Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru FI DESCHIS

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 96 pentru FI DESCHIS.

Ezechiel Capitol 25

Ezechiel Capitol 25 Ezechiel 24 Ezechiel Capitol 25 1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 2 ,,Fiul omului, întoarce-ți fața spre copiii lui Amon, și proorocește împotriva lor! 3 Spune copiilor lui Amon: ,,Ascultați Cuvîntul Domnului, Dumnezeu! Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,Pentrucă ai zis: ,,Ha! Ha!`` sfîntului Meu Locaș, cînd era pîngărit, țării lui Israel, cînd era pustiită, și casei lui Iuda, cînd se ducea în robie, 4 de aceea, iată, te dau în stăpînirea fiilor Răsăritului; ei își vor așeza staulele în mijlocul tău și își vor face locuințele în tine; îți vor mînca roadele, și îți vor bea laptele. 5 Voi face din Raba un ocol de cămile, și din țara copiilor lui Amon o stînă de oi, ca să știți că Eu sînt Domnul! 6 Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,,Pentrucă ai bătut din mîni, și ai dat din picior, pentrucă te-ai bucurat în chip batjocuritor și din adîncul sufletului de țara lui Israel, 7 de aceea, iată că Îmi întind mîna peste tine, și te dau pradă neamurilor; te șterg din mijlocul popoarelor, te scot din numărul țărilor, și te nimicesc. Și vei ști că Eu sînt Domnul!`` 8 ,,Așa vorbește ...

 

Proverbele Capitol 24

... Căci prin măsuri chibzuite cîștigi bătălia, și prin marele număr al sfetnicilor ai biruința. - 7 Înțelepciunea este prea înaltă pentru cel nebun: el nu va deschide gura la judecată. - 8 Cine se gîndește să facă rău, se cheamă un om plin de răutate. - 9 Gîndul celui nebun nu este decît păcat ...

 

Ezechiel Capitol 33

... va feri, își va scăpa viața. 6 Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, și nu va suna din trîmbiță, și dacă poporul nu va fi înștiințat, și va veni sabia și va răpi viața vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiurii lui, dar voi cere sîngele lui din ... vor muri de ciumă. 28 Voi preface țara într`o pustietate și într`un pustiu; mîndria tăriei ei se va sfîrși, munții lui Israel vor fi pustiiți, și nimeni nu va mai trece prin ei. 29 Și vor ști că Eu sînt Domnul, cînd voi preface țara într -o pustietate și ...

 

Isaia Capitol 35

... și nu vă temeți! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuș va veni, și vă va mîntui.`` 5 Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; 6 atunci șchiopul va sări ca un cerb, și limba mutului va cînta de bucurie; căci în pustie vor țîșni ape, și în ... Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfîntă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinți; ceice vor merge pe ea, chiar și cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească. 9 Pe calea acaesta nu ...

 

Ezechiel Capitol 18

... Sufletul care păcătuiește, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, și tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, și răutatea celui rău va fi peste el. 21 Dar dacă cel rău se întoarce dela toate păcatele pe cari le -a săvîrșit, și păzește toate legile Mele și ... lui și săvîrșește nelegiuirea, dacă se ia după toate urîciunile celui rău, s`ar putea să trăiască el oare? Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată, pentrucă s`a dat la nelegiuire și la păcat; de aceea va muri în ele. 25 Voi ziceți: ,,Calea Domnului nu este ... 27 Dar dacă cel rău se întoarce dela răutatea lui și face ce este drept și bine, își va păstra sufletul viu. 28 Pentrucă își deschide ochii și se abate dela toate fărădelegile pe cari le -a săvîrșit, va trăi și nu va muri.`` 29 Casa lui Israel zice ...

 

Judecatorii Capitol 16

... puterea ta cea mare, și cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit``. 7 Samson i -a zis: ,,Dacă aș fi legat cu șapte funii noi, cari să nu fie uscate încă, aș slăbi și aș fi ca orice alt om``. 8 Domnitorii Filistenilor au adus Dalilei șapte funii noi, neuscate încă``. Și ea l -a legat cu funiile acestea ... mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat``. 11 El i -a zis: ,,Dacă aș fi legat cu funii noi, cari să nu fi fost întrebuințate niciodată, aș slăbi și aș fi ca orice alt om``. 12 Dalila a luat niște funii noi, și l -a legat cu ele. Apoi i -a ... și i -a zis: ,,Briciul n`a trecut peste capul meu, pentrucă sînt închinat Domnului din pîntecele maicii mele. Dacă aș fi ras, puterea m`ar părăsi, aș slăbi, și aș fi ca orice alt om``. 18 Dalila, văzînd că își deschisese toată inima față de ea, a trimes să cheme pe domnitorii Filistenilor, și ...

 

Daniel Capitol 9

... rugăciunea și cererile robului Tău, și, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Fața Ta peste sfîntul Tău locaș pustiit...! 18 Pleacă urechea, Dumnezeule, și ascultă! Deschide ochii și privește la dărîmăturile noastre, și la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îți aducem noi cererile noastre ... a Ierusalimului, pînă la Unsul (Mesia), la Cîrmuitorul, vor trece șapte săptămîni; apoi timp de șasezeci și două de săptămîni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strîmtorare. 26 După aceste șasezeci și două de săptămîni, unsul va fi stîrpit, și nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea și sfîntul Locaș, și sfîrșitul lui va fi ca printr`un potop; este hotărît că războiul va ținea pînă la sfîrșit și împreună cu el și pustiirile. 27 El va face un legămînt ...

 

Proverbele Capitol 23

... 10 Nu muta hotarul văduvei, și nu intra în ogorul orfanilor, 11 căci răzbunătorul lor este puternic: El le va apăra pricina împotriva ta. 12 Deschide-ți inima la învățătură, și urechile la cuvintele științei. 13 Nu cruța copilul de mustrare, căci dacă -l vei lovi cu nuiaua, nu va muri ... este o răsplată, și nu ți se va tăia nădejdea. 19 Ascultă, fiule, și fii înțelept; îndreaptă-ți inima pe calea cea dreaptă. 20 Nu fi printre ceice beau vin, nici printre ceice se îmbuibează cu carne. 21 Căci bețivul și cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, și ațipirea te ... un șarpe mușcă și înțeapă ca un basilisc. 33 Ochii ți se vor uita după femeile altora, și inima îți va vorbi prostii. 34 Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vîrful unui catarg. 35 ,,M`a lovit... dar nu mă doare ...

 

Proverbele Capitol 8

... lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. 23 Eu am fost așezată din vecinicie, înainte de orice început, înainte de a fi pămîntul. 24 Am fost născută cînd încă nu erau adîncuri, nici izvoare încărcate cu ape; 25 am fost născută înainte de întărirea munților, înainte de ...

 

Naum Capitol 3

... nimic, rana ta este fără leac! Toți ceice vor auzi de tine vor bate din palme, căci cine este acela, pe care să nu -l fi

 

Matei Capitol 25

... în odaia de nuntă, și s`a încuiat ușa. 11 Mai pe urmă, au venit și celelalte fecioare, și au zis: ,Doamne, Doamne, deschide-ne!` 12 Dar el, drept răspuns, le -a zis: ,Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!` 13 Veghiați dar, căci nu știți ziua ... știut că secer de unde n`am sămănat, și că strîng de unde n`am vînturat; 27 prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, și, la venirea mea, eu mi-aș fi luat înapoi cu dobîndă ce este al meu! 28 Luați -i dar talantul, și dați -l celui ce are zece talanți. 29 Pentrucă celui ce ... dela cel ce n`are, se va lua și ce are! 30 Iar pe robul acela netrebnic, aruncați -l în întunerecul de afară: acolo va fi plînsul și scrîșnirea dinților. 31 ,,Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>