Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru NICI UNUL (DINTRE)
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 46 pentru NICI UNUL (DINTRE).
... a intrat în Casa lui Dumnezeu, și a mîncat pînile pentru punerea înaintea Domnului, pe cari nu -i era îngăduit să le mănînce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? 5 Sau n`ați citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoții calcă Sabatul în Templu ... care sufletul Meu își găsește plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, și va vesti Neamurilor judecata. 19 El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Și nimeni nu -I va auzi glasul pe ulițe. 20 Nu va frînge o trestie ruptă, și nici nu va stinge un fitil care fumegă, pînă va face să biruie judecata. 21 Și Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.`` 22 Atunci I-au ... le va fi iertată. 32 Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. 33 Ori faceți pomul bun și rodul lui bun, ori faceți pomul rău și rodul lui rău: căci pomul se cunoaște după ... ...
... a sculat disdedimineață; au zidit acolo un altar, și au adus arderi de tot și jertfe de mulțămire. 5 Copiii lui Israel au zis: ,,Cine dintre toate semințiile lui Israel nu s`a suit la adunare înaintea Domnului?`` Căci făcuseră un jurămînt mare împotriva oricui nu s`ar sui ... ce au rămas cu viață, fiindcă am jurat pe Domnul să nu le dăm fetele noastre de neveste?`` 8 Ei au zis deci: ,,Este cineva dintre semințiile lui Israel care să nu se fi suit la Domnul la Mițpa?`` Și nimeni din Iabes din Galaad nu venise în tabără, la adunare ... Nu voi li le-ați dat: numai atunci, ați fi vinovați. 23 Fiii lui Beniamin au făcut așa: și-au luat neveste, după numărul lor, dintre jucătoarele pe cari le-au răpit; apoi au plecat și s`au întors în moștenirea lor; au zidit iarăș, cetățile, și au locuit acolo. 24 ...
... cunoaște inimile, a mărturisit pentru ei, și le -a dat Duhul Sfînt ca și nouă. 9 N`a făcut nici o deosebire între noi și ei, întrucît le -a curățit inimile prin credință. 10 Acum dar, de ce ispitiți pe Dumnezeu, și puneți ... Domnul, care face aceste lucruri, și căruia Îi sînt cunoscute din vecinicie.` 19 De aceea, eu sînt de părere să nu se pună greutăți acelora dintre Neamuri cari se întorc la Dumnezeu; 20 ci să li se scrie doar să se ferească de pîngăririle idolilor, de curvie, de dobitoace zugrumate și ... este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.`` 22 Atunci apostolii și presbiterii1 și întreaga Biserică au găsit cu cale să aleagă vreo cîțiva dintre ei, și să -i trimeată la Antiohia, împreună cu Pavel și Barnaba. Și au ales pe Iuda, zis și Barsaba, și pe Sila, oameni cu ... Sau: bătrîni.) și frații: către frații dintre Neamuri, cari sînt în Antiohia, în Siria și în Cilicia, plecăciune! 24 Fiindcă am auzit că unii, plecați dintre ...
... oricui ne este dator; și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău.`` 5 Apoi le -a mai zis: ,,Dacă unul dintre voi are un prieten, și se duce la el la miezul nopții, și -i zice: ,Prietene, împrumută-mi trei pîni, 6 căci a venit ... Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentrucă voi sînteți ca mormintele, cari nu se văd, și peste cari oamenii umblă fără să știe.`` 45 Unul din învățătorii Legii a luat cuvîntul, și I -a zis: ,,Învățătorule, spunînd aceste lucruri ne ocărăști și pe noi.`` 46 ,,Vai ... de voi, învățători ai Legii``, a răspuns Isus. ,,Pentrucă voi puneți pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeți de ele. 47 Vai de voi! Pentrucă voi zidiți mormintele proorocilor, pe cari i-au ucis părinții voștri. 48 ... Templu; da, vă spun, se va cere dela neamul acesta! 52 Vai de voi, învățători ai Legii! Pentrucă voi ați pus mîna pe cheia cunoștinței: nici ...
... 19 Leviticul Capitol 20 1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2 ,,Spune copiilor lui Israel: ,Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii cari locuiesc în Israel, dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din țară să -l ucidă cu pietre. 3 Și Eu Îmi voi întoarce Fața ... descopere scurgerea, și ea își descopere scurgerea sîngelui ei, amîndoi să fie nimiciți din mijlocul poporului lor. 19 Să nu descoperi goliciunea sorei mamei tale, nici a sorei tatălui tău, căci înseamnă să descoperi pe ruda ta de aproape: amîndoi aceștia își vor lua pedeapsa păcatului. 20 Dacă un ... da -o în stăpînire: este o țară în care curge lapte și miere.` Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care v`am pus de o parte dintre popoare. 25 Să faceți deosebire între dobitoacele curate și necurate, între păsările curate și necurate, ca să nu vă spurcați prin dobitoacele, prin păsările, prin ... învățat să le deosebiți ca necurate. 26 Voi să-Mi fiți sfinți, căci Eu sînt sfînt, Eu, Domnul; Eu v`am pus de o parte ...
... vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd nenorocirea.`` 16 Domnul a zis lui Moise: ,,Adună la Mine șaptezeci de bărbați, dintre bătrînii lui Israel, din cei pe cari -i cunoști ca bătrîni ai poporului și cu putere asupra lor; adu -i la cortul întîlnirii, și să ... să mîncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt!` Domnul vă va da carne, și veți mînca. 19 Aveți să mîncați carne, nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici două zeci de zile, 20 ci o lună întreagă, pînă vă va ieși pe nări, și vă veți scîrbi de ea, pentrucă n`ați ascultat ... de îndată ce duhul s`a așezat peste ei, au început să proorocească; dar după aceea n`au mai proorocit. 26 Doi oameni, unul numit Eldad, și altul Medad, rămăseseră în tabără, și duhul s`a așezat și peste ei; căci erau dintre cei scriși, măcar că nu se duseseră la cort. Și au început să proorocească și ei în tabără. 27 Un tînăr a alergat ...
... Eu mărturisesc despre Mine însumi, totuș mărturia Mea este adevărată; căci Eu știu de unde am venit și unde Mă duc, dar voi nu știți nici de unde vin nici unde Mă duc. 15 Voi judecați după înfățișare; Eu nu judec pe nimeni. 16 Și chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentrucă nu sînt ... care M`a trimes.`` 19 Ei I-au zis deci: ,,Unde este Tatăl Tău?`` Isus a răspuns: ,,Voi nu Mă cunoașteți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M`ați cunoaște pe Mine, ați cunoaște și pe Tatăl Meu.`` 20 Isus a spus aceste cuvinte, pe cînd ... drac`` le -a răspuns Isus; ,,ci Eu cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiți. 50 Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută și care judecă. 51 Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă păzește cineva cuvîntul Meu, în veac nu va vedea moartea.`` 52 ,,Acum ... a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut -o și s`a bucurat.`` 57 ,,N`ai nici ...
... s`a stîrnit o neînțelegere între Farisei și Saduchei, și adunarea s`a desbinat. 8 Căci Saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe cînd Fariseii le mărturisesc pe amîndouă. 9 S`a făcut o mare zarvă; și cîțiva cărturari din partida Fariseilor, s`au ... Ierusalim, tot așa trebuie să mărturisești și în Roma.`` 12 La ziuă, Iudeii au uneltit și s`au legat cu blestem că nu vor mînca, nici nu vor bea, pînă nu vor omorî pe Pavel. 13 Cei ce făcuseră legămîntul acesta, erau mai mulți de patruzeci. 14 Ei s`au dus ... auzit de această cursă, s`a dus în cetățuie, și a spus lui Pavel. 17 Pavel a chemat pe unul din sutași, și a zis: ,,Du pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să -i spună ceva.`` 18 Sutașul a luat ... Pavel înaintea Soborului, ca și cum ai avea să -l cercetezi mai cu deamăruntul. 21 Tu să nu -i asculți, pentrucă mai mulți de patruzeci dintre ...
... mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gît, și să fie aruncat în mare, decît să facă pe unul din acești micuți să păcătuiască. 3 Luați seama la voi înșivă! Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, mustră -l! Și dacă -i pare rău, iartă ... ați avea credință cît un grăunte de muștar, ați zice dudului acestuia: ,Desrădăcinează-te și sădește-te în mare`, și v`ar asculta. 7 Cine dintre voi, dacă are un rob, care ară sau paște oile, îi va zice, cînd vine dela cîmp: ,,Vino îndată, și șezi la masă?`` 8 Nu ... i -a văzut Isus, le -a zis: ,,Duceți-vă și arătați-vă preoților!`` Și pe cînd se duceau, au fost curățiți. 15 Unul din ei, cînd s`a văzut vindecat, s`a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. 16 S`a aruncat ... una din zilele Fiului omului, și n`o veți vedea. 23 Vi se va zice: ,Iată -L aici, iată -L acolo!` Să nu vă duceți, nici să nu -i urmați. 24 Căci, cum iese fulgerul și luminează dela o margine a cerului pînă la cealaltă, așa va fi și ...
... pe fața pămîntului, ca să curațe țara; după șapte luni vor începe să cerceteze. 15 Cei ce vor străbate țara, o vor cutreiera, și cînd unul din ei va vedea oasele unui om, va pune un semn lîngă el, pînă îl vor îngropa groparii în ,Valea mulțimii lui Gog.` 16 Tot ... pe cari le-au săvîrșit împotriva Mea, cînd locuiau liniștiți în țara lor, și cînd nu -i turbura nimeni. 27 Cînd îi voi aduce înapoi dintre popoare, și îi voi strînge din țara vrăjmașilor lor, voi fi sfințit de ei înaintea multor neamuri. 28 Și vor ști că Eu sînt Domnul ... lor, care -i lăsasem să fie luați prinși de război între neamuri, și care -i strîng iarăș în țara lor; nu voi mai lăsa pe nici unul din ei acolo 29 și nu le voi mai acunde Fața Mea, căci voi turna Duhul Meu pentru casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.`` Ezechiel ...
... rărunchi. 5 Preotul să le ardă pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă pentru vină. 6 Toată partea bărbătească dintre preoți să mănînce din ea; și anume s`o mănînce într`un loc sfînt, căci este un lucru prea sfînt. 7 Cu jertfa pentru vină ... seamă celui ce a adus -o: ci va fi un lucru urîcios, și oricine va mînca din ea își va purta vina. 19 Nici carnea care s`a atins de ceva necurat nu trebuie mîncată: ci trebuie arsă în foc. Orice om curat poate să mănînce carne ... va mînca din grăsimea dobitoacelor din cari se aduc Domnului jertfe mistuite de foc, va fi nimicit din poporul său. 26 Să nu mîncați sînge, nici de pasăre, nici de vită, în toate locurile în cari veți locui. 27 Cine va mînca vreun fel de sînge, va fi nimicit din poporul său!`` 28 Domnul ... jertfele voastre de mulțămire, să dați preotului și spata dreaptă, aducînd -o ca dar luat prin ridicare. 33 Spata aceea dreaptă să fie partea aceluia dintre ...