Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru CASA MARE

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 225 pentru CASA MARE.

Isaia Capitol 3

Isaia Capitol 3 Isaia 2 Isaia Capitol 3 1 Domnul, Dumnezeul oștirilor, va lua din Ierusalim și din Iuda orice sprijin și orice mijloc de trai, orice izvor de pîne, și orice izvor de apă, 2 pe viteaz și pe omul de război, pe judecător și pe prooroc, pe ghicitor și pe bătrîn, 3 pe căpetenia peste cincizeci și pe dregător, pe sfetnic, pe meșteșugarul ales și pe vrăjitorul iscusit. 4 ,,Le voi da băieți drept căpetenii, -zice Domnul, -și niște copii vor stăpîni peste ei.`` 5 Oamenii se vor asupri unii pe alții, unul va apăsa pe celalt, fiecare pe aproapele lui, tînărul va lovi pe cel bătrîn, și omul de nimic pe cel pus în cinste. 6 Vor merge pînă acolo încît unul va apuca pe fratele său în casa părintească, și -i va zice: ,,Tu ai o haină, fii căpetenia noastră! Ia dărămăturile acestea supt mîna ta!`` 7 Dar în aceeaș zi el va răspunde: ,,Nu pot să fiu doftor, căci în casa mea nu este nici pîne nici haină: nu mă puneți căpătenie peste popor.`` 8 Se clatină Ierusalimul, se prăbușește Iuda, pentrucă vorbele și faptele lor sînt îndreptate împotriva Domnului, înfruntînd privirile Lui mărețe. ...

 

Ezechiel Capitol 36

... Iată că voi fi binevoitor, Mă voi întoarce spre voi, și veți fi lucrați și sămănați. 10 Voi pune să locuiască pe voi oameni în mare număr, toată casa lui Israel, pe toți! Cetățile vor fi locuite, și se vor zidi iarăș dărîmăturile. 11 Voi înmulți pe oamenii și vitele, cari ... din pricina Numelui Meu celui sfînt, pe care l-ați pîngărit printre neamurile la cari ați mers. 23 De aceea voi sfinți Numele Meu cel mare, care a fost pîngărit printre neamuri, pe care l-ați pîngărit în mijlocul lor. Și neamurile vor cunoaște că Eu sînt Domnul, zice ...

 

2 Imparati Capitol 8

2 Imparati Capitol 8 2 Imparati 7 2 Imparati Capitol 8 1 Elisei a zis femeii pe al cărei fiu îl înviase: ,,Scoală-te, du-te, tu și casa ta, și locuiește pentru o vreme unde vei putea; căci Domnul va trimete o foamete de șapte ani peste țară, și foametea a și început.`` 2 Femeia s`a sculat, și a făcut după cuvîntul omului lui Dumnezeu: a plecat, ea și casa ei, și a locuit șapte ani în țara Filistenilor. 3 După șapte ani, femeia s`a întors din țara Filistenilor, și s`a dus să roage pe împărat pentru casa și ogorul ei. 4 Împăratul stătea de vorbă cu Ghehazi, slujitorul omului lui Dumnezeu, și zicea: ,,Istorisește-mi, te rog, toate lucrurile mari pe cari le -a făcut Elisei.`` 5 Și pe cînd istorisea împăratului cum înviase pe un mort, tocmai a venit femeia pe al cărei fiu îl înviase Elisei să roage pe împărat pentru casa și ogorul ei. Ghehazi a zis: ,,Împărate, domnul meu, iată femeia, și iată fiul ei pe care ...

 

2 Imparati Capitol 24

2 Imparati Capitol 24 2 Imparati 23 2 Imparati Capitol 24 1 Pe vremea sa, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a pornit cu război. Ioiachim i -a fost supus trei ani; dar s`a răsculat din nou împotriva lui. 2 Atunci Domnul a trimes împotriva lui Ioiachim cete de Haldei, cete de Sirieni, cete de Moabiți și cete de Amoniți; le -a trimes împotriva lui Iuda, ca să -l nimicească, după cuvîntul pe care -l spusese Domnul prin robii Săi proorocii. 3 Lucrul acesta s`a întîmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvîrșite de Manase, 4 și din pricina sîngelui nevinovat pe care -l vărsase Manase, și de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n`a vrut să -l ierte. 5 Celelalte fapte ale lui Ioiachim, și tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? 6 Ioiachim a adormit cu părinții săi. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin. 7 Împăratul Egiptului n`a mai ieșit din ...

 

Zaharia Capitol 14

... este în fața Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit și spre apus, și se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miază noapte, iar jumătate spre miazăzi. 5 Veți fugi atunci în valea munților Mei, căci valea dintre ... încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor, și le va putrezi limba în gură. 13 În ziua aceea, Domnul va trimete o mare învălmășală în ei; unul va apuca mîna altuia, și vor ridica mîna unii asupra altora. 14 Iuda va lupta și el în Ierusalim, și vor ...

 

Mica Capitol 2

... rămășița lui Israel, îi voi aduna ca pe niște oi dintr`un staul, ca pe o turmă în pășunea ei, așa că va fi o mare zarvă de oameni. 13 Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor; vor face spărtura, vor trece pe poartă și vor ieși pe ...

 

1 Imparati Capitol 12

... a răspuns împăratului: ,,Ce parte avem noi cu David? Noi n`avem moștenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum vezi-ți de casă, Davide!`` Și Israel s`a dus în corturile lui. 17 Copiii lui Israel cari locuiau în cetățile lui Iuda, au fost singurii peste ... fost un prilej de păcătuire. Poporul se ducea să se închine înaintea unuia din viței pînă la Dan. 31 Ieroboam a făcut o casă de înălțimi și a pus preoți luați din tot poporul, cari nu făceau parte din fiii lui Levi. 32 A rînduit ...

 

2 Cronici Capitol 34

... întrebați pe Domnul pentru mine și pentru rămășița lui Israel și Iuda, cu privire la cuvintele cărții acesteia care s`a găsit. Căci mare mînie s`a vărsat peste noi din partea Domnului, pentrucă părinții noștri n`au ținut cuvîntul Domnului, și n`au împlinit tot ce ... a suit la Casa Domnului, cu toți oamenii lui Iuda și cu locuitorii Ierusalimului, cu preoții și Leviții, și cu tot poporul, dela cel mai mare pînă la cel mai mic. A citit înaintea lor toate cuvintele cărții legămîntului, care se găsise în casa Domnului. 31 Împăratul stătea pe ...

 

Judecatorii Capitol 18

... și porniți să puneți stăpînire pe țara aceasta. 10 Cînd veți intra în ea, veți da peste un popor care stă fără frică. Țara este mare, și Dumnezeu a dat -o în mînile voastre; este un loc unde nu lipsește nimic din tot ce este pe pămînt.`` 11 Șase ... lor de război, stăteau la intrarea porții. 17 Și cei cinci oameni cari se duseseră să iscodească țara, s`au suit și au intrat în casă; au luat chipul cioplit, efodul, terafimii, și chipul turnat, în timp ce preotul era la intrarea porții cu cei șase sute de oameni, încinși cu ...

 

1 Cronici Capitol 17

... cuvîntul Domnului a vorbit lui Natan: 4 ,,Du-te și spune robului Meu David: ,Așa vorbește Domnul: ,Nu tu Îmi vei zidi o casă de locuit. 5 Căci Eu n`am locuit într`o casă din ziua cînd am scos pe Israel din Egipt pînă în ziua de azi; ci am mers din cort în cort, și din locaș în ... spus Eu o vorbă vreunuia din judecătorii lui Israel, cărora le poruncisem să pască pe poporul Meu, am zis Eu: ,Pentruce nu-Mi zidiți o casă de cedru?` 7 Acum să spui robului Meu David: ,Așa vorbește Domnul oștirilor: ,Te-am luat dela pășune, dinapoia oilor, ca să fii căpetenia poporului ... și pe vremea cînd pusesem judecători peste poporul Meu Israel. Am smerit pe toți vrăjmașii tăi. Și îți vestesc că Domnul îți va zidi o casă. 11 Cînd ți se vor împlini zilele, și cînd te vei duce la părinții tăi, voi ridica sămînța ta după tine, și anume pe unul ... Israel!` Și casa robului Tău David să fie întărită înaintea Ta! 25 Căci Tu însuți, Dumnezeule, ai descoperit robului Tău că îi vei zidi o casă ...

 

Luca Capitol 20

... locurile dintîi la ospețe; 47 și casele văduvelor le mănîncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>