|
||
TRANSPORTA CU TRENUL - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru TRANSPORTA CU TRENULRezultatele 1 - 9 din aproximativ 9 pentru TRANSPORTA CU TRENUL. Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou ... de-a valma de pe toate olaturile moșiilor sale. El pentru această treabă ține zăvozi aduși de pesÂte mare de departe, plătiți fiecare cu câte prețul de patru perechi de boi. Eu iarăși m-am liniștit și mă zgribulii cu supunere în săniuță. Moșneagul plesni din limbă la adresa calului și acesta în trap accelerat porni înainte. Îmi îmbodolii fața cu gulerul blănii. Nu vedeam nimică. Îmi părea că mă aflu în luntrea lui Haron3, ce luneca cu mine în prăpăstiile Hadesului4. Trecu ca o oră de călătorie ce-mi păru o eternitate și, cuprins de oarecare tulburare spirituală, ridicai ceva gulerul ce ... ca niște stafii albe se urmăreau unul după altul, pierzându-se în depărtare pe orizont. Pe cerul întunecat lunecau ca niște cortine negre nouri încărcați cu omăt. Stuful uscat ce crescuse de-a lungul unei mlaștine înghețate, sub apăsarea vijeÂliei își pleca vârfurile stufoase, zbuciumându-se cu foșnituri, ce semănau unor suspine sinistre. Nu departe se zărea, ca o dungă neagră, păduricea ce se desemna pe orizontul mohorât. Și iată că de ... însumi, pentru că acești oameni muncitori, care toată viața o petrec în pericole și lupte Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun ... în deÂcursul lungii mele călătorii în vagon, am sângerat din nas. Însă această neînsemnată întâmplare nu v-a îndreptățit deloc să intrați cu forța în odaia mea, și aceasta cu atât mai puțin, cu cât eu nu l-am chemat pe nimene. Purtarea d-voastre îndrăzneață voi denunța-o unde se cade. Iară ce s-atinge în special de ... atunci d-ta te aflai cufundat într-un somn adânc. Deci, nepierzând timÂpul, noi am silit ușa și, intrând, te-am aflat fără mișcare, cu ochii închiși și cu capul într-o baltă de sânge. Acea priveliște imediat ne-a făcut să credem că v-ați împușcat în cap, dar la urmă ... rog a o citi înaintea mea. Formalitatea cere aceasta. Eu deschisei epistola, care avea următorul cuprins: „ Domnule Necunoscut. Noi am călătorit cu același tren și, pot zice, în același cupeu, dar în vălmășagul și schimbările necontenite ale pasagerilor d-ta nu m-ai băgat în seamă... Și ce interes ... a să vă inspire fizionoÂmia mea, ca să-ți rămân în amintire? Dar eu, căutând omul pe care doream a-l însărcina cu Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic ... aduc aminte de mărturisiri tandre care s-au petrecut în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea probe care se contrazic în timp, sau, chiar cu înțelesuri inverse, se suprapun. Ca să fiu sincer, nu pot afirma nimic. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât se multiplică detaliile și văd mai puțin clar. E dureros că sufletul omenesc este așa de lipsit de consistență. Și cu groază văd că se poate ca Irina să fi luat hotărâri exagerate sau atâtea altele intermediare. Se poate, admițând posibilitățile cele mai extreme, să se ... dezastruoasă mă oprea să fac primul pas, să îndrăznesc să mă apropii de o fată fără recomandație prealabilă și îndelungi preliminarii, timiditate care — vedeam cu ciudă — îmi întârzia planurile, însă în același timp mă și consola: puneam pe seama ei singurătatea mea. Dar am izbutit cu încetul să am cunoștințe. Vorbeam cu toate fetele urâte. Curios, ca să intru în vorbă cu ele, nu simțeam nici o emoție. Voiam să fiu încântat cu orice preț, și la început n-am băgat de seamă că, în definitiv, eram tot așa de singur. Față de o urâtă eram incapabil să ... ... Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului ... sau câțiva cartofi, Bărăganul nu e interesant.Nu e un loc de vizitat. E sucit, ca o femeie îmbrăcată în zdrențe, ca o mahalagioaică împodobită cu diamante. Pământul n-a fost dat omului numai cu scopul să-i umple burta cu mălai. Mai sunt și colțuri hărăzite reculegerii. Ăsta e Bărăganul. El începe să domnească îndată ce omul harnic se retrage în coliba lui, îndată ce ... vântul dinspre Rusia se apucă să sufle cu temei.Asta se întâmplă prin septembrie. Poți vedea atunci, din depărtare în depărtare, un cioban care stă cu spatele întors spre miazănoapte și întârzie cu turma. Nemișcat, sprijinit pe bâta lui, vântul îl clatină uneori, de parcă ar fi un copac. În jurul lui, atât cât privirea poate să cuprindă ... cazanul. Mană cerească, ce mai! Bărbați, femei și copii, goi până peste genunchi, cu traista după gât, se-mprăștiau în trăgători, înaintând cât mai încet cu putință pe câmpul înecat, fiecare cu un cazan vechi desfundat la el. Apa nu trecea niciodată de genunchi. Bălăcind, peștele se izbea de picioarele noastre, dar era albitură și noi umblam ... de-mi dădeau lacrimile: un bărbat nu spală rufe, nici nu gătește! Dar tata n-avea nimic bărbătesc în el: era blând ca o femeie, ... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I ... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau ... o șterg binișor din convoi și atunci tocmai prin munții Vrancei m-am oprit. Dar pe drum am dat de crame, de dealuri și văi cu răsunet de sfârlează și dorul de ai mei m-a încleștat deodată, cu mare tărie. însă eu tot am mai rătăcit până-n miezul iernii pe coclauri neumblate, am răzbătut la drumuri nemaibătute și la răspântii cu hanuri și cu focuri de popas ca la începutul pribegiei mele. Dar pe aici începusem să nu mă mai simt ferit ca în porturi. Am socotit că tot ... Duiliu Zamfirescu - Viața la țară ... valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între ... subsuori, trecură într-o odaie răcoroasă, mare, în care bătrâna păru a se înzdreveni ca prin farmec. Sofia Murguleț se îngrijea de babă cu un interes nespus. O puse să-și istorisească patima de la descălicătoare, îi dete cafea cu lămâie, pică oțet pe un cărbune sub nasul ei — iar pe de altă parte porunci să aducă tânărului dulceață, cafea, tutun, cu tot dichisul cuvenit. — Ia spune-ne, coană Profirițo, cum îți vine?... Aci, începu bătrâna o lungă șiretenie de vorbă: — Uite, maică, îmi vine ... nesimțite într-o odaie vecină, lăsându-l să-și potolească singur furia. Conu Dinu, rămas singur, prinse a innoda firul vremilor de azi cu lungul șir al celor trecute, și a se întreba, ... Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos ... Istoria nu adaugă mai departe dacă păgubașele s-au mulțumit numai cu această armonioasă desdăunare, precum, în altă împrejurare, fusese silit să facă simigiul cel cu tocmeala, care, pentru plăcintele mâncate, rămase bun plătit numai cu cântecelul dascălului Caracangea: Deschide-te, punguliță, Să plătești plăcințelele; cântecel care, fără îndoială, este, în privința regulilor prozodice, cu mult mai prejos de ingenioasa improvizațiune a vânătorului de curci. Vezi să nu pați și tu ca simigiul, și de unde, cu drept cuvânt, te așteptai să fii răsplătit, chiar de la început, prin laude meritate, pentru toate cercetările serioase, pentru toate observațiunile adânci, pentru toate ostenelile ... atâtea vedre cât și o butie de la Dealul Mare, nici pe iscusitul moș Vlad, în căruța căruia ai adormit tu adesea, pe când el, cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei mișcând printre fulgii coliliei, nici pe bietul Gheorghe Giantă, cel care, cu o rugină de pușcă pe care orice vânător ar fi azvârlit-o în gunoi, nimerea mai bine decât altul cu o carabină ghintuită, și care pe mine, nemernicul, m-a dus de multe ori cu ... Constantin Negruzzi - Negru pe alb ... Drumul mare este prin mijlocul a câteva sate de unguri, aduși și locuiți aice de domnii români în vremea necurmatelor bătălii ce aveau cu rigatul Ungariei, căci țara pustiindu-se adese de năpădirile dușmănești, domnii o împoporau cu prinșii ce luau de la vecinii lor. Colonii de aceste sunt și în Besarabia, unde multe sate sunt locuite și pănă astăzi cu ruși (malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am ... dă înăuntrul Romanului se împrăștie îndată ce ai ieșit din el. Drumul de ce merge se face mai vesel și mai pitoresc. Culmele aste îmbrăcate cu rădiuri umbroase, satele aste cu așezările mândre, munții azurii ce se privesc în depărtare, vegetația astă vie, toate te fac să uiți urâtul târgurilor. Satul prin care trecem este Bozienii ... dăunăzi vorbeam c-un june prieten de astă supărăcioasă boală de ținut, ce asuprește pre bieții iașeni. — Eu am aflat o rețetă, îmi răspunse, cu care am scăpat. Am avut trebuință, sunt acum vro trei luni, să mă duc pănă la târgul... Cum am ajuns, a doua zi ... Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria ... 1 I - Liberalismul jidovesc 5.7.2 II - Socialismul ovreiesc 5.7.3 III – Anarhismul 5.7.4 Legăturile ce există între Francmasoneria liberală, cu Socialismul și cu Anarhismul. 5.8 ACȚIUNEA ACTUALĂ A FRANCMASONERIEI 5.8.1 FRANCMASONERIA ÎN ROMÂNIA 5.8.2 FRANCMASONERIA ÎN ALTE ȚĂRI 5.8.3 ... care orice medic e daÂtor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, neÂmulțumit cu rutina și cu obscuriÂtățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre largi și lumiÂnoase, în care se vede clar. Acest om este Lancereaux . Și ca să știți cine este Lancereaux, e de ajuns să ... Prin urmare, medicina studiază omul și, singură printre științe, are omul ca unic obiect al studiului ei. Ce e mai mult, - medicina, fiind o știință cu apli-caÂții practice, are meriÂtul de a pleca numai de la fapte pozitive; ea nu urmează sisteme sau utopii, care fiind ... ale funcțiilor vitale de nutriție sau de relaÂție, tulburări care-i pot amenința existența. Sunt bolnavi care, fiind săraci, nu pot să-și pro ... |