|
||
SLEI DE PUTERI - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru SLEI DE PUTERIRezultatele 1 - 10 din aproximativ 29 pentru SLEI DE PUTERI. ... încet, purtându-și stăpânul . Apoi plecă pe drumuri lungi, prin locuri străine și depărtate. L-au necăjit îndelung până să-l învețe cu viața înfrânată de zăbală și pinten. Când s-a dezmeticit bine-bine, era de mult deprins cu șaua și știa chiar ceasul de dimineață la care pornea înspre câmp ca să-și poarte călărețul, prin fața regimentului, în văzul sutelor de cai ce stăteau nemișcați la strigătul goarnei, ca și oamenii de pe ei. Și nu mai putea de mulțumire când, după alergările prin vânt și ploaie, se întorcea în grajdul în care îl aștepta nutrețul. După câțiva ani porni la un drum mai ... săbiile scoase, se simți mânat la moarte într-un vârtej înspăimântător. În față le răsări deodată un alt vârtej, și se loviră într-un vălmășag de glasuri, de vaiete, de împușcături. I se păru că nu mai e scăpare, se avântă, sări peste trupuri de oameni și cai, și, în goana nebună, își duse călărețul departe, despărțindu-l de ai lui. Un zid de săbii se înălță deodată împrejurul lui și-l opri. Atunci se ridică în două picioare, se întoarse și se aruncă orbiș înapoi. Simțea că pe ... coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai ... se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa până când glasurile oamenilor, ciripitul rândunelelor, ceși aveau cuibul chiar deasupra, lipit de-o grindă, îi vesti dimineața. Dar fereastra tot nu se lumina. Și-ntunecată a rămas de-atunci! Acuma se deprinsese. De trei-patru ani parcă au uitat-o toți. Pleacă singură din grajd și se întoarce singură. Ceilalți cai, îndată ce ajung în câmp, o iau ... drum. S-a deprins: o ia mai întâi de-a curmezișul câmpului, apoi de-a lungul unei prăpastii grozav de adânci, în care, dacă ar putea să se uite, ar cădea amețită poate. Merge drept pe marginea povârnișului, înfășurată în mirosul cimbrului ce crește tocmai ... să sufle, cu suspine adânci, venite cine știe din care codri, cu vâjâituri puternice, care culcau tulpinile și le încurcau într-o rețea. Un tunet ... ... Alexandr Puşkin - Şalul negru Șalul negru de Alexandr Pușkin (Traducție) - traducere de Constantin Negruzzi Publicată în Curier de ambele sexe , periodul I, nr. 6 La șalul cel negru mă uit în tăcere Și sufletu-mi rece e nemângăiat, Pentru că de jale, de chin și durere Este sfășiat! Eu astăzi la lume a spune voiesc, Din care pricină cumplit pătimesc. Când eram mai tânăr iubeam cu ... Și lăsându-i frâul ca vântul zburam, Nu simțeam durere, nici compătimire, Ca piatra eram. O negură ochii îmi păinjini, Și înghețul morței inima-mi slei. Dar când casa grecei zării de departe, Slăbi tot curajul și puterea mea; Zbor, ajung, descalec rece ca de moarte, Și intru la ea. O, vai! o, turbare! o, chin nedescris! Văz... aievea oare sau e vrun rău vis? Văzui fărădelege, văzui pângărire! Pe ... a lor trupuri călcând cu turbare, Priveam a fetiței chipul cel plăcut, Gurița-i deschisă cerea sărutare Ș-într-acel minut. Atunci de pe capu-i șalul am luat, Ș-am șters în tăcere fierul sângerat. Tot încă țiu minte ruga ei duioasă, Și cum din grumazu-i ... Ah! cu trupul grecei în val îngropat, Ș-a mea bucurie s-a acufundat! Nici minut, nici oară nu mai am ... Constantin Negruzzi - Șalul negru ... Constantin Negruzzi - Şalul negru Șalul negru de Alexandr Pușkin (Traducție) - traducere de Constantin Negruzzi Publicată în Curier de ambele sexe , periodul I, nr. 6 La șalul cel negru mă uit în tăcere Și sufletu-mi rece e nemângăiat, Pentru că de jale, de chin și durere Este sfășiat! Eu astăzi la lume a spune voiesc, Din care pricină cumplit pătimesc. Când eram mai tânăr iubeam cu ... Și lăsându-i frâul ca vântul zburam, Nu simțeam durere, nici compătimire, Ca piatra eram. O negură ochii îmi păinjini, Și înghețul morței inima-mi slei. Dar când casa grecei zării de departe, Slăbi tot curajul și puterea mea; Zbor, ajung, descalec rece ca de moarte, Și intru la ea. O, vai! o, turbare! o, chin nedescris! Văz... aievea oare sau e vrun rău vis? Văzui fărădelege, văzui pângărire! Pe ... a lor trupuri călcând cu turbare, Priveam a fetiței chipul cel plăcut, Gurița-i deschisă cerea sărutare Ș-într-acel minut. Atunci de pe capu-i șalul am luat, Ș-am șters în tăcere fierul sângerat. Tot încă țiu minte ruga ei duioasă, Și cum din grumazu-i ... Ah! cu trupul grecei în val îngropat, Ș-a mea bucurie s-a acufundat! Nici minut, nici oară nu mai am ... ... a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii ... e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții ... tari, mai ascuțite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinți, care îi lunecau pe bot și parcă-l ardeau. Și-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva ... Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva Sfânta Ghenoveva de Ion Luca Caragiale Cam de acum o mie cinci sute de ani, ocrotitoarea cetății vestites între vestite, patroana Parisului, a fost sfânta Ghenoveva. Despre sfânta aceasta au rămas, în istoria scrisă de oameni învățați, dar mai ales în pomenirea poporului francez, multe povestiri pline de frumusețe, dintre cari credem că nu va fi neplăcut cititorilor noștri să le dăm, de pe unde le-am putut culege, câteva, pe scurt. Iată... Sfânta Ghenoveva s-a fost născut, în anii dintâi ai veacului al cincilea ... Sfintei Ghenoveva. După moartea ei chiar, a urmat să facă minuni peste minuni. De câte ori a fost Parisul bântuit, ba de molime, ba de războaie, ba de înecuri, scoteau moaștele ocrotitoarei cetății, și îndată simțea lumea ușurare. Acu vreo sută și cinzeci de ani, s-a fost hotărât să-i ridice întru pomenire, cu hramul ei, o biserică nouă, unde să-i așeze și moaștele. Dar ... protivnicilor Revoluției, și cenușa lor au aruncat-o vânturilor. Asta, firește, a mâhnit pe sfânta. Auzi! în mijlocul cetății, pe care în vreme de veacuri ea a apărat-o și a scăpat-o de ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana ... unii cu vin, alții cu apă rece, bătrânele plecară capul pe perne, bărbații, flăcăii și fetele mari făcură roată împrejurul Tămădueanului, iar băieții o tuliră de-a lungul viei, strigând în goana lor: — Cine vrea de-a puia-gaia să-i adune cu tigaia? — Cine vrea de-a v-ați-ascunselea ? — Cine de-a hâra care taie vâna? — Cine de-a poarca ? Iar fetițele: — Cine vrea de-a leapșea ? — Cine de-a fețele ? — Cine de-a ineluș-învârtecuș p-al cui deșt te-ai pus? — Cine de-a hai la groapa cu furnici care pișcă mari și mici? Asupra acestui stol zburdalnic și speriat ca de uliu își îndreptară cu toții privirile vesele. Multe din femei își făcură cruce, mormăind: "Ține-i, Doamne!", "Lighioile mamei!", "Veselia bunichii!" Ba unele scuipară de ... sfârcuri. Tămădueanul se scărpină în cap, își drese glasul și începu dibuind în pustiul amintirilor. Roata din jurul lui îl asculta neclintită, ferindu-se chiar de a-și întinde picioarele, ca nu cumva târșiala rogojinilor să-i tulbure șirul. — Năpădise muscalul, cu tot potopul puterilor, de nu se mai isprăvea. Oriun' te-ntorceai, herghelii de cai cu coame lățoase și cu fotoloage la picioare, șepci, chivăre, ciacuri și purcoaie țuguiate ... Alecu Russo - Cântarea României ... va așeza iarăși pe urmașii voștri în volnicia și puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească) 1 Domnul Dumnezeul părinților noștri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, țara mea?.. Nu ești îndestul de smerită, îndestul de sfâșiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng și jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soților. 2 Neamurile auziră țipătul chinuirii ... bucurat cu bunuri felurite, cu pomete și cu flori, cu avuție și cu frumusețe... Pentru ce gemi și țipi, țară bogată?... 6 Dunărea bătrână, biruită de părinții tăi, îți sărută poala și îți aduce avuții din ținuturile de unde soarele răsare și de unde soarele apune; vulturul din văzduh caută la tine ca la pământul său de naștere; râurile cele frumoase și spumegoase, pâraiele cele repezi și sălbatice caută neîncetat lauda ta... O, țară falnică ca nici una, pentru ce fața ți ... umbra puterii și aducerea-aminte a vitejiei tale?.. 12 Cum a slăbit pieptul tău de oțel?.. mâna ta cea tare cade de ... ceva lângă mort și căzu apoi în stratul subțire de omăt de pe jos. Țăranii priviră și rămaseră încremeniți. Din buzunarul mortului lunecase o pungă de piele, neagră, o pungă umflată, doldora. După ce le trecu mirarea, ei uitară de mort; Lăptuc se făcu puțin mai mititel, lăsându-se pe vine, femeia se lăsă și ea, ca și când se coborâse de pe catalige, și cu ochii mari, ținându-și răsuflarea, se uitară la pungă. Cum stăteau așa, grămădiți, țăranul ridică ochii și întâlni pe ai nevestei ... gata, săracul! Dânșii mai stătură o clipă locului; nu le venea să creadă că puteau pleca; apoi, ca și când i-ar fi șfichiuit cineva de la spate, ziseră: — S-auzim de ghine! Și-o luară repede la picior. Când ajunseră în fundul grădinii, Lăptuc se cățără pe gard, nevastăsa îl apucă de mijloc, apoi de tălpile cizmelor, și-l aruncă dincolo; în urmă dânsa parcă păși gardul, și o luară gâfâind, la deal, printre spini, uitându-se din când în ... s obosiți. Deodată se ridică în fața lor cumpăna unei fântâni, șinguratică în tot cuprinsul câmpului. Când ajunseră în dreptul ei, se opriră. Erau departe de ... Ioan Slavici - Semitismul (1908) ... cari numai prin cele mai mișelești apucături și numai unindu-se cu Cir cel tinăr ajung învingători. La începutul răsboiului peloponesiac, izbucnește în Atena ciuma, de care a perit și Pericle, și o spaimă fără de margini îi cuprinde pe atenienii însetați de plăcerile viețuirii. După felul de a vedeĂ al arienilor moartea e trecere spre o existență mai ferită de sbuciumări, și socotindu-se în ajunul morții, arienii să pregătesc desfăcându se de cele trupești pentru această mai binecuvântată existență ca Socrat, care, osândit la moarte, așteptĂ în liniște și stând de vorbă cu iubiții săi clipa, în care aveĂ să beie păharul de otravă. Atenienii, desbrăcați de firea ariană, s'au aruncat cu ochii inchiși în cel mai desgustător desfrâu: așa țineau ei să se bucure de puțina viață ce le mai rămăneĂ , căci în gândul lor omul SE naște, ca să aibă parte din plăcerile viețuiri și ei făceau din convingerea ... un stat destul de puternic spre a pune capăt stăpânirii persane, căd bogățiile, pe care le adunaseră prin muncă întinsă, nu le dedeau putere, ci i istoviau și orașele lor erau ca cele feniciene, cuibare Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului ... de alta, alcătuind un ciudat labirint de vreo sută de des-părțituri înșirate fără simetrie sau vreo idee arhitectonică. Cu toate aceste, erau curat ținute de o droaie de slujitori aleși din miile de robi. Boierul Klimenko petrecu o viață de îmbuibare, și casa lui era un fel de birt pentru toți migieșii, ce doreau să mănânce și să beie bine. Pivnițele lui, de dimensiunile catacombelor din Roma, conțineau în sine toate darurile lui Bachus. Iară ce se atârnă de accesoriile de vânat, apoi ele se alcătuiau dintr-o turmă de câini de felurite soiuri, începând de la colosalii zăvozi până la cei mai mici mopși și cotei. Boierul Klimenko era om galantom pentru robii săi, dar asemenea și un călău avan ... la o avere colosală și nu se știe pentru ce el a preferat cultul lui Bachus lanțurilor Hymeneii; se vede însă că era de opinia că cultul unuia nu se potrivea cu adorația altuia și astă idee l-a silit să rămâie holtei bătrân. Pe de altă parte era el om de natură rece, și săgețile de foc ale amorului se stingeau lovind în grăsimea corpolentului sibarit. Ca să inspire el vreo pasiune unei femei era cu neputință, fiindcă de ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |