Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru COPIL GĂSIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 98 pentru COPIL GĂSIT.

Judecatorii Capitol 20

Judecatorii Capitol 20 Judecatorii 19 Judecatorii Capitol 20 1 Toții copiii lui Israel au ieșit dela Dan pînă la Beer-Șeba și țara Galaadului, și adunarea s`a strîns ca un singur om înaintea Domnului, la Mițpa. 2 Căpeteniile întregului popor, toate semințiile lui Israel, au venit în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de oameni pedeștri, cari scoteau sabia. 3 Și fiii lui Beniamin au auzit că se suiseră copiii lui Israel la Mițpa. Copiii lui Israel au zis: ,,Spuneți cum s`a întîmplat această nelegiuire?`` 4 Atunci Levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvîntul, și a zis: ,,Ajunsesem, împreună cu țiitoarea mea, la Ghibea lui Beniamin, ca să rămînem peste noapte acolo. 5 Locuitorii din Ghibea s`au sculat împotriva mea, și au înconjurat noaptea casa în care eram. Aveau de gînd să mă omoare, au siluit pe țiitoarea mea, pînă cînd a murit. 6 Mi-am luat țiitoarea, și am tăiat -o în bucăți, pe cari le-am trimes în tot ținutul moștenirii lui Israel; căci au săvîrșit o nelegiuire și o mișelie în Israel. 7 Iată-vă pe toți, copii ...

 

Numeri Capitol 15

... cînd va aduce o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. 14 Dacă un străin care locuiește la voi, sau care se va găsi în viitor în mijlocul vostru, aduce o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, s`o aducă în acelaș fel ca voi. 15 ...

 

Daniel Capitol 6

... pentrucă el era credincios, și nu se găsea nici o greșală la el și niciun lucru rău. 5 Atunci oamenii aceștia au zis: ,,Nu vom găsi niciun cuvînt de plîngere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!`` 6 Apoi aceste căpetenii și dregătorii aceștia s`au dus cu mare zarvă la împărat, și i-au vorbit așa ...

 

2 Imparati Capitol 4

... închis ușa după ei amîndoi, și s`a rugat Domnului. 34 S`a suit, și s`a culcat pe copil; și -a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mînile lui pe mînile lui, și s`a întins ... a plecat, a mers încoace și încolo prin casă, apoi s`a suit iarăș și s`a întins peste copil. Și copilul a strănutat de șapte ori, și a deschis ochii. 36 Elisei a chemat pe Ghehazi, și a ...

 

Genesa Capitol 44

... noștri; cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău? 9 Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul, și noi înșine să fim robi ai domnului nostru!`` 10 El a zis: ,,Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va ... săi, zicînd: ,,Mai trăește tatăl vostru, și mai aveți vreun frate?`` 20 Noi am răspuns domnului meu: ,,Avem un tată bătrîn, și un frate tînăr, copil făcut la bătrîneța lui; băiatul acesta avea un frate care a murit, și care era dela aceeaș mamă; el a rămas ... robii tăi vor pogorî cu durere în locuința morților bătrînețele robului tău, tatăl nostru. 32 Căci robul tău s`a pus chezăș pentru copil, și a zis tatălui meu: ,,Dacă nu -l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna față de tatăl meu.`` 33 ...

 

Exodul Capitol 16

... a împuțit, și n`a făcut viermi. 25 Moise a zis: ,,Mîncați -o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veți găsi mană pe cîmp. 26 Veți strînge timp de șase zile; dar în ziua a șaptea, care este Sabatul, nu va fi.`` 27 În ...

 

1 Imparati Capitol 20

1 Imparati Capitol 20 1 Imparati 19 1 Imparati Capitol 20 1 Ben-Hadad, împăratul Siriei, și -a strîns toată oștirea: avea cu el treizeci și doi de împărați, cai și cară. S`a suit, a împresurat Samaria și a început lupta împotriva ei. 2 A trimes în cetate soli la Ahab, împăratul lui Israel, să -i spună: ,,Așa vorbește Ben-Hadad: 3 ,Argintul și aurul tău sînt ale mele, nevestele și cei mai frumoși copii ai tăi sînt tot ai mei.`` 4 Împăratul lui Israel a răspuns: ,,Împărate, domnul meu, fie cum zici! Sînt al tău cu tot ce am.`` 5 Solii s`au întors, și au zis: ,,Așa vorbește Ben-Hadad: ,Am trimes să-ți spună: ,Să-mi dai argintul și aurul tău, nevestele și copiii tăi. 6 De aceea, voi trimete mîne, la ceasul acesta, pe slujitorii mei la tine. Ei îți vor scormoni casa ta și casele slujitorilor tăi, vor pune mîna pe tot ce ai mai scump, și vor lua.`` 7 Împăratul lui Israel a chemat pe toți bătrînii țării și a zis: ,,Vedeți bine și înțelegeți că ...

 

Genesa Capitol 31

... Am fugit, fiindcă mi-era frică, gîndindu-mă că poate îmi vei lua înapoi fetele tale. 32 Dar să piară acela la care îți vei găsi dumnezeii tăi! În fața fraților noștri, cercetează și vezi ce -i la mine din ale tale, și ia-ți -l.`` Iacov nu știa că Rahela ...

 

Luca Capitol 7

Luca Capitol 7 Luca 6 Luca Capitol 7 1 Dupăce a sfîrșit de rostit toate aceste cuvîntări înaintea norodului, care -L asculta, Isus a intrat în Capernaum. 2 Un sutaș avea un rob la care ținea foarte mult, și care era bolnav pe moarte. 3 Fiindcă auzise vorbindu-se despre Isus, sutașul a trimes la El pe niște bătrîni ai Iudeilor, ca să -L roage să vină să vindece pe robul lui. 4 Aceștia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul, și au zis: ,,Face să -i faci acest bine; 5 căci iubește neamul nostru, și el ne -a zidit sinagoga.`` 6 Isus a plecat cu ei; dar nu era departe de casă, cînd sutașul a trimes la El pe niște prieteni să -I spună: ,,Doamne, nu Te mai osteni atîta, pentrucă nu sînt vrednic să intri supt acoperemîntul meu. 7 De aceea nici nu m`am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci, zi o vorbă, și robul meu va fi tămăduit. 8 Căci și eu, care sînt supt stăpînirea altuia, am supt mine ostași. Și zic unuia: ,Du-te!` și ...

 

Judecatorii Capitol 21

Judecatorii Capitol 21 Judecatorii 20 Judecatorii Capitol 21 1 Bărbații lui Israel juraseră la Mițpa, zicînd: ,,Niciunul din noi să nu-și dea fata după un Beniamit``. 2 Poporul a venit la Betel, și a stat înaintea lui Dumnezeu pînă seara. Au ridicat glasul, au vărsat multe lacrămi, 3 și au zis: ,,Doamne, Dumnezeul lui Israel, pentruce s`a întîmplat așa ceva în Israel, să lipsească astăzi o seminție întreagă din Israel?`` 4 A doua zi, poporul s`a sculat disdedimineață; au zidit acolo un altar, și au adus arderi de tot și jertfe de mulțămire. 5 Copiii lui Israel au zis: ,,Cine dintre toate semințiile lui Israel nu s`a suit la adunare înaintea Domnului?`` Căci făcuseră un jurămînt mare împotriva oricui nu s`ar sui la Domnul la Mițpa, și ziseseră: ,,Să fie pedepsit cu moartea.`` 6 Copiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin, și ziceau: ,,Astăzi a fost nimicită o seminție din Israel. 7 Cum să facem rost de neveste celor ce au rămas cu viață, fiindcă am jurat pe Domnul să nu le dăm fetele noastre de neveste?`` ...

 

Genesa Capitol 18

... asemenea este bătrîn.`` 13 Domnul a zis lui Avraam: ,,Pentru ce a rîs Sara, zicînd: ,Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sînt bătrînă?` 14 Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, și Sara va ... Tine așa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pămîntul nu va face oare dreptate?`` 26 Și Domnul a zis: ,,Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetății, voi ierta tot locul acela din pricina lor.`` 27 Avraam a luat din nou ... oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?`` Și Domnul a zis: ,,N`o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci și cinci de oameni buni.`` 29 Avraam I -a vorbit mai departe, și a zis: ,,Poate că se ... o voi nimici pentru cei patruzeci.`` 30 Avraam a zis: ,,Să nu Te mînii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.`` Și Domnul a zis: ,,N`o voi nimici, dacă voi ...

 

   Următoarele >>>