|
|
||
|
VORBIRE PE NAS - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru VORBIRE PE NASRezultatele 1 - 10 din aproximativ 26 pentru VORBIRE PE NAS. Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu ... mă ajut cu tine, Când nu te-ai deprins încă nici vistul să-l joci bine? Nu mai ești tu acela care-n copilărie Știai pe dinafară vestit- Alexăndrie, Și viața ciudată a unui crai cuminte, Care lăsa pe dracu fără încălțăminte? [1] Tu, care mai în urmă, râzând de-acestea toate, De rost puteai a spune tragedii însemnate, Meropa, Atalia și ... greu să se împace. Mai lesne pot a spune hoțiile urmate La zece tribunaluri sub nume de dreptate, Mai lesne pot să număr pe degetele mele Câți sfinți avem pe lună și câte versuri rele, Decât să bag de seamă ce carte nu e dată, A cui este mai mică și cine o ... Când le-a spus astea toate, o ia la ochi, privește Chiar pe dama aceea cu care-atunci vorbește; I-o dă în nas, se pleacă, și în sfârșit o lasă, Zicându-i: Ce lornetă! te-arată mai frumoasă! Fieșcine cunoaște ce cap tânărul are; Dar pentru că dă ... de-acele două, statornică pereche Care își petrece seara șoptindu-și la ureche, De celelalte patru contese ideale, Umflate de pretenții și vrednice de jale, ... Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor ... iernii, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era o vară rece ― în case oamenii știu să-și facă o iarnă caldă. Pe stradele în zadar luminate ale capitalei flăcările din fanarele cu undelemn își întindeau limbile avare în aerul rece, trecătorii umblau iute pe stradele pavate cu trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a[i] caselor, aruncând pe ele umbrele urieșe și ridicole ale trecătorilor. Numai din când în când se auzea zgomotul unei trăsuri, glasul unui om cu chef, șuierul trist al ... cunoaște cineva filozofia lui Gane. Samovarele nalte de alamă galbenă fierbeau pe mese și ceștile de ceai împărțite dădeau minții și vorbirii acea voluptate caracteristică pe care o dă numai sara de iarnă unită cu plăcerile ei. Șezând, alături, pe un divan turcesc, lâng-o masă lunguiață încărcată cu cești, ședeau mai mulți oameni bătrâni, jenați vădit de costumele moderne ce purtau, și un arhimandrit ... părăsi acestei plecări naturale decât stosul. În mijlocul acelei veselii elegante, în fond însă lipsite de cultură adevărată, priveau ca niște umbre tablourile din pereți, pe ... Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă ... de-ai fi tăiat-o c-un fir de păr și curios ca un motan, el își crease multe plăceri domestice, care altfel nu supărau pe nimenea. Dușmănia lui cu gânsacii și cu gâștele cu pui, amicia intimă cu Șoltuz, câinele de la stână, pe care umbla și calare, puii de gâscă mici pe care-i închidea în cușcă ca să vadă de-or cânta cum canarii, în fine stima ce-o avea pentru moș Miron prisăcarul, care-i ... ceară lucruri mari de la gineri-său. Un loc la masă și unul la sobă și acel cuviincios respect. El își ridicase fesul asudat de pe fruntea asudată și netedă pe care erau urcate de dinapoia capului vițe de păr alb ca argintul, și-și scoase din sânii* anteriului basmaua mare, neagră cu flori verzi, și ... gură. ― Ș-apoi am mai auzit că nu mai trăiești sub un acoperemânt cu dânșii. ― Nu, zise Rufă, luând din chiseaua cu dulceți pe care-[o] adusese pe o tabla frumoasă Maria, știi casa cea veche din vie, vere, unde în urmă nu mai ședea nimenea decât prisăcarul și vierul, acolo m-am ... ... ... a fost odată un crai oarecare) 2 2. Despre pedanți sau copilăroși 2.1 Despre pedanți sau copilăroși 2.2 Povestea vorbii 3 3. Despre vorbire 3.1 Despre vorbire 3.2 Povestea ăluia 4 4. Despre vorbire iarăși 4.1 Despre vorbire iarăși 4.2 Povestea vorbii 4.3 (O slugă flecară pe unde slujise) 5 5. Despre minciuni și flecării 5.1 Povestea vorbii 5.2 (Un împărat mare către răsărit) 6 6. Despre minciuni iarăși 6 ... ntîi să-nghimpe și să fie cu miros, Or nici miros să n-aibă și să fie neghimpos. Fiecare poartă cîte un răvaș în spate. Pe al altuia îl vede și pe al său nu-l vede. Fiecare să ține mai cuminte decît altul. Fiecăruia i se pare că copilul său e mai frumos, d-ar fi ... ei nu-i face Să vorbească-n parte-i după cum îi place, Prerumpînd cuvîntul, zise cu mirare: — Va—a—ai de mine, ce nas ai mare! Pe craiul cu astă vorbă îl împunse, Dar deocamdată nimic nu răspunse. Ea însă părîndu-i că nu auzise Între alte vorbe iară îi mai zise ... ... Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă ... lucru, dom'le! Profesorul: No! că-z n-are și ea patru? Elevul : Da, dar nu se mișcă, dom'le! Profesorul (și mai vesel): Ei! pe dracu! să se miște... poake doar că cu șpirikismus! Inspectorul (tușește tare și caută să schimbe vorba): Mă rog, cum îl cheamă pe elevul acesta? Profesorul : Anibal Ioanescu. Inspectorul: Răspunde bine. Profesorul (cu siguranță): Că-z ăsta-i ghintre cei bunișori!... No! la gheografie acuma... Mă! tu ghe ... a profita de știința bunului vostru profesore și nu uitați că de la voi așteaptă mult patria, România, pentru viitor! Profesorul (conducând cu multe reverențe pe inspector și încântat de rezultat): Că-z eu ce le tot spun boilor, onorat domnule inșpectore?... Apoi dacă-s porci și n-au ghestulă aplicățiune ... prințipială mai apoi ne obligă la reșpect cătră cei mari, și la înfățișare moghestă, carea iaște ca un ghecorum al juneții... (Răspicat și sever:) Că pe carele îl voi veghe că rânjăște, ori se zbenguiaște, apoi minken acelui măgar i-oi lunji eu urechile... măcar de-ar fi ficior ghe Erzherzog ... câte ori ne tragi de ureche, ca să vorbească la Cameră. Profesorul (cu ton de mângâiere): Că-z astea nu le-am spus pentru kine. ... Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie ... la rărunchi; Prăpastie în care virtutea este-o crimă, Și crima cea mai neagră, virtute mai sublimă, Gomoră renăscută, ce poartă-n al ei sân Pe lângă-a ei pieire pe-a neamului român; Când el rămase-n urmă, zăcând în jos pe vale Cu falșa-i bucurie mai tristă ca o jale, Și când, încet, urcarăm costișul înverzit -- Lăsând pe mâna dreaptă clădirea afumată Din care-n lumea largă pornisem altădată Atât de tânăr încă și-atât de fericit, -- Pe marginea șoselei doi oameni s-arătară, Era un copilandru, era un biet moșneag Copilul plin de viață — bătrânul în toiag, Și dricul ajungându-i ... O rază înmuiată în cerurile-albastre, Ce-n cale adunase tot focul de prin astre, Și care-n cimitirul, cuprins încet de seară, Căzuse luminoasă pe chipul meu de ceară. Dar plânsetul răsună: — Momentul e solemn; Pe brațe se ridică coșciugul meu de lemn, Și-n raza ce apune, și-n vântul ce șoptește, Și-n jalea ce pe fețe adânc se-ntipărește, La marginile groapei mă poartă — mă depun... Pe ... ... ce te înconjoară stingerea tinereții, melancolia unei luciri slabe pe un lac liniștit. Stăruiește în natura aceasta singuratică o simțire adâncă de descurajare, o veșnică vorbire cu sine însăși a unei păreri de rău, a unei dureri, apoi o privire sfioasă, în ceața zării, către viitor! Simțești ... acum și critic , și eu multă vreme am petrecut, nu criticând această biată țară, dar necunoscând-o. Câteodată cugetam privind cu ocheanul în zări de pe dealul Copoului: "Aș vrea să fiu lângă stânca aceea uriașă, înroșită de cele din urmă luciri ale soarelui, pe care o văd în depărtări atârnând parcă din cer...", dar n-aveam decât o dorință nedeslușită, așa cum îți vine câteodată în mijlocul leneviei care ... fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit! Cât de repede trec zilele iluziilor! Cât de frumoase erau visurile mele și gingașe, ca și tresăririle acelea ușoare pe care le stârnea piatra mea pe undele Ronului! Lasă-mă să răsuflu! O, te recunosc, adiere dulce! Cât de bine îmi umpli pieptul! De pe ce piscuri ai cules miresmele tale? Suflă, haide, joacă-te în părul meu, răcorește-mi fruntea înfierbântată. Te salut ca pe un credincios prieten ... Ion Luca Caragiale - Câteva păreri ... frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul? Așa, de exemplu, multe ilustrațiuni literare au discutat vreo ... este incapacitatea de a găsi formula de comunicare intelectuală exactă a simțirii ce ne-a produs-o împrejurările materiale. Pe această cale, deși de ocol, credem c-am ajuns aproape de dezlegarea primei întrebări. * După mișcarea gușatului nostru, după fiorul de caldă mulțumire care l ... l-a trezit din aromeală, noi am văzut destul de sigur că în sufletul omului s-a petrecut ceva minunat — ceva pe lângă care și razele de pe coama dealului, și cântecul din grădina cu pruni sunt ca arcușul pe lângă sunetul vioarii, niște simpli agenți brutali de iritare. Arcușul l-am văzut; coarda desigur a sunat — uitați-vă la figura iluminată ... ... Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V ... voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă în traiul meu la voi, Eu mai pe toată luna stăpânul îmi schimbam, Și mai vârtos la asta două-nsușiri a mele, Au fost mai mult pricina: glumeața mea vorbire, Și boiul meu ce-ți pare atâta de ciudat. La-ntâia întâlnire oricui eram plăcut, Și prea cu mulțumire mă priimea de slugă; La voi ... ascuns A noastre mândre coarne, precum la voi e moda. Cu ochii plini de lacrimi, cu inim-amărâtă Ieșind din codrii noștri, plecai pe munți, pe văi, Și în orașul vostru degrabă am ajuns. Era o sărbătoare. Când am intrat pe poartă Văzui un mujic care culcat lângă-o sâneață Dormea ca-n somnul morții. Pe urmă am aflat Că el era acolo de strajă rânduit. De prânz aproape vreme și încă nu amiază, Iar ulița ticsită de trupuri zăcătoare. Văzând ... întâia dată aceasta am gândit, Că vro epidemie domnește în oraș; Dar nu puțea a hoituri, și nici ceilalți oameni Ce mai treceau pe uliți nu se fereau de ele. ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște ... a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi voit să-și bată joc de oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l. II La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o liniște adâncă îl înghite ca într-un ... veni. Maiorul o să râdă când și-o cunoaște bine giuvaierul de nevastă. Și înghițiră câteva pahare de vin. Doamna se scobi în dinți; râse pe nas; deschise ochii mari și galeși și îl bătu pe picior. Căpitanul își rezemase capul în mâna dreaptă, privind alene la masa acelui domn tăcut și liniștit. — Vrei tu, Mimi, să-i auzi glasul ... ba o fărâmă de untdelemn, că mâine e Sfânta duminică". La cârciumă, mai dă-i o țuică, mai dă-i alta, mai dă-i și pe-a treia, și vorba se dezleagă. — Leliță, îi zisei eu, cum cheamă pe boierul găzduit de d-ta? — Că zău, să mă crezi, domnișorule, nici eu nu știu. Unde te-apropii de dânsul... toată ziua tace; noaptea ... ... Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis ... că devenea superstițios? Adesea își închipuise el însuși cât de triști, cât de lungi, cât de monotoni vor trece anii vieții lui — o frunză pe apă. Lipsit de iubire — căci n-avea pe nimeni în lume, iubitor de singurătate, în neputință sufletească de a-și crea o soartă mai fericită, el știa că în "această ordine ... ar dori — să iubească? Să iubească — ideea aceasta îi strângea adesea inima. Cum ar fi știut el să iubească! Cum ar fi purtat pe mâini, cum s-ar fi închinat unei copile care i-ar fi dat lui inima ei! Adesea și-o închipuia pe acea umbră argintie cu fața albă și păr de aur — căci toate idealele sunt blonde — și parcă simțea mâinuțele-i calde și înguste ... în mâinile lui, și parcă-i topea ochii sărutându-i, și parcă i se topea sufletul, ființa, viața, privind-o... vecinic privind-o. Pe ici pe colo pe la mese se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu ... în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua și berea ce le sta dinainte — semn de triumf! Dincolo unul scria cu cridă ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||