Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru TIMPUL

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 213 pentru TIMPUL.

2 Cronici Capitol 1

2 Cronici Capitol 1 1 Cronici 29 2 Cronici Capitol 1 1 Solomon, fiul lui David, s`a întărit în domnie; Domnul, Dumnezeul lui, a fost cu el; și l -a înălțat din ce în ce mai mult. 2 Solomon a poruncit întregului Israel, căpeteniilor peste mii și sute, judecătorilor, mai marilor întregului Israel, căpeteniilor caselor părintești; 3 și Solomon s`a dus cu toată adunarea la înălțimea dela Gabaon. Acolo se afla cortul întîlnirii lui Dumnezeu, făcut în pustie de Moise, robul Domnului. 4 Dar chivotul lui Dumnezeu fusese mutat de David din Chiriat-Iearim la locul pe care i -l pregătise, căci îi întinsese un cort la Ierusalim. 5 Tot acolo se afla, înaintea cortului Domnului, altarul de aramă pe care -l făcuse Bețalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur. 6 Solomon și adunarea au căutat pe Domnul. Și acolo, pe altarul de aramă care era înaintea cortului întîlnirii, a adus Solomon Domnului o mie de arderi de tot. 7 În timpul nopții, Dumnezeu S`a arătat lui Solomon, și i -a zis: ,,Cere ce vrei să-ți dau.`` 8 ...

 

2 Cronici Capitol 8

2 Cronici Capitol 8 2 Cronici 7 2 Cronici Capitol 8 1 După douăzeci de ani, în timpul cărora Solomon a zidit Casa Domnului și casa lui însuș, 2 a întărit cetățile, pe cari i le -a dat Hiram și a așezat în ele pe copiii lui Israel. 3 Solomon a mers împotriva Hamatului, la Țoba, și a pus stăpînire pe ea. 4 A întărit Tadmorul în pustie, și toate cetățile cari slujeau ca cetăți pentru merinde în Hamat. 5 A întărit apoi Bet-Horonul de sus și Bet-Horonul de jos, ca cetăți întărite cu ziduri, porți și zăvoare; 6 Baalatul, și toate cetățile cari slujeau ca cetăți pentru merinde și cari țineau de el, toate cetățile pentru cară, cetățile pentru călărime, și tot ce a găsit cu cale Solomon să zidească la Ierusalim, la Liban, și în toată țara al cărei stăpîn era. 7 Pe tot poporul care mai rămăsese din Hetiți, din Amoriți, din Fereziți, din Heviți și din Iebusiți, care nu făcea parte din Israel, 8 pe urmașii lor cari rămăseseră după ei în țară și pe ...

 

2 Cronici Capitol 10

2 Cronici Capitol 10 2 Cronici 9 2 Cronici Capitol 10 1 Roboam s`a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să -l facă împărat. 2 Cînd a auzit lucrul acesta, Ieroboam, fiul lui Nebat, era în Egipt, unde fugise de împăratul Solomon; și s`a întors din Egipt. 3 Au trimes să -l cheme. Atunci Ieroboam și tot Israelul au venit la Roboam și i-au vorbit așa: 4 ,,Tatăl tău ne -a îngreuiat jugul: acum ușurează această aspră robie și jugul greu pe care l -a pus peste noi tatăl tău. Și îți vom sluji.`` 5 El le -a zis: ,,Întoarceți-vă la mine după trei zile.`` Și poporul a plecat. 6 Împăratul Roboam a întrebat pe bătrînii cari fuseseră cu tatăl său Solomon, în timpul vieții lui, și a zis: ,,Ce mă sfătuiți să răspund poporului acestuia?`` 7 Și iată ce i-au zis ei: ,,Dacă vei fi bun cu poporul acesta, dacă -i vei primi bine, și dacă le vei vorbi cu bunăvoință, îți vor sluji pe vecie.`` 8 Dar Roboam a ...

 

2 Cronici Capitol 11

... Ierusalim, ca să jertfească Domnului, Dumnezeului părinților lor. 17 Ei au dat astfel tărie împărăției lui Iuda, și au întărit pe Roboam, fiul lui Solomon, timp de trei ani; căci trei ani au umblat în calea lui David și a lui Solomon. 18 Roboam a luat de ...

 

2 Cronici Capitol 15

2 Cronici Capitol 15 2 Cronici 14 2 Cronici Capitol 15 1 Duhul lui Dumnezeu a venit peste Azaria, fiul lui Oded, 2 și Azaria s`a dus înaintea lui Asa, și i -a zis: ,,Ascultați-mă, Asa, și tot Iuda și Beniamin! Domnul este cu voi cînd sînteți cu El; dacă -L căutați, Îl veți găsi; iar dacă -L părăsiți, și El vă va părăsi. 3 Multă vreme Israel a fost fără Dumnezeul cel adevărat, fără preot care să învețe pe oameni, și fără lege. 4 Dar în mijlocul strîmtorării lor s`au întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel, L-au căutat, și L-au găsit. 5 În vremile acelea, nu era liniște pentru cei ce se duceau și veneau, căci erau mari turburări printre toți locuitorii țării; 6 un popor se bătea împotriva altui popor, o cetate împotriva altei cetăți, pentrucă Dumnezeu le turbura cu tot felul de strîmtorări: 7 voi dar, întăriți-vă, și nu lăsați să vă slăbească mînile, căci faptele voastre vor avea o răsplată.`` 8 Dupăce a auzit aceste cuvinte și proorocia lui Oded, proorocul, Asa s`a întărit și ...

 

2 Cronici Capitol 21

... înconjurau și pe căpeteniile carălor lor. 10 Răscoala lui Edom împotriva stăpînirii lui Iuda a ținut pînă în ziua de azi. În acelaș timp s`a răsculat și Libna împotriva stăpînirii lui, pentrucă părăsise pe Domnul, Dumnezeul părinților săi. 11 Ioram a făcut chiar înălțimi ...

 

2 Cronici Capitol 29

2 Cronici Capitol 29 2 Cronici 28 2 Cronici Capitol 29 1 Ezechia a ajuns împărat la vîrsta de douăzeci și cinci de ani, și a domnit douăzeci și nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Abia, fata lui Zaharia. 2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. 3 În anul întîi al domniei lui, în luna întîi, a deschis ușile Casei Domnului, și le -a dres. 4 A adus pe preoți și pe Leviți, pe cari i -a strîns în locul deschis dinspre răsărit, 5 și le -a zis: ,,Ascultați-mă, Leviților! Acum sfințiți-vă, sfințiți Casa Domnului, Dumnezeului părinților voștri, și scoateți afară din sfîntul locaș ce este necurat. 6 Căci părinții noștri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului nostru. L-au părăsit, și-au abătut privirile dela cortul Domnului, și i-au întors spatele. 7 Au închis chiar ușile pridvorului și au strîns candelele, și n`au adus Dumnezeului lui Israel nici tămîie, nici arderi de tot în sfîntul locaș. 8 De aceea mînia Domnului ...

 

2 Cronici Capitol 32

2 Cronici Capitol 32 2 Cronici 31 2 Cronici Capitol 32 1 După aceste lucruri și după aceste fapte de credincioșie, a venit Sanherib, împăratul Asiriei, care a pătruns în Iuda, și a împresurat cetățile întărite, cu gînd să pună mîna pe ele. 2 Ezechia, văzînd că a venit Sanherib și că are de gînd să înceapă lupta împotriva Ierusalimului, 3 s`a sfătuit cu căpeteniile sale și cu oamenii lui cei viteji, ca să astupe izvoarele de apă cari erau afară din cetate. Și ei au fost de părerea lui. 4 S`au strîns o mulțime de oameni, și au astupat toate izvoarele și pîrîul care curge prin mijlocul ținutului aceluia. ,,Pentruce``, ziceau ei, ,,să găsească împărații Asiriei, la venirea lor, ape din belșug?`` 5 Ezechia s`a îmbărbătat; a zidit din nou zidul care era stricat și l -a ridicat pînă la turnuri. A mai zidit un alt zid în afară, a întărit Milo în cetatea lui David, și a pregătit o mulțime de arme și de scuturi. 6 A pus căpetenii de ...

 

2 Cronici Capitol 34

2 Cronici Capitol 34 2 Cronici 33 2 Cronici Capitol 34 1 Iosia avea opt ani cînd a ajuns împărat, și a domnit treizeci și unu de ani la Ierusalim. 2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului și a umblat în căile tatălui său David: nu s`a abătut dela ele nici la dreapta nici la stînga. 3 În al optulea an al domniei lui, pe cînd era încă tînăr, a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David. Și în doisprezecelea an, a început să curățească Iuda și Ierusalimul de înălțimi, de idolii Astarteei, de chipuri cioplite și de chipuri turnate. 4 Au dărîmat înaintea lui altarele Baalilor, și au tăiat stîlpii închinați soarelui, cari erau deasupra lor; a sfărîmat idolii Astarteei, chipurile cioplite și chipurile turnate, le -a făcut praf, a presărat praful pe mormintele celor ce le aduseseră jertfe, 5 și a ars oasele preoților pe altarele lor. Astfel a curățit Iuda și Ierusalimul. 6 În cetățile lui Manase, lui Efraim, lui Simeon, și chiar lui Neftali, pretutindeni, în mijlocul ...

 

2 Cronici Capitol 35

... să aducă arderile de tot pe altarul Domnului, după porunca împăratului Iosia. 17 Copiii lui Israel, cari se aflau acolo, au prăznuit Paștele în acelaș timp și sărbătoarea azimilor șapte zile. 18 Nicio sărbătoare a Paștelor nu mai fusese prăznuită ca aceasta în Israel din zilele proorocului Samuel. Și ...

 

2 Cronici Capitol 36

2 Cronici Capitol 36 2 Cronici 35 2 Cronici Capitol 36 1 Poporul țării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, și l -a pus împărat în locul tatălui său la Ierusalim. 2 Ioahaz avea douăzeci și trei de ani cînd a ajuns împărat, și a domnit trei luni la Ierusalim. 3 Împăratul Egiptului l -a dat jos de pe scaunul de domnie în Ierusalim, și a pus peste țară un bir de o sută de talanți de argint și de un talant de aur. 4 Împăratul Egiptului a pus împărat peste Iuda și peste Ierusalim pe Eliachim, fratele lui Ioahaz, și i -a schimbat numele în Ioiachim. Neco a luat pe fratele său Ioahaz, și l -a dus în Egipt. 5 Ioiachim avea douăzeci și cinci de ani cînd a ajuns împărat, și a domnit unsprezece ani la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său. 6 Nebucadnețar, împăratul Babilonului, s`a suit împotriva lui, și l -a legat cu lanțuri de aramă ca să - ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>