Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru IN LARG

 Rezultatele 21 - 27 din aproximativ 27 pentru IN LARG.

Romani Capitol 12

Romani Capitol 12 Romani 11 Romani Capitol 12 1 Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. 2 Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvîrșită. 3 Prin harul, care mi -a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine; ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință, pe care a împărțit -o Dumnezeu fiecăruia. 4 Căci, dupăcum într`un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n`au toate aceeaș slujbă, 5 tot așa, și noi, cari sîntem mulți, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, sîntem mădulare unii altora. 6 Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne -a fost dat: cine are darul proorociei, să -l întrebuințeze după măsura credinței lui. 7 Cine este chemat la o slujbă, să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții, să se țină ...

 

1 Corinteni Capitol 16

1 Corinteni Capitol 16 1 Corinteni 15 1 Corinteni Capitol 16 1 Cît privește strîngerea de ajutoare pentru sfinți, să faceți și voi cum am rînduit Bisericilor Galatiei. 2 În ziua dintîi a săptămînii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după cîștigul lui, ca să nu se strîngă ajutoarele cînd voi veni eu. 3 Și cînd voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veți socoti vrednici, ca să ducă darurile voastre la Ierusalim. 4 Dacă va face să mă duc și eu, vor merge cu mine. 5 La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. 6 Poate mă voi opri pe la voi, sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoțiți acolo unde voi avea să mă duc. 7 De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămîn cu voi cîtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. 8 Voi mai rămînea totuș în Efes pînă la Cincizecime, 9 căci mi s`a deschis aici o ușă mare și largă, și sînt mulți protivnici. 10 Dacă sosește Timotei, aveți grijă să ...

 

Iacov Capitol 1

Iacov Capitol 1 Evrei 13 Iacov Capitol 1 1 Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminții cari sînt împrăștiate: sănătate! 2 Frații mei, să priviți ca o mare bucurie cînd treceți prin felurite încercări, 3 ca unii cari știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. 4 Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvîrșit lucrarea, pentruca să fiți desăvîrșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic. 5 Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s`o ceară dela Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. 6 Dar s`o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc: pentrucă cine se îndoiește, seamănă cu valul mării, turburat și împins de vînt încoace și încolo. 7 Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva dela Domnul, 8 căci este un om nehotărît și nestatornic în toate căile sale. 9 Fratele dintr`o stare de jos să se laude cu înălțarea lui. 10 Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii. 11 Răsare soarele cu căldura lui arzătoare, și usucă iarba: floarea ei cade jos, și frumusețea ...

 

Psalmii Capitol 119

... ochii mei. 31 Mă țin de învățăturile Tale, Doamne, nu mă lăsa de rușine! 32 Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoți inima la larg. 33 Învață-mă, Doamne, calea orînduirilor Tale, ca s`o țin pînă în sfîrșit! 34 Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta și s ... din gura mea cuvîntul adevărului! Căci nădăjduiesc în judecățile Tale. 44 Voi păzi Legea Ta necurmat, totdeauna și pe vecie. 45 Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale. 46 Voi vorbi despre învățăturile Tale înaintea împăraților, și nu-mi va roși obrazul. 47 Mă desfătez în poruncile Tale, căci ...

 

Ezechiel Capitol 23

... mers pe calea sorei tale, deaceea, și Eu îți pun potirul ei în mînă. 32 Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,,Vei bea potirul sorei tale, cel larg și adînc; vei ajunge de rîs și de batjocură. Încape mult în el! 33 Te vei umplea de beție și durere; căci potirul sorei tale ...

 

Ezechiel Capitol 40

Ezechiel Capitol 40 Ezechiel 39 Ezechiel Capitol 40 1 În anul al douăzeci și cincilea al robiei noastre, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la patrusprezece ani după dărîmarea cetății, tocmai în ziua aceea, a venit mîna Domnului peste mine, și m`a strămutat în țara lui Israel. 2 M`a dus acolo, în niște vedenii dumnezeiești, și m`a așezat pe un munte foarte înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită. 3 M`am dus acolo; și iată că acolo era un om, a cărui înfățișare era ca înfățișarea aramei; el avea în mînă o sfoară de măsurat, de in, și o prăjină de măsurat, și stătea la poartă, 4 Omul acela mi -a zis: ,,Fiul omului, privește cu ochii tăi, ascultă cu urechile tale, și ia aminte la toate lucrurile, pe cari ți le voi arăta; căci ai fost adus aici ca să ți le arăt. Fă cunoscut casei lui Israel tot ce vei vedea.`` 5 Un zid înconjura Templul pe din afară de jur împrejur. În mîna omului aceluia era ...

 

Ieremia Capitol 51

Ieremia Capitol 51 Ieremia 50 Ieremia Capitol 51 1 Așa vorbește Domnul: ,,Iată, ridic împotriva Babilonului, și împotriva locuitorilor Haldeii, un vînt nimicitor. 2 Trimet împotriva Babilonului niște vînturători cari -l vor vîntura, și -i vor goli țara. Vor veni din toate părțile asupra lui, în ziua nenorocirii. 3 Să se întindă arcul împotriva celui ce își întinde arcul, împotriva celui ce se mîndrește în platoșa lui!`` ,,Nu cruțați pe tinerii lui! Nimiciți cu desăvîrșire toată oștirea lui! 4 Să cadă uciși în țara Haldeilor, străpunși de lovituri pe ulițele Babilonului! 5 Căci Israelul și Iuda nu sînt părăsiți de Dumnezeul lor, de Domnul oștirilor, și țara Haldeilor este plină de nelegiuiri împotriva Sfîntului lui Israel. 6 Fugiți din Babilon, și fiecare să-și scape viața, ca nu cumva să pieriți în pieirea lui! Căci aceasta este o vreme de răzbunare pentru Domnul! El îi va răsplăti după faptele lui. 7 Babilonul era în mîna Domnului un potir de aur, care îmbăta tot pămîntul; Neamurile au băut din vinul lui; deaceea au fost neamurile ca într`o nebunie. 8 Deodată cade Babilonul și este zdrobit! Văitați -l, aduceți leac alinător pentru rana lui; poate că se va vindeca!`` - 9 ,, ...

 

<<< Anterioarele