Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

SCRUTA ORIZONTUL - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru SCRUTA ORIZONTUL

 Rezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru SCRUTA ORIZONTUL.

Dimitrie Anghel - În expoziția lui Verona

Dimitrie Anghel - În expoziţia lui Verona În expoziția lui Verona de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul VI. 47. 18 nov. 1907, p. 961—963. Nu țin să precizez o formulă de artă. Sînt destui critici savanți cari, din două linii și trei culori, vor zidi un sistem, vor înjgheba o problemă, opunînd asemănări sau stabilind comparații. Da, sînt destui cari se vor tăvăli prin cobalt sau indigo, etalîndu-se pe paleta bietului pictor, ca, în sfîrșit, să-și afirme personalitatea lor multiplă de oameni cari au colindat toate muzeele și pinacotecile din lume și, prin urmare, pot decreta. Ceea ce vreau să însemn aci sînt numai impresiile primite direct, bucuria sufletească ce mi-a dat-o o oră trăită în expoziția deschisă de curînd la Ateneu. Las la o parte pentru astăzi delicatele acuarele ale d-lui Grant, care expune alături, și trec în sala unde domnește Verona. Pe vremea asta tristă și ploioasă, în care negurile stăpînesc și toate s-arată sub formă de pată și umbră, este o adevărată mulțumire să te izolezi în lumea asta minunată de culori. Aci Moldova noastră toată se dezvăluiește ochiului, și amintirile obscure păstrate de demult se redeșteaptă și ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

Alecu Russo - Iaşii şi locuitorii lui în 1840 Iașii și locuitorii lui în 1840 de Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

Garabet Ibrăileanu - Adela Adela de Garabet Ibrăileanu (Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu) (iulie-august 189...) Bălțătești!... O improvizare de bâlci, pe șoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți. Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu alpenstock -uri, strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru" -- cufundat în lectura unui ziar. (Am un număr din Voința națională încă din București.) Plictis odihnitor. Lectură plăcută, reconfortantă: cataloagele câtorva librării străine și un dicționar portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri și idei antice (amintit adesea de Coco Dimitrescu în ,,prelegerile" lui nocturne de la Cosman și găsit din întâmplare la un anticar), alcătuiesc biblioteca mea estivală. Cataloagele -- pentru momentele de lirism intelectual. Unele ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de ...