Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru MAI
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 963 pentru MAI.
... trei coaste în gură între dinți; și i s`a zis: ,,Scoală-te, și mănîncă multă carne!`` 6 După aceea m`am uitat mai departe și iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea și patru capete, și i ... a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare și de puternică; avea niște dinți mari de fer, mînca, sfărîma, și călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, și avea zece coarne. 8 M`am uitat cu băgare de seamă la coarne, și iată că un alt corn mic a ieșit ... celuilalt corn care ieșise, și înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură, care vorbea cu trufie, și avea o înfățișare mai mare decît celelalte coarne. 21 Am văzut deasemenea cum cornul acesta a făcut război sfinților, și i -a biruit, 22 pînă ...
... Daniel Capitol 8 1 În anul al treilea al domniei împăratului Belșațar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte. 2 Cînd am avut vedenia aceasta, mi s`a părut că eram la capitala Susa, în ținutul Elam; și în timpul vedeniei ... ridicat ochii, m`am uitat, și iată că într`un rîu stătea un berbece, și avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decît celălalt, și cel mai înalt a crescut cel din urmă. 4 Am văzut cum berbecele împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte și spre miazăzi; nici o ... a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluiește vedenia aceasta, căci este cu privire la niște vremi îndepărtate.`` 27 Eu, Daniel, am stat leșinat și bolnav mai
... vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strîmtorare, cum n`a mai fost de cînd sînt neamurile și pînă la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mîntuit, și anume oricine va fi găsit ... rîului. 6 Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor rîului: ,,Cît va mai fi pînă la sfîrșitul acestor minuni?`` 7 Și am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor rîului ... el și -a ridicat spre ceruri mîna dreaptă și mîna stîngă, și a jurat pe Cel ce trăiește vecinic, că va mai fi o vreme, două vremuri, și o jumătate de vreme, și că toate aceste lucruri se vor sfîrși cînd puterea poporului sfînt va fi zdrobită ... nu va înțelege, dar cei pricepuți vor înțelege. 11 Dela vremea cînd va înceta jertfa necurmată, și de cînd se va așeza urîciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile. 12 Ferice de cine va aștepta, și va ajunge pînă la o mie trei sute treizeci și ...
... meu, untdelemnul și băuturile mele!` 6 Deaceea iată, îi voi astupa drumul cu spini, i -l voi astupa cu un zid, ca să nu-și mai afle cărările. 7 Va alerga după ibovnicii ei, dar nu -i va ajunge; îi va căuta, dar nu -i va găsi. Apoi va zice: ,Hai ... ziua cînd s`a suit din țara Egiptului. 16 În ziua aceea, zice Domnul, Îmi vei zice: ,Bărbatul meu!` și nu-Mi vei mai zice: ,Stăpînul meu!` 17 Voi scoate din gura ei numele Baalilor, ca să nu mai fie pomeniți pe nume. 18 În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legămînt cu fiarele cîmpului, cu păsările cerului și cu tîrîtoarele pămîntului, voi ...
... de praznic, la sărbătorilor Domnului? 6 Căci iată că ei pleacă din pricina pustiirii; Egiptul îi va aduna, Moful le va da morminte; ce au mai scump, argintul lor, va fi prada mărăcinilor, și vor crește spinii în corturile lor. 7 Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii: Israel va vedea singur ... în slujba idolului scîrbos, și au ajuns urîcioși ca și acela pe care îl iubeau. 11 Slava lui Efraim va sbura ca o pasăre: nu mai este nicio naștere, nicio însărcinare, și nicio zămislire! 12 Chiar dacă își vor crește copiii, îi voi lipsi de ei înainte ca să ajungă oameni ... Toată răutatea lor este la Ghilgal; acolo M`am scîrbit de ei. Din pricina răutății faptelor lor, îi voi izgoni din Casa Mea. Nu -i mai pot iubi, toate căpeteniile lor sînt niște îndărătnici. 16 Efraim este lovit, rădăcina i s`a uscat; nu mai dau rod; și chiar dacă au copii, le voi omorî rodul iubit de ei. - 17 Dumnezeul meu îi va lepăda, pentru că nu L-au ...
... Zorobabel, fiul lui Șealtiel, dregătorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot, și rămășiței poporului, și spune-le: 3 ,Cine a mai rămas între voi din ceice au văzut Casa aceasta în slava ei dintîi? Și cum o vedeți acum? Așa cum este, nu pare ea ca ... aceasta, zice Domnul oștirilor.`` 8 ,,Al Meu este argintul, și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor.`` 9 ,,Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decît a celei dintîi, zice Domnul oștirilor; și în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oștirilor.`` 10 În a douăzeci ... a lunii a noua, din ziua cînd a fost întemeiat Templul Domnului, uitați-vă cu băgare de seamă la ele. 19 Mai era sămînță în grînare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul, și nici măslinul, n`au mai adus nimic. Dar din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvîntarea Mea. 20 Cuvîntul Domnului a vorbit a doua oară lui Hagai ...
... mîncați și beți, nu sînteți voi ceice mîncați și beți? 7 Nu cunoașteți cuvintele, pe cari le -a vestit Domnul prin proorocii de mai înainte, cînd Ierusalimul era încă locuit și liniștit împreună cu cetățile lui de primprejur, și cînd și partea de miază-zi și cîmpia erau locuite ... inima ca diamantul de tare, ca să n`asculte Legea, nici cuvintele pe cari li le spunea Domnul oștirilor, prin Duhul Său, prin proorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oștirilor S`a aprins de o mare mînie. 13 Cînd chema El, ei n`au vrut s`asculte ... Ci i-am împrăștiat printre toate neamurile pe cari nu le cunoșteau; țara a fost pustiită în urma lor, așa că nimeni nu mai venea și nu mai
... vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Și atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, și toți sfinții împreună cu El! 6 În ziua aceea, nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde. 7 Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre ... locul porții dintîi, pînă la poarta unghiurilor, și dela turnul lui Hananeel pînă la teascurile împăratului. 11 Ei vor locui în el, și nu va mai fi niciun blestem în el; Ierusalimul va fi liniștit. 12 Dar iată că urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele, cari vor lupta ... foarte multe. 15 Aceeaș urgie va lovi și caii, catîrii, cămilele, măgarii, și toate vitele cari vor fi în taberile acelea. 16 Toți ceice vor mai rămînea din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului, se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oștirilor, și să prăznuiască sărbătoarea corturilor ... fi închinată Domnului oștirilor; toți ceice vor aduce jerfe vor veni și se vor sluji de ele ca să-și fiarbă carnea; și nu vor mai
... răspunde, îl va nimici din corturile lui Iacov, și va nimici pe cel ce aduce un dar de mîncare Domnului oștirilor. 13 Iată acum ce mai faceți: Acoperiți cu lacrămi altarul Domnului, cu plînsete și gemete, așa încît El nu mai caută la darurile de mîncare, și nu mai poate primi nimic din mînile voastre. 14 Și dacă întrebați: ,Pentruce?`... Pentrucă Domnul a fost martor între tine și nevasta din tinereța ta ... cu sîlnicie, -zice Domnul oștirilor. -De aceea, luați seama în mintea voastră, și nu fiți necredincioși!`` 17 Voi obosiți pe Domnul prin cuvintele voastre, și mai întrebați: ,,Cu ce L-am obosit?`` -,,Prin faptul că ziceți: ,Oricine face rău este bun înaintea Domnului, și de el are plăcere!` Sau: ,,Unde este ...
... tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevastă-sa, și cei doi vor fi un singur trup?` 6 Așa că nu mai sînt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.`` 7 ,,Pentru ce dar``, I-au zis ei ... tău ca pe tine însuți.`` 20 Tînărul I -a zis: ,,Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereța mea; ce-mi mai lipsește?`` 21 ,,Dacă vrei să fii desăvîrșit``, i -a zis Isus, ,,du-te de vinde ce ai, dă la săraci, și vei avea ... avea multe avuții. 23 Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăția cerurilor. 24 Vă mai spun iarăș că este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decît să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu.`` 25 Ucenicii, cînd au auzit lucrul acesta, au ...
... 9 Cei din ceasul al unsprezecelea au venit, și au luat fiecare cîte un leu. 10 Cînd au venit cei dintîi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit și ei tot cîte un leu de fiecare. 11 Dupăce au primit banii, cîrteau împotriva gospodarului, 12 și ziceau: ,Aceștia de ... doisprezece ucenici, și le -a zis: 18 ,,Iată că ne suim la Ierusalim, și Fiul omului va fi dat în mînile preoților celor mai de seamă și cărturarilor. Ei Îl vor osîndi la moarte, 19 și -L vor da în mînile Neamurilor, ca să -L batjocorească, să -L bată ... pe cei doi frați. 25 Isus i -a chemat, și le -a zis: ,,Știți că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, și mai marii lor le poruncesc cu stăpînire. 26 Între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul ... auzit că trece Isus, și au început să strige: ,,Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!`` 31 Gloata îi certa să tacă. Dar ei mai tare strigau: ,,Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!`` 32 Isus S`a oprit, i -a chemat, și le -a ...