viu colorați, din jurul gâtului și de pe spate, la unele păsări. (< germ. Lanzette, fr. lancette)

Sursa : neoficial

LANȚÉTĂ, lanțete, s.f. 1. Instrument chirurgical format dintr -o lamă cu două tăișuri foarte ascuțite, care foloseşte la vaccinări, incizii etc. 2. Mic instrument în formă de lopățică, cu care se netezesc și se rectifică tiparele în turnătoriile de fontă. - Din germ. Lanzette, fr. lancette.

Sursa : DEX '98

LANȚÉTĂ s. (MED.) (turcism înv.) nișter.

Sursa : sinonime

lanțétă s. f., pl. lanțéte

Sursa : ortografic

LANȚÉT//Ă \~e f. 1) Instrument chirurgical constând dintr -o lamă cu două tăișuri, folosit la vaccinări, incizii etc. 2) Unealtă în formă de lopată mică, folosită pentru nivelarea și netezirea formelor într -o turnătorie. /Lanzette, fr. lancette

Sursa : NODEX

LANȚÉTĂ s.f. 1. Lamă plată și foarte ascuțită, folosită ca instrument chirurgical pentru vaccinări, incizii etc. 2. Unealtă folosită în turnătorie la repararea formelor. [Pl. -te, var. lansetă s.f. / < fr. lancette, germ. Lanzette].

Sursa : neologisme

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Rezultate suplimentare

Rezultate din Literatură pentru LANȚETĂ

Rezultatele 1 - 2 din aproximativ 2 pentru LANȚETĂ.

Ion Heliade Rădulescu - Un muieroi și o femeie

... schimba cum îi venea, Soți, amicii dezbina. Azi se săruta în bot Și pieziș își da la coate, Mâine ocăra pe toate. Înțepa ca o lanțetă, Era rea și veninoasă Ca o viespe costelivă, Vai de om!... ca o gazetă De limbută, guralivă. Ce cu gândul n-ai gândi ! Vorbea și ...

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

Nicolae Gane - Două zile la Slănic Două zile la Slănic de Nicolae Gane Într-o odăiță mică și cam umedă de pe strada Popa Tatu din București locuia Nae Peruzescu. Ferestrele odăiei, întoarse spre miazănoapte, nu erau nici vara, nici iarna luminate de soare, și fațada casei, de mult nereparată, avea un aer posomorât. Se vedea cât de colo că e cuib de sărăcie. Dar înlăuntru locuia un tânăr cu mare viitor. Nu împlinise încă treizeci de ani, și Nae Peruzescu ajunsese arhivar la tribunalul de Ilfov. Născut la Târgoviștea, orașul de descălecătoare, care a scos la maidan cea mai fină prăsilă de oameni mari, el fusese rând pe rând țiitor de registre la primăria din Caracal, prețăluitor la vama din Burdujeni și perceptor la bariera Șorogari din Iași, o întreagă carieră făcută în scurt timp. Carte nu prea învățase în copilărie și nu știa, zău, dacă din cele patru clase primare îi mai rămăsese altăceva decât știința scrierii și a cetirei și oarecare elemente de aritmetică. Însă pentru oameni ca el cartea nu-i bună decât doar pentru a le strica originalitatea talentului, căci era într-adevăr talentat. Nae Peruzescu. Scria romanuri, ...

A r c h e u s . r o