Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru STA (ÎN PICIOARE)

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 78 pentru STA (ÎN PICIOARE).

Daniel Capitol 2

... cere împăratul este o taină pe care înțelepții, cititorii în stele, vrăjitorii și ghicitorii nu sînt în stare s`o descopere împăratului. 28 Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descopere tainele, și care face cunoscut împăratului Nebucadnețar ce se va întîmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău și vedeniile pe cari le-ai avut în patul tău. 29 În patul tău, împărate, ți-au venit în minte gînduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri; și Celce descopere tainele ți -a făcut cunoscut ce se va ... Tu, împărate, ești împăratul împăraților, căci Dumnezeul cerurilor ți -a dat împărăție, putere, bogăție și slavă. 38 El ți -a dat în mîni, ori unde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele cîmpului și păsările cerului, și te -a făcut stăpîn peste toate acestea: tu ești ... văzut picioarele și degetele picioarelor parte de lut de olar și parte de fer, tot așa și împărăția aceasta va fi împărțită; dar va rămînea în ea ceva din tăria ferului, tocmai așa cum ai văzut ferul amestecat cu lutul. 42 Și după cum degetele dela picioare erau parte de fer

 

Romani Capitol 14

... mănîncă, să nu judece pe cine mănîncă, fiindcă Dumnezeu l -a primit. 4 Cine ești tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpînului său; totuș, va sta în picioare, căci Domnul are putere să -l întărească pentru ca să stea. 5 Unul socotește o zi mai pe sus decît alta; pentru altul, toate ... să nu faceți nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. 14 Eu știu și sînt încredințat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, și că un lucru nu este necurat de cît pentru cel ce crede că este necurat. 15 Dar dacă faci ca fratele tău să ... Nu faceți ca binele vostru să fie grăit de rău. 17 Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mîncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfînt. 18 Cine slujește lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui Dumnezeu și cinstit de oameni. 19 Așa dar, să urmărim lucrurile, cari duc la pacea și zidirea noastră. 20 Să ... ...

 

Isaia Capitol 3

... unii pe alții, unul va apăsa pe celalt, fiecare pe aproapele lui, tînărul va lovi pe cel bătrîn, și omul de nimic pe cel pus în cinste. 6 Vor merge pînă acolo încît unul va apuca pe fratele său în casa părintească, și -i va zice: ,,Tu ai o haină, fii căpetenia noastră! Ia dărămăturile acestea supt mîna ta!`` 7 Dar în aceeaș zi el va răspunde: ,,Nu pot să fiu doftor, căci în casa mea nu este nici pîne nici haină: nu mă puneți căpătenie peste popor.`` 8 Se clatină Ierusalimul, se prăbușește Iuda, pentrucă vorbele și faptele ... 16 Domnul zice: ,,Pentrucă fiicele Sionului sînt mîndre, și umblă cu gîtul întins și cu priviri pofticioase, pentrucă pășesc mărunțel, și zornăesc cu verigile dela picior, - 17 Domnul va pleșuvi creștetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descopri rușinea``. 18 În ziua aceea, Domnul va scoate verigile cari le slujesc ca podoabă la picioare, și sorișorii și lunișoarele, 19 cerceii, brățările și măhramele; 20 legăturile de ... dela nas; 22 hainele de sărbătoare și cămășile cele largi, mantiile și pungile; 23 oglinzile și cămășile supțiri, turbanele și măhramele ușoare. 24 Și atunci în loc de miros plăcut va fi putoare; în

 

Judecatorii Capitol 5

... Judecatorii Capitol 5 Judecatorii 4 Judecatorii Capitol 5 1 În ziua aceea, Debora a cîntat această cîntare, cu Barac, fiul lui Abinoam: 2 ,,Niște căpetenii s`au pus în fruntea poporului în Israel, Și poporul s`a arătat gata de luptă: Binecuvîntați pe Domnul! 3 Ascultați, împărați! Luați aminte, domnitori! Voi cînta, da, voi cînta ... 6 ,,Pe vremea lui Șamgar, fiul lui Anat, Pe vremea Iaelei drumurile erau părăsite, Și călătorii apucau pe căi strîmbe. 7 Căpeteniile erau fără putere în Israel, fără putere, Pînă cînd m`am sculat eu, Debora, Pînă cînd m`am ridicat eu, ca o mamă în Israel. 8 El își alesese noi dumnezei: Atunci războiul era la porți; Dar nu vedeai nici scut, nici suliță La patruzeci de mii în Israel. 9 Inima mea se îndreaptă spre căpeteniile lui Israel, Spre aceia din popor cari s`au arătat gata să lupte. Binecuvîntați pe Domnul! 10 ... năbădăioasă a războinicilor lor. 23 Blestemați pe Meroza, a zis Îngerul Domnului, Blestemați, blestemați pe locuitorii lui; Căci n`au venit în ajutorul Domnului, În

 

Ioan Capitol 13

... Cel care știa că I -a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și fiindcă iubea pe ai Săi, cari erau în lume, i -a iubit pînă la capăt. 2 În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gîndul să -L vîndă, 3 Isus, fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mîni, că dela Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce, 4 S -a sculat dela masă, S`a desbrăcat ... Mine, primește pe Celce M`a trimes pe Mine.`` 21 Dupăce a spus aceste cuvinte, Isus S`a tulburat în duhul Lui, a mărturisit, și a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că unul din voi Mă va vinde.`` 22 Ucenicii se ... și a dat -o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul. 27 Cum a fost dată bucățica, a intrat Satana în Iuda. Isus i -a zis: ,,Ce-ai să faci, fă repede.`` 28 Dar nimeni din cei ce ședeau la masă, n`a ...

 

Mica Capitol 7

... rușine, ea, care-mi zicea: ,,Unde este Domnul, Dumnezeul tău?`` Ochii mei își vor vedea dorința împlinită față de ea. Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliță. 11 În ziua, cînd îți vor zidi iarăș zidurile, în ziua aceea ți se vor lărgi hotarele. 12 În ziua aceea, vor veni la tine, din Asiria pînă în Egipt, din Egipt pînă la rîul, dela o mare la alta, și dela un munte la altul. 13 Dar mai întîi țara va fi pustiită ... 14 Paște-Ți poporul cu toiagul Tău, paște turma moștenirii Tale, care locuiește singură în pădurea din mijlocul Carmelului; ca să pască pe Basan și în Galaad, ca în zilele de altă dată.`` - 15 ,,Îți voi arăta lucruri minunate, -zice Domnul, ca în ziua cînd ai ieșit din țara Egiptului.`` - 16 Neamurile vor vedea lucrul acesta, și se vor rușina, cu toată puterea lor; vor pune mîna la ... păcatele rămășiței moștenirii Tale? El nu-Și ține mînia pe vecie, ci Îi place îndurarea! 19 El va avea iarăș milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, și vei arunca în ...

 

Apocalipsa Capitol 11

... le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmașii lor; și dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. 6 Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor; și au putere să prefacă apele în sînge, și să lovească pămîntul cu orice fel de urgie, oridecîteori vor voi. 7 Cînd își vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din ... neam, vor sta trei zile și jumătate, și vor privi trupurile lor moarte, și nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormînt. 10 Și locuitorii de pe pămînt se vor bucura și se vor veseli de ei; și își vor trimete daruri unii altora, pentrucă acești ... locuitorii pămîntului. 11 Dar după cele trei zile și jumătate, duhul de viață dela Dumnezeu a intrat în ei, și s`au ridicat în picioare, și o mare frică a apucat pe ceice i-au văzut. 12 Și au auzit din cer un glas tare, care le ... Îngerul, al șaptelea a sunat din trîmbiță. Și în

 

Ezechiel Capitol 1

... erau făcute, păreau de hrisolit, și toate patru aveau aceeaș întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor erau de așa fel încît fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roate. 17 Cînd mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, și nu se întorceau deloc în mersul lor. 18 Aveau niște obezi de o înălțime înspăimîntătoare, și pe obezile lor cele patru roate erau pline cu ochi de jur împrejur. 19 ... era în roate. 22 Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor, și se întindea în aer sus peste capetele lor. 23 Supt cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, și mai aveau fiecare cîte două aripi, cari ... unor ape mari, și ca glasul Celui Atotputernic. Cînd mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri; iar cînd se opreau, își lăsau aripile în jos. 25 Și venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor; iar cînd se opreau își lăsau aripile în jos. 26 Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în ...

 

Apocalipsa Capitol 10

... un glas, care zicea: ,,Pecetluiește ce au spus cele șapte tunete, și nu scrie ce au spus!`` 5 Și îngerul, pe care -l văzusem stînd în picioare pe mare și pe pămînt, și -a ridicat mîna dreaptă spre cer, 6 și a jurat pe Cel ce este ... și lucrurile din el, pămîntul și lucrurile de pe el, marea și lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă, 7 ci că în zilele în cari îngerul al șaptelea va suna din trîmbița lui, se va sfîrși taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi proorocilor. 8 ... cer, mi -a vorbit din nou, și mi -a zis: ,,Du-te de ia cărticica deschisă din mîna îngerului, care stă în picioare pe mare și pe pămînt!`` 9 M`am dus la înger, și i-am cerut să-mi dea cărticica. ,,Ia -o``, mi -a ... ea îți va amărî pîntecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.`` 10 Am luat cărticica din mîna îngerului, și am mîncat -o: în ...

 

Ezechiel Capitol 32

... jale asupra lui Faraon, împăratul Egiptului, și spune -i: ,Semănai cu un pui de leu între neamuri, erai ca un crocodil în mări, te aruncai în rîurile tale, turburai apele cu picioarele tale, și le întărîtai valurile.`` 3 Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,,Îmi voi întinde mreaja peste tine, în mijlocul unei mari mulțimi de popoare, și te vor trage în lațul Meu. 4 Te voi arunca pe uscat, și te voi întinde pe cîmpie, ca toate păsările cerului să șadă pe tine; și voi sătura ... la cei pogorîți în groapă! 19 Pe cine întreci tu în frumuseță? Pogoară-te, și culcă-te lîngă cei netăiați împrejur! 20 Vor cădea astfel în mijlocul celor uciși de sabie. Sabia vă este dată: doborîți în mormînt Egiptul, și toată mulțimea lui! 21 Atunci vitejii cei puternici vor vorbi în locuința morților despre el și cei ce -l sprijineau, și vor zice: ,S`au pogorît, s`au culcat cei netăiați împrejur, uciși de sabie!` 22 ... au pogorît netăiați împrejur în adîncimile pămîntului, ei, cari răspîndeau groaza în țara celor vii, și își poartă acum ocara cu cei ce se pogoară ...

 

Exodul Capitol 40

... deasupra a pus învelitoarea acoperișului cortului, cum poruncise lui Moise Domnul. 20 Apoi a luat mărturia, și a pus -o în chivot; a pus drugii la chivot, și a așezat capacul ispășirii deasupra chivotului. 21 A adus chivotul în cort; a atîrnat perdeaua despărțitoare înaintea lui, și a acoperit astfel chivotul mărturirei, cum poruncise lui Moise Domnul. 22 A ... perdeaua dinlăuntru; 23 și a pus pe ea pînile, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. 24 Apoi a așezat sfeșnicul în cortul întîlnirii, în fața mesei, în partea de miazăzi a cortului; 25 și i -a așezat candelele, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. 26 Apoi a ... și jertfa de mîncare, cum poruncise lui Mosie Domnul. 30 A așezat ligheanul între cortul întîlnirii și altar, și a pus în el apă pentru spălat. 31 Moise, Aaron și fiii lui și-au spălat mîinile și picioarele în el; 32 cînd intrau în

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>