Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru ACELA/ ACEEA/ ACEASTA/ ACESTEA
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 657 pentru ACELA/ ACEEA/ ACEASTA/ ACESTEA.
Neemia Capitol 13 Neemia 12 Neemia Capitol 13 1 În vremea aceea, s`a cetit în fața poporului în cartea lui Moise, și s`a găsit scris că Amonitul și Moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu, 2 pentrucă nu veniseră înaintea copiilor lui Israel cu pîne și apă, și pentrucă tocmiseră împotriva lor cu preț de argint pe Balaam ca să -i blesteme. Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvîntare. 3 Cînd au auzit Legea, au deosebit din Israel pe toți străinii. 4 Înainte de aceasta, preotul Eliașib, care era pus peste cămările Casei Dumnezeului nostru, și rudă cu Tobia, 5 pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai înainte darurile de mîncare, tămîia, uneltele, zeciuiala din grîu, din must, și din untdelemn, părțile rînduite pentru Leviți, cîntăreți și ușieri, și darurile ridicate pentru preoți. 6 Eu nu eram la Ierusalim cînd s`au petrecut toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci și doilea an al lui Artaxerxe, împăratul Babilonului. La sfîrșitul anului am căpătat de la împărat învoire 7 să mă întorc la Ierusalim, și am văzut răul pe care -l făcuse Eliașib, ...
Luca Capitol 14 Luca 13 Luca Capitol 14 1 Într`o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntașii Fariseilor, ca să prînzească. Fariseii Îl pîndeau de aproape. 2 Și înaintea Lui era un om bolnav de dropică. 3 Isus a luat cuvîntul, și a zis învățătorilor Legii și Fariseilor: ,,Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?`` 4 Ei tăceau. Atunci Isus a luat de mînă pe omul acela, l -a vindecat, și i -a dat drumul. 5 Pe urmă, le -a zis: ,,Cine dintre voi, dacă -i cade copilul sau boul în fîntînă, nu -l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?`` 6 Și n`au putut să -I răspundă nimic la aceste vorbe. 7 Apoi, cînd a văzut că cei poftiți la masă alegeau locurile dintîi, le -a spus o pildă. Și le -a zis: 8 ,,Cînd ești poftit de cineva la nuntă, să nu te așezi la masă în locul dintîi; ca nu cumva, printre cei poftiți de el, să fie altul mai cu vază decît tine, 9 ...
Ezechiel Capitol 23 Ezechiel 22 Ezechiel Capitol 23 1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 2 ,,Fiul omului, erau două femei, fiice ale aceleiași mame. 3 Ele au curvit în Egipt, au curvit în tinereța lor; acolo le-au fost strîns țîțele, acolo le -a fost atîns sînul fecioresc. 4 Cea mai mare se chema Ohola, și sora ei Oholiba. Erau ale Mele, și au născut fii și fiice.`` Ohola este Samaria; Oholiba este Ierusalimul. 5 Ohola nu Mi -a fost credincioasă; s`a aprins de dragoste pentru ibovnicii ei, după Asirieni, vecinii ei, 6 îmbrăcați cu ștofe văpsite în albastru, dregători și căpetenii, toți tineri și plăcuți, călăreți călări pe cai. 7 Ea a curvit cu ei, cu toată fruntea copiilor Asiriei; s`a spurcat cu toți aceia pentru cari umbla nebună, s`a spurcat cu toți idolii lor. 8 Nu s`a lăsat nici de curviile ei din Egipt, căci aceștia se culcaseră cu ea din tinereța ei, îi atinseseră sînul fecioresc, și își vărsaseră curviile peste ea. 9 De aceea, am dat -o în mînile ibovnicilor ei, în mînile copiilor ...
Luca Capitol 18 Luca 17 Luca Capitol 18 1 Isus le -a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, și să nu se lase. 2 El le -a zis: ,,Într`o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu se rușina. 3 În cetatea aceea era și o văduvă, care venea des la el, și -i zicea: ,Fă-mi dreptate în cearta cu pîrîșul meu.` 4 Multă vreme n`a voit să -i facă dreptate. Dar în urmă, și -a zis: ,Măcar că de Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mă rușinez, 5 totuș, pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.` 6 Domnul a adăogat: ,Auziți ce zice judecătrul nedrept? 7 Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, cari strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei? 8 Vă spun că le va face dreptate în curînd. Dar cînd va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pămînt?`` 9 A mai spus și pilda ...
Luca Capitol 24 Luca 23 Luca Capitol 24 1 În ziua întîi a săptămînii, femeile acestea, și altele împreună cu ele, au venit la mormînt dis de dimineață, și au adus miresmele, pe cari le pregătiseră. 2 Au găsit piatra răsturnată de pe mormînt, 3 au intrat înlăuntru, și n`au găsit trupul Domnului Isus. 4 Fiindcă nu știau ce să creadă, iată că li s`au arătat doi bărbați, îmbrăcați în haine strălucitoare. 5 Îngrozite, femeile și-au plecat fețele la pămînt. Dar ei le-au zis: ,,Pentruce căutați între cei morți pe Cel ce este viu? 6 Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-vă aminte ce v`a spus pe cînd era încă în Galilea, 7 cînd zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mînile păcătoșilor, să fie răstignit, și a treia zi să învieze.`` 8 Și ele și-au adus aminte de cuvintele lui Isus. 9 La întoarcerea lor dela mormînt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece și tuturor celorlalți. 10 Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor, erau: Maria Magdalina, Ioana, Maria, mama lui Iacov, și celelalte, cari erau împreună cu ele. 11 ...
Luca Capitol 23 Luca 22 Luca Capitol 23 1 S`au sculat toți, și au dus pe Isus înaintea lui Pilat. 2 Și au început să -L pîrască, și să zică: ,,Pe omul acesta l-am găsit ațîțînd neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir Cezarului, și zicînd că el este Hristosul, Împăratul.`` 3 Pilat L -a întrebat: ,,Ești Tu Împăratul Iudeilor?`` ,,Da``, i -a răspuns Isus, ,,sînt.`` 4 Pilat a zis preoților celor mai de seamă și noroadelor: ,,Eu nu găsesc nicio vină în omul acesta.`` 5 Dar ei stăruiau și mai mult, și ziceau: ,,Întărîtă norodul, și învață pe oameni prin toată Iudea, din Galilea, unde a început, pînă aici.`` 6 Cînd a auzit Pilat de Galilea, a întrebat dacă omul acesta este Galilean. 7 Și cînd a aflat că este de supt stăpînirea lui Irod, L -a trimes la Irod, care se afla și el în Ierusalim în zilele acelea. 8 Irod, cînd a văzut pe Isus, s`a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să -L vadă, din pricina celor auzite ...
... iată că li s`au arătat doi bărbați îmbrăcați în alb, 11 și au zis: ,,Bărbați Galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, care S`a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaș fel cum L-ați văzut mergînd la cer.`` 12 ...
Isaia Capitol 25 Isaia 24 Isaia Capitol 25 1 ,,Doamne, Tu ești Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălța! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s`au împlinit cu credincioșie. 2 Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într`un morman de pietre, cetățuia cea tare într`o grămadă de dărîmături; cetatea cea mare a străinilor este nimicită, și niciodată nu va mai fi zidită. 3 De aceea Te slăvesc popoarele puternice, și cetățile neamurilor puternice se tem de Tine. 4 Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbește în zid. 5 Cum domolești căldura într`un pămînt arzător, așa ai domolit zarva străinilor; cum este înădușită căldura de umbra unui nor, așa au fost înădușite cîntările de biruință ale asupritorilor.`` 6 Domnul oștirilor pregătește tuturor popoarelor pe muntele acesta, un ospăț de bucate gustoase, un ospăț de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi și limpezite. 7 Și, pe muntele acesta, înlătură măhrama care acopere toate popoarele, și învelitoarea ...
... Deacum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!`` Și pe dată smochinul s`a uscat. 20 Ucenicii, cînd au văzut acest lucru, s`au mirat, și au zis: ,,Cum de s`a uscat smochinul acesta într`o clipă?`` 21 Drept răspuns, Isus le -a ... în Scripturi că: ,Piatra, pe care au lepădat -o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, și este minunat în ochii noștri?` 43 Deaceea, vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată dela voi, și va fi dată unui ...
... bun; și, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puțin bun; dar tu ai ținut vinul cel bun pînă acum.`` 11 Acest început al semnelor Lui l -a făcut Isus în Cana din Galilea. El Și -a arătat slava Sa, și ucenicii Lui ...
Daniel Capitol 9 Daniel 8 Daniel Capitol 9 1 În anul dintîi al lui Dariu, fiul lui Ahașveros, din neamul Mezilor, care ajunsese împărat peste împărăția Haldeilor, 2 în anul dintîi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărți că trebuiau să treacă șaptezeci de ani pentru dărîmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre cari vorbise Domnul către proorocul Ieremia. 3 Și mi-am întors fața spre Domnul Dumnezeu, ca să -L caut cu rugăciune și cereri, postind în sac și cenușă. 4 M`am rugat Domnului, Dumnezeului meu și I-am făcut următoarea mărturisire: ,,Doamne, Dumnezeule mare și înfricoșate, Tu, care ții legămîntul și dai îndurare celorce Te iubesc și păzesc poruncile Tale! 5 Noi am păcătuit, am săvîrșit nelegiuire, am fost răi și îndărătnici, ne-am abătut dela poruncile și orînduirile Tale. 6 N`am ascultat pe robii Tăi proorocii, cari au vorbit, în Numele Tău, împăraților noștri, căpeteniilor noastre, părinților noștri, și către tot poporul țării. 7 Tu, Doamne, ești drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple fața de rușine, nouă tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului și întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate țările în cari i-ai ...