Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru AR

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 271 pentru AR.

Evrei Capitol 11

... mărturisind că sînt străini și călători pe pămînt. 14 Cei ce vorbesc în felul acesta, arată deslușit că sînt în căutarea unei patrii. 15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieșiseră, negreșit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. 16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu -I ... 27 Prin credință a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mînia împăratului; pentrucă a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. 28 Prin credință a prăznuit el Paștele și a făcut stropirea sîngelui, pentruca Nimicitorul ... n`a perit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiți, pentrucă găzduise iscoadele cu bunăvoință. 32 Și ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel și de prooroci! 33 Prin credință ...

 

1 Samuel Capitol 20

... a răspuns: ,,Ferească Dumnezeu! Nu vei muri. Tatăl meu nu face niciun lucru, fie mare, fie mic, fără să-mi dea de știre; pentruce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu este nimic.`` 3 David a zis iarăș, jurînd: ,,Tatăl tău știe bine că am căpătat trecere înaintea ta ... lui David: ,,Pentru tine voi face tot ce vei vrea.`` 5 Și David i -a răspuns: ,,Iată că mîne este lună nouă, și ar trebui să șed să mănînc cu împăratul; lasă-mă să mă duc, și să mă ascund în cîmpii pînă în seara zilei a treia ... tatălui meu și amenință să te ajungă!`` 10 David a zis lui Ionatan: ,,Cine-mi va da de știre dacă tatăl tău ți-ar răspunde cu asprime?`` 11 Și Ionatan a zis lui David: ,,Vino, să ieșim pe cîmp.`` Și au ieșit amîndoi pe cîmp. 12 Ionatan ...

 

2 Samuel Capitol 19

... te urăsc, și urăști pe ceice te iubesc, căci arăți azi că pentru tine nu sînt nici căpetenii nici slujitori; și văd acum că, dacă ar trăi Absalom și noi toți am fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ți-ar fi plăcut. 7 Scoală-te dar, ieși și vorbește după inima slujitorilor tăi! Căci jur pe Domnul că, dacă nu ieși să te arăți, nu ... vei fi înaintea mea pentru totdeauna căpetenia oștirii în locul lui Ioab!`` 14 David a înmuiat inima tuturor celor din Iuda, de parcă ar fi fost un singur om; și au trimes să spună împăratului: ,,Întoarce-te, tu și toți slujitorii tăi.`` 15 Împăratul s`a întors ... mai fie robul tău o povară pentru domnul meu, împăratul? 36 Robul tău va merge puțin dincolo de Iordan cu împăratul. Dealtfel, pentru ce mi-ar face împăratul această binefacere? 37 Să se întoarcă robul tău, și să mor în cetatea mea, lîngă mormîntul tatălui meu și mamei mele! Dar iată ...

 

Leviticul Capitol 22

... Israel, pe cari le-au adus ei Domnului ca jertfă prin ridicare; 16 ei vor face să apese astfel asupra lor păcatul de care s`ar face vinovați mîncînd din lucrurile sfinte: căci Eu sînt Domnul, care îi sfințesc.`` 17 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis ... bărbătească fără cusur din boi, miei sau capre, pentruca jertfa să fie primită. 20 Să nu aduceți niciuna care să aibă vreun cusur, căci n`ar fi primită. 21 Dacă un om aduce Domnului din boi sau din oi o jertfă de mulțămire, fie pentru împlinirea unei juruințe, fie ca dar ... Nici să nu luați dela străin vreunul din aceste dobitoace, ca să -l aduceți ca mîncare Dumnezeului vostru; căci sînt sluțite, au metehne: și n`ar fi primite.`` 26 Domnul a zis lui Moise: 27 ,,Vițelul, mielul sau iedul, după naștere, să mai rămînă șapte zile cu mamă-sa ...

 

Deuteronomul Capitol 2

... război, murind în mijlocul poporului, 17 Domnul mi -a vorbit și a zis: 18 ,,Să treci azi hotarul Moabului, la cetatea Ar, 19 și să te apropii de copiii lui Amon. Să nu faci război cu ei, și să nu te iei la luptă cu ei; căci ... decît să trec cu piciorul, - 29 lucru pe care mi l-au îngăduit copiii lui Esau cari locuiesc în Seir, și Moabiții cari locuiesc în Ar-îngăduiește-mi și tu lucrul acesta, pînă voi trece Iordanul ca să intru în țara pe care ne -o dă Domnul, Dumnezeul nostru.`` 30 Dar ...

 

Deuteronomul Capitol 24

... Deuteronomul Capitol 24 Deuteronomul 23 Deuteronomul Capitol 24 1 Cînd cineva își va lua o nevastă și se va însura cu ea, și s`ar întîmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva rușinos în ea, să -i scrie o carte ... care și -a luat -o. 6 Să nu iei zălog cele două pietre de rîșniță, nici chiar piatra de rîșniță de deasupra; căci ar însemna că iei zălog însăș viața cuiva. 7 Dacă se va găsi cineva care să fi furat pe vreunul din frații lui, pe vreunul din ... țara ta, în cetățile tale. 15 Să -i dai plata pentru ziua lui înainte de apusul soarelui; căci e sărac, și o dorește mult. Altfel, ar striga către Domnul împotriva ta, și te-ai face vinovat de un păcat. 16 Să nu omori pe părinți pentru copii, și să nu omori ...

 

2 Samuel Capitol 15

... 3 Absalom îi zicea: ,,Iată, pricina ta este bună și dreaptă; dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta.`` 4 Absalom zicea: ,,De m`ar pune pe mine judecător în țară! Orice om care ar avea o neînțelegere și o judecată, ar veni la mine, și i- face dreptate.`` 5 Și cînd se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mîna, îl apuca ...

 

2 Samuel Capitol 18

... dat -o împăratul ție, lui Abișai și lui Itai: ,Luați seama fiecare la tînărul Absalom!` 13 Și dacă l-ași fi omorît mișelește, nimic n`ar fi rămas ascuns împăratului, și tu însuți ai fi fost împotriva mea.`` 14 Ioab a zis: ,,Nu voi zăbovi atîta cu tine!`` Și ... a închinat înaintea lui Ioab, și a dat fuga. 22 Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis iarăș lui Ioab: ,,Orice s`ar întîmpla, lasă-mă să alerg după Cuși.`` Și Ioab a zis: ,,Pentruce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ți va ...

 

2 Imparati Capitol 5

... fetiță din țara lui Israel. Ea era în slujba nevestei lui Naaman. 3 Și ea a zis stăpînei sale: ,,Oh, dacă domnul meu ar fi la proorocul acela din Samaria, proorocul l-ar tămădui de lepra lui!`` 4 Naaman s`a dus și a spus stăpînului său: ,,Fata aceea din țara lui Israel a ... și a plecat plin de mînie. 13 Dar slujitorii lui s`au apropiat să -i vorbească, și au zis: ,,Părinte, dacă proorocul ți-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atît mai mult trebuie să faci ce ți -a spus: ,,Scaldă-te ...

 

Neemia Capitol 6

... următorul răspuns: ,,Am o mare lucrare de făcut, și nu pot să mă pogor; cît timp l- lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta.`` 4 Mi-au făcut în patru rînduri aceeaș cerere, și le-am dat acelaș răspuns. 5 Sanbalat mi -a trimes solia aceasta ... te omoare, și au să vină noaptea să te omoare.`` 11 Eu am răspuns: ,,Un om ca mine să fugă? Și care om ca mine ar putea să intre în Templu și să trăiască? Nu voi intra!`` 12 Și am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimetea. Ci a proorocit ... 13 Și cîștigîndu -l astfel, nădăjduiau că am să mă tem, și că am să urmez sfaturile lui și să fac un păcat. Ei s`ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume, ca să mă umple de ocară. 14 Adu-Ți aminte, Dumnezeule, de Tobia și ...

 

Estera Capitol 8

... scrise de el cu gînd să peardă pe Iudeii cari sînt în toate ținuturile împăratului. 6 Căci cum putea eu să văd nenorocirea, care ar atinge pe poporul meu, și cum putea să văd nimicirea neamului meu?`` 7 Împăratul Ahașveroș a zis împărătesei Estera și Iudeului Mardoheu ... Au trimes scrisorile prin alergători, călări pe cai și catîri născuți din iepe. 11 Prin aceste scrisori, împăratul dădea voie Iudeilor, ori în care cetate ar fi fost, să se adune și să-și apere viața, să nimicească, să omoare și să peardă, împreună cu pruncii și femeile lor, pe toți ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>