Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru PE VREMURI

 Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 387 pentru PE VREMURI.

Isaia Capitol 10

... lucruri, și prin înțelepciunea mea, -căci sînt priceput; am împins înapoi hotarele popoarelor, și le-am jăfuit vistieriile, și, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce ședeau pe scaunele lor de domnie; 14 am pus mîna pe bogățiile popoarelor, ca pe un cuib, și, cum se strîng niște ouă părăsite, așa am strîns eu tot pămîntul: niciunul n`a mișcat vreo aripă, nici n ... oare securea împotriva celui ce se slujește de ea?` ,Sau se mîndrește ferestrăul față de cel ce -l mînuiește?` ,Ca și cum nuiaua ar mișca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn!`` 16 De aceea Domnul, Dumnezeul oștirilor, va trimete ofilirea prin războinicii lui cei voinici; și între aleșii lui va ... copil le-ar putea scrie numărul. 20 În ziua aceea, rămășița lui Israel și cei scăpați din casa lui Iacov, nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfîntul lui Israel. 21 O rămășiță, rămășița lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic. 22 Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ... ...

 

Luca Capitol 1

... neam în neam peste cei ce se tem de El. 51 El a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gîndurile, pe cari le aveau cei mîndri în inima lor. 52 A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, și a înălțat pe cei smeriți. 53 Pe cei flămînzi i -a săturat de bunătăți, și pe cei bogați i -a scos afară cu mînile goale. 54 A venit în ajutorul robului său Israel, căci Și -a ... au minunat. 64 În clipa aceea, i s`a deschis gura, i s`a deslegat limba, și el vorbea și binecuvînta pe Dumnezeu. 65 Pe toți vecinii i -a apucat frica, și în tot ținutul acela muntos al Iudeii, se vorbea despre toate aceste lucruri. 66 Toți ceice ... datorită marei îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne -a cercetat Soarele care răsare din înălțime, 79 ca să lumineze pe ceice zac în întunerecul și în umbra morții, și să ne îndrepte picioarele pe ...

 

Eclesiastul Capitol 7

... fără minte. 6 Căci rîsul celor fără minte este ca pîrăitul spinilor supt căldare. Și aceasta este o deșertăciune. 7 Averea luată prin silă înebunește pe cel înțelept, și mita strică inima. 8 Mai bun este sfîrșitul unui lucru de cît începutul lui; mai bine cel bun la suflet de cît ... văd soarele. 12 Căci ocrotire dă și înțelepciunea, ocrotire dă și argintul; dar un folos mai mult al științei este că înțelepciunea ține în viață pe cei ce o au. 13 Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să îndrepte ce a făcut El ... să te pierzi singur? 17 Dar nu fi nici peste măsură de rău și nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme? 18 Bine este să ții la aceasta, dar nici pe cealaltă să n`o lași din mînă; căci cine se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea. 19 Înțelepciunea face pe cel înțelept mai tare de cît zece viteji, cari sînt într`o cetate. 20 Fiindcă pe pămînt nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască. 21 Nu lua nici tu seama la toate vorbele cari

 

1 Samuel Capitol 2

... pogoară în locuința morților și El scoate de acolo. 7 Domnul sărăcește și El îmbogățește, El smerește și El înalță 8 El ridică din pulbere pe cel sărac, Ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să -i pună să șadă alături cu cei mari. Și le dă de moștenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă; Căci ... pe Elcana și pe nevastă-sa, și a a zis: ,,Să dea Domnul să ai copii din femeia aceasta, cari să înlocuiască pe acela pe care l -a împrumutat ea Domnului!`` Și s`au întors acasă. 21 Cînd a cercetat Domnul pe Ana, ea a rămas însărcinată, și a născut trei fii și două fiice. Și tînărul Samuel creștea înaintea Domnului. 22 Eli ... călcați voi în picioare jertfele Mele și darurile Mele, cari am poruncit să se facă în locașul Meu? Și cum se face că tu cinstești pe fiii tăi mai mult decît pe Mine, ca să vă îngrășați din cele dintîi roade luate din toate darurile poporului Meu Israel?`` 30 De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul lui ... ...

 

Psalmii Capitol 104

... Îți faci carul, și umbli pe aripile vîntului. 4 Din vînturi Îți faci soli, și din flăcări de foc, slujitori. 5 Tu ai așezat pămîntul pe temeliile lui, și niciodată nu se va clătina. 6 Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munți, 7 dar, la amenințarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă, 8 suindu-se pe munți și pogorîndu-se în văi, pînă la locul, pe care li -l hotărîsei Tu. 9 Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s`o treacă, pentruca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul. 10 Tu faci să țîșnească izvoarele în văi, și ele ... leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei. 27 Toate aceste viețuitoare Te așteaptă, ca să le dai hrana la vreme. 28 Le -o dai Tu, ele o primesc; Îți deschizi Tu mîna, ele se satură de bunătățile Tale. 29 Îți ascunzi Tu Fața, ele tremură ... de lucrările Lui! 32 El privește pămîntul, și pămîntul se cutremură; atinge munții, și ei fumegă. 33 Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi. 34 Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul. 35 Să piară păcătoșii de

 

Apocalipsa Capitol 17

... împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare. Ținea în mînă un potir de aur, plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei. 5 Pe frunte purta scris un nume, o taină: ,,Babilonul cel mare, mama curvelor și spurcăciunilor pămîntului.`` 6 Și am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sîngele sfinților și de sîngele mucenicilor lui Isus. Cînd am văzut -o, m`am mirat minune mare. 7 Și îngerul mi ... care era, și nu mai este, ea însăș este al optulea împărat: este din numărul celor șapte, și merge la perzare. 12 Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, sînt zece împărați, cari n`au primit încă împărăția, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara ... Împăratul împăraților. Și cei chemați, aleși și credincioși, cari sînt cu El, de asemenea îi vor birui. 15 Apoi mi -a zis: ,,Apele, pe cari le-ai văzut, pe cari șade curva, sînt noroade, gloate, neamuri și limbi. 16 Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, și fiara, vor urî pe curvă, o vor pustii, și o vor lăsa goală. Carnea i -o vor mînca, și o vor arde cu foc. 17 Căci Dumnezeu le -a

 

2 Petru Capitol 2

... vorbită de rău. 3 În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvîntări înșelătoare, să aibă un cîștig dela voi. Dar osînda îi paște de multă vreme, și pierzarea lor nu dormitează. 4 Căci dacă n`a cruțat Dumnezeu pe îngerii cari au păcătuit, ci i -a aruncat în Adînc, unde stau înconjurați de întunerec, legați cu lanțuri și păstrați pentru judecată; 5 ... toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea și auzea din faptele lor nelegiuite;) - 9 însemnează că Domnul știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, și să păstreze pe cei nelegiuiți, ca să fie pedepsiți în ziua judecății: 10 mai ales pe ceice, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia, și disprețuiesc stăpînirea. 11 pe cînd îngerii, cari sînt mai mari în tărie și putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor. 12 Dar aceștia, ca niște dobitoace ... nori, alungați de furtună: lor le este păstrată negura întunerecului. 18 Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii și cu desfrînări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. 19 Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înșiși sînt robi ai stricăciunii ...

 

Isaia Capitol 30

... de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliță, și sapă-le într`o carte, ca să rămînă pînă în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie și în veci de veci. 9 Scrie că: ,Poporul acesta este un popor răzvrătit, niște copii mincinoși, niște copii cari nu vor să asculte ... odihnă va fi mîntuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră.`` Dar n`ați voit! 16 Ci ați zis: ,,Nu! Ci vom fugi pe cai!`` -,,De aceea veți și fugi!`` -,,Vom călări pe cai iuți!`` -,,De aceea cei ce vă vor urmări vor fi și mai iuți! 17 O mie vor fugi la amenințarea unuia singur; și cînd ... asculta. 20 Domnul vă va da pîne în necaz, și apă în strîmtorare. Învățătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învățătorii tăi. 21 Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: ,Iată drumul, mergeți pe el!` Cînd veți voi să vă mai abateți la dreapta sau la stînga. 22 Veți socoti ca spurcate argintul care vă acopere idolii și aurul ... turnate. Ca pe ...

 

Matei Capitol 13

... ochii voștri că văd; și de urechile voastre că aud! 17 Adevărat vă spun că, mulți prooroci și oameni neprihăniți au dorit să vadă lucrurile pe cari le vedeți voi, și nu le-au văzut; și să audă lucrurile pe cari le auziți voi, și nu le-au auzit. 18 Ascultați dar ce însemnează pilda sămăntorului. 19 Cînd un om aude Cuvîntul privitor la Împărăție ... sînt îngerii. 40 Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfîrșitul veacului. 41 Fiul omului va trimete pe îngerii Săi, și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile, cari sînt pricină de păcătuire și pe ceice săvîrșesc fărădelegea, 42 și -i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul și scrîșnirea dinților 43 Atunci cei neprihăniți vor străluci ca ... în vase ce este bun, și aruncă afară ce este rău. 49 Tot așa va fi și la sfîrșitul veacului. Îngerii vor ieși, vor despărți pe cei răi din mijlocul celor buni, 50 și -i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul și scrîșnirea dinților.`` 51 ,,Ați înțeles voi ... ...

 

Apocalipsa Capitol 2

... și Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur: 2 ,,Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, și că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sînt apostoli și nu sînt, și i-ai găsit mincinoși. 3 Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui ... să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Celuice va birui, îi voi da să mănînce din mana ascunsă, și -i voi da o piatră albă; și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu -l știe nimeni decît acela care -l primește.`` 18 Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie -i: ,,Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ... decît cele dintîi. 20 Dar iată ce am împotriva ta: tu lași ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociță, să învețe și să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, și să mănînce din lucrurile jertfite idolilor. 21 I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei! 22 Iată că am s -o arunc bolnavă în pat; și celor ce ... ...

 

Mica Capitol 2

... nelegiuirea și făuresc rele în așternutul lor; cînd se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere. 2 Dacă poftesc ogoare, pun mîna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om și casa lui, pe om și moștenirea lui. 3 Deaceea, așa vorbește Domnul: ,,Iată, Eu am de gînd să aduc o nenorocire împotriva acestui leat de oameni, de care ... casa lui Iacov? Acesta este felul Lui de a lucra?`` ,,Da, cuvintele Mele sînt prielnice celui ce umblă cu neprihănire! 8 De multă vreme poporul Meu este socotit de Mine ca vrăjmaș; voi răpiți mantaua de pe hainele celor ce trec liniștiți și n`au gust de război. 9 Voi izgoniți din casele lor iubite pe femeile poporului Meu, luați pentru totdeauna podoaba Mea dela copiii lor. 10 Sculați-vă, și plecați, căci aici nu este odihnă pentru voi; căci din ... tari!`` acela ar fi un prooroc pentru poporul acesta! 12 ,,Te voi strînge în întregime, Iacove! Voi strînge rămășița lui Israel, îi voi aduna ca pe niște oi dintr`un staul, ca pe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>