|
|
||
|
Vezi și forma bază: MINA Vezi și:MINA, MINARE, MINIER, PUȚ, ÎMPUȘCARE, ȘTEMPĂRI, ȘUT, ȚAMBRĂ, AERAJ, ASECA ... Mai multe din DEX...MINAT - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. MINÁT, -Ă, minați, -te, adj. 1. În care sau sub care s-au pus mine^1 (2), cu mine^1. 2. Fig. Ruinat, distrus; nimicit. - V. mina.Sursa : DEX '98 Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru MINATRezultatele 1 - 10 din aproximativ 37 pentru MINAT. Gheorghe Asachi - Voichița de Românie ... sunt adevărați români și că noi pre dânșii i vom respinge la munte ca pe urși în a lor caverne. Eu iubesc pe Mina, a mea mireasă, ce are să fericească a mele zile, dar de asemenea iubesc patria mea. Oare cum aș putea eu ... Dorito Mină, să nu te întristez de a mea departare, în ziua în care eram a ni întruni înaintea sântului altar! Mina: (plângând) Eu plâng de despărțire, dar totodată te conjur ca lacrimile mele să nu te reție de la datorie a apara țara. Codrat ... cheamă azi la luptă, Poate merg pe totdauna, Că ostașul în bătălie Mormânt află, au marie, Și în câmpul unde tună Mormânt află, au cunună! Mina: Tu mă lași, în văduvie Voi urma dup-al tău pas Zborul tău la glorie fie, Ferice fii, dar, aleu, nu m-uita. (Bis) Ambii ... amant între acii hoți de munte? Dacă aș afla pe una, cu mâna mea aș perde-o ca p-o trădătoare a patriei! Mina: Lacrimile care le vezi rourând și suspinele ce le auzi sunt acele a mumelor și a soțiilor acelor juni carii sub ... Cincinat Pavelescu - Bogatului Cincinat Pavelescu - Bogatului Bogatului de Cincinat Pavelescu Ai tot ce poate să aprindă mândria ta neînfrânată; Ai aurul atotputernic și cu el lumea cârmuiești. Pământul este pentru tine o mină veșnic nesecată, Izvor de fericiri smintite pe care nu-l mai isprăvești. Spre-a-mpodobi a tale mese, unde șampania te-mbată, În focul soarelui de vară pe câți săraci nu-i chinuiești; Și câți nu mor în valul mării pe vreo corabie-ncărcată, Sau sub ruina unei case pe care nu știi s-o clădești. Averea ta îngenunchează chiar și mândria frumuseții. Tu cumperi tot, până și pacea neveștejită a tinereții, Și patul tău e lupanarul unui desfrâu îngrozitor. O! tăvălește-te-n orgia comorii tale nemuncite, Dar nu spera să ai vreodată cu prețul ei înjositor Emoțiunile naive ale iubirilor Constantin Mille - Lumea moartă ... lumea: V´am lăsat-o și din ea Ne-am tot duce trecând culmea Astei vieți – atât de grea, Sau cuprinși de indignare Am mina-o și râzând Am trimite-o la plimbare Ca o crudă blăstămare Cătră cerul vostru blând... Cu făptura lui stupidă A lui față ... Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel) Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ... Dimitrie Anghel - Fata din dafin Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele fărmături ca să-și însemne drumul pe unde a trecut, o spuză lucitoare de stele se arăta de-a curmezișul cerului. Umbrarele se întunecau și minunatele flori înviorate de rouă îmbălsămau mai tare, ca și sufletele noastre după un plîns tăcut. Fîntîna cînta, și pe apa havuzului împresurat de teii înalți, sădiți laolaltă și crescuți ... Dimitrie Anghel - Moartea babacului Dimitrie Anghel - Moartea babacului Moartea babacului de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 945, 5 aug. 1911, p. 2. Sever e aspectul morții. Crepul de doliu face pată, mărginește lumina și întunecă. Noapte și zi, întuneric și lumină, neîmbinate lucruri, eternă vrăjmășie. Și cu toate aceste, funerara urzeală de umbră, neagra îmbrăcăminte ce intră în casă o dată cu moartea nu poate învinge de multe ori ridiculul vieții care lasă urme, nu poate alunga ironia ce se așază la căpătîiul postumului, nu e în stare să biruiască zîmbetul de veselie ce-l resimți in fața anumitor aspecte ale naturei, căci natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă, ci așa cum o vede (sic) ochii noștri în anumite momente. Cu aceste gînduri părăseam o casă unde apusese o viață, sătulă de a sălășlui o sută de ani în aceeași închisoare de lut. A muri nu e a rămînea cu ochii mari deschiși în infinit, așteptînd mîna pioasă ce-ți va închide pleoapele reci peste înmărmuritele globuri. Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă moartă în care nu se mai ... Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV Către muza sa O, muză, este vreme să-ți schimbi ghimposul stil, Să nu mai scrii tot satiri, căci mulți nu te iubesc, Cârtind că mă amestec tot unde nu am treabă Și mă arăt în lume cu multă sumeție. Văzui eu mulți de-aceia ce nu au scris nimic Asupra nimăruia, ba înc-au măgulit, Nu căpătară însă vro soartă mai ferice; Dar mie ce-mi rămâne s-aștept de l-a ta milă? Năravurile rele tu nu îngăduiești, C-o mare cutezare le râzi, le înfruntezi, Nu vrei s-ascunzi nimică, zici lucruri prea pe față; A ta plăcere este pre vicioși să superi, Și pentru-a tale fapte osânda eu o trag. Nu vezi cum se gătește Condrat și cu ai săi, Cum furioși adună șireata diecime, Cum slimuiesc asupră-mi o jalobă întinsă Voind ca să mă tragă pe loc la tribunal, Căci ocărând pre Clites am vrut să-mpuținez Bețivii, și prin asta să scad venitul vămii? Iar Nicon ce iubește tot lucrul cu dovadă O biblie întreagă aud că a citit, Din care trei tetrade-a scos ... Ion Luca Caragiale - O conferință Ion Luca Caragiale - O conferinţă O conferință de Ion Luca Caragiale S-a hotărât! trebuie sâmbătă să țiu la S.P.M.D.R. o conferență în ședință plenară. Imposibil să scap: am apucat, într-un moment de slăbiciune, să promit junei mele amice din tinerețe, madam Parigoridi — este pentru mine o chestiune de conștiință, de onoare, de inimă. Eu țiu la madam Parigoridi, fiindcă și dumneei ține la mine. De atâta vreme suntem buni prietini, și nici un nor n-a venit să întunece... în sfârșit, ce să mai vorbim? îmi zice: „nene Iancule". Asta, ce-i drept, nu-mi prea place... Când eram sufler la teatru, acu vreo patruzeci de ani, damele aveau obicei să-mi zică „Iancule", ba, unele, chiar „mă Iancule" — nici un respect! Apoi, au mai trecut așa cam douăzeci de ani, îmi ziceau „domnule Iancule". Când am ajuns director, îmi ziceau „stimate domnule director..." Acu, după alți vreo douăzeci, toate — adică toate câte-mi mai sunt prietine — din „nene Iancule" nu vor să mai mă scoată. Toată lumea în serviciu public înaintează — numai eu, din zece-n zece ani, regulat, degradat! De ... Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj ... și că mi l-a aduce chiar cu telegrafu. Ei!... închipuiți-vă, boieri, că fără a mai da leturghie la sfântu Mina, Guliță și Ioana sosesc buni teferi îndeseră la otel. Ah! Dumnezeule, când i-am văzut, era să nebunesc de bucurie și în prima furie am ... Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ale cărora poale undele se sfărâma, Rărind moartea cu a ei coasă rangurile numeroase Bravilor ce cu a lor sânge pământul înroura! Ochii lor perzând nădejdea de a mai videa vrodată Strălucita stea a zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii era ... Constantin Stamati-Ciurea - Luxul Constantin Stamati-Ciurea - Luxul Luxul de Constantin Stamati-Ciurea Dedicat Eminenței Sale Înalt Preasfințitului arhiepiscop și mitropolit al Bucovinei și Dalmației etc. etc., dr. Silvestru Morariu-Andrievici Nu anii îmbătrânesc pe om, ci viața, pentru că starea normală a omului este indiferentismul... Ce exprimă cuvântul lux ? Expunerea sau deslușirea deșertăciunilor omenești, în care parÂtizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului. Orișicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamitățile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă și stinge națiuni întregi. Odată ce omul este molipsit de acest demon al ispitei, el contenește de a fi mulțumit cu aceea ce munca sa îi dă. Nu exisÂtă o chestie mai grandioasă și mai însemnată de discutat decât chestia luxului; lupta și contrazicerile ideilor nu s-au sfârșit între filozofii antici precum și moderni. Unii sunt de opinia că luxul este podoaba națiunii și alții că el este pieirea ei. Răsfoind paginile istoriei, găsim că unde luxul se mărește, năravurile se desfrânează și națiunea slăbind cade și se stinge. La egipteni, la perși, ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru MINATRezultatele 1 - 10 din aproximativ 59 pentru MINAT. MINÁ , minez , vb . I . Tranz . 1. A așeza , a pune explozibile , mine ^1 ( 2 ) pe uscat sau în apă ; a depune o încărcătură de exploziv într - o clădire , la un pod etc . în scopul aruncării lor în aer . 2. ( Despre ape ) A săpa , a roade un ... MINÁRE^1 , minări , s . f . Acțiunea de a mina și rezultatul ei . - V. mina MINIÉR , - Ă , minieri , - e , adj . Care ține de mină ^1 ( 1 ) , privitor la mină ^ PUȚ , puțuri , s . n . 1. Groapă cilindrică sau pătrată , adesea cu pereții pietruiți sau cu ghizduri împrejur , săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea cu apă potabilă ; fântână . 2. Săpătură într - o mină care leagă zăcământul cu suprafața sau cu o galerie principală și care servește la extracție , la aeraj sau la pătrunderea personalului în ÎMPUȘCÁRE , împușcări , s . f . 1. Acțiunea de a ( se ) împușca și rezultatul ei . 2. Operație de rupere în bucăți a unei roci prin explodarea încărcăturilor de ȘTEMPĂRÍ , ștempăresc , vb . IV . Tranz . ( Reg . ) A sfărâma cu șteampul minereul scos din ȘUT ^3 , - Ă adj . v . ciut . ȘUT ^2 , șuturi , Lovitură ( puternică ) dată cu piciorul , cu mâna , cu capul sau cu un instrument special în minge , la anumite jocuri sportive . ȘUT ^1 , șuturi , s . n . Durata zilei de lucru a unei echipe de muncitori într - o mină ; schimb ; normă a unui miner în timpul unui ȚÁMBRĂ , țambre , s . f . Construcție de lemn care căptușește pereții unei galerii de mină sau a unei AERÁJ s . n . Primire și distribuire a aerului ^1 ( 1 ) într - o mină , într - o sală de spectacole etc . [ Pr . : a - ASECÁ , aséc , vb . I . Tranz . ( Rar ) A deseca ; spec . a evacua apa din puțurile de mină în curs de săpare , din rocile sau substanțele minerale utile Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române... |
||