Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru PE FAȚĂ

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 547 pentru PE FAȚĂ.

Galateni Capitol 2

... Galateni 1 Galateni Capitol 2 1 După patrusprezece ani, m`am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba; și am luat cu mine și pe Tit. 2 M`am suit, în urma unei descoperiri, și le-am arătat Evanghelia, pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, în deosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zădar. 3 Nici ... drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în fața tuturor: ,,Dacă tu, care ești Iudeu, trăiești ca Neamurile, și nu ca Iudeii, cum silești pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?`` 15 Noi sîntem Iudei din fire, iar nu păcătoși dintre Neamuri. 16 Totuș, fiindcă știm că omul nu este ... neprihăniți în Hristos, și noi înșine am fi găsiți ca păcătoși, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! 18 Căci, dacă zidesc iarăș lucrurile, pe cari le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege. 19 Căci eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în ... ...

 

Psalmii Capitol 104

... Îți faci carul, și umbli pe aripile vîntului. 4 Din vînturi Îți faci soli, și din flăcări de foc, slujitori. 5 Tu ai așezat pămîntul pe temeliile lui, și niciodată nu se va clătina. 6 Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munți, 7 dar, la amenințarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă, 8 suindu-se pe munți și pogorîndu-se în văi, pînă la locul, pe care li -l hotărîsei Tu. 9 Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s`o treacă, pentruca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul. 10 Tu faci să țîșnească izvoarele în văi, și ele ... în vizuinile lor. 23 Dar omul iese la lucrul său, și la munca lui, pînă seara. 24 Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune, și pămîntul este plin de făpturile Tale. 25 Iată marea cea întinsă și mare: în ea se mișcă nenumărate ... de lucrările Lui! 32 El privește pămîntul, și pămîntul se cutremură; atinge munții, și ei fumegă. 33 Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi. 34 Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul. 35 Să piară păcătoșii de

 

Neemia Capitol 9

... făcut semne și minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui și împotriva întregului popor din țara lui, pentrucă știai cu cîtă îngîmfare se purtaseră față de părinții noștri, și Ți-ai arătat slava Ta cum se vede astăzi. 11 Ai despărțit marea înaintea lor, și au trecut pe uscat prin mijlocul mării: dar ai prăbușit în adînc, ca o piatră în fundul apelor, pe cei ce -i urmăreau. 12 I-ai călăuzit ziua printr`un stîlp de nor, și noaptea printr`un stîlp de foc, care le lumina drumul ... bunătatea Ta cea mare. 26 Totuș, ei s`au răsculat și s`au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe proorocii Tăi, cari -i rugau ferbinte să se întoarcă la Tine, și s`au dedat la mari ocări față de Tine. 27 Atunci i-ai lăsat în mînile vrăjmașilor lor, cari i-au apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine; și ... făcut rău. 34 Împărații noștri, căpeteniile noastre, preoții noștri, și părinții noștri n`au păzit Legea, și n`au dat ascultare nici poruncilor, nici înștiințărilor pe cari li le dădeai. 35 Cînd erau stăpîni, în mijlocul multelor binefaceri

 

Exodul Capitol 25

... un cot și jumătate, și înălțimea de un cot și jumătate. 11 Să -l poleiești cu aur curat, să -l poleiești pe din lăuntru și pe din afară, și să -i faci un chenar de aur de jur împrejur. 12 Să torni pentru el patru verigi de aur, și să le ... cu aripile lor capacul ispășirii, și cu fețele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă fața întoarsă spre capacul ispășirii. 21 Să pui capacul ispășirii pe chivot, și în chivot să pui mărturia, pe care ți -o voi da. 22 Acolo Mă voi întîlni cu tine; și dela înălțimea capacului ispășirii, dintre cei doi heruvimi așezați pe chivotul mărturiei, îți voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel. 23 Să faci o masă de lemn de salcîm; lungimea ei să fie ... bucată. 32 Din laturile lui să iasă șase brațe; trei brațe ale sfeșnicului dintr`o parte, și trei brațe ale sfeșnicului din cealaltă parte. 33 Pe un braț să fie trei potirașe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele și florile lor, și pe celalt braț trei potirașe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele și florile lor; tot așa să fie și cele șase brațe cari ies ...

 

1 Imparati Capitol 7

... ferestrele față în față. 5 Toată ușile și toți ușiorii erau din bîrne în patru muchi, și la fiecare din cele trei caturi, ușile erau față în față. 6 A făcut un pridvor de stîlpi, lung de cincizeci de coți și lat de treizeci de coți, și un alt pridvor înainte ... A mai făcut zece lighene de aramă. Fiecare lighean avea o încăpere de patruzeci de bați, fiecare lighean avea patru coți, fiecare lighean era pe cîte una din cele zece temelii. 39 A pus cinci temelii pe partea dreaptă a casei, și cinci temelii pe partea stîngă a casei; iar marea de aramă a pus -o în partea dreaptă a casei la miazăzi răsărit ... stîlpi cu cele două coperișuri și cu cununile lor de pe vîrful stîlpilor; cele două rețele ca să acopere cele două cununi ale coperișurilor de pe vîrful stîlpilor; 42 cele patru sute de rodii pentru cele două rețele, cîte două rînduri de rodii de fiecare rețea, ca să acopere cele două ... temelii, și cele zece lighene de

 

Galateni Capitol 4

... nicio nedreptate. 13 Dimpotrivă, știți că, în neputința trupului v`am propovăduit Evanghelia pentru întîia dată. 14 Și, n`ați arătat nici dispreț, nici desgust față de ceeace era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m`ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuș Hristos Isus. 15 Unde este dar fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putință, v`ați fi scos pînă și ... 17 Nu cu gînd bun sînt plini de rîvnă ei pentru voi, ci vor să vă deslipească de noi, ca să fiți plini de rîvnă față de ei. 18 Este bine să fii plin de rîvnă totdeauna pentru bine, nu numai cînd sînt de față la voi. 19 Copilașii mei, pentru cari iarăș simt durerile nașterii, pînăce va lua Hristos chip în voi! 20 O, cum aș vrea să fiu ... și Isaac, voi sînteți copii ai făgăduinței. 29 Și cum s`a întîmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul tot așa se întîmplă și acum. 30 Dar ce zice Scriptura? ,,Izgonește pe roabă și ...

 

Matei Capitol 17

... Matei Capitol 17 Matei 16 Matei Capitol 17 1 După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov și Ioan, fratele lui, și i -a dus la o parte pe un munte înalt. 2 El S`a schimbat la față înaintea lor; fața Lui a strălucit ca soarele, și hainele I s`au făcut albe ca lumina. 3 Și iatăcă li s`a ... Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibi: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.`` 5 Pe cînd vorbea el încă, iată că i -a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Și din nor s`a auzit ... a atins de ei, și le -a zis: ,,Sculați-vă, nu vă temeți!`` 8 Ei au ridicat ochii, și n`au văzut pe nimeni, decît pe Isus singur. 9 Pe cînd se coborau din munte, Isus le -a dat porunca următoare: ,,Să nu spuneți nimărui de vedenia aceasta, pînă va învia Fiul omului ...

 

Daniel Capitol 10

... am uns deloc, pînă s`au împlinit cele trei săptămîni. 4 În a douăzeci și patra zi a lunii întîi, eram pe malul rîului celui mare, care este Hidechel (Tigru). 5 Am ridicat ochii, m`am uitat, și iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine ... mi s`a schimbat, fața mi s`a sluțit, și am pierdut orice vlagă. 9 Am auzit glasul cuvintelor lui; și pe cînd auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leșinat cu fața la pămînt. 10 Și iată că o mînă m`a atins, și m ... tremurînd pe genunchii și mînile mele. 11 Apoi mi -a zis: ,,Daniele, om prea iubit și scump, fii cu luare aminte la cuvintele, pe cari ți le voi spune acum, și stai în picioare în locul unde ești; căci acum sînt trimes la tine!`` După ce mi -a ... ți fac cunoscut ce are să se întîmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.`` 15 Pe cînd îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pămînt, și am tăcut. 16 Și iată că cineva care avea înfățișarea copiilor ...

 

Iosua Capitol 13

... lui Og în Basan, care domnea în Aștarot și în Edrei, și care era singura rămășiță a Refaimiților. Moise a bătut pe acești împărați, și i -a izgonit. 13 Dar copiii lui Israel n`au izgonit pe Gheșuriți și pe Maacatiți, cari au locuit în mijlocul lui Israel pînă în ziua de azi. 14 Seminția lui Levi a fost singura căreia Moise nu ... Bet-Peor, poalele muntelui Pisga, Bet-Ieșimot, 21 toate cetățile cîmpiei, și toată împărăția lui Sihon, împăratul Amoriților, care domnea la Hesbon: Moise îl bătuse, pe el și pe domnitorii Madianului, pe Evi, Rechem, Țur, Hur și Reba, domnitori cari se trăgeau din Sihon, și cari locuiau în țară. 22 Între cei pe cari i-au ucis copiii lui Israel, nimiciseră cu sabia și pe ghicitorul Balaam, fiul lui Beor. 23 Hotarul ținutului fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta este moștenirea fiilor lui Ruben, după familiile lor: cetățile și satele ... de moștenire, după familiile lor. 25 Ținutul lor a fost Iaezerul, toate cetățile Galaadului, jumătate din țara copiilor lui Amon pînă la Aroer, față în ...

 

2 Cronici Capitol 8

... 1 După douăzeci de ani, în timpul cărora Solomon a zidit Casa Domnului și casa lui însuș, 2 a întărit cetățile, pe cari i le -a dat Hiram și a așezat în ele pe copiii lui Israel. 3 Solomon a mers împotriva Hamatului, la Țoba, și a pus stăpînire pe ea. 4 A întărit Tadmorul în pustie, și toate cetățile cari slujeau ca cetăți pentru merinde în Hamat. 5 A întărit ... și tot ce a găsit cu cale Solomon să zidească la Ierusalim, la Liban, și în toată țara al cărei stăpîn era. 7 Pe tot poporul care mai rămăsese din Hetiți, din Amoriți, din Fereziți, din Heviți și din Iebusiți, care nu făcea parte din Israel, 8 pe urmașii lor cari rămăseseră după ei în țară și pe cari nu -i nimiciseră copiii lui Israel, Solomon i -a ridicat ca oameni de corvoadă, ceeace au fost pînă în ziua de azi ... slujba lor, pe Leviți după însărcinarea lor, care era să mărească ...

 

2 Samuel Capitol 2

... cu cele două neveste ale sale: Ahinoam din Izreel, și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal. 3 David a luat cu el și pe oamenii cari erau la el, pe fiecare cu casa lui; și au locuit în cetățile Hebronului. 4 Bărbații lui Iuda au venit, și au uns acolo pe David ca împărat peste casa lui Iuda. Au dat de știre lui David că oamenii din Iabesul Galaadului au îngropat pe Saul. 5 David a trimes niște soli oamenilor din Iabesul Galaadului, să le spună: ,,Binecuvîntați să fiți de Domnul, fiindcă ați arătat astfel ... vrut să se abată. Atunci Abner l -a lovit în pîntece cu capătul de jos al suliței, și sulița a ieșit pe dinapoi. A căzut și a murit pe loc. Toți cei ce ajungeau în locul unde căzuse Asael mort, se opreau, 24 Ioab și Abișai au urmărit pe Abner. Și la asfințitul soarelui, au ajuns la coasta Ama, care este în dreptul Ghiahului, pe drumul care duce în pustia Gabaonului. 25 Fiii lui Beniamin s`au adunat în urma lui Abner, au făcut o ceată, și s`au oprit ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>