Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru PRIN ACEASTA
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 498 pentru PRIN ACEASTA.
... tine nici o taină nu este grea; deci tîlcuiește-mi vedeniile, pe cari le-am avut în vis. 10 Iată vedeniile cari mi-au trecut prin cap, cînd eram în pat. Mă uitam, și iată că în mijlocul pămîntului era un copac foarte înalt. 11 Copacul acesta s`a făcut ... supt umbra lui, păsările cerului își făceau cuibul în ramurile lui, și orice făptură vie se hrănea din el. 13 În vedeniile cari-mi treceau prin cap, în patul meu, mă uitam, și iată că s`a pogorît din ceruri un străjer sfînt. 14 El a strigat ... cuvîntul, și a zis: ,,Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de ședere împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?`` 31 Nu se sfîrșise încă vorba aceasta a împăratului, și un glas s`a ...
... inimă Duhul Fiului Său, care strigă: ,,Ava``, adică: ,,Tată!`` 7 Așa că nu mai ești rob, ci fiu; și dacă ești fiu, ești și moștenitor, prin Dumnezeu. 8 Odinioară, cînd nu cunoșteați pe Dumnezeu, erați robiți celor ce din firea lor, nu sînt dumnezei. 9 Dar acum, dupăce ați cunoscut pe ... și unul din femeia slobodă. 23 Dar cel din roabă s`anăscut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s`a născut prin făgăduință. 24 Lucrurile acestea trebuiesc luate într`alt înțeles: acestea sînt două legăminte: unul depe muntele Sinai naște pentru robie și este Agar, - 25 căci ... ai făgăduinței. 29 Și cum s`a întîmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul tot așa se întîmplă și acum. 30 Dar ce zice Scriptura? ,,Izgonește pe roabă și pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moșteni ...
... Domnului în pustia aceasta, ca să murim în ea, noi și vitele noastre? 5 Pentruce ne-ați scos din Egipt, și ne-ați adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de sămănat, nici smochin, nici viță, nici rodiu, nici apă de băut?`` 6 Moise și Aaron au plecat ... Dela Cades, Moise a trimes niște soli la împăratul Edomului, ca să -i spună: ,,Așa vorbește fratele tău Israel. Tu știi toate suferințele prin cari am trecut. 15 Părinții noștri s`au pogorît în Egipt, și am locuit acolo multă vreme. Dar Egiptenii ne-au chinuit, pe noi și ... ne -a scos din Egipt. Și iată că sîntem la Cades, cetate care se află la marginea ținutului tău. 17 Lasă-ne să trecem prin țara ta; nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii, și nici nu vom bea apă din fîntîni; vom merge pe drumul împărătesc, fără să ne abatem la dreapta sau la stînga, pînă vom ... a eșit înainte cu multă gloată și cu mînă tare. 21 Astfel Edom n`a vrut să lase pe Israel să treacă prin ...
... 2 Timotei Capitol 1 1 Timotei 6 2 Timotei Capitol 1 1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduința vieții care este în Hristos Isus, 2 către Timotei, copilul meu prea iubit: Har, îndurare și pace dela Dumnezeu Tatăl ... mama ta Eunice, și sînt încredințat că și în tine. 6 De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mînilor mele. 7 Căci Dumnezeu nu ne -a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. 8 ... și după harul care ne -a fost dat în Hristos Isus, înainte de vecinicii, 10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mîntuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie. 11 Propovăduitorul și apostolul ei am fost pus eu și învățător al Neamurilor. 12 Și din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi ... mine, ține -l cu credința și dragostea care este în Hristos Isus. 14 Lucrul acela bun care ți s`a încredințat, păzește -l ...
... și noroadelor: ,,Eu nu găsesc nicio vină în omul acesta.`` 5 Dar ei stăruiau și mai mult, și ziceau: ,,Întărîtă norodul, și învață pe oameni prin toată Iudea, din Galilea, unde a început, pînă aici.`` 6 Cînd a auzit Pilat de Galilea, a întrebat dacă ... întunerec peste toată țara, pînă la ceasul al nouălea. 45 Soarele s`a întunecat, și perdeaua dinlăuntrul Templului s`a rupt prin mijloc. 46 Isus a strigat cu glas tare: ,,Tată, în mînile Tale Îmi încredințez duhul!`` Și cînd a zis aceste vorbe ...
... soarelui. 12 De acolo au plecat, și au tăbărît în valea Zered. 13 De acolo au plecat și au tăbărît dincolo de Arnon, care curge prin pustie, ieșind din ținutul Amoriților; căci Arnonul face hotarul Moabului, între Moab și Amoriți. 14 De aceea se zice în cartea Războaielor Domnului: ,,Vaheb în ... Pisga, care caută spre pustie. 21 Israel a trimes soli la Sihon, împăratul Amoriților, ca să -i spună: 22 ,,Lasă-mă să trec prin țara ta; nu vom intra nici în ogoare, nici în vii, și nu vom bea apă din fîntîni; vom ținea drumul împărătesc, pînă vom trece ... Israel a luat toate cetățile acelea, și s`a așezat în toate cetățile Amoriților, în Hesbon și în toate satele de prin împrejurimi. 26 Căci Hesbonul era cetatea lui Sihon, împăratul Amoriților. El pornise cu război împotriva împăratului dinainte al Moabului, și -i luase toată țara pînă ...
... vestea aceasta, a zis: ,,Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.`` 5 Și Isus iubea pe Marta, și pe sora ei, și pe Lazăr. 6 Deci, cînd a auzit că Lazăr este bolnav ... I-au zis: ,,Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.`` 13 Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre odihna căpătată prin somn. 14 Atunci Isus le -a spus pe față: ,,Lazăr a murit.`` 15 ,,Și mă bucur că n`am fost acolo ...
... vicleșug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă și de clevetire; 2 și, ca niște prunci născuți de curînd, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentruca prin el să creșteți spre mîntuire, 3 dacă ați gustat în adevăr că bun este Domnul. 4 Apropiați-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni ... Și voi, ca niște pietre vii, sînteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfîntă, și să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. 6 Căci este scris în Scriptură: ,,Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; și cine se încrede în ... războiesc cu sufletul. 12 Să aveți o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentruca în ceiace vă vorbesc de rău ca pe niște făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe cari le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. 13 Fiți supuși oricărei stăpîniri omenești, pentru Domnul: atît împăratului, ca ... Judecător. 24 El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentruca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați. 25 Căci erați ca niște oi rătăcite. Dar acum v'ați întors la Păstorul și Episcopul sufletelor voastre. 1 Petru ...
... ne este îngăduit de Lege să omorîm pe nimeni``, I-au zis Iudeii. 32 Aceasta s`a întîmplat ca să se împlinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară. 33 Pilat a intrat iarăș în odaia de judecată, a chemat pe ...
... doarmă. 13 Este un mare rău, pe care l-am văzut supt soare: avuții păstrate spre nefericirea stăpînului lor. 14 Dacă se perd aceste bogății prin vreo întîmplare nenorocită, și el are un fiu, fiului nu -i rămîne nimic în mîni. 15 Cum a ieșit de gol din pîntecele ...
... Matei Capitol 12 Matei 11 Matei Capitol 12 1 În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grîu, într`o zi de Sabat. Ucenicii Lui, cari erau flămînzi, au început să smulgă spice de grîu și să le mănînce. 2 ... pe toți bolnavii, 16 și le -a poruncit cu totdinadinsul să nu -L facă cunoscut; 17 ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: 18 ,,Iată Robul Meu, pe care L-am ales, Prea iubitul Meu, în care sufletul Meu își găsește plăcerea. Voi pune ... înțelepciunea lui Solomon; și iată că aici este Unul mai mare decît Solomon. 43 Duhul necurat, cînd a ieșit dintr`un om, umblă prin locuri fără apă, căutînd odihnă, și n`o găsește. 44 Atunci zice: ,,Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit. Și, cînd vine ... casă, locuiesc acolo, și starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decît cea dintîi. Tocmai așa se va întîmpla și cu acest neam viclean.`` 46 Pe cînd vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama și frații Lui stăteau afară și căutau să vorbească cu El. 47 Atunci ...