Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru DOMNULE JUDECĂTOR
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 72 pentru DOMNULE JUDECĂTOR.
Isaia Capitol 2 Isaia 1 Isaia Capitol 2 1 Proorocia lui Isaia, fiul lui Amoț, asupra lui Iuda și asupra Ierusalimului. 2 Se va întîmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălța deasupra dealurilor, și toate neamurile se vor îngrămădi spre el. 3 Popoarele se vor duce cu grămada la el, și vor zice: ,,Veniți, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui, și să umblăm pe cărările Lui.`` Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim cuvîntul Domnului. 4 El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; așa în cît din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, și nu vor mai învăța războiul. 5 ,,Veniți, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului!`` 6 Căci ai părăsit pe poporul Tău, pe casa lui Iacov, pentrucă sînt plini de idolii Răsăritului, și dedați la vrăjitorie ca Filistenii, și se unesc cu fiii străinilor. 7 Țara lor este plină de argint și de ...
Numeri Capitol 25 Numeri 24 Numeri Capitol 25 1 Israel locuia în Sitim; și poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab. 2 Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; și poporul a mîncat, și s`a închinat pînă la pămînt înaintea dumnezeilor lor. 3 Israel s`a alipit de Baal-Peor, și Domnul S`a aprins de mînie împotriva lui Israel. 4 Domnul a zis lui Moise: ,,Strînge pe toate căpeteniile poporului, și spînzură pe cei vinovați înaintea Domnului în fața soarelui, pentru ca să se întoarcă dela Israel mînia aprinsă a Domnului.`` 5 Moise a zis judecătorilor lui Israel: ,,Fiecare din voi să ucidă pe aceia dintre ai lui cari s`au lipit de Baal-Peor.`` 6 Și iată că un bărbat dintre copiii lui Israel a venit și a adus la frații lui pe o Madianită, subt ochii lui Moise și subt ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, pe cînd plîngeau la ușa cortului întîlnirii. 7 La vederea acestui lucru, Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, ...
1 Cronici Capitol 23 1 Cronici 22 1 Cronici Capitol 23 1 David, fiind bătrîn și sătul de zile, a pus pe fiul său Solomon împărat peste Israel. 2 El a strîns pe toate căpeteniile lui Israel, pe preoți și pe Leviți. 3 Au făcut numărătoarea Leviților, dela vîrsta de treizeci de ani în sus; socotiți pe cap și pe bărbați, s`au găsit în număr de treizeci și opt de mii. 4 Și David a zis: ,,Douăzeci și patru de mii dintre ei să vegheze asupra slujbelor din Casa Domnului, șase mii să fie dregători și judecători, 5 patru mii să fie portari, și patru mii să fie însărcinați să laude pe Domnul cu instrumentele pe cari le-am făcut ca să -L prea mărim.`` 6 David i -a împărțit în cete după fiii lui Levi: Gherșon, Chehat și Merari. 7 Din Gherșoniți: Laedan și Șimei. - 8 Fiii lui Laedan: căpetenia Iehiel, Zetam și Ioel, trei. 9 Fiii lui Șimei: Șelomit, Haziel și Haran, trei. Aceștia erau capii caselor părintești ale familiei lui Laedan. - 10 Fiii lui Șimei: Iahat, Zina, Ieuș și Beria. Aceștia sînt cei patru fii ai lui ...
... Eu nu te-am supărat deloc, și rău te-ai purtat cu mine, făcîndu-mi război. Domnul să judece lucrul acesta. El să fie astăzi judecător între fiii lui Israel și fiii lui Amon.`` 28 Împăratul fiilor lui Amon n`a ascultat cuvintele pe cari a trimes ...
... s`o leg de fruntea mea ca o cunună; 37 să -i dau socoteală de toți pașii mei, să mă apropii de el ca un domn. 38 Dacă pămîntul meu strigă împotriva mea, și dacă brazdele lui varsă lacrămi; 39 dacă i-am mîncat roada fără s`o fi plătit, și ...
Psalmii Capitol 2 Psalmii 1 Psalmii Capitol 2 1 Pentruce se întărîtă nemulțumirile, și pentruce cugetă popoarele lucruri deșerte? 2 Împărații pămîntului se răscoală, și domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său, zicînd: 3 ,,Să le rupem legăturile și să scăpăm de lanțurile lor!`` - 4 Celce șade în ceruri rîde, Domnul Își bate joc de ei. 5 Apoi, în mînia Lui, le vorbește, și -i îngrozește cu urgia Sa, zicînd: 6 ,,Totuș, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfînt.`` 7 ,,Eu voi vesti hotărîrea Lui,`` -zice Unsul-,,Domnul Mi -a zis: ,Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. 8 Cere-Mi, și-Ți voi da neamurile de moștenire, și marginile pămîntului în stăpînire! 9 Tu le vei zdrobi cu un toiag de fer, și le vei sfărîma ca pe vasul unui olar.` 10 Acum dar, împărați, purtați-vă cu înțelepciune! Luați învățătură, judecătorii pămîntului! 11 Slujiți Domnului cu frică, și bucurați-vă, tremurînd. 12 Dați cinste Fiului, ca să nu Se mînie, și să nu pieriți pe calea voastră, căci mînia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toți cîți se încred în El! Psalmii
... spune fratelui meu să împartă cu mine moștenirea noastră.`` 14 ,,Omule``, i -a răspuns Isus, ,,cine M`a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?`` 15 Apoi le -a zis: ,,Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viața cuiva ...
... fiul lui Dodo, bărbat din Isahar, ca să izbăvească pe Israel; el locuia la Șamir, în muntele lui Efraim. 2 Tola a fost judecător în Israel douăzeci și trei de ani; apoi a murit, și a fost îngropat la Șamir. 3 După el, s`a ...
Iosua Capitol 23 Iosua 22 Iosua Capitol 23 1 De multă vreme Domnul dăduse odihnă lui Israel, izbăvindu -l de toți vrăjmașii cari -l înconjurau. Iosua era bătrîn, înaintat în vîrstă. 2 Atunci Iosua o chemat pe tot Israelul, pe bătrînii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui, și pe căpeteniile oastei. Și le -a zis: ,,Eu sînt bătrîn, înaintat în vîrstă. 3 Ați văzut tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru, a luptat pentru voi. 4 Vedeți, v`am dat ca moștenire prin sorț, după semințiile voastre, neamurile acestea cari au rămas, începînd dela Iordan, și toate neamurile pe cari le-am nimicit, pînă la marea cea mare spre apusul soarelui. 5 Domnul, Dumnezeul vostru, le va izgoni dinaintea voastră și le va alunga dinaintea voastră; și voi le veți stăpîni țara, cum a spus Domnul, Dumnezeul vostru. 6 Puneți-vă toată puterea ca să păziți și să împliniți tot ce este scris în cartea legii lui Moise, fără să vă abateți nici la dreapta nici la stînga. 7 Să nu vă amestecați cu neamurile acestea cari au rămas printre voi; ...
1 Samuel Capitol 8 1 Samuel 7 1 Samuel Capitol 8 1 Cînd a îmbătrînit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel. 2 Fiul său întîi născut se numea Ioel, și al doilea Abia; ei erau judecători la Beer-Șeba. 3 Fiii lui Samuel n`au călcat pe urmele lui; ci se dădeau la lăcomie, luau mită... și călcau dreptatea. 4 Toți bătrînii lui Israel s`au strîns și au venit la Samuel la Rama. 5 Ei au zis: ,,Iată că tu ești bătrîn, și copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.`` 6 Samuel n`a văzut cu plăcere faptul că ziceau: ,,Dă-ne un împărat ca să ne judece.`` Și Samuel s`a rugat Domnului. 7 Domnul a zis lui Samuel: ,,Ascultă glasul poporului în tot ce-ți va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. 8 Ei se poartă cu tine cum s`au purtat totdeauna, decînd i-am scos din Egipt pînă în ziua de astăzi; M`au părăsit ...
... pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbește de rău Legea sau judecă Legea. Și dacă judeci Legea, nu ești împlinitor al Legii, ci judecător. 12 Unul singur este dătătorul și judecătorul Legii: Acela care are putere să mîntuiască și să piardă. Dar tu cine ești de judeci pe aproapele ...