Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru TOT
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 796 pentru TOT.
... pune Numele pe vecie. 8 Nu voi mai strămuta pe Israel din țara pe care am dat -o părinților voștri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată legea, învățăturile și poruncile date prin Moise.`` 9 Dar Manase a fost pricina că Iuda și locuitorii ... adus pe el jertfe de mulțămire și de laudă, și a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeului lui Israel. 17 Poporul jertfea tot pe înălțimi, dar numai Domnului Dumnezeului său. 18 Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul lui, și cuvintele proorocilor, cari i-au vorbit ...
... să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia; pînăce țara și -a ținut Sabatele ei și s`a odihnit tot timpul cît a fost pustiită, pînă la împlinirea celor șaptezeci de ani. 22 În cel dintîi an al lui Cir, împăratul Perșilor, ca ...
... împăratului venite din birurile de dincolo de Rîu, să fie plătite îndată oamenilor acestora, ca să nu înceteze lucrul. 9 Lucrurile trebuincioase pentru arderile de tot ale Dumnezeului cerurilor, viței, berbeci și miei, grîu, sare, vin și untdelemn, să li se dea, la cerere, preoților din Ierusalim, zi de zi, și ... sfințirea acestei Case a lui Dumnezeu, o sută de viței, două sute de berbeci, patru sute de miei, și, ca jertfe ispășitoare pentru tot Israelul, doisprezece țapi, după numărul semințiilor lui Israel. 18 Au pus pe preoți, după cetele lor, și pe Leviți, după împărțirile lor, pentru slujba lui ...
... neamurile deprimprejur. 18 Mi se pregătea în fiecare zi un bou, șase berbeci aleși, și păsări, și la fiecare zece zile se pregătea din belșug tot vinul care era de trebuință. Cu toate acestea, n`am cerut veniturile cuvenite dregătorului, pentrucă lucrările apăsau greu asupra poporului acestuia. 19 Adu-Ți aminte ...
... dintr`un siclu pe an pentru slujba Casei Dumnezeului nostru, 33 pentru pînile pentru punerea înaintea Domnului, pentru darul de mîncare necurmat, pentru arderea de tot necurmată din zilele de Sabat, din zilele de lună nouă și din zilele de sărbători, pentru lucrurile închinate Domnului, pentru jertfele de ispășire pentru Israel ...
... mirozne femeiești. 13 Așa se ducea fiecare fată la împărat. Și, cînd trecea din casa femeilor în casa împăratului, o lăsau să ia cu ea tot ce voia. 14 Se ducea seara; și a doua zi dimineața trecea în a doua casă a femeilor, supt ... ședea la poarta împăratuluui. 20 Estera nu-și spusese nici nașterea nici poporul, căci o oprise Mardoheu. Și ea urma acum poruncile lui Mardoheu cu tot atîta scumpătate ca atunci cînd o creștea el. 21 În acelaș timp, pe cînd Mardoheu stătea la poarta împăratului, Bigtan și Tereș, doi fameni ai ...
... 14 m`a apucat groaza și spaima, și toate oasele mi-au tremut. 15 Un duh a trecut pe lîngă mine... Tot părul mi s`a sbîrlit ca ariciul... 16 Un chip cu o înfățișare necunoscută era înaintea ochilor mei. Și am auzit un glas ... 20 De dimineață pînă seara sînt zdrobiți, pier pentru totdeauna, și nimeni nu ține seama de ei. 21 Li se taie firul vieții: mor, și tot
... dacă aș avea dreptate, nu I-aș răspunde. Nu pot decît să mă rog judecătorului. 16 Și chiar dacă m`ar asculta, cînd Îl chem, tot n`aș putea crede că mi`a ascultat glasul; 17 El, care mă izbește ca într`o furtună, care îmi înmulțește fără pricină ... vinovat, pentruce să mă mai trudesc degeaba? 30 Chiar dacă m`aș spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aș curăți mînile cu leșie, 31 Tu tot m`ai cufunda în mocirlă, de s`ar scîrbi pînă și hainele de mine! 32 Căci El nu este un om ca mine, ca să ...
... Cine nu vede în toate acestea dovada că mîna Domnului a făcut asemenea lucruri? 10 El ține în mînă sufletul a tot ce trăiește, suflarea oricărui trup omenesc. 11 Nu deosebește urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mîncările? 12 La bătrîni se găsește înțelepciunea, și într`o ...
... Ți măcar privirile dela el, și dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriașul la sfîrșitul zilei. 7 Un copac, și tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăslește din nou, și iar dă lăstari. 8 Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi ... o vreme cînd Îți vei aduce iarăș aminte de mine! 14 Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aș mai trage nădejde în tot timpul suferințelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc. 15 Atunci m`ai chema, și Ți-aș răspunde, și Ți-ar ...
... auzit mustrări cari mă umplu de rușine, și din adîncul minții mele duhul mă face să răspund. 4 Nu știi tu că, de mult de tot, de cînd a fost așezat omul pe pămînt, 5 biruința celor răi a fost scurtă, și bucuria nelegiuitului numai de o ... de miere și de lapte, 18 va da înapoi ce a cîștigat, și nu va mai trage folos din cîștig; va da înapoi tot ce a luat, și nu se va mai bucura de el, 19 căci a asuprit pe săraci, și i -a ...