|
|
||
|
REVĂRSARE DE APE - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru REVĂRSARE DE APERezultatele 1 - 10 din aproximativ 11 pentru REVĂRSARE DE APE. Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar ... Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul ... fie, Și-aproape-a slavei-mpărăție... Și vine lupta sângeroasă, Ce soarta lumii păcătoase Va hotărî pe totdeauna"... Tăcere. Prin grădină luna Luciri de umbre împletește... Și iarăși El se despărțește De ucenici plin de mâhnire, Și-ntr-a smochinilor umbrire, Vărsând sudori fierbinți de sânge Se roagă iar și iară plânge. ,,Părinte-al Meu și Dumnezeu, De greul scârbei eu mă-ntunec, Ducând al omenirii rău, Ca om în calea mea mă lunec, Rușinea toată o ridic Veninul vremilor trecute, Tăria morții ... o zdrobește fără urmă, Căci, pentru lumea păcătoasă, Hristos cununa cea spinoasă Cu bucurie o primește. Cu mintea sa fudulă, rece, Acum el bine înțelege De Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar ... Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul ... fie, Și-aproape-a slavei-mpărăție... Și vine lupta sângeroasă, Ce soarta lumii păcătoase Va hotărî pe totdeauna"... Tăcere. Prin grădină luna Luciri de umbre împletește... Și iarăși El se despărțește De ucenici plin de mâhnire, Și-ntr-a smochinilor umbrire, Vărsând sudori fierbinți de sânge Se roagă iar și iară plânge. ,,Părinte-al Meu și Dumnezeu, De greul scârbei eu mă-ntunec, Ducând al omenirii rău, Ca om în calea mea mă lunec, Rușinea toată o ridic Veninul vremilor trecute, Tăria morții ... o zdrobește fără urmă, Căci, pentru lumea păcătoasă, Hristos cununa cea spinoasă Cu bucurie o primește. Cu mintea sa fudulă, rece, Acum el bine înțelege De ... ridicată, Primi-va scrisul altei soarte... Și iată, c-o dorință sfântă Pe sine-n jertfă a s-aduce, Ea-și merge calea de osândă, Își merge drumul cel de cruce. Prin vis a patriei câmpie O vede, de stejari umbrită, Și râul — dungă albăstrie -- Și casa dragă și iubită, Și iarăși pașnica viață, Ce-a petrecut-o, o petrece. Dar ... Albin, adânc îngândurat... Și gândurile-l îngrelează Și sufletul i-i tulburat! Breslaș slăvit, ostaș puternic, Vrăjmaș creștinilor fierbinte, El umblă ca un rob nemernic -- De dorul muceniței sfinte. Sub vălul mut al nopții line, Uitând de lumea zgomotoasă, El dragul tinerei creștine Hrănește-n mintea tânguioasă. Închipuirea ațâțată Pe el la desfătări îl cheamă, Și-i naște mintea îmbătată Vederi plăcute ... însă chipul drag Și-n ochi nădejdile-nvierii, Ce chipul luminos îl fac!... III De-atunci, când tânăra fecioară La judecată a venit, De-atuncea lui a prins să-i pară Că el din moarte s-a trezit. În piept a curții desfrânare ... seamă. ... ... țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic îl arăta căpitan; purta favoriți negri, lungi, mustăți bine răsucite; aceiași ochi sub fruntea-naltă ... Închise ochii, avu adevărata presimțire a sfârșitului. Dar în clipa aceea, în liniștea adâncă a odăii, veni dinafară, dinspre cazărmi, sunetul de goarne al Rugăciunii. Atunci o revărsare de ... Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin ... grabnic a lor clipe Și ostenitul călător Priveliști felurite vede: Omătul sus pe munți albind, Mai jos al lor stâncos perete, Ce stă încins de-nalții chedri, Iar Iordanul strălucind Se-oglindă-n vale printre pietre; Și Marea Moartă-n depărtare De-abia, de-abia doar se zărește Și într-o largă revărsare, Ca un oțel bătut, sclipește... Ș-oprit pe loc, ca-n aiurire Mai vede larga șerpuire A râpii râului Chedron, Ce a ... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot de călugări ridicat... Și iată într-a serii vrajă, În blânda stelelor lucire Coboară râpa Damaschin Cu pașii grei Alexei Mateevici - Ioan Damaschin ... grabnic a lor clipe Și ostenitul călător Priveliști felurite vede: Omătul sus pe munți albind, Mai jos al lor stâncos perete, Ce stă încins de-nalții chedri, Iar Iordanul strălucind Se-oglindă-n vale printre pietre; Și Marea Moartă-n depărtare De-abia, de-abia doar se zărește Și într-o largă revărsare, Ca un oțel bătut, sclipește... Ș-oprit pe loc, ca-n aiurire Mai vede larga șerpuire A râpii râului Chedron, Ce a ... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot de călugări ridicat... Și iată într-a serii vrajă, În blânda stelelor lucire Coboară râpa Damaschin Cu pașii grei Alexandru Vlahuță - România pitorească ... tânărul prinț Carol I, chemat să ia în mâna lui ageră și norocoasă destinele acestui popor și — redeșteptând în el strămoșeasca vitejie și putere de muncă — să-l pregătească pentru o nouă fază de propășire și de glorie. CORBUL. HINOVA Vaporul spintecă netezișul apei, aurit de cele din urmă raze ale soarelui. Îndărăt, orașul se pleacă, se cufundă-n valuri. Departe, spre miazănoapte și apus, munții, într-un nor de pulbere albastră, își ondulează coama pe poalele rubinii ale cerului. Malurile ies din apă într-o înclinare dulce, desfășurând lanuri de grâu în limpezișul zărilor. Peste toate-o moliciune, o pace dumnezeiască se lasă de sus. Un deal din Serbia se culcă drept în calea Dunării. Ea, liniștită, cotește pe la capul dealului, bate-o bucată bună spre răsărit și ... potcoavă în țărmul românesc. În fundul acestei potcoave e Ostrovul Corbului, în care un război între ruși și turci, spun localnicii, ar fi lăsat corbilor de mâncare leșuri pentru trei ani de zile. * Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. Pe malul stâng, căsuțe albe se ivesc dintre copaci. Turme de vite se scoboară la adăpat. În fața pichetului Hinova, grănicerul nostru, cu arma la umăr, pare o statuie ... Panait Istrati - Chira Chiralina ... Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom ... odaia mea o hazna! Ei drace! S-ar zice că nu e nimic mai inteligent pe lume decât să prăsești la proști, să umpli lumea de sclavi și să devii însuți primul sclav al acestei prăsile! Nu, nu!... Mai bine un prieten ca MIhail, fie el și de zece ori mai suspect! Cât despre învinuirea că “trag oamenii de limbă pentru a-i face să vorbească“ — pe legea mea, nici eu nu știu prea bine de ce-mi place “să trag oamenii de limbă!â€� Asta-i, poate, pentru că lumina vine din vorba celor tari, probă Dumnezeu care a trebuit să vorbească ca Lumina să ... ... Alecu Russo - Cugetări (Russo) ... rând astăzi, literați, oameni politici, artiști și alții, în țara Moldovei, sunt acei tineri care cu vro douăzecide ani mai înainte era cunoscuți sub nume de nemți, sau capetestropșite, și cu denumirea de franțuzi, introdusă mai târziu. Nici olimbă în lume nu are un cuvânt destul de puternic, ca să exprimedisprețuitoarea semnificare a numelui de franțuz, cu care uniibătrâni din Moldova porecliseră tinerii de pe la 1835, oamenii deastăzi. Acei bătrâni, ce se născuseră în giubele și caftane, încet câte încet au părăsit lumea, și câmpul a rămas ... veac aproape a trecut de atuncea, totuși urmăm a ne chema tineri , și ni se parecă suntem copilașii cu plete lungi de pe la 1835; tot ne îngâmfămcu denumirea de bonjuriști , poreclă iscodită la 1848. Dar vai detinerimea aceasta și de tinerețile acelei tinerimi! Franțuzii și nemții de la 1835, bonjuriștii de la 1848 sunt albi, suri, și cei mai mulți învârsta celor ce erau bătrâni pe când am răsărit noi. Oamenii de astăzi uită că nu am avut tinerețe! În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât celmai ... ... Garabet Ibrăileanu - Adela Adela de Garabet Ibrăileanu (Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu) (iulie-august 189...) Bălțătești!... O improvizare de bâlci, pe șoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți. Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu alpenstock -uri, strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru ... timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de jos de umbra picioarelor mele. Un nor de smoală, de-asupra Călimanilor, biciuit în fiecare clipă de două trăsnete ca două fire uriașe ... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I ... Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important pentru mine și e o adevărată mustrare, ținând seamă cum m-a cules acest război de pe drumuri. Nu de pe drumul lung pe care l-am făcut mânat din urmă și din lături de gradații serviciului de recrutare, cu întregul meu contingent de puștani neîmbrăcați și zgomotoși și sfârșind să râdă numai când cădeau de răscruntă oboseală sau de schijele zbârnâietoare, împroșcate de |
||