Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru DE A AȘEZA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 77 pentru DE A AȘEZA.

Evrei Capitol 8

... Capitol 8 1 Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S`a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, 2 ca slujitor al Locului prea sfînt și al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. 3 Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri și jertfe. De aceea era de trebuință ca și celalt Mare Preot să aibă ceva de adus. 4 Dacă ar fi pe pămînt, nici n`ar mai fi preot, fiindcă sînt ceice aduc darurile după Lege. 5 Ei fac o slujbă ... cu casa lui Iuda un legămînt nou; 9 nu ca legămîntul, pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, ca să -i scot din țara Egiptului. Pentrucă n`au rămas în legămîntul Meu, și nici Mie nu Mi -a păsat de ... cunoaște, dela cel mai mic pînă la cel mai mare dintre ei. 12 Pentrucă le voi ierta nelegiuirile, și nu-Mi voi mai aduce aminte de ...

 

2 Cronici Capitol 30

... 10 Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin țara lui Efraim și Manase, pînă la Zabulon. Dar ei rîdeau și își băteau joc de ei. 11 Însă cîțiva oameni din Așer, din Manase și Zabulon, s`au smerit și au venit la Ierusalim. 12 În Iuda, deasemenea, mîna lui ... pîrîul Chedron. 15 Au jertfit apoi Paștele în ziua a patrusprezecea a lunii a doua. Preoții și Leviții, plini de rușine, s`au sfințit, și au adus arderi de tot în Casa Domnului. 16 Ei ședeau în locul lor obicinuit, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, și preoții stropeau sîngele, pe care -l ... 22 Ezechia a vorbit inimii tuturor Leviților, cari arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Șapte zile au mîncat dobitoacele jertfite, aducînd jertfe de mulțămire, și lăudînd pe Domnul, Dumnezeul părinților lor. 23 Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte șapte zile. Și au prăznuit cu bucurie încă șapte zile. 24 Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse adunării o mie ... tot poporul venit din Israel, și străinii veniți din țara lui Israel sau așezați în Iuda. 26 A fost mare veselie la Ierusalim. ...

 

2 Cronici Capitol 29

... i-au întors spatele. 7 Au închis chiar ușile pridvorului și au strîns candelele, și n`au adus Dumnezeului lui Israel nici tămîie, nici arderi de tot în sfîntul locaș. 8 De aceea mînia Domnului a fost peste Iuda și peste Ierusalim, și i -a făcut de groază, de spaimă și de bătaie de joc, cum vedeți cu ochii voștri. 9 Și din pricina aceasta au căzut părinții noștri uciși de sabie, și fiii noștri, fiicele noastre și nevestele noastre sînt în robie. 10 Am de gînd dar să fac legămînt cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentruca mînia Lui aprinsă să se abată de la noi. 11 Acum, fiilor, nu mai stați nepăsători; căci voi ați fost aleși de Domnul ca să stați în slujbă înaintea Lui, să fiți slujitorii Lui, și să -I aduceți tămîie. 12 Și Leviții s`au sculat: Mahat, fiul ... luat atunci cuvîntul, și a zis: ,,Acum, dupăce v`ați sfințit în slujba Domnului, apropiați-vă, aduceți dobitoacele pentru jertfă, și aduceți jertfe de mulțămire la Casa Domnului. Și adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă, și a adus jertfe de mulțămire; și toți cei pe cari -i îndemna inima au adus arderi de tot. 32 Numărul arderilor de ...

 

Matei Capitol 24

... cine va răbda pînă la sfîrșit, va fi mîntuit. 14 Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrșitul. 15 De aceea, cînd veți vedea ,urîciunea pustiirii`, despre care a vorbit proorocul Daniel, ,așezată în locul sfînt` -cine citește să înțeleagă! - 16 atunci, cei ... se pogoare să-și ia lucrurile din casă; 18 și cine va fi la cîmp, să nu se întoarcă să-și ia haina. 19 Vai de femeile, cari vor fi însărcinate și de cele ce vor da țîță în zilele acelea! 20 Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într`o zi de Sabat. 21 Pentrucă atunci va fi un necaz așa de mare, cum n`a fost niciodată dela începutul lumii pînă acum, și nici nu va mai fi. 22 Și dacă zilele acelea n ... și înțelept, pe care l -a pus stăpînul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărîtă? 46 Ferice de robul acela, pe care stăpînul său, la venirea lui, îl va găsi făcînd așa! 47 Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile ...

 

Ezechiel Capitol 31

... pînă la nori. 4 Apele îl făcuseră să crească, adîncul îl făcuse înalt, rîurile lui îi scăldau răsadnița, și își trimiteau pîraele la toți copacii de pe cîmp. 5 De aceea, tulpina lui se înălța deasupra tuturor copacilor de pe cîmp, crengile i se înmulțiseră și ramurile i se întindeau, de mulțimea apelor, care -l făcuseră să dea lăstari. 6 Toate păsările cerului își făceau cuiburi în crengile lui; toate fiarele cîmpului fătau supt ramurile lui ... așezat toate păsările cerului, și toate fiarele cîmpului și-au făcut culcușul între ramurile lui, 14 ca să nu se mai îngîmfe niciunul din copacii de lîngă ape cu înălțimea lor, și să nu-și mai ridice vîrful pînă în nori, ca să nu se mai fălească stejarii udați de apă cu înălțimea lor; căci toți sînt dați pradă morții, în adîncimile pămîntului, printre copiii oamenilor, împreună cu cei ce se pogoară în groapă. 15 ... am acoperit adîncul din pricina lui, și i-am oprit rîurile; apele cele mari au fost oprite; am întristat Libanul pentru el, și toți copacii de pe cîmp s`au uscat. 16 De

 

Ieremia Capitol 16

... în locul acesta, despre mamele cari -i vor naște, și despre tații lor cari le vor da naștere în țara aceasta: 4 vor muri doborîți de boala rea. Nimeni nu -i va plînge, nici nu -i va îngropa, ci vor fi ca un gunoi pe pămînt; vor pieri de sabie și de foamete; și trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului și fiarelor pămîntului.`` 5 ,,Căci așa vorbește Domnul: ,Să nu intri în nici o ... s`au închinat înaintea lor; iar pe Mine M`au părăsit, și n`au păzit Legea Mea! 12 Și voi ați făcut și mai rău de cît părinții voștri; căci iată că fiecare umblați după pornirile inimii voastre rele, și nu m`ascultați. 13 De aceeea, vă voi muta din țara aceasta într`o țară, pe care n`ați cunoscut -o, nici voi, nici părinții voștri; și acolo, veți sluji ... 17 Căci ochii Mei sînt cu luare aminte la toate căile lor; ele nu sînt ascunse înaintea Feții Mele, și nelegiuirea lor nu este ascunsă de privirile Mele. 18 De aceea le voi răsplăti mai întîi îndoit nelegiuirea și păcatul lor, pentrucă Mi-au spurcat țara, pentrucă Mi-au umplut moștenirea cu trupurile moarte ale

 

Ezechiel Capitol 11

... Fiul omului, frații tăi, da, frații tăi, cei din robie, și toată casa lui Israel, sînt aceia despre cari zic locuitorii Ierusalimului: ,Ei sînt departe de Domnul, țara ne -a fost dată nouă în stăpînire!...` 16 De aceea spune despre ei: ,Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,Dacă -i țin depărtați printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite țări, totuș le-am fost ... legile Mele; și ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor. 21 Dar acelora a căror inimă simte plăcere față de idolii și urîciunile lor, le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul Dumnezeu.``` 22 După aceea, heruvimii și-au întins aripile, însoțiți de roți, și slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor. 23 Slava Domnului s`a înălțat din mijlocul cetății, și s`a ... mine însă m`a răpit Duhul și m`a dus iarăș, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldea, la prinșii de război. Și astfel vedenia, pe care o avusesem, a pierit de la mine. 25 Apoi am spus prinșilor

 

Ieremia Capitol 50

... Ieremia Capitol 50 Ieremia 49 Ieremia Capitol 50 1 ,,Iată cuvîntul rostit de Domnul asupra Babilonului, asupra țării Haldeilor, prin proorocul Ieremia: 2 ,Dați de știre printre neamuri, dați de veste și înălțați un steag! Vestiți, n`ascundeți nimic! Spuneți: ,Babilonul este luat! Bel este acoperit de rușine, Merodac este zdrobit! Idolii lui sînt acoperiți de rușine, idolii lui sînt sfărîmați! 3 Căci împotriva lui se suie un neam dela mează-noapte, care -i va preface țara într`o pustie, și ... Domnul, copiii lui Israel și copiii lui Iuda se vor întoarce împreună; vor merge plîngînd și vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor. 5 Vor întreba de drumul Sionului, își vor întoarce privirile spre el, și vor zice: ,Veniți să ne alipim de Domnul, printr`un legămînt vecinic care să nu fie uitat niciodată!`` 6 ,,Poporul Meu era o turmă de oi pierdute; păstorii lor îi rătăceau, îi făceau să cutreiere munții; treceau de pe munți pe dealuri, uitîndu-și staulul. 7 Toți cei ce -i găseau îi mîncau, și vrăjmașii lor ziceau: ,Noi nu sîntem vinovați, fiindcă au ... și va fi o pustietate. Toți ceice vor trece pe lîngă Babilon, se vor mira și vor fluiera pentru toate rănile lui. 14 Înșiruiți-vă

 

Isaia Capitol 49

... ajuta; Te voi păzi și Te voi pune să faci legămînt cu poporul, să ridici țara, și să împarți moștenirile pustiite; 9 să spui prinșilor de război: ,Ieșiți!` și celor ce sînt în întunerec: ,Arătați-vă.` Ei vor paște pe drumuri și vor găsi locuri de pășune pe toate coastele. 10 Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu -i va bate arșița, nici soarele; căci Cel ... duce la izvoare de ape. 11 Voi preface toți munții Mei în drumuri, și drumurile Mele vor fi bine croite. 12 Iată -i că vin de departe, unii dela miază noapte și dela apus, iar alții din țara Sinim. 13 Bucurați-vă, ceruri! Veselește-te, pămîntule! Izbucniți în strigăte de bucurie, munților! Căci Domnul mîngîie pe poporul Său, și are milă de nenorociții Lui.`` 14 Sionul zicea: ,,M`a părăsit Domnul, și m`a uitat Domnul!`` 15 Poate o femeie să uite copilul ... umeri. 23 Te vor hrăni împărați, și împărătesele lor te vor alăpta. Se vor închina cu fața la pămînt înaintea ta, și vor linge țărîna de

 

1 Imparati Capitol 1

... Domnul, Dumnezeul domnului meu, împăratul: 37 Domnul să fie cu Solomon cum a fost cu domnul meu, împăratul, ca să-și înalțe scaunul de domnie mai pe sus de scaunul de domnie al domnului meu, împăratul David!`` 38 Atunci preotul Țadoc s`a pogorît împreună cu proorocul Natan, cu Benaia, fiul lui Iehoiada, cu ... binecuvinteze pe domnul nostru împăratul David, zicînd: ,Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai vestit decît numele tău, și el să-și înalțe scaunul de domnie mai pe sus de scaunul tău de domnie!`` Și împăratul s`a închinat pe patul său. 48 Iată ce a zis și împăratul: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul ... mi -a dat astăzi un urmaș pe scaunul meu de domnie, și mi -a îngăduit să -l văd!`` 49 Toți cei poftiți de Adonia s`au umplut de spaimă; s`au sculat și au plecat care încotro. 50 Adonia s`a temut de Solomon; s`a sculat și el, a plecat, și s`a apucat de ...

 

Neemia Capitol 4

... 3 Tobia, Amonitul, era lîngă el, și a zis: ,,Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărîma zidul lor de piatră.`` 4 ,,Ascultă, Dumnezeul nostru, cum sîntem batjocoriți! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor, și dă -i pradă pe un pămînt unde să ... pînă vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea.`` 12 Și Iudeii, cari locuiau lîngă ei, au venit de zece ori și ne-au înștiințat despre toate locurile pe unde veneau la noi. 13 De aceea am pus, în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, și în locurile tari, poporul pe familii, i-am așezat pe toți cu săbiile, sulițele și arcurile lor. 14 M`am uitat ... stătea lîngă mine. 19 Am zis mai marilor, dregătorilor, și celuilalt popor: ,,Lucrarea este mare și întinsă, și noi sîntem risipiți pe zid, departe unii de alții. 20 La sunetul trîmbiței, să vă strîngeți la noi, spre locul de unde o veți auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.`` 21 Așa făceam lucrarea: jumătate din noi stînd cu sulița în mînă din zorii zilei ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>