Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru PE MARE

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 760 pentru PE MARE.

Fapte Capitol 10

... s`au suit înaintea lui Dumnezeu, și El Și -a adus aminte de ele. 5 Trimete acum niște oameni la Iope, și chiamă pe Simon, zis și Petru. 6 El găzduiește la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lîngă mare: acela îți va spune ce trebuie să faci.`` 7 Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două ... timpul; 8 și, dupăce le -a istorisit totul, i -a trimes la Iope. 9 A doua zi, cînd erau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s`a suit să se roage pe acoperișul casei, pela ceasul al șaselea. 10 L -a ajuns foamea, și a vrut să mănînce. Pe cînd îi pregăteau mîncarea, a căzut într`o răpire sufletească. 11 A văzut cerul deschis, și un vas ca o față ... rugăciunea ta a fost ascultată, și Dumnezeu Și -a adus aminte de milosteniile tale. 32 Trimete dar la Iope, și cheamă pe Simon, zis și Petru; el găzduiește în casa lui Simon tăbăcarul, lîngă ...

 

Neemia Capitol 7

... o carte cu spițele de neam ale celor ce se suiseră întîi din robie, și am văzut scris în ea cele ce urmează. 6 Iată pe cei din țară cari s`au întors din robie, din aceia pe cari îi luase robi Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și cari s`au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare în cetatea lui. 7 Au plecat cu ... lui Hatil, fiii lui Pocheret-Hațebaim, fiii lui Amon. 60 Toți slujitorii Templului și fiii robilor lui Solomon: trei sute nouăzeci și doi. 61 Iată pe ceice au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harșa, din Cherub-Adon, și din Imer, și cari n`au putut să-și arate casa părintească ... fiii lui Necoda, șase sute patruzeci și doi. 63 Și dintre preoți: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoț, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, Galaaditul, și a fost numit cu numele lor. 64 Și-au căutat cartea spițelor neamului lor, dar n ... dați afară din preoție, 65 și dregătorul le -a spus să nu mănînce din lucrurile prea sfinte pînă nu va întreba un preot pe ...

 

Psalmii Capitol 104

... Psalmii Capitol 104 Psalmii 103 Psalmii Capitol 104 1 Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu strălucire și măreție! 2 Te învelești cu lumina ca și cu o manta; întinzi cerurile ca un cort. 3 Cu apele ... Îți faci carul, și umbli pe aripile vîntului. 4 Din vînturi Îți faci soli, și din flăcări de foc, slujitori. 5 Tu ai așezat pămîntul pe temeliile lui, și niciodată nu se va clătina. 6 Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munți, 7 dar, la amenințarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă, 8 suindu-se pe munți și pogorîndu-se în văi, pînă la locul, pe care li -l hotărîsei Tu. 9 Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s`o treacă, pentruca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul. 10 Tu faci să țîșnească izvoarele în văi, și ele ... în vizuinile lor. 23 Dar omul iese la lucrul său, și la munca lui, pînă seara. 24 Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne! Tu pe

 

Luca Capitol 8

... l -a întrebat: ,,Cum îți este numele?`` ,,Legiune,`` a răspuns el; pentrucă intraseră mulți draci în el. 31 Și dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adînc. 32 Acolo pe munte, era o turmă mare de porci, cari pășteau. Și dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le -a dat voie. 33 Dracii au ieșit din omul acela, au intrat ... vindecat cel stăpînit de draci. 37 Tot norodul din ținutul Gherghesenilor a rugat pe Isus să plece dela ei, pentrucă îi apucase o mare frică. Isus S`a suit într`o corabie, și S`a întors. 38 Omul din care ieșiseră dracii, Îl ruga să ... fusese vindecată numai decît. 48 Isus i -a zis: ,,Îndrăznește, fiică; credința ta te -a mîntuit, du-te în pace.`` 49 Pe cînd vorbea El încă, vine unul din casa fruntașului sinagogii, și -i spune: ,,Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învățătorul.`` 50 Dar Isus, cînd a auzit lucrul acesta, a zis fruntașului sinagogii: ,,Nu te teme; crede numai, și va fi ...

 

Apocalipsa Capitol 5

... Apocalipsa Capitol 5 Apocalipsa 4 Apocalipsa Capitol 5 1 Apoi am văzut în mîna dreaptă a Celuice ședea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinlăuntru și pe dinafară, pecetluită cu șapte peceți. 2 Și am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: ,,Cine este vrednic să deschidă cartea și să ... Dumnezeu, trimese în tot pămîntul. 7 El a venit, și a luat cartea din mîna dreaptă a Celuice ședea pe scaunul de domnie. 8 Cînd a luat cartea, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrîni s`au aruncat la ... orice limbă, din orice norod și de orice neam. 10 Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru, și ei vor împărăți pe pămînt!`` 11 M`am uitat, și împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii și în jurul bătrînilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor ... ziceau cu glas tare: ,,Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!`` 13 Și pe toate făpturile, cari sînt în cer, pe pămînt, supt pămînt, ...

 

1 Imparati Capitol 20

... Am trimes să-ți spună: ,Să-mi dai argintul și aurul tău, nevestele și copiii tăi. 6 De aceea, voi trimete mîne, la ceasul acesta, pe slujitorii mei la tine. Ei îți vor scormoni casa ta și casele slujitorilor tăi, vor pune mîna pe tot ce ai mai scump, și vor lua.`` 7 Împăratul lui Israel a chemat pe toți bătrînii țării și a zis: ,,Vedeți bine și înțelegeți că omul acesta ne vrea răul; căci a trimes să-mi ... să ne luptăm cu ei în cîmpie, și se va vedea dacă nu vom fi mai tari decît ei. 24 Fă și lucrul acesta: scoate pe fiecare din împărați dela locul lui, și înlocuiește -i cu căpetenii; 25 și fă-ți o armată ca aceea pe care ai pierdut -o, cu tot atîția cai și tot atîtea care. Apoi să ne batem cu ei în cîmpie, și se va vedea dacă ... a strigat, și i -a zis: ,,Robul tău era în mijlocul luptei; și iată că un om se apropie și-mi aduce pe un alt om, zicînd: ,Păzește ...

 

Numeri Capitol 21

... poporul acesta în mînile mele, îi voi nimici cu desăvîrșire cetățile.`` 3 Domnul a auzit glasul lui Israel, și a dat pe Cananiți în mînile lui. Israeliții i-au nimicit cu desăvîrșire, pe ei și cetățile lor; și locul acela l-au numit Horma (Nimicire deplină). 4 Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roșie, ca să ocolească țara Edomului. Poporul și -a perdut răbdarea pe drum 5 și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: ,,Pentru ce ne-ați scos din Egipt, ca să murim în ... întărească cetatea lui Sihon. 28 Căci a ieșit un foc din Hesbon, O flacără din cetatea lui Sihon, Și a mistuit pe Ar-Moab, Pe locuitorii înălțimilor Arnonului. 29 Vai de tine, Moab! Ești pierdut, poporul lui Chemoș! El a făcut pe fiii lui fugari, Și pe fetele lui le -a dat roabe Lui Sihon, împăratul Amoriților. 30 Noi am aruncat cu săgețile asupra lor: Din Hesbon pînă la Dibon ... lui, și toată țara lui; să -i faci cum ai făcut lui Sihon, împăratul Amoriților, care locuia la Hesbon.`` 35 Și ei l-au bătut,

 

2 Cronici Capitol 19

... la Ierusalim. 2 Iehu, fiul proorocului Hanani, i -a ieșit înainte, și a zis împăratului Iosafat: ,,Cum de ai ajutat tu pe cel rău, și ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul? Din pricina aceasta este mîniat Domnul pe tine. 3 Dar tot se mai găsește și ceva bun în tine, căci ai înlăturat din țară idolii, și ți-ai pus inima să caute ... a pus și aici, pentru judecățile Domnului și pentru neînțelegeri, Leviți, preoți și căpetenii peste casele părintești ale lui Israel. 9 Și iată poruncile pe cari li le -a dat: ,,Voi să lucrați în frica Domnului, cu credință și curăție de inimă. 10 În orice neînțelegere, care vă ... nu izbucnească mînia Lui peste voi și peste frații voștri. Așa să lucrați, și nu veți fi vinovați. 11 Și iată că aveți în frunte pe marele preot Amaria, pentru toate treburile Domnului, și pe Zebadia, fiul lui Ismael, căpetenia casei lui Iuda, pentru toate treburile împăratului, și aveți înainte ca dregători pe

 

Apocalipsa Capitol 14

... vii și înaintea bătrînilor. Și nimeni nu putea să învețe cîntarea, afară de cei o sută patruzeci și patru de mii, cari fuseseră răscumpărați de pe pămînt. 4 Ei nu s`au întinat cu femei, căci sînt verguri și urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpărați dintre oameni, ca cel dintîi rod pentru Dumnezeu și pentru Miel. 5 Și în gura lor nu s ... zice Duhul; ,,ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!`` 14 Apoi m`am uitat, și iată un nor alb; și pe nor ședea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur; iar în mînă, o secere ascuțită. 15 Și un alt înger a ieșit din Templu, și striga ... ședea pe nor: ,,Pune secerea Ta și seceră: pentrucă a venit ceasul să seceri, și secerișul pămîntului este copt.`` 16 Atunci Celce ședea pe nor, Și -a aruncat secerea pe pămînt. Și pămîntul a fost secerat. 17 Și din Templul, care este în cer, a ieșit un alt înger, care avea ... ...

 

Ieremia Capitol 50

... toate părțile un strigăt de război împotriva lui! El întinde mînile; temeliile i se prăbușesc; zidurile i se surpă. Căci este răzbunarea Domnului. Răzbunați-vă pe el! Faceți -i cum a făcut și el! 16 Nimiciți cu desăvîrșire din Babilon pe celce samănă, și pe cel ce mînuiește secerea la vremea secerișului! Înaintea săbiei nimicitorului, fiecare să se întoarcă la poporul său, fiecare să fugă spre țara lui. 17 Israel ... din urmă i -a zdrobit oasele, acest Nebucadnețar, împăratul Babilonului.`` 18 ,,De aceea așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi pedepsi pe împăratul Babilonului și țara lui, cum am pedepsit pe împăratul Asiriei. 19 Voi aduce înapoi pe Israel în pășunea lui; va paște pe Carmel și pe Basan, și își va potoli foamea pe muntele lui Efraim și în Galaad. 20 În zilele acelea, în vremea aceea, -zice Domnul-se va căuta nelegiuirea lui Israel, și nu va mai ... a luat -o Domnul împotriva Babilonului, și planurile pe cari le -a făcut El împotriva țării Haldeilor! ,,Cu adevărat, îi vor tîrî ca pe ...

 

Isaia Capitol 24

... tari li se par amare celor ce le beau. 10 Cetatea pustie este dărîmată; toate casele sînt închise, nu mai intră nimeni în ele. 11 Pe ulițe se strigă după vin; s`a dus orice desfătare, nu mai este nicio veselie în țară. 12 Numai pustiire a mai ... măslinul, sau ca la culesul ciorchinelor rămase după culesul viei. 14 Ceilalți însă, cari vor mai rămînea, își înălță glasul, scot strigăte de veselie; de pe țărmurile mării, laudă măreția Domnului. 15 ,,Proslăviți dar pe Domnul în locurile unde strălucește lumină, lăudați Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel, în ostroavele mării!`` 16 Dela marginele pămîntului auzim cîntînd: ,,Slavă celui neprihănit!`` Dar ... o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, și nu se mai ridică. 21 În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oștirea de sus, iar pe pămînt pe împărații pămîntului. 22 Aceștia vor fi strînși ca prinși de război și puși într`o temniță, vor fi închiși în gherle, și, după un mare ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>