Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru PERDEA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 23 pentru PERDEA.

Leviticul Capitol 4

Leviticul Capitol 4 Leviticul 3 Leviticul Capitol 4 1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2 ,,Vorbește copiilor lui Israel, și spune: ,,Cînd va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, făcînd lucruri cari nu trebuiesc făcute; și anume: 3 Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea, și prin aceasta a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un vițel fără cusur, ca jertfă de ispășire pentru păcatul pe care l -a făcut. 4 Să aducă vițelul la ușa cortului întîlnirii, înaintea Domnului, să-și pună mîna pe capul vițelului, și să -l junghie înaintea Domnului. 5 Preotul, care a primit ungerea, să ia din sîngele vițelului, și să -l aducă în cortul întîlnirii: 6 să-și moaie degetul în sînge, și să stropească de șapte ori înaintea Domnului, în fața perdelei dinlăuntru a sfîntului locaș. 7 Apoi preotul să ungă cu sînge coarnele altarului pentru tămîia mirositoare, care este înaintea Domnului în cortul întîlnirii; iar tot celalt sînge al vițelului să -l verse la picioarele altarului pentru arderile de tot, care este la ușa cortului întîlnirii. 8 ...

 

Exodul Capitol 30

Exodul Capitol 30 Exodul 29 Exodul Capitol 30 1 Să faci apoi un altar pentru arderea tămîiei, și anume să -l faci din lemn de salcîm. 2 Lungimea lui să fie de un cot, iar lățimea tot de un cot; să fie în patru colțuri, și înălțimea lui să fie de doi coți. Coarnele altarului să fie dintr`o bucată cu el. 3 Să -i poleiești cu aur curat, atît partea de sus, cît și păreții lui de jur împrejur și coarnele; și să -i faci o cunună de aur de jur împrejur. 4 Dedesubtul cununii să -i faci două verigi de aur de amîndouă laturile, în cele două unghiuri, pentru punerea drugilor, cari vor sluji la ducerea lui. 5 Drugii să -i faci din lemn de salcîm, și să -i poleiești cu aur. 6 Să așezi altarul în fața perdelei dinlăuntru, care este înaintea chivotului mărturiei, în fața capacului ispășirii, care este deasupra mărturiei, și unde Mă voi întîlni cu tine. 7 Aaron va arde pe el tămîie mirositoare; va arde tămîie în fiecare dimineață, cînd va pregăti candelele; 8 va arde și seara cînd va așeza candelele. Astfel se va arde necurmat din partea voastră tămîie înaintea ...

 

Leviticul Capitol 21

Leviticul Capitol 21 Leviticul 20 Leviticul Capitol 21 1 Domnul a zis lui Moise: ,,Vorbește preoților, fiilor lui Aaron, și spune-le: ,Un preot să nu se atingă de un mort din poporul său, ca să nu se facă necurat; 2 afară de rudele lui cele mai deaproape, de mama lui, de tatăl lui, de fiul lui, de fratele lui, 3 și de soru-sa care -i încă fecioară, stă lîngă el și nu este măritată, afară de aceștia, să nu se atingă de niciun alt mort. 4 Ca unul care este fruntaș în poporul lui, să nu se facă necurat, atingîndu-se de un mort. 5 Preoții să nu-și facă un loc pleșuv în cap, pentru un mort, să nu-și radă colțurile bărbii, și să nu-și facă tăieturi în carne. 6 Să fie sfinți pentru Dumnezeul lor, și să nu necinstească Numele Dumnezeului lor; căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, mîncarea Dumnezeului lor: de aceea să fie sfinți. 7 Să nu-și ia de nevastă o curvă sau o spurcată, nici o femeie lăsată de bărbatul ei, căci ei sînt sfinți pentru Dumnezeul lor. 8 Să -l socotești ca sfînt, căci ...

 

Leviticul Capitol 24

Leviticul Capitol 24 Leviticul 23 Leviticul Capitol 24 1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2 ,,Poruncește copiilor lui Israel să-ți aducă pentru sfeșnic untdelemn curat de măsline tescuite, ca să țină candelele aprinse neîncetat. 3 Aaron să -l pregătească dincoace de perdeaua dinlăuntru, care este înaintea mărturiei, în cortul întîlnirii, pentruca să ardă neîncetat de seara pînă dimineața în fața Domnului. Aceasta este o lege vecinică pentru urmașii voștri. 4 Să așeze candelele în sfeșnicul de aur curat, ca să ardă neîncetat înaintea Domnului. 5 Să iei floare de făină, și să faci din ea douăsprezece turte; fiecare turtă să fie făcută din două zecimi de efă. 6 Să le pui în două șiruri, cîte șase în fiecare șir, pe masa de aur curat, înaintea Domnului. 7 Peste fiecare șir să pui tămîie curată, care să fie pe pîne ca aducere aminte, ca un dar de mîncare mistuit de foc înaintea Domnului. 8 În fiecare zi de Sabat să se pună aceste pîni înaintea Domnului, neîncetat: acesta este un legămînt vecinic pe care -l vor ținea copiii lui Israel. 9 Pînile acestea să fie ale lui Aaron și ale fiilor lui, ...

 

Numeri Capitol 18

Numeri Capitol 18 Numeri 17 Numeri Capitol 18 1 Domnul a zis lui Aaron: ,,Tu și fiii tăi, și casa tatălui tău cu tine, să purtați pedeapsa fărădelegilor făcute în sfîntul locaș; tu și fiii tăi împreună cu tine, să purtați pedeapsa fărădelegilor făcute în împlinirea slujbei voastre preoțești. 2 Apropie de asemenea de tine, pe frații tăi, seminția lui Levi, seminția tatălui tău, ca să fie legați de tine și să-ți slujească, atunci cînd tu, și fiii tăi împreună cu tine, veți fi înaintea cortului întîlnirii. 3 Ei să păzească ce le vei porunci tu și cele privitoare la tot cortul; dar să nu se apropie nici de uneltele sfîntului locaș, nici de altar, ca să nu muriți, și ei și voi. 4 Ei să se alipească de tine, și să păzească tot ce privește cortul întîlnirii pentru toată slujba cortului. Niciun străin să nu se apropie de voi. 5 Să păziți cele privitoare la sfîntul locaș și altar, ca să nu mai fie mînie împotriva copiilor lui Israel. 6 Iată că am luat pe frații voștri Leviții, din mijlocul copiilor lui Israel, ca unii cari sunt dați Domnului: ei vă sînt încredințați vouă în ...

 

1 Imparati Capitol 6

1 Imparati Capitol 6 1 Imparati 5 1 Imparati Capitol 6 1 În al patru sute optzecilea an după ieșirea copiilor lui Israel din țara Egiptului, Solomon a zidit casa Domnului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna a doua. 2 Casa pe care a zidit -o împăratul Solomon Domnului, era lungă de șase zeci de coți, lată de douăzeci, și înaltă de treizeci. 3 Pridvorul dinaintea templului casei avea o lungime de douăzeci de coți, în lățimea casei, și zece coți lărgime în fața casei. 4 Împăratul a făcut casei ferestre largi înlăuntru și strîmte afară. 5 A zidit lipite de zidul casei mai multe rînduri de odăi, unul peste altul, de jur împrejur, cari înconjurau zidurile casei, Templul și sfîntul locaș; și a făcut astfel odăi lăturalnice de jur împrejur. 6 Catul de jos era lat de cinci coți, cel dela mijloc de șase coți, iar al treilea de șapte coți; căci pe partea deafară a casei a făcut arcade strîmte împrejur ca grinzile să nu fie prinse în zidurile casei. 7 Cînd ...

 

2 Cronici Capitol 3

2 Cronici Capitol 3 2 Cronici 2 2 Cronici Capitol 3 1 Solomon a început zidirea Casei Domnului la Ierusalim, pe muntele Moria, care fusese arătat tatălui său David, în locul pregătit de David în aria lui Ornan, Iebusitul. 2 A început să zidească în a doua zi a lunii a doua, în al patrulea an al domniei lui. 3 Iată pe ce temelii a zidit Solomon Casa lui Dumnezeu. Lungimea, în coți de măsura cea veche a coților, era de șasezeci de coți, iar lățimea de douăzeci de coți. 4 Pridvorul dinainte avea douăzeci de coți lungime, cît era de lată casa, și o sută douăzeci de coți înălțime; Solomon l -a acoperit pe dinlăuntru cu aur curat. 5 A îmbrăcat cu lemn de chiparos casa cea mare, a acoperit -o cu aur curat, și a săpat pe ea finici și împletituri de lănțișoare. 6 A acoperit casa cu pietre scumpe ca podoabă; și aurul era aur din Parvaim. 7 A acoperit cu aur casa, bîrnele, pragurile, pereții și ușile, și ...

 

Marcu Capitol 15

Marcu Capitol 15 Marcu 14 Marcu Capitol 15 1 Dimineața, preoții cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrînii, cărturarii și tot Soborul. Dupăce au legat pe Isus, L-au dus și L-au dat în mînile lui Pilat. 2 Pilat L -a întrebat: ,,Ești Tu Împăratul Iudeilor?`` ,,Da, sînt``, i -a răspuns Isus. 3 Preoții cei mai de seamă Îl învinuiau de multe lucruri. 4 Pilat L -a întrebat din nou: ,,Nu răspunzi nimic? Uite de cîte lucruri Te învinuiesc ei!`` 5 Isus n`a mai dat nici un răspuns, lucru care a mirat pe Pilat. 6 La fiecare praznic al Paștelor, Pilat le slobozea un întemnițat, pe care -l cereau ei. 7 În temniță era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarășii lui, din pricina unui omor, pe care -l săvîrșiseră într`o răscoală. 8 Norodul s`a suit, și a început să ceară lui Pilat să le dea ce avea obicei să le dea totdeauna. 9 Pilat le -a răspuns: ,,Voiți să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?`` 10 Căci pricepuse că preoții cei mai de seamă din pizmă ...

 

Evrei Capitol 6

Evrei Capitol 6 Evrei 5 Evrei Capitol 6 1 De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, și să mergem spre cele desăvîrșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte, și a credinței în Dumnezeu, 2 învățătura despre botezuri, despre punerea mînilor, despre învierea morților și despre judecata vecinică. 3 Și vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu. 4 Căci cei ce au fost luminați odată, și au gustat darul ceresc, și s`au făcut părtași Duhului Sfînt, 5 și au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor- 6 și cari totuș au căzut, este cu neputință să fie înoiți iarăș, și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, și -L dau să fie batjocorit. 7 Cînd un pămînt este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, și rodește o iarbă folositoare celor pentru cari este lucrat, capătă binecuvîntare dela Dumnezeu. 8 Dar dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat, și sfîrșește prin a i se pune foc. 9 Măcar că vorbim astfel, prea iubiților, totuș dela voi așteptăm lucruri mai bune ...

 

Evrei Capitol 9

Evrei Capitol 9 Evrei 8 Evrei Capitol 9 1 Legămîntul dintîi avea și el porunci privitoare la slujba dumnezeiască și la un locaș pămîntesc de închinare. 2 În adevăr, s`a făcut un cort. În partea dinainte, numită ,,Locul Sfînt``, era sfeșnicul, masa și pînile pentru punerea înaintea Domnului; 3 după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema ,,Locul prea sfînt``. 4 El avea un altar de aur pentru tămîie, și chivotul legămîntului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, și tablele legămîntului. 5 Deasupra erau heruvimii slavei, cari acopereau capacul ispășirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu deamăruntul despre aceste lucruri. 6 Și după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoții cari fac slujbele, intră totdeauna în partea dintîi a cortului. 7 Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, și nu fără sînge, pe care îl aduce pentru sine însuș și pentru păcatele din neștiință ale norodului. 8 Prin aceasta, Duhul Sfînt arăta că drumul în Locul prea sfînt, nu era încă deschis cîtă vreme ...

 

Evrei Capitol 10

Evrei Capitol 10 Evrei 9 Evrei Capitol 10 1 În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvîrșiți pe cei ce se apropie. 2 Altfel, n`ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curățiți odată, n`ar mai fi trebuit să mai aibă cunoștință de păcate? 3 Dar aducerea aminte a păcatelor este înoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe; 4 căci este cu neputință ca sîngele taurilor și al țapilor să șteargă păcatele. 5 De aceea, cînd intră în lume, El zice: ,,Tu n`ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; 6 n`ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. 7 Atunci am zis: ,,Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!`` 8 După ce a zis întîi: ,,Tu n`ai voit și n`ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat``, (lucruri aduse toate după Lege), 9 apoi zice: ,,Iată-Mă, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>