Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

SAC DE MERINDE - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru SAC DE MERINDE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 21 pentru SAC DE MERINDE.

Ioan Slavici - Păcală în satul lui

... ce lucru să mai fie și ăsta? vițeaua asta le întrece pe toate! Ce-i va fi dând oare să mănânce? Ce soi o fi de crește așa de frumos? Nu era nici soiul vreun soi deosebit, nici hrana mai de-a cătarea; vițeaua era însă vițeaua lui Păcală, iar Păcală își căuta de treabă, n-avea vreme s-o mai păzească și să nu rupă câteodată și din holdele oamenilor. Ajungând junincă, vițeaua lui Păcală se făcu stăpână ... bună și credincioasă, îl mângâia cu vorbe bune, iar Păcală, ca tot omul cumsecade, ieși și el din unghiul lui, ca să-i spună stăpânului de casă că e și el aici, să-i ceară iertare că a îndrăznit și să-l mai roage și pe el de conac. — Fă muiere, grăi bărbatul după ce se mai încălzi în cuibul lui, mie mi-e foame; n-ai tu ceva de mâncare? De! ce să-i faci? omul flămânzește la drum. Nu-i vorbă, mai era în traistă merindea pe care o luase la drum; dar acasă la ... dar ...

 

Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele

... iar fata doarme pe brânci, ori strânsă făcută ghem, sau cu mâinile între genuchi. - Aceasta este piaza reaoa a împărăției tale, răspunse filosoful; de nu o vei depărta din casă, nu se va alege nici praful de d-ta și de copiii dumitale. Împăratul băgase și el de seamă că se cam adevereau zisele filosofului, că de când, adecă, dobândise fata, d-atunci și el dă îndărăt. Dară nu știa ce să facă, cum să scape de prăpăd pe cei doisprezece copii. Bietul împărat! Și acesta îi era copil. N-ar fi vrut, vezi, să piară nici unul. În cele din urmă ... să vază cum merg oamenii la vânat, și să o lase acolo în pădure. Aceasta însă fără să știe ea. I se rupea rărunchii împăratului de mâhnire pentru răpunerea fiicei sale, se mâhni împărăteasa până în fundul sufletului ei când îi așeza merinde în coș, sub care puse primeneli, și câteva giuvaiericale d-ale ei. Când fu căruța gata, puse coșul cu merinde, un urcior cu apă, și se urcară și ei, adecă fata și cu credincerul împăratului. Porniră și ajunseră într-o pădure mare. În urma lor ...

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... își căutase de drum vesel că cumpărase așa ou. Daca văzu și văzu, deschise și el pungile, se uită în ele, dară odată îl luară de ochi banii ce era acolo. Apoi le strânse la loc, le băgă în sân și plecă să-și cumpere merinde. Umplu un sac cu de cele de trebuințe și o luă către casă. Se tot temea și se tot uita în toate părțile să nu care cumva să vie cineva să-i ... duc? - Ce vorbești, bărbate, ori ai căpiat astăzi? Vezi, mă, că ți le-o fi dat cineva să le duci aiurea și tu, știind lipsa de acasă, t-ei fi rătăcit cu ele încoace. Când ai mai făcut tu astă comedie să vii acasă cu merinde cât munca ta pe zece zile? - Păi bine, fa, nevastă, nu-ți spusei că comedia asta o făcu oul ăla poznaș, de-l găsii eu azi în pădure? - Ce spui, bărbate? atât a făcut oul ăla, cât ai dat tu pe toate astea? - Hei! dară ... să mai zici! Atunci scoase pungile și răsturnă banii în pat. Femeia rămase înmărmurită cu ochii țintă la bani. Copiii carii până atunci răscolea prin sac și înhăța cu dinții când din una, când din alta, cum auziră zornăitul banilor, alergau

 

George Coșbuc - Pe pământul turcului

... spate. Ești nebună, draga mea! Zise Constantin. Ce vorbă?! Eu, nebună! O, bărbate! Un voinic frumos, ca ăsta, nu găsești în șepte sate; Vezi cât de-ndesat pășește și cât e de subțirel? Să-l sorbi într-un picur de-apă și să fugi flămând cu el! Mult e tânăr! Ca o fragă! și se vede de-omenie! Cât e de frumos!... Bărbate, ce gândești, de und să fie? Constantin vorbește-n glumă: Eu-l cunosc destul de bine! Cum? Tu nu știi unde merge; nu știi tu de unde vine?! Nevasta e în uimire: D-apoi eu n-am cum să știu; De-l cunosc, bată-mă dragul și-a minunilor să fiu! Cam râzând el mai adaugă: Nu-l cunoști? Destul de rău! E drumar și doarme noaptea chiar în pod la noi. Ba zău, Chiar în podul nostru doarme? Veronica iar întreabă, Dar la noapte? Tot ... alta pe grumazi, prin călcături. Mai la capăt zice dânsul: Mi-aș lua două plăcinte, Care-au mai rămas, în traistă, vreu să am ceva merinde, Căci plec mâine dimineață. Mâine seară unde-i fi? Îl întreabă Veronica. Dar eu nu știu, poate aci! Dis-

 

Petre Ispirescu - Poveste țărănească

... amin. Fie însă că și băiatul nu se lăsă mai pe jos. Și cum spusei, se luptară pe capete; dară luptă nu glumă. Curgea sudorile de pe fiul împăratului șiroaie, și nu se da netezului nicicât. Lupta ținu, și o luptă de moarte, până despre cântători. Cum se auzi cocoșul, duhul pieri ca o nălucă, dară și băiatul căzu jos de ostenit. De mai ținea lupta, numai cât ai ațâța un foc, s-ar fi muiat, și cine știe ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul tătâne-său, acolo și adormi. Atât era de rupt de oboseală. Când se deșteptă, ce să vedeți d-voastră? Soarele răsărise de mult și se urcase ca de trei sulițe. Ce să facă el? Să se întoarcă acasă ziua-n amiaza mare, să treacă prin oraș așa înarmat de sus până jos, îi era rușine; să rămâie acolo, nu se putea. Ce-i veni lui în gând, că numai o luă rara, rara, către ... Atunci împăratul răsuflă de bucurie că a scăpat cu față curată pe fie-sa de o însoțire ce nu-i venea la socoteală de loc, de

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

... nimerit să se dărâme chiar podul. Un al treilea, mai fantezist, opină de a se înainta până pe culmea Dealului Doamnei și acolo de a așeza pușcași prin copacii de pe marginile drumului, pentru a ploua de sus cu gloanțe în capetele soldaților, însă un al patrulea pretinse că nu ar fi o mișcare strategică de a alerga înaintea pericolului cu o mână de oameni rău înarmați și nedeprinși cu războaiele, prin urmare, el găsi mult mai avantajos de a sta locului pe piscul unde era clădită casa boierească, fiind această poziție foarte greu de luat cu asalt. De față la acest consiliu războinic se afla și un vechi ienicer, anume Mehmed-aga, care făcea de câțiva ani negoț de cherestea; el asculta serios toate opiniile, cumpăni toate planurile, apoi, luând cuvântul, zise cu un accent turcesc destul de comic: -- Boieri, dumneavoastră! Să mergem la pod, la Răpciune, bun este; ama dacă dușmanul trece Bistrița pe aiurea și ne înconjură pe la spate, noi ... la schitul Hangului, iar spre paza nopții se așezară sentinele pe la diferite locuri învecinate cu casa, se trimiseră zece pușcași călări la capătul podului

 

Nicolae Gane - Catrințaș

... De vro 20 de veri de-a rândul n-a lipsit o dată să vie săși ieie în fiecare dimineață porția de trei pahare de la izvorul no. 1. Ajunsese un fel de bețiv de no. 1. Apoi era un om vesel, glumeț, stup de anecdote, bun vânător, vorbea totdeauna tare, parcă avea a face numai cu surzi, și când râdea în deal la Trei fagi, cascadele glasului ... înfiorător, prelung, care se urca în sus pe trunchiul bradului sub care mă aflam și puse în mișcare toate crengile lui. Acum nu mai era de glumă. Ursul se suise în copac, și fiindcă în primejdia mare vine și curajul mare, imediat am sărit câțiva pași în lături de copac, ca să nu-mi cadă cumva dihania în spate, am pus pușca la ochi și... O! Doamne! ce văzui! în loc de înfricoșatul urs, văzui o veveriță mică și sprintenă care sărea de pe creangă pe creangă, se uita galeșă la mine și părea a se strica de râs de fiorii ce-mi dăduse. Iar eu nu tăgăduiesc că în acea clipă ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face ... vorba de acei scaieți care cresc ca păpușoiul și fac o frumoasă floare liliachie, ca un pămătuf, al cărui pufușor fetele îl tund în seara de Sfântu Toader, cântând: Codițele fetelor, Cât codița iepelor! Ciulinii de care vorbesc aici apar de îndată ce se topește zăpada, sub forma unei ciuperci, un zbârciog. În mai puțin de

 

Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș

... și imașuri erau acoperite cu pâne de tot soiul, cu turme de vite și herghelii de cai din care își umplea grajdul; pivnițele-i gemeau de poloboace cu vinuri vechi de Odobești și Cotnari și în ogradă furnica un sălaș întreg de țigani din care își alegea slugile. Mai avea apoi sub stăpânirea lui un taraf de lăutari care îi cântau de inimă albastră în zilele când avea musafiri la masă, ceea ce i se întâmpla foarte des, pentru că în casa lui, casă mare, încăpătoare, se ... al cărui cuvânt puteai zidi o cetate; însă avea cusurul că era din firea lui grabnic la ocară și la pedepse ca toți acei deprinși de mici a porunci și a fi ascultați. Dacă se întâmpla că, scos din răbdare de neascultarea sau obrăznicia vreunui țigan, poruncea să i se dea câteva bice la scară după obiceiul de atunci, tot el îl chema apoi la dânsul îl mustra cu cuvinte părintești și de multe ori cel bătut, dacă își recunoștea greșala, nu se întorcea de la el cu mâna goală. Conul Manole era însurat cu o femeie

 

Anton Pann - Povestea vorbei

... împarți un pai la doi boi. Și că Cu ce dascăl lăcuiește Așa carte-alcătuiește. Așa e lumea asta: Rîde om de om și dracu de toți. Dracu rîde de porumbe negre și pe sine nu se vede. Gura lumii numai pămîntul o astupă. Fiecare să leagă unde îl doare. (Spun c-a fost ... Omul prost din vorbuliță Și nuca din ușurință. Pentru că Judecata-i e oloagă, Că-i lipsește-n cap o doagă. Om în trup destul de mare Și minte de copil are. Știe vorbe să îndruge Parcă tot la țîță suge. Știe ca calul prost Să ia hamul de rost. E bătut la cap Tocma ca un țap. Știe sfătuiri să dea Cît știe și baba mea. Ar vrea să facă și el, Dar ... pune tărîțe într-însa, Și cu amîndouă intrînd el în casă Le puse-nainte pe pat fără masă. Ei, văzînd aceasta, îl întreb dodată: — De ce ne pui aste înainte, tată? — Poftiți, — el răspunse — că vă dau eu încă, Boul și măgarul de aste mănîncă. Iar ei începură-n ochi să se privească Și unul ...

 

Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur

... voinici. Ea îi spuse apoi că fiecare din zmei și-a ales câte una din ele și le tot silește să-i ia de bărbați, iară ele se tot împotrivesc cu fel de fel de vorbe, cerându-le câte în lună și în soare, și ei se fac luntre și punte de le împlinesc toate voile. - Ei sunt în adevăr voinici, adăogă ea, însă cu vrerea lui Dumnezeu poate îi vei birui. Dară până una alta ascunde ... decât îl azvârlise zmeul; și, când era prin dreptul lui, îl atinse pe umere. Zmeul, speriat, stătu în loc, se uită după buzdugan, se duse de-l luă și se întoarse acasă. Când era la poartă, începu să strige: - Hâm! hâm! aici miroase a carne de om de pe tărâmul cellalt; și, văzând pe fiul de împărat ce-i ieșise înainte, îi zise: Ce vânt te-a adus pe aici, omule, ca să-ți rămâie oasele pe alt tărâm ... opinti o dată, aduse pe zmeu și, trântindu-l, îl băgă în pământ până în genunchi și-i și tăie capul. Fata, cu ochii plini de lacrămi, îi mulțumi că a scăpat-o ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...