Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru NU SE LĂSA

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 365 pentru NU SE LĂSA.

Ezra Capitol 9

... mantaua, mi-am smuls părul din cap și perii din barbă, și am stat jos mîhnit. 4 Atunci s`au strîns la mine toți ceice se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina păcatului fiilor robiei. Și eu, am stat jos mîhnit, pînă la jertfa de seară. 5 Apoi, în ... locul Lui cel sfînt, ca să ne lumineze ochii și să ne dea puțină răsuflare în mijlocul robiei noastre. 9 Căci sîntem robi, dar Dumnezeu nu ne -a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoința împăraților Perșilor și ei ne-au dat o nouă putere ... țară întinată de necurățiile popoarelor din aceste ținuturi, de urîciunile cu cari au umplut -o, dela un capăt la altul, cu necurățiile lor. 12 Să nu dați deci pe fetele voastre după fiii lor, nici să nu luați pe fetele lor de neveste pentru fiii voștri, și să nu vă pese niciodată nici de propășirea lor nici de bună starea lor. În chipul acesta veți ajunge tari, veți mînca cele mai bune roade ale ... După tot ce mi s`a întîmplat din pricina faptelor rele și marilor greșeli pe cari le-am făcut, măcar că, Tu, Dumnezeule,

 

Luca Capitol 22

... avea să fie socotit ca cel mai mare? 25 Isus le -a zis: ,,Împărații Neamurilor domnesc peste ele; și celorce le stăpînesc, li se dă numele de binefăcători. 26 Voi să nu fiți așa. Ci cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; și celce cîrmuiește, ca celce slujește. 27 Căci care este mai ... a zis: ,,Simone, Simone, Satana v`a cerut să vă cearnă ca grîul. 32 Dar Eu M`am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și dupăce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.`` 33 ,,Doamne``, I -a zis Petru, ,,cu Tine ... ucenici; i -a găsit adormiți de întristare, 46 și le -a zis: ,,Pentruce dormiți? Sculați-vă și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită.`` 47 Pe cînd grăia El încă, iată că a venit o gloată. Și cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s`a apropiat de Isus, ca să -L sărute. 48 Și Isus ... Isus în Soborul lor. Ei I-au zis: 67 ,,Dacă ești Tu Hristosul, spune-ne!`` Isus le -a răspuns: ,,Dacă vă voi spune, ...

 

Rut Capitol 2

... spice dintre snopi, rămase pe urma secerătorilor.` Și de azi dimineață, decînd a venit, a stat în picioare pînă acum, și nu s`a odihnit decît o clipă în casă``. 8 Boaz a zis către Rut: ,,Ascultă, fiică, să nu te duci să culegi spice în alt ogor; să nu te depărtezi de aici, și rămîi cu slujnicele mele. 9 Uită-te unde vor secera pe cîmpi, și du-te după ele. Am poruncit slugilor ... O! să capăt trecere înaintea ta, domnul meu! Căci tu m`ai mîngîiat, și vorbele tale au mers la inima slujnicei tale. Și totuș eu nu sînt nici măcar ca una din slujnicele tale.`` 14 La vremea prînzului, Boaz a zis către Rut: ,,Apropie-te, mănîncă pîne, și moaie ... îngrijit de tine!`` Și Rut a spus soacrei sale la cine muncise: ,,Omul la care am muncit azi``, a zis ea, ,,se numește Boaz.`` 20 Naomi a zis nurorei sale: ,,Să fie binecuîntat de Domnul, care este plin de îndurare pentru cei vii, cum a ... ...

 

Ioan Capitol 11

... I-au zis ucenicii, ,,acum de curînd căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, și Te întorci în Iudea?`` 9 Isus a răspuns: ,,Nu sînt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticnește, pentrucă vede lumina lumii acesteia; 10 dar dacă umblă noaptea, se poticnește, pentrucă n`are lumina în el.`` 11 După aceste vorbe, le -a zis: ,,Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să -l ... Atunci Iudeii au zis: ,,Iată cît îl iubea de mult!`` 37 Și unii din ei au zis: ,,El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?`` 38 Isus S`a înfiorat din nou în Sine, și S`a dus la mormînt. Mormîntul era o peșteră, la ... vor nimici și locul nostru și neamul.`` 49 Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le -a zis: ,,Voi nu știți nimic; 50 oare nu vă gîndiți că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, și să nu piară tot neamul?`` 51 Dar lucrul acesta ...

 

Luca Capitol 8

... pilda aceasta. 10 El le -a răspuns: ,,Vouă v`a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți li se vorbește în pilde, ca ,măcar că văd, să nu vadă, și măcar că aud, să nu înțeleagă.`` 11 Iată ce înțeles are pilda aceasta: ,,Sămînța, este Cuvîntul lui Dumnezeu. 12 Cei închipuiți în sămînța căzută lîngă drum, sînt ceice aud; apoi ... o acopere cu un vas, nici n`o pune supt pat, ci o pune într`un sfeșnic, pentruca ceice intră, să vadă lumina. 17 Fiindcă nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut și nu va veni la lumină. 18 Luați seama dar la felul cum ascultați; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n`are, i se va lua și ce i se pare că are.`` 19 Mama și frații lui Isus au venit la El; dar nu puteau să -I vorbească, din pricina norodului. 20 Cineva I -a spus: ,,Mamă-Ta și frații Tăi stau afară, și vor să Te ... Cînd a ieșit Isus la țărm, L -a întîmpinat un om din cetate, stăpînit de mai mulți draci. De multă vreme

 

Genesa Capitol 2

... istoria cerurilor și a pămîntului, cînd au fost făcute. 5 În ziua cînd a făcut Domnul Dumnezeu un pămînt și ceruri, nu era încă pe pămînt nici un copăcel de cîmp și nici o iarbă de pe cîmp nu încolțea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pămînt și nu era nici un om ca să lucreze pămîntul. 6 Ci un abur se ridica de pe pămînt și uda toată fața pămîntului. 7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărîna pămîntului, i -a suflat ... fiecărei viețuitoare, acela -i era numele. 20 Și omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului și tuturor fiarelor cîmpului; dar, pentru om, nu s`a găsit niciun ajutor, care să i se potrivească. 21 Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn adînc peste om, și omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat ... la om. 23 Și omul a zis: ,,Iată în sfîrșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentrucă a fost luată din om.`` 24 Deaceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și

 

Ieremia Capitol 7

... de alții, 6 dacă nu veți asupri pe străin, pe orfan și pe văduvă, dacă nu veți vărsa sînge nevinovat în locul acesta, și dacă nu veți merge după alți dumnezei, spre nenorocirea voastră, 7 numai așa vă voi lăsa să locuiți în locul acesta, în țara pe care am dat -o părinților voștri, din vecinicie în vecinicie. 8 Dar iată că voi vă hrăniți ... pregătească turte împărătesei cerului, și să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mînie.`` 19 ,,Pe Mine Mă mînie ei oare? zice Domnul; nu pe ei înșiși, spre rușinea lor?`` 20 ,,De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,Iată, mînia și urgia Mea se vor vărsa peste locul acesta, peste oameni și dobitoace, peste copacii de pe cîmp și peste roadele pămîntului; și va arde, și nu se va stinge.`` 21 ,,Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Adăugați arderile voastre de tot la jertfele voastre, și mîncați-le carnea! 22 Căci n ... zidit și locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-și ardă în foc pe fiii și fiicele lor: lucru pe care Eu nu -l poruncisem, și nici nu-Mi trecuse prin minte.`` 32 ,,De aceea iată, vin zile, zice Domnul, cînd nu ...

 

1 Imparati Capitol 11

... străine, afară de fata lui Faraon; Moabite, Amonite, Edomite, Sidoniene, Hetite, 2 cari făceau parte din neamurile despre cari Domnul zisese copiilor lui Israel: ,,Să nu intrați la ele, și nici ele să nu intre la voi; căci v`ar întoarce negreșit inimile înspre dumnezeii lor.`` De aceste neamuri s`a alipit Solomon, tîrît de iubire. 3 ... tămîie și jertfe dumnezeilor lor. 9 Domnul S`a mîniat pe Solomon, pentrucă își abătuse inima dela Domnul, Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori. 10 În privința aceasta îi spusese să nu meargă după alți dumnezei; dar Solomon n`a păzit poruncile Domnului. 11 Și Domnul a zis lui Solomon: ,,Fiindcă ai făcut ... păzit legămîntul Meu și legile Mele pe cari ți le-am dat, voi rupe împărăția dela tine și o voi da slujitorului tău. 12 Numai, nu voi face lucrul acesta în timpul vieții tale, pentru tatăl tău David. Ci din mîna fiului tău o voi rupe. 13 Nu voi rupe însă toată împărăția; voi lăsa o seminție fiului tău, din pricina robului Meu David, și din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales. 14 Domnul a ridicat un ...

 

Daniel Capitol 11

... adevărul: Iată că vor mai fi încă trei împărați în Persia. Cel de al patrulea va strînge mai multă bogăție decît toți ceilalți; și cînd se va simți puternic prin bogățiile lui, va răscula totul împotriva împărăției Greciei. 3 Dar se va ridica un împărat viteaz, care va stăpîni cu o mare putere, și va face ce va voi. 4 Și cum se va întări, așa se va și sfărîma împărăția lui, și va fi împărțită în cele patru vînturi ale cerurilor, dar nu între urmașii lui, și nici nu va fi tot atît de puternică pe cît era supt el, căci va fi făcută bucățele, și va trece la alții afară de aceștia. 5 ... ținea o vreme. 25 Apoi, va porni în fruntea unei mari oștiri, cu puterea și mînia lui, împotriva împăratului dela miazăzi. Și împăratul dela miazăzi se va prinde la război cu o oaste mare și foarte puternică; dar nu va putea să țină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui. 26 Ceice vor mînca bucate dela masa lui îi vor aduce pieirea; oștile lui se vor împrăștia ca un rîu, și morții vor cădea în mare număr. 27 Cei doi împărați

 

Isaia Capitol 14

... cruțare. 7 Tot pămîntul se bucură acum de odihnă și pace; izbucnesc oamenii în cîntece de veselie. 8 Pînă și chiparoșii și cedrii din Liban se bucură de căderea ta și zic: ,De cînd ai căzut tu, nu se mai suie nimeni să ne taie!` 9 Locuința morților se mișcă pînă în adîncimile ei, ca să te primească la sosire, ea trezește înaintea ta umbrele, pe toți mai marii pămîntului, scoală de pe scaunele ... pe vîrful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.` 15 Dar ai fost aruncat în locuința morților, în adîncimile mormîntului! 16 Cei ce te văd se uită țintă mirați la tine, te privesc cu luare aminte și zic: ,Acesta este omul care făcea să se cutremure pămîntul, și zguduia împărățiile, 17 care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetățile și nu dădea drumul prinșilor săi de război?` 18 Toți împărații neamurilor, da, toți, se odihnesc cu cinste, fiecare în mormîntul lui. 19 Dar tu ai fost aruncat departe de mormîntul tău, ca o ramură disprețuită, ca o pradă luată ... ca un hoit călcat în picioare. 20 Tu nu ești unit cu ei în mormînt, căci ți-ai nimicit țara și ți-ai prăpădit poporul. Nu ...

 

Isaia Capitol 30

... Isaia Capitol 30 Isaia 29 Isaia Capitol 30 1 ,,Vai, -zice Domnul-de copiii răzvrătiți, cari iau hotărîri fără Mine, fac legăminte cari nu vin din Duhul Meu, și îngrămădesc astfel păcat peste păcat! 2 Ei se pogoară în Egipt, fără să Mă întrebe, ca să fugă supt ocrotirea lui Faraon, și să caute un adăpost supt umbra Egiptenilor! 3 Dar, ocrotirea ... apoi, ca mărturie pe vecie și în veci de veci. 9 Scrie că: ,Poporul acesta este un popor răzvrătit, niște copii mincinoși, niște copii cari nu vor să asculte Legea Domnului, 10 cari zic văzătorilor: ,Să nu vedeți!` și proorocilor: ,Să nu proorociți adevăruri, ci spuneți-ne lucruri măgulitoare, proorociți-ne lucruri închipuite! 11 Abateți-vă din drum, dați-vă în lături de pe cărare, lăsați-ne ... în sîlnicie și vicleșuguri, și vă sprijiniți pe ele, 13 de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt, care, spărgîndu-se, amenință să cadă, și a cărui prăbușire vine deodată, într`o clipă: 14 îl sfărîmă cum se sfărîmă un vas de pămînt, care se sfărîmă fără nicio milă, și din ale cărui sfărîmături ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>