|
|
||
|
Vezi și forma bază: NELINIȘTI Vezi și:ÎNGRIJAT, ÎNGRIJORAT, ALARMAT, ANGOASAT, ANXIOS, CIUDI, CIUDIT, HĂRȚUIT, IMPACIENT, NEASTÂMPĂRAT, NELINIȘTI ... Mai multe din DEX...NELINIȘTIT - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. NELINIȘTÍT, -Ă, neliniștiți, -te, adj. Care nu este liniștit; care se mișcă, se agită, se frământă (continuu), care nu stă locului; cuprins de agitație, de frământare, de neastâmpăr; agitat, tulburat. - Ne- + liniștit.Sursa : DEX '98 Neliniștit ≠ calm, liniștitSursa : antonime NELINIȘTÍT adj. 1. v. îngrijorat. 2. alarmat, intrigat, îngrijorat, (livr.) impacient, impacientat, (înv.) îngrijit. (Om \~.) 3. v. zbuciumat.Sursa : sinonime Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru NELINIȘTITRezultatele 1 - 10 din aproximativ 58 pentru NELINIȘTIT. Ștefan Octavian Iosif - Trei sonete Ştefan Octavian Iosif - Trei sonete Trei sonete de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif I (Traumbilder) În vis, părea la nuntă că mă-nvită; Și se făcea că eu plecam de-acasă În frac de gală, vestă de mătase; În fața mea sta dulcea mea iubită. M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă? Eh, vă doresc viață fericită!" Dar vorba mea era așa silită, Pe cât de rece și politicoasă. Atunci iubita izbucni în plâns, Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna, Încântătorul chip al ei s-a stins. O, dulcii ochi, evlavioase stele, De mă mințesc aievea-ntotdeauna, Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele. II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port sus a mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește, Spirit înalt, ce nu cunoaște frică Și fulgerul spre ceruri se ridică. O amintire mă neliniștește, ... Alexandru Vlahuță - Sonet (Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare) Alexandru Vlahuţă - Sonet (Vrăjit, tot şesul clocoteşte-n soare) Sonet de Alexandru Vlahuță Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare, Și-i zvon e nuntă mare-n lumea mică: O pulbere de glasuri se ridică Din mii de guri, un templu-i orice floare. Tu n-ai iubit, nu știi ce va să zică Puterea asta-n veci renăscătoare. Și totuși o presimți, căci visătoare Te strângi de brațul meu, parcă ți-e frică; Clipești, și buzele, nesărutate, Îți tremură, ca-n somn, de-o aiurire, Și inima neliniștită-ți bate... În jurul tău palpită-ntreaga fire; Iar florile-s așa de parfumate, Că-n clipa asta tu respiri Alexei Mateevici - Cina cea de taină (IKP) Alexei Mateevici - Cina cea de taină (IKP) La cina Sa Hristos ședea De ucenici înconjurat, Și greaua soartă prevedea Ce avea degrabă de răbdat... Adâncă liniște și pace În taina Lui netulburată; Orașul și Sinodul tace... Cu jertfa Lui nevinovată La masa serii de iertare Era ființa vânzătoare A Iudei. Cu privire blândă, Cu aceeași bunătate sfântă Hristos la dânsul căuta, Știind că I-au gătit paharul De chinuri și cu sânge-n două, Îi scaldă buzele-n amarul Durerii pentru lumea nouă... Adâncă scârbă-L săgeta... Și mila pentru vânzător, Și pentru groaznica Lui soartă. A blândului Mântuitor Priviri de foc făcea să ardă... Era atunci frumos nespus Mântuitorul Iisus, Când fruntea Sa în jos plecând, A zis încet, c-un tainic gând El proroceștile cuvinte: ,,De-aicea unul Mă va vinde." Din răsăritul ce ardea Venea întunecimea serii... Cu ucenicii săi ședea În pacea sfântă a cămării Din muntele Sion — Hristos. Mâhnit, cu glasul tânguios, Rostea amara prorocire: ,,Sionul nu se va aprinde De arderea luminii vie A dimineții luminoase, Cu mâna sa cea păcătoasă Un ucenic de-ai Mei M-a vinde!" Și ... Artur Stavri - De demult (Artur Stavri) Artur Stavri - De demult (Artur Stavri) De demult de Artur Stavri Un sat departe — așa departe - Și-n satu-acela-i vechea casă De-abea zărită-ntr-o frumoasă Livadă cu alei deșarte. Și plânge-o doină de cu sară, De cine știe unde, vagă... N-ajunge pănă-n sat întreagă Și-i jalnică de te omoară... Pe scări îmi par doi tineri stând; — Nu știu de i-am mai întâlnit. El pare-așa neliniștit, Ea-nspre apus, cată plângând... Prin nouri groși de colb, în drum, Cu cânii un copil se bate; — De mi-ar eși în cale poate Cu nu l-ași mai cunoaște-acum... ...Și mama-mi spune-n râs mereu. C-a noastră-i casa-ntre alei, Că tinerii de-atunci sunt iei, Copilu-acel nebun îs ieu. N-o cred și totuși o ascult Spunându-mi sara pe de rost Povești ce poate c-or fi fost Prin alte locuri, de Cincinat Pavelescu - Reîntoarcerea (Pavelescu) Cincinat Pavelescu - Reîntoarcerea (Pavelescu) Reîntoarcerea de Cincinat Pavelescu Ai vrut să viu, și am revenit. Căsuța albă mă primește Zâmbind din pragu-i înflorit. Și lacul, care oglindește Un colț din cerul infinit, Mă recunoaște, deși chipul Mi-l văd în ape-mbătrânit! Uite, cireșii din livadă, Din umbra-n care stau pitiți, Ce blând s-apleacă să mă vadă! O, câte crăci le-am rupt cu zmeul, Cu câte pietre-n ei n-am dat, Dar toate toamnele trecute O primăvară le-a-ngropat! Și câinele de lângă vatră, Bătrân și el, m-a-ntâmpinat Neliniștit, dar nu mă latră. Pădurea, parcă de aramă În toamna care s-a lăsat, Pe glasul vântului mă cheamă. Ca niște păsări ostenite Se strâng un stol de amintiri, Și-un val de tainice simțiri În ochi o lacrimă-mi trimite... Podoaba florilor e moartă, Dar tot e veselă grădina Amurgu-și tremură lumina În frunza duzilor din poartă. Aici e bine. Simt că viața Mi-ar curge lină și cuminte; Aici e bine. Mă simt tânăr Naiv și bun ca mai-nainte. Da, tot mi-e scump aicea: casa, Grădina, câmpul și pădurea. Dar ce ... Dimitrie Anghel - A patra Parcă Dimitrie Anghel - A patra Parcă A patra Parcă de Dimitrie Anghel Harnice, posomorite și sinistre torc cele trei surori la lumina lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul. O vorbă nu-și spun, căci ce-ar putea sa-și spună ? Un zîmbet nu schimbă, căci gurile lor nu-s făcute să zîmbească ; o înduioșare nu trece în ochii lor, căci ele n-au vreme să se înduioșeze. În albul lor veștmînt, pe care joacă lumina albastrului opaiț ca pe niște giulgiuri, cele ce n-au cunoscut divinul farmec al tinereții, nici bucuria ce-o resimte frumusețea în fața oglinzii, nici reveriile dulci ce le dă amorul, torc înainte nesfîrșita lînă ce-o scapătă caierul înfrățind firul de lumină și firul de întuneric pe care așteaptă să-l taie recele fier al foarfecei... Sinistră toarce ... Dimitrie Anghel - Reveria unei statui Dimitrie Anghel - Reveria unei statui Reveria unei statui de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "La mîndrele vremi de altădată", în Luceafărul [Sibiu], IX, 21, 1 nov. 1910, p. 517—518. Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă cînd buciumul a sunat prelung și alba pînză ce-l acoperea a căzut ca luată de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținînd în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri. De-a dreapta și de-a stînga, tunurile mute străjuiesc, și vîntul toamnei tîrzii, trecînd cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cîntec trist, o întîmplare străveche, un basm din vremuri legendare. Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rînd hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți... Peste gîtul încordat al calului cu fruntea ridicată sus, ochii lui privesc, și piața goală dimprejurul lui parcă se umple de lume. De pretutindeni, de pe străzi, roiuri negre curg, pe ... Dimitrie Bolintineanu - Două lupte Dimitrie Bolintineanu - Două lupte Două lupte de Dimitrie Bolintineanu I Luna se înalță palidă și plină, Varsă peste taberi râuri de lumină. Somnul dulce plană pe combătători. Miriade păsări ciripesc prin flori. Apele le-ngână; caii-n nerăbdare Varsă-n sânul nopții lungă nechezare. Ionașcu singur e neliniștit. Ochii săi se-nturnă către răsărit, Apoi dă semnalul... Bravii săi s-adună... Pleacă să combată duși de blonda lună. Se duceau moldavii bărbătați de dor, Ca setoase păsări ce la râuri zbor. II Zorile se varsă. Pașa se trezește; Cheamă capii oștii și-astfel le vorbește — ,,Voi, credința noastră, voi, preanobili fii; Ieniceri de frunte, voi, siimeni, spahii! Vă puneți sub arme! Trâmbițele sune! Vulturii și corbii turme să s-adune! Soarele pălească pe umbrosul cer! Armia intre-n cărnuri până la mâner! Calul să turbeze în frâul ce-l strânge! Din dușmani să muște și să-noate-n sânge! Cum o vijelie risipește-un nor, Spulberați îndată rândurile lor! Sabia să cază peste ei c-urgie! Viața lor și-averea ale voastre fie!" Astfel zice pașa. Toți se pun la rând. Semiluna-n aer plană fluturând. Dar pe altă parte lonașcu vine, Pune spre bătaie cetele creștine. Intră ... Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Așa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe ... Emil Gârleanu - Luptătorii Luptătorii de Emil Gârleanu Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase, și întoarse ca niște arcuri, ale cozii, cu sclipiri albăstrii, ce se stingeau îndată. Numai deasupra capului cu ochii neliniștiți ca niște gâze, creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului. Celălalt, alb. Alb pieptul, cu unde brumate, ca argintul odoarelor vechi; albe aripile, un alb moale, ca al omătului de curând căzut; alb gulerul, cu vârfurile penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, ... Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru NELINIȘTITRezultatele 1 - 10 din aproximativ 19 pentru NELINIȘTIT. ÎNGRIJÁT , - Ă , îngrijați , - te , adj . Îngrijorat , neliniștit . - V. ÎNGRIJORÁT , - Ă , îngrijorați , - te , adj . Cuprins de griji ; neliniștit , alarmat , îngrijat . - V. ALARMÁT , - Ă , alarmați , - te , adj . Care a devenit neliniștit , îngrijorat ; alertat . - V. ANGOASÁT , - Ă , angoasați , - te , adj . ( Livr . ) Care este ( profund ) neliniștit . - V. ANXIÓS , - OÁSĂ , anxioși , - oase , adj . Neliniștit , îngrijorat , încordat . [ Pr . : - xi - CIUDÍ , ciudesc , vb . IV . Refl . 1. ( Reg . ) A fi cuprins de ciudă ; a se înciuda . 2. ( Înv . ) A se mira , a se minuna 3. ( Înv . ) A se frământa ( sufletește ) , a se zbuciuma ; a fi CIUDÍT , - Ă , ciudiți , - te , adj . ( Înv . ) Neliniștit , frământat ( sufletește ) . - V. HĂRȚUÍT , - Ă , hărțuiți , - te , adj . Care nu este lăsat în pace , care este tras în toate părțile , care este cicălit , sâcâit , pisat ; frământat , neliniștit , agitat . [ Var . : hârțuít , - ă adj . ] - V. IMPACIÉNT , - Ă , impacienți , - te , adj . ( Livr . ) Nerăbdător ; neliniștit , îngrijorat . [ Pr . : - ci - NEASTÂMPĂRÁT , - Ă , neastâmpărați , - te , adj . 1. Care nu se astâmpără sau care nu poate fi astâmpărat ; spec . ( despre oameni , firea , temperamentul lor ) care se agită continuu ; agitat , neliniștit . 2. ( Despre copii ) ( Excesiv de ) vioi , zglobiu , zburdalnic , zvăpăiat ; p . ext . obraznic , NELINIȘTÍ , neliniștesc , vb . IV . Refl . și tranz . A - și pierde sau a face să - și piardă liniștea sufletească , a ( se ) umple de neliniște ; a ( se ) tulbura , a ( se ) frământa , a ( se ) Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române... |
||