Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:RETENȚIUNE, RETENTIV ... Mai multe din DEX...

RETENȚIE - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

RETÉNȚIE, retenții, s.f. 1. Oprire, reținere. * (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un gaj până la achitarea completă a datoriei de către debitor. 2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apă, în bazine special amenajate. 3. Reținere și acumulare în organism a unor substanțe (lichide sau gaze) care în mod obișnuit sunt eliminate prin orificiile naturale. 4. (Chim.) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [Var.: retenţiúne s.f.] - Din fr. rétention, lat. retentio, -onis.

Sursa : DEX '98

 

RETÉNȚIE s. v. oprire, reținere.

Sursa : sinonime

 

RETÉNȚIE s. 1. (MED.) (reg.) zăpreală. (\~ urinară.) 2. (TEHN.) reținere. (Baraje de \~.)

Sursa : sinonime

 

reténție s. f. (sil. -ți-e), art. reténția (sil. -ți-a), g.-d. art. reténției; pl. reténții, art. reténțiite (sil. -ți-i-)

Sursa : ortografic

 

RETÉNȚI//E \~i f. 1) Întrerupere a unei acțiuni; oprire; reținere. * Drept de \~ drept pe care îl are creditorul de a păstra zălogul luat de la debitor, până când acesta va achita întreaga datorie. 2) Reținere și acumulare în organism a unor substanțe (lichide, gaze) care sunt eliminate în mod obișnuit. 3) Acumulare a unui curs de apă în bazine amenajate, pentru a evita pagubele. Baraj de \~. 4) chim. Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost ameste-cate omogen. [G.-D. retenției; Sil. -ți-e] /rétention, lat. retentio, \~onis

Sursa : NODEX

 

RETÉNȚIE s.f. 1. Reținere, oprire. ** (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un lucru al debitorului până când acesta va achita întreaga datorie. 2. Imposibilitate de a se elimina un produs biologic; defect de funcționare a unor glande cu secreție internă, constând în dificultatea sau în imposibilitatea de a elimina materiile lor de excreție. 3. Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. (Constr.) Creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale; reținere a apei în astfel de bazine. [Gen. -iei, var. retențiune s.f. / cf. fr. rétention, lat. retentio].

Sursa : neologisme

 

RETÉNȚÍE s. f. 1. reținere, oprire. * reținere și păstrare în gaj de către creditor a unui lucru al debitorului până când acesta va achita întreaga datorie. * (fig.) stăpânire, înfrânare. 2. reținere și acumulare în organism a unor produse biologice datorită funcționării defectuoase a unor glande cu secreție externă. 3. proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale. (< fr. rétention, lat. retentio)

Sursa : neoficial

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru RETENȚIE

 Rezultatele 1 - 1 din aproximativ 1 pentru RETENȚIE.

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de ...

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru RETENȚIE

 Rezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentru RETENȚIE.

RETENȚIUNE

... RETENȚIÚNE s . f . v . retenție

 

RETENTIV

... RETENTÍV , - Ă , retentivi , - e , adj . ( Rar ) De retenție