|
|
||
|
OALA DE LUT - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru OALA DE LUTRezultatele 1 - 10 din aproximativ 14 pentru OALA DE LUT. Gheorghe Asachi - Oala de aramă și oala de lut ... Gheorghe Asachi - Oala de aramă şi oala de lut Oala de aramă și oala de lut de Gheorghe Asachi O zi oala de aramă Pe-o vecină de lut cheamă, Ca să facă ambe-un drum. Însă aceasta au zis: Nu pot; Las mai bine să m-afum, Decât să mă stric de tot. Dar tu în coaste chiar țistoasă, Nu ca mine ticăloasă, Pas ferice-oriunde-i vre. La tot feliul de-ntâmplare, Zis-au oala cea mai tare, Protectoară mi-i ave. Dac-un lucru colțuros, Repede sau pre vârtos Ar umbla ca să te sfarme ... macar ca să te darme, Eu la mijloc voi intra Și de daună te-oi scăpa. În asemene parolă, Dată de-o lucită oală, Biata oală se încrede, Lasă vatra și purcede. Merg ai noștri călători, Târâindu-se cu spori, Dar compania merge slut, Alt-arama-i și alta-i lut ... foarte-un ghiont au dat, Că-n mănunte hârburele, Gemând, oala s-au stricat. Cu acel mai tare foarte Nu umbla, ci cu mai moale, De George Coșbuc - În muzeu (Coșbuc) ... George Coşbuc - În muzeu (Coşbuc) În muzeu de George Coșbuc Iar ulciorul mi-a vorbit, Vrând, se vede, să mă mustre: În colibile lacustre, Stând pe scaunul cioplit De-un druid, eu fui podoaba Tribului întreg; și-mi fu Drag pe-atunci. O vezi și tu: Eu și cu Dalvine roaba, Fost-am de ... pe-un raft cu mine! Și din toate și-a ales Capul cetelor ilire Un ulcior să nu te mire Că suspin așa de des Un ulcior, și-o roabă, biata! Văd trecând pe-aici femei, Și-mi evoc mândrețea ei, Și-n etern slăvi-voi fata Cea de ... venit arcașii goi, Mulți și tari, zvârlind tăciunii. Au scăpat pe luntre unii Dintre-ai noștri, cei vro doi, Însă cei mai mulți pieriră. Și de-atunci, pe fund de lac Și-astăzi părți din mine zac. Iar pe câte le găsiră Le-au adus aici, punând Ciob la ciob ca să mă-nchege. Ah ... spartă Dintr-un lut sărac și prost: Eu, ce-ntr-alte vremi am fost Ultima putință-n artă. Și desenul meu! Ușor C-un cărbune Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac ... rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare. Dar, ca lucru de neînțeles, ca o minune, se ridică pe dealul lutos și sterp dinspre răsărit un nuc strașnic, bătrân, de câteva sute de ani, copac lacom, care suge parcă tot sucul locului dimprejur prin miile de rădăcini ale căror vițe nu mai încap sub pământ și ies, să atârne despletite, ca niște cozi, afară. Din trunchiul gros să nu-l cuprindă ... tată și din al căruia cuvânt nu ieșise. Numai de la o bucată de vreme moșneagului i se păru că băietanul nu-și prea vedea de treburile lui. Că fusese vorba să se ducă până în Cotruți, să taie un preț pentru niște stuh cu un om de acolo, și nu se dusese. Că trebuise să meargă până la reședință, cu livretul de oaste, și uitase. Și câte și mai câte, până când, într-o bună zi, moșneagul îl luă din scurt: — Mitrule, ție nu ți-s ... grăiește, nu? — Nu. — Atunci de ce să știe alții înaintea mea, care ți-am fost ca tată, că vrei să iei pe Ruja ... George Coșbuc - Un pipăruș modern ... capăt unul! Ieșiți în stele și-n văzduh, — Vă dau amână pămătuh Și mături groase și-nnodate S-aduceți pe Savinca-n spate! Din lut și pietri și din rîu, Din sfântul trup al lui moș Soare, Din câte-s vii și-ascultătoare! Din flori de mac, din spic de grâu, Din mintă creață, pădurea ța, Cu dragosti la Savinca-n brață, S-o văd pe bobi și s-o cunosc...“ Și-așa ... Dar nu știu cum a rătăcit, Ca nu mergea spre răsărit, Și astfel, fără să-nțeleagă, Ajunse-ntreg și fericit La toarta galbină de-aramă; La capul lumii, bag de seamă. Și ce gândiți? Achim era Cu nenoroc ori desperase? De unde zmei! Se bucura, Cât sta din piele mai sa iasă! Pe el de mult îl tortura Dor greu, de-a sta cu sfinți la masă: Și-acum în orice caz va sta! Dar cum? Achim citise-n carte, Că sfinții-și au ... A spus de când s-au jeluit, Țiganii la metropolit, Să-și facă și ei mănăstire; A spus cum lingurar Archire Fura prescură de ... fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic — ba și mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi și a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei de națiune civilizată. — Și... oare sunteți aceea de ce vreți să treceți? — Hm... nu ești de aici... cum se vede. — Nu. — A... altceva... Ei bine, s-o știi de la mine că nimeni nu caută aicea de-a fi aceea de ce trece. Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literați și jurnaliști ce nu știu a scrie, actori ce nu știu a ... nalțe din fundul abisului mării până sus în nourii gânditori din cerul luceafărului ce se numește geniu... Arătați-le iasma viitorului și se vor speria de Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone ... și prăvălite, butelii — se înțelege, deșerte — frânghii, scripeți, scări etc... și pe scenă era frig ca afară. În mijlocul scenei, la o măsuță de lemn, ședea suÂflerul îmbrăcat într-un cojoc: el citea rolurile din un caiet înaintea unei lumânări de seu înfiptă în gâtul unei butelii. Actorii, ce reprezentau persoanele piesei, puțin ce-l ascultau. Ei în momenÂtul de interval vorbeau și tractau de interesele lor mutuale. Bernardo (după sufler) . Cine vine? (De după culise iute intră pe scenă femeia lui Bernardo, în mână cu un coș, în care sunt căpățâni de curechi.) Eu, Pavlușa, zice ea lui Bernardo, am venit să-mi mai dai vreo câteva ruble să cumpăr căpățâni de curechi, nu-mi ajunge să umplu putina de murat... și... Bernardo (împingând-o de spate afară) . Ieși de aici, toanto, că te va vedea directorul, du-te acasă, eu acuși voi veni... (FeÂmeia iese, el după sufler) : Cine vine? Francisco. Stai și ... porți de câteva zile paltonul cel nou. Na-ți dar căciula, zgârÂcitule! El o aruncă și, Vaniușka neputând-o prinde, căciula pică într-o ... Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie ... opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la neobișnuita noastră ... ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni. Și țăranul avea dreptate: cel întâi nespălat avea tot dreptul să ne întrebe de pașapoarte sau cel puțin de biletele de identitate. Marchidan — negustor ambulant de mărunțișuri. În timpul acesta noi ne urmam drumul liniștiți, tăind ... Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0 ... Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0 Avatarii faraonului TlĂ de Mihai Eminescu Sara... sara... sfânta È™i limpedea mare îÈ™i întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălÈ›imea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neÈ›inut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaÈ›ă pe care a căzut o ninsoare uÈ™oară È™i Memfis, divina Memfis, îÈ™i ridică colosalele ei zidiri ninse de ... aripile-ntinse, într-un lung triunghi, adâncimile fără de margine... unde merg? unde? În luntrea neagră e culcat, È™i capul lui mare în perini de mătasă, bolnavul rege TlĂ ; în jurul naltei sale frunÈ›i — o cunună de flori de mac... de flori a uitării È™i a somnului... Peste vecinicia undelor zboară luntrea lui, până ce dintr-o parte È™i dintr ... i contra pasurilor mele... Râd de voi, regi ai pământului, râd de voi... Ce căutaÈ›i a prinde eternitatea în niÈ™te coji de piatră, care pentru mine sunt coji ... Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului ... Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face ... vorba de acei scaieți care cresc ca păpușoiul și fac o frumoasă floare liliachie, ca un pămătuf, al cărui pufușor fetele îl tund în seara de Sfântu Toader, cântând: Codițele fetelor, Cât codița iepelor! Ciulinii de care vorbesc aici apar de îndată ce se topește zăpada, sub forma unei ciuperci, un zbârciog. În mai puțin de Panait Istrati - Chira Chiralina ... Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom ... odaia mea o hazna! Ei drace! S-ar zice că nu e nimic mai inteligent pe lume decât să prăsești la proști, să umpli lumea de sclavi și să devii însuți primul sclav al acestei prăsile! Nu, nu!... Mai bine un prieten ca MIhail, fie el și de zece ori mai suspect! Cât despre învinuirea că “trag oamenii de limbă pentru a-i face să vorbească“ — pe legea mea, nici eu nu știu prea bine de ce-mi place “să trag oamenii de limbă!â€� Asta-i, poate, pentru că lumina vine din vorba celor tari, probă Dumnezeu care a trebuit să vorbească ca Lumina să ... ... Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu ... numi aerul ei. Noi n-am avut nimic din toate acestea. Câte vijelii au trecut peste viața și peste așezările noastre ar fi risipit fără de urmă, cum au și risipit atâtea, orice înfiripare de artă plastică ce-am fi putut și noi porni. În multe din bisericile care ne-au mai rămas de pe vremuri se văd și astăzi resturi de icoane arse, ziduri sparte de ghiulele, sfinți cu ochii scoși de sulițile turcilor. Căci mai ales împotriva acestor vrăjmași ai tuturor creștinilor am luptat noi aici, neajutați de nimeni, atâta amar de vreme. Câmp de război ne-a fost țara, de la Mircea până la Mihai Viteazu. Pictorii noștri, artiștii noștri, toți aleșii neamului nostru au pierit în bătăliile cu turcii. Deschideți istoria, și vedeți ce ... o anume depărtare. II. VIAȚA PICTORULUI Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui; acolo iubirea de ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||