Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

NU E IMPOSIBIL SA - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru NU E IMPOSIBIL SA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 45 pentru NU E IMPOSIBIL SA.

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... dispărut, poate pentru că am exagerat crezându-mă iremediabil bolnav, indiferent de motive. Numai o singură nemulțumire. Am lăsat acasă o fată care mă iubește. Nu e frumoasă, și ochii mei au obosit repede îndreptându-se spre silueta ei bicisnică. Nu e savantă, și am ostenit vorbind singur, inutil și ridicol. Nu e bogată și mi-ar îngreuia mersul purtând-o pe umerii mei, ca melcul cocioaba. Dar e îndrăgostită, căci pentru dragoste nu e nevoie de minte, de frumusețe sau de bani. Am simțit-o că trăiește numai din gândul la mine, că singură s-ar usca întocmai ca ... în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea probe care se contrazic în timp, sau, chiar cu înțelesuri inverse, se suprapun. Ca să fiu sincer, nu pot afirma nimic. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât se multiplică detaliile și văd mai puțin clar. E dureros că sufletul omenesc este așa de lipsit de consistență. Și cu groază văd că se poate ca Irina să fi luat hotărâri exagerate sau ... se strecurau prin lumea multă, siguranța gesturilor și totuși singurătatea lor mă impresionau, și atunci o ambiție m-a străbătut: cunoștința lor — ...

 

Garabet Ibrăileanu - Spiritul creator

... subiectiv ori obiectiv etc. ... Izbutește, dacă se naște într-o lume cu același fel de a simți. Și, desigur, într-o oarecare măsură e influențat de mediul în care trăiește, cum și acest mediu, la rândul său, e influențat de scrisul lui. Iar dacă nu găsește mediul prielnic, atunci nu e gustat, citit, lăudat și consacrat. Se poate însă ca, după moartea lui, să vină o generație care să-l priceapă. Atunci e dezgropat, selectat -- gloria lui e postumă. 8. ... când în scriitor va răsuna ecoul nefericirii mai multor clase, când nemulțumirile îi vor veni pe mai multe căi și când, la aceste ... de complex sufletul omenesc și ce rol are inconștientul în viața sufletească. 11. Scriitorul mare place mai mult decât cel mic, pentru că, am văzut, e mai... mare. 12. Un poet, dacă nu are o calitate prin care întrece pe ceilalți, nu e poet de rasă. 13. Scriitorul adevărat nu se amestecă în genuri nepotrivite temperamentului său. Clasicul nu obișnuiește să zugrăvească incendiile apusului, nici romanticul nu

 

Mihai Eminescu - Archaeus

... când e vorba de espropriarea unei găinării , de insuflarea de respect în cetățeanul măcelari cu măsuri false, oameni mai îndemânatici decât cei doi de sus nu cunosc. Totuși ni se pare — se 'nțelege că nu impunem nimănui părerea — că, afară de cumpene strîmbe și găinării în fața uliții, mai există oarecari lucruri , de-o însămnătate secundară într-adevăr, de ... a căror existență nu se poate nega. Se vede că autorul vrea să 'nceapă de la az buchi . Într-adevăr, lumea cum o vedem nu există decât în crierul nostru. Nimeni nu va tăgădui că este deosebire între gânsac și câne . Privirea cânelui e inteligentă , el pricepe din lumea această o porție mult mai bună decât gânsacul ; cu toate acestea amândouă aceste ființe au ochi și crieri. Lumea nu ... este mama înțelepciunei. Eu căscam gura. Bătrânul se uită la mine și 'ncepe să râdă .|| — Spune-mi nepoate — dacă poți — un lucru imposibil și o idee imposibilă. — Un lucru imposibil e ca eu să fi șters ciubotele lui Beethoven, care-a murit înainte de atâția ani, iar o idee imposibilă este ca ceva să ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel

... un cuprins fermecător. Femei urâte nu există, ci numai femei, femei bătrâne și femei proaste. Ba chiar cele bătrâne întineresc cu spiritul lor diabolic. Să nu credeți că voi povesti ceva imoral. Timidul revoltat, de odinioară, acum e tot timid, dar liniștit, cu o vastă iubire de omenire și mai ales de femei. Pesimistul de odinioară e astăzi un om blând, insipid de dulceag; și acela — vă cer iertare — care se trântea disperat în pat și nu credea decât în pasiune și frumos astăzi este un pu-ri-tan , bineînțeles un puritan care... trebuie sa vă spun... a început să aibă mai multă îndrăzneală când privește în ochii unei femei. Să revin. Ceea ce mi s-a ... mic, mi se pare de șapte ani. Am voit să-i plâng pe amândoi — pe amândoi îi iubeam. M-am apropiat de cosciugul lor. Nu eram singur. Trebuie să știți că tata a lăsat o avere frumușică. Erau dar la capul lui mulți care nu-l putuseră suferi. Se vorbea de un testament. Mi-aduc aminte de unul din familie, despre care tata zicea: "Nu ne-a mai călcat pragul, nu mai știu ce este supărarea".

 

Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului

... felinare. Primiți, vă rog, etc. G h i ț ă V. ... comerțant" D. Ghiță V. ... este un iubitor de lumină, care urăște foarte mult întunericul. E bine — cu atât mai bine că felinarele sus-numite nu au fost supuse la tortură; mai ales cum sticla nu prea rezistă; afară numai că fiind rea conductoare, ea și-ar putea bate joc de tortura cu electricitate. * Romanul, din Roman, ne dă următoarea notiță ... asemenea ierburi și băuturi pentru a avorta." Sărmana baba Pleșca la ce nouă clasificație a elementelor ne face să ajungem! Romanul nu poate găsi emul în clasificația sa științifică decât poate în Cultivatorul, care susținea zilele trecute că mălura grâului este o... insectă, și că tot insectă e și răutăciosul criptogam perinospora infectans, de care se bolnăvesc cartofii. Se înțelege că tot atât de puțin sunt criptogamele insecte, cât sunt buruieni pucioasa și ... dorit, ba chiar le dă mult înainte..." Autorul se mărginește la atâta, fiindcă: „...a descrie pe larg situațiunea va fi lucru imposibil, sau... mi-ar trebui... talentul unui om de merit..." Sfinția sa este prea modest; d-sa are

 

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul

... propriilor aspirații... până și faptul că ea se adresează “lui don Juanâ€�, ca singurul destul de intrepid pentru situația ei, și i se adresează nu pe pământ, ci „în eternitateâ€� — fiindcă Bianca Porporata e castă. Dar condițiile în care a trăit Bianca Porporata, „în ciclul lunar al XVI-leaâ€� și probabil în Italia, nu sunt unice. Cu variații care nu schimbă fondul, ele sunt condițiile de viață ale mai tuturor femeilor oneste din aceeași clasă. Biografia unei femei oneste e lipsită de evenimente. Istoria ei sufletească, însă, e cu atât mai bogată în nuanțe și în amănunte. Faptul că autorul de care ne ocupăm e o femeie explică în mare parte însușirile operei sale. Dl Ibrăileanu a caracterizat foarte just literatura dnei Papadat-Bengescu: lucrări de miniatură executate ... formală e un straniu mozaic de imagini. Prin aceasta, dna Papadat-Bengescu stă mai aproape de poeții noștri “moderniștiâ€�, care-și pun în versuri nu gândurile, ci senzațiile, decât de oricare dintre prozatorii noștri adevărați. Partea anecdotică din bucățile dnei Papadat-Bengescu e redusă la minimum, uneori lipsește cu desăvârșire. Intrigă și acțiune nu există. Subiectul propriu-zis se reduce adeseori la un simplu pretext, la un banal punct de plecare. Și lucrul

 

Ion Luca Caragiale - Paradoxal

... dar unde e chiar absurd, e în morală. Această știință așa de pozitivă a suferit de la d. Teofil o completă răsturnare. Ce e bine la toată lumea la d. Teofil e rău, și viceversa. De exemplu, alaltăseară l-am văzut făcând ceva, care m-a pus în mare mirare. Exprimându-mi acest sentiment al ... noi, ieșind din Podul Mogoșoaiei, stau doi cerșetori la două colțuri. Eu dau din când în când câte un ban de cinci celui din stânga: e un om foarte cumsecade; nu umblă la cârciumi; pe câtă vreme cel din dreapta, ciungul — un fost mașinist, care la un moment de chef și-a lăsat ... o băncuță ciungului cu nasul roșu. Asta m-a revoltat. — Cum? zic; dai bucuros cincizeci de bani unui bețiv, unui vițios și nu te înduri să dai unui nenorocit de treabă un gologan? — Se-nțelege. — Știi d-ta cam ce are să facă cu băncuța d ... a răspuns d. Teofil despărțindu-ne — eu urmez strict morala socială. Care este cel mai mare precept al moralei? caritatea! Ei? pentru individ, caritatea nu

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice

... cele mai întrebuințate forme ale scrierii e desigur forma polemicii. Polemica e și foarte necesară și foarte folositoare. Că din ciocnirea ideilor iese scânteia adevărului, nu e un cuvânt deșert, ci un mare adevăr. Forma polemicii e una din cele mai nimerite forme literare și științifice pentru limpezirea unor principii, unor vederi și pentru propagarea în masa publicului a unor ... expune teoriile lui Taine, trebuia neapărat să pomenească măcar despre rolul ce joacă caracterul ori calitatea dominantă în teoriile estetice și literare ale lui Taine. Nu e aici locul să vorbesc despre multe alte puncte, în care nu sunt deloc de părerea lui Taine. Aici e vorba numai de felul cum critică dl Bogdan. Și în felul cum critică, d-sa e expus să facă, între altele, și următoarea greșeală. Crezând că mă critică pe mine, va critica în realitate pe Taine și, crezând că critică pe ... acest sens, ar fi făcută și din punct de vedere filozofic, etic, social, și din cel artistic propriu-zis. Ce face însă dl Bogdan? D-sa îmi ia numai punctul întâi, și chiar acest punct îl reduce, îl micșorează prin observări ca următoarele: ,,Cemi pasă dacă artistul e bălan sau oacheș" și, nepomenind deloc despre punctele celelalte, tot d-sa ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

... mă cheamă și mă întreabă: Ai citit pe TĂ©lĂ©mac? Da, în școală: Calypso ne pouvait se consoler du dĂ©part d Ulysse, dans sa douleur... . Mă, fraza asta o știe pe de rost orice găgăuță. Dar chiar dacă l-ai citit în liceu, nu l-ai înțeles. Să citești pe TĂ©lĂ©mac după ce vei împlini 40 de ani. Eu abia acum îl pricep. Mai am de citit ... cuvânt impropriu sau o întorsătură de frază neîngăduită. Când public cea mai mică nuvelă sau schiță ușoară, ironia posibilă a cititorilor de mâine nu mă lasă noaptea să dorm. Nu vezi tu că eu sunt călăul tipografilor? Când tipăresc un articol, stau toată noaptea pe capul lor și le cer douăzeci de corecturi. Numai cu ... al doilea cu al 5-lea și al treilea cu al 6-lea? Toate versurile de 9 silabe, afară de cel din urmă, care să nu aibă decât 4. M-am executat, spre stupefacția lui Caragiale și indignarea lui Coșbuc, care detesta epigramele, susținând că e literatura civilizațiilor bătrâne și în decadență. Popoarele tinere, cum suntem noi, nu

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... atât Societatea dramatică, cât și publicul să continue pe calea cea bună pe care în fine au apucat. Fără îndoială că o instituție tânără cum e Societatea noastră dramatică, deși compusă în mare parte de artiști plini de talent, nu poate da producțiuni necriticabile; de altă parte, administrația Teatrului Național, neavând încă o tradiție stabilită, nu și-a putut până acum fixa bine o sistemă de vederi, cum au toate instituțiile de același fel mai vechi din străinătate; însă ... acele notițe de câte ori s-a dat la București Lucia, și de câte ori s-a dat Lucia la noi nu se mai poate număra: nu e cucoana de mahala, nu e ștrengar de uliță care să nu cunoască întreaga partițiepe de rost. Și apoi, unde mai pui flașnetele! flașnetele, flagelul capitalei tânărului nostru regat. Sâmbătă seara, când mergeam la teatru, o flașnetă ... șovinismul meu a fost pus, probabil, la vreo zece minute de încercare în plus peste vremea cerută de tempo obligato al partiturii. Dar nu face nimica, nu-mi pare rău: când e vorba de așa încercări naționale, fiecare ...

 

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... a literaturii străine este, pe partea literară, ceea ce este introducerea formelor noi pe partea politică. Dar, cum am spus de atâtea ori, literatura nu se importă, ca formele politice. Scriitorii noștri n-au transplantat literatura străină (lucru, dealtfel, imposibil și inconceptibil), ci numai s-au inspirat de la ea, au luat-o ca model, unii mai servil, alții mai liber. Gradul de servilitate ori ... Hugo epicul, din Balade și din teatrul istoric. (Influențele mai mici confirmă considerația de mai sus, ca și unele mici abateri mai mult aparente -- dar nu e locul aici să intrăm în detalii. Vom face-o altă dată.) Aceste influențe au fost binefăcătoare, adică fructuoa se, pentru că au fost potrivite cu ... cum curentul acesta poporan există numai în Moldova, scriitorii moldoveni de atunci sunt mai mari și mai trainici. (Atragem atenția profanilor că acest "curent poporan" nu înseamnă curent poporanist. E un termen uzual în istoria literaturii române.) În Muntenia, spiritul specific are numai tăria pe care i-o dă extracția scriitorilor, mai apropiați de popor ... acelei literaturi naționale care a înnoit și mlădiat totul. (Poezia populară dă unui scriitor cult o mulțime de resurse specific naționale. Dar dacă nu ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...